Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre calitatea procesuală pasivă în cazul cererilor formulate în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, formă de executare silită specifică materiei contenciosului administrativ
18.10.2016 | Bogdan CRISTEA


Art. 2 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, prevede că dispozițiile Codului ,,constituie procedura de drept comun în materie civilă”, aplicându-se ,,în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare” [s.n.]. Așadar, noul Cod de procedură civilă, deși constituie dreptul comun în materie procesuală, va fi, totuşi, înlăturat de la aplicare atunci când legiuitorul a instituit norme juridice derogatorii.

Este și cazul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care instituie norme de procedură cu caracter special în materia contenciosului administrativ, urmând ca acolo unde aceasta nu reglementează să se completeze cu dispozițiile Legii nr. 134/2010, republicată, ,,(…) în măsura în care [prevederile Codului de procedură civilă] nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.” [s.n.], după cum arată art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în cazul executării silite a anumitor hotărâri judecătorești definitive[1] pronunțate de instanța de contencios administrativ[2], procedura incidentă nu va fi cea prevăzută în Cartea a V-a (Despre executarea silită) a noului Cod de procedură civilă, ci se vor avea în vedere dispozițiile speciale din Legea contenciosului administrativ.[3]

În acest context, potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 ,,(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației. (5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.” [s.n.].

În materialul de față nu ne propunem să realizăm o analiză exhaustivă a textului menționat, ci doar în limita chestiunii calității procesuale pasive în cazul cererilor formulate în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea, este necesar să precizăm ab initionu orice hotărâre definitivă a instanței de contencios administrativ se supune dispozițiilor amintite din art. 24, ci, după cum prevede chiar textul, în discuție sunt cele prin care, ca efect al admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată ”să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative[4].[5] În consecință, în măsura în care cererea de chemare în judecată a avut ca obiect şi plata unei sume de bani, executarea silită sub acest aspect a hotărârii judecătorești definitive a instanței de contencios administrativ se face potrivit dreptului comun specific noului Cod de procedură civilă.[6]

Revenind la chestiunea calității procesuale pasive reținem că potrivit art. 36 din noul Cod de procedură civilă aceasta rezultă din ”identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății”. După cum se arată în doctrină, calitatea procesuală activă cerută pentru a exercita acțiunea în justiție, fiind necesar să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută – deoarece acțiunea are ca obiect protecția dreptului subiectiv -, aparține subiectului activ al dreptului subiectiv civil afirmat sau pretins, după cum calitatea procesuală pasivă o are subiectul pasiv al dreptului; în cazurile în care prin acțiune se urmărește protecția nu a unui drept subiectiv, ci a unei alte situații juridice, calitatea procesuală rezultă chiar din lege[7]. Totodată, instanța este obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele dreptului ce rezultă din raportul dedus judecății[8].

În art. 24 din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a prevăzut posibilitatea creditorului de a se adresa instanței de judecată pentru a obține executarea silită a hotărârii judecătorești definitive favorabile, sens în care cererea sa va avea ca obiect – în mod obligatoriu – aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina ,,conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate” [s.n.], respectiv – în mod facultativ, la aprecierea creditorului – solicitarea de acordare de ,,penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă.[9]. Sub acest din urmă aspect, amintim că art. 905 din noul Cod de procedură civilă (devenit art. 906 ca urmare a republicării Legii nr. 134/2010) prevede că ,,Dacă (…) debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. (2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. (3) Atunci când obligația are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanță între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligației. (…)” [s.n.].

Astfel, subiectul susceptibil de a fi sancționat prin aplicarea amenzii este conducătorul autorității publice sau, după caz, persoana obligată[10], în timp ce acordarea penalităților se face împotriva debitorului, adică a autorității publice înseși, aspect rezultat din lectura atentă a art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv din coroborarea acestuia cu textul art. 906 (art. 905 anterior republicării) din noul Cod de procedură civilă.

Scopul dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 este de exercitare a unei constrângeri asupra conducătorului autorității publice sau, după caz, asupra persoanei obligate[11], căreia îi incumbă obligația rezultată din titlul executoriu emis de instanța de contencios administrativ, determinându-l/o să adopte, în virtutea prerogativelor funcției publice de conducere deținute, măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătorești favorabile beneficiarului.[12]

De altfel, după cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, «(…), în calitatea sa de gardian al ordinii publice, statul avea o obligație morală de a stabili un exemplu [în legătură cu executarea unei hotărâri judecătorești], a cărei respectare trebuia asigurată de organele sale învestite cu misiunea de protecție a ordinii publice (Zwierzyński împotriva Poloniei, nr. 34.049/96, § 73, CEDO 2001-VI)»[13].

Reținem în acest context și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia ,,[s]copul prevederilor amintite [este] în sensul de a constrânge autoritatea publică, ce a fost obligată la îndeplinirea unei operațiuni administrative prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, să pună în aplicare hotărârea judecătorească respectivă și nicidecum doar de a sancționa conducătorul acesteia prin aplicarea amenzii prevăzută de dispoziția legală amintită. Astfel, finalitatea avută în vedere de legiuitor la edictarea acestor dispoziții legale nu este aceea de a realiza un venit la bugetul de stat prin aplicarea, în orice mod și cu orice chip, a amenzii conducătorului autorității administrative, ci de a constrânge pe acesta din urmă să-și execute obligația stabilită în hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.”[14].

O asemenea constrângere nu este însă limitată doar la persoana conducătorului în funcție pe parcursul și la data împlinirii termenului de executare, întrucât acceptarea unei interpretări atât de restrictive ar avea drept consecință, odată cu încetarea mandatului acestuia, lipsirea de eficiență a mecanismului legal instituit de art. 24 din Legea nr. 554/2004, deși hotărârea s-ar găsi în continuare neexecutată de autoritatea publică debitoare, cauza constituind-o conduita pasivă a noului conducător al acesteia. Or, câtă vreme acesta din urmă refuză sau omite să își exercite prerogativele de autoritate necesare executării titlului executoriu vizat de art. 24 din Legea nr. 554/2004, el intră sub incidența textului menționat, fiind pasibil de a suporta sancțiunea impusă de norma legală, dat fiind că aceasta nu-l exclude, ci îl identifică de o manieră generică prin funcția deținută, respectiv aceea de ,,conducător al autorităţii publice”.[15]

Nu prezintă, deci, relevanță faptul că la data împlinirii termenului de executare a obligației rezultate din sentința civilă definitivă a instanței de contencios administrativ și fiscal, în cond. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul chemat în judecată nu deținea funcția de conducător al autorității publice, câtă vreme neexecutarea s-a menținut ulterior acelui moment, având caracter de continuitate, subzistând inclusiv la data numirii acestuia în funcția menționată, precum și pe durata mandatului său.

Sub aspectul identificării persoanei pârâtului în cererea de chemare în judecată, cadrul procesual nu este legal constituit prin simpla menționare a «conducătorului [autorității/instituției publice debitoare]», ci acesta trebuie nominalizat în concret.[16]

Mențiunea generică din art. 24 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 în sensul „(…) se aplică conducătorului autorității publice (…) o amendă (…)” este firească în raport de normele de tehnică legislativă rezultate din dispozițiile Legii nr. 24/2000[17], reglementarea sa fiind proprie unui act normativ general obligatoriu și care se aplică unui număr nedeterminat de subiecte de drept. Printr-o astfel de dispoziție legiuitorul a indicat in abstractopersoana căreia îi incumbă să suporte plata amenzii în caz de neexecutare a obligației rezultate din hotărârea judecătorească pronunțată în materia contenciosului administrativ.

Totuși, aplicarea în concret a art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se va face prin prisma art. 28 din același act legislativ cu raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă, care impune părții reclamante să indice numele, prenumele și domiciliul părții adverse, în condițiile art. 194 alin. (1) lit. a) din noul Cod de procedură civilă, în raport de persoana care are calitate procesuală pasivă într-o acțiune întemeiată pe dispoziţiile art. 24 și urm. din Legea nr. 554/2004, adică persoana conducătorului autorității publice. A proceda astfel presupune a asigura și respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, instituite la art. 5 și următoarele din noul Cod de procedură civilă, căci prin înștiințarea pârâtului nominalizat i se asigură îndeosebi posibilitatea de exercitare a dreptului la apărare și desfășurarea procesului în condiții de contradictorialitate.

O pretinsă imposibilitate invocată de partea reclamantă – creditoare de identificare ori nominalizare a acelor persoane care deţin/au deţin calitatea de „conducător al autorităţii publice” nu poate constitui ab initio o cauză de natură a o exonera de sancțiunea incidentă instituită de art. 196 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, incumbându-i sarcina de a efectua minime demersuri[18] pentru a i se comunica numelui persoanei care ocupă în perioada relevantă funcția vizată de art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește acordarea penalităților, aceasta se face împotriva debitorului, adică a autorității publice înseși, concluzia reieșind, după cum deja am arătat, din coroborarea art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu art. 906 (art. 905 anterior republicării) din noul Cod de procedură civilă, acest din urmă text identificând expres persoana căreia îi revine calitatea procesuală pasivă, respectiv ,,debitorul”, adică autoritatea publică pârâtă obligată prin hotărârea judecătorească de fond a instanței de contencios administrativ.

În doctrină s-a apreciat că penalitățile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat de Legea nr. 76/2012 prin trimitere la dispozițiile noului Cod de procedură civilă, nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit prin întârziere, ci sunt concepute ca un veritabil mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii.[19]

În acest din urmă sens şi Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că ,,[p]enalitățile de întârziere, reglementate de alin. (3) al art. 24 din legea aflată în discuție [Legea nr. 554/2004, n.n.], reprezintă tot un mijloc de constrângere pentru a obține executarea hotărârii judecătorești, ce pot fi solicitate doar împreună cu obligarea conducătorului autorității publice la plata amenzii”[20].

În sfârșit, tot debitorului, adică autorității publice, îi revine calitatea procesuală pasivă și în cazul în care, ca efect al persistenței în neexecutarea hotărârii judecătoreşti potrivit art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, în etapa subsecventă de executare silită, creditorul solicită acordarea despăgubirilor cu raportare la art. 891 din noul Cod de procedură civilă [devenit art. 892 în urma republicării], această din urmă normă juridică dispunând că ,,Dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei de a face ce implică faptul personal al debitorului, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor, în termen scurt. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanţa va avea în vedere şi prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.” [s.n.]. În această ipoteză, textul  art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 identifică atât expres, cât și implicit, prin intermediul trimiterii făcute la norma procesual civilă, persoana împotriva căreia trebuie îndreptată acțiunea, respectiv ,,debitorul” din hotărârea judecătorească neexecutată, adică autoritatea publică pârâtă.[21]


[1] Potrivit art. 20 alin. (2) prima teză din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 ”Recursul suspendă executarea (…)”, astfel că doar hotărârile judecătorești definitive pronunțate de instanța de contencios administrativ sunt susceptibile de a fi executorii, putând deci face obiectul procedurii de executare silită în măsura în care debitorul nu își îndeplinește în mod benevol obligația/obligațiile ce îi incumbă. Mai subliniem că, în principiu, sentințele pronunțate în primă instanță în materia contenciosului administrativ nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, art. 20 alin. (1) din legea menționată dispunând expres că ”Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.”, textul derogând de la dreptul comun procesual atât sub aspectul căii de atac ce poate fi exercitată de partea interesată, cât și a termenului de introducere.
[2] Art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 definește instanța de contencios administrativ ca fiind ”Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și tribunalele administrativ-fiscale”.
[3] În decizia nr. 1004 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 20 din 10 ianuarie 2013, Curtea Constituțională a Românieia arătat că ,,(…) procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedurii civile, și dă expresie prevederilor art. 52 din Legea fundamentală, oferind cadrul constituțional al protejării cetățenilor în fața eventualelor abuzuri ale autorităților publice.”.
[4] Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 rezultă că aceeași procedură se aplică și ”pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.” (art. 25 alin. (4)), dat fiind că textul art. 25 are ca și premisă reglementarea existent în textul imediat precedent numeric, detaliind aspecte suplimentare în ceea ce privește instanța de executare și desfășurarea în concret a judecății.
[5] ,,(…) procedura specială prevăzută de art. 24 – 25 din Legea nr. 554/2004 este aplicabilă atunci când prin dispozitivul hotărârii judecătorești se instituie o obligație care presupune o anumită acțiune a autorității publice obligate – aceea de a emite un act administrativ sau de a efectua o operațiune administrativă.” – a se vedea decizia civilă nr. 4602 pronunțată la 23 octombrie 2009 de Înalta Curtea de Casație și Justiție – Secția Contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, publicată la adresa Internet www.scj.ro, secţiunea Jurisprudenţă.
[6] În sens similar G. Bogasiu, Legea contenciosului administrativ. Comentată și adnotată cu legislație, jurisprudență și doctrină, ediția a II-a, pag. 535, pct. 3, Ed. Universul Juridic, București, 2014.
[7] V.M. Ciobanu în Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat. Vol. I – art. 1 – 526, coordonatori V.M. Ciobanu, M. Nicolae, pag. 130, Ed. Universul Juridic, București, 2013.
[8]A se vedea și V.M. Ciobanu, op.cit., pag. 131; în sens similar G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, pag. 41, Ed. Hamangiu, 2015.
[9] A se vedea în acest sens art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
[10] ,, Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2), amenda se aplică conducătorului autorității publice și nu autorității publice.” – a se vedea decizia nr. 3929 pronunțată la data de 12 iulie 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, publicată la adresa Internet www.scj.ro, secţiunea Jurisprudenţă.
[11] ,,(…) debitorul obligației de a face cuprinsă în titlul executoriu poate fi conducătorul autorității publice sau o altă persoană obligată prin titlul executoriu” – O. Puie, Tratat teoretic și practic de contencios administrativ, vol. II, pag. 870, Ed. Universul Juridic, București, 2016.
[12] În decizia nr. 453 din 8 mai 2012,  publicată în Monitorul Oficial al României nr. 410 din 20 iunie 2012, Curtea Constituționale a României a reţinut că ,,(…) nu se poate susține că o sancțiune procedurală pecuniară aplicată de instanță conducătorului autorității publice în scopul asigurării executării unei hotărâri judecătorești – astfel cum prevede textul de lege criticat – ar afecta demnitatea umană a conducătorului autorității publice respective.” .
[13] A se vedea hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 1 decembrie 2005 în cauza Păduraru împotriva  România, cererea nr. 63.252/00, §68, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 514 din 14 iunie 2006.
[14] A se vedea decizia nr. 4362 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Contencios administrativ și fiscal la data de 18.11.2014, definitivă, nepublicată.
[15] A se vedea sentința civilă nr. 384 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal la data de 06.02.2014, definitivă prin respingerea recursului, nepublicată.
[16] ,,(…) instanța de fond, deși a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților atât la plata, în favoarea statului, a amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 (…) a soluționat cauza fără citarea în nume personal a Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, încălcând astfel principiul dreptului la apărare și al contradictorialității procesului civil și implicit dreptul la un proces echitabil, consfințite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.” – a se vedea decizia nr. 3486 din 13 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă, publicată la adresa Internet www.scj.ro, secţiunea Jurisprudenţă.
[17] Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
[18] Reclamantul poate recurge inclusiv la instrumentele puse la dispoziţie de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes  public.
[19] G. Bogasiu, op. cit., pag. 535, pct. 4.
[20] A se vedea decizia nr. 355 din 30 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Contencios administrativ și fiscal, definitivă, publicată la adresa Internet www.scj.ro, secţiunea Jurisprudenţă.
[21]În doctrină s-a arătat că ,,(…) dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd expres calitatea procesuală pasivă a conducătorului autorității publice doar în cazul aplicării amenzii, iar nu și în cazul despăgubirilor pentru întârziere (…)” – O. Puie, op.cit., pag. 869.


Judecător dr. Bogdan Cristea
Curtea de Apel București

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Despre calitatea procesuală pasivă în cazul cererilor formulate în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, formă de executare silită specifică materiei contenciosului administrativ”

  1. Daniel ȘERBAN spune:

    Înseamnă că, de pildă, în situațiile de interimat multiplu în perioada de referință, ar trebui să vorbim despre amendarea tuturor celor care s-au succedat la conducerea autorității publice, ceea ce îmi aduce aminte de decizia CCR nr. 411 din 3 iulie 2014, în cuprinsul căreia s-a consemnat:
    În ipoteza în care, la data constatării și aplicării amenzii contravenționale prevăzute de art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008, o altă persoană decât cea care a săvârșit fapta ocupă funcția de conducere a operatorului economic, textul de lege criticat instituie o prezumție de vinovăție în sarcina conducătorului în funcție la data aplicării sancțiunii. Or, Curtea reține că obligația de a respecta prezumția de nevinovăție incumbă erga omnes, inclusiv autorității legislative.
    Pe de altă parte, Curtea observă că organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice se pot găsi în imposibilitatea de a aplica sancțiunea persoanei/persoanelor vinovate, fiind ținute de textul de lege criticat să sancționeze conducătorul operatorului economic aflat în funcție la data constatării faptei, indiferent dacă acesta a săvârșit sau nu fapta contravențională. Așadar, prin prevederea potrivit căreia se sancționează conducătorul operatorului economic, textul de lege criticat nu ține seama de existența vinovăției, în ipoteza în care o altă persoană decât cea care a săvârșit fapta ocupă funcția de conducere a operatorului economic la data constatării contravenției.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate