« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Proprietate intelectuală
DezbateriCărţiProfesionişti
 

„Relativitatea” motivelor absolute de refuz al unei mărci
20.10.2016 | Sorin Eduard PAVEL

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Sorin Eduard Pavel

Sorin Eduard Pavel

Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicațiile geografice în a doua formă republicată (Legea nr. 84/1998[1]), prevede două categorii de motive pentru care o marcă poate fi refuzată sau anulată şi anume, motivele relative de refuz şi motivele absolute de refuz.

Motivele relative de refuz (reglementate de art. 6 din Legea nr. 84/1998) sunt constituite îndeosebi din interdicțiile la înregistrarea unei mărci, atunci când aceasta vine în conflict cu alte drepturi anterioare ale terților.

Motivele absolute de refuz [reglementate de art. 5 alin. (1) lit. din Legea nr. 84/1998], conțin interdicții de ordine publică şi anume refuzul la înregistrare sau declararea nulității mărcii atunci când:
– semnul din care este constituită marca, nu este susceptibil de reprezentare grafică [art. 5 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 84/1998][2];
 – „marca este lipsită de caracter distinctiv” [art. 5 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 84/1998];
– „marca este compusă exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante” [art. 5 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 84/1998];
– „marca este compusă exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau tipul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora” [art. 5 alin. (1) lit. (d) din Legea nr. 84/1998];
– „marca este constituită exclusiv din forma produsului, care este impusă de natura produsului sau este necesară obţinerii unui rezultat tehnic sau care dă o valoare substanţială produsului” [art. 5 alin. (1) lit. (e) din Legea nr. 84/1998];
– „marca este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului” [art. 5 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 84/1998];
– „marca conţine o indicaţie geografică sau este constituită dintr-o astfel de indicaţie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicaţii este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine” [art. 5 alin. (1) lit. (g) din Legea nr. 84/1998];
– „marca este constituită sau conţine o indicaţie geografică, identificând vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat” [art. 5 alin. (1) lit. (h) din Legea nr. 84/1998];
– „marca este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri” [art. 5 alin. (1) lit. (i) din Legea nr. 84/1998];
– „marca conține fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România” [art. 5 alin. (1) lit. (j) din Legea nr. 84/1998];
– marca cuprinde, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de semne, care fac obiectul protecției instituite de art. 6 ter al Convenţiei de la Paris pentru Protecția Proprietății Industriale[3] (Convenția de la Paris) [art. 5 alin. (1) lit. (k), (l) din Legea nr. 84/1998];
– „marca conține semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios” [art. 5 alin. (1) lit. (m) din Legea nr. 84/1998];
– „marca conține, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice”, altele decât cele ce fac obiectul protecției instituite de Convenţia de la Paris [art. 5 alin. (1) lit. (n) din Legea nr. 84/1998].

Motivele absolute de refuz care vizează punctele (ii), (iii) şi (iv) de mai sus rămân fără obiect în cazul în care titularul mărcii probează că „înainte de data de depozit a cererii de înregistrare, marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a folosirii[4][5].

În procedura administrativă de examinare a unei mărci la Oficiul de Stat pentru Invenții si Mărci (OSIM), motivele absolute de refuz sunt analizate din oficiu de către examinator, dar se pot invoca şi de către persoanele interesate astfel:
– pe calea observației, în termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii[6]. Caracteristic acestei proceduri este faptul că persoana care invocă motivele absolute de refuz nu poate dobândi calitatea de parte, una dintre consecințe fiind faptul că acesteia nu i se comunică decizia examinatorului OSIM[7]. Indiferent dacă au fost sau nu formulate observații, examinatorul este obligat să verifice din oficiu existenţa motivelor absolute de refuz[8].
– în procedura contestației la OSIM, după admiterea înregistrării mărcii, într-un termen de 30 de zile de la data publicării înregistrării mărcii[9][10].

După încheierea procedurii administrative cu finalizarea procedurii contestației, atunci când OSIM dispune înregistrarea mărcii, persoanele interesate pot solicita instanțelor judecătorești anularea acesteia.

Unul dintre temeiurile pentru care poate fi solicitată anularea mărcii este existența motivelor absolute de refuz (a se vedea pct. i-xiii de mai sus), temei care este reglementat de art. 47 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 84/1998. Astfel, orice persoană interesată poate solicita Tribunalului București anularea înregistrării mărcii în cazul în care marca a fost înregistrata cu nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. din Legea nr. 84/1998.

În plus faţă de existenţa motivelor absolute de refuz, Legea nr. 84/1998 reglementează procedura anularii înregistrării mărcii pentru motive relative [art. 47 alin. (1) lit. (b)], pentru înregistrarea mărcii cu rea-credința [art. 47 alin. (1) lit. (c)], cât şi pentru alte două motive distincte şi anume:
– „înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane” [art. 47 alin. (1) lit. (d)] și
– „înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicaţie geografică protejată, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industrială protejat ori cu privire la un drept de autor” [art. 47 alin. (1) lit. (e)].

Exceptând acțiunea în anulare pentru înregistrarea mărcii cu rea-credința care poate fi introdusă oricând în perioada de protecţie a mărcii [art. 47 alin. (2) din Legea nr. 84/1998], anularea înregistrării mărcii pentru toate celelalte motive[11], poate fi solicitată într-un termen de cinci ani de zile care curge de la data înregistrării mărcii [art. 47 alin. (3) din Legea nr. 84/1998]. Acest termen are natura unui termen de prescripție extinctivă, deoarece împlinirea lui stinge însuși dreptul material la acțiune, adică dreptul persoanei interesate de a solicita instanței constatarea nulității mărcii[12].

Reglementarea acțiunii în anularea înregistrării mărcii pentru motive absolute şi relative de refuz, este pe deplin justificată din moment ce aceste motive pot scăpa cenzurii OSIM sau terților interesați în etapa administrativă a înregistrării mărcii. Astfel, acțiunea în anularea înregistrării mărcii pentru motive absolute şi relative de refuz apare ca o pârghie de control aflată la îndemâna persoanelor interesate, în cazul în care procedura administrativă a înregistrării mărcii la OSIM, se dovedește a fi în unele cazuri o sita cu găuri ceva mai mari.

Dacă prin motivele relative de refuz se urmărește ocrotirea unui interes particular (apărarea drepturilor anterioare ale terților, drepturi ce pot veni în conflict cu dreptul la marcă a cărei înregistrare se solicită), prin motivele absolute de refuz, se urmărește ocrotirea unui interes general care vizează printre altele:
– interdicția înregistrării unor mărci constituite din/sau care conțin semne ce cad în sfera protecției conferită de norme de drept internațional şi european, astfel cum vom vedea în continuare;
– libera utilizare a unor categorii de semne cum ar fi cele nedistinctive, uzuale, care indică în comerț caracteristici ale produselor şi serviciilor;
– evitarea inducerii în eroare a publicului consumator prin folosirea unor semne incerte privind originea geografică, calitatea sau natura produselor şi/sau serviciilor;
– interzicerea utilizării unor semne contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.

Revenind la aspectul prescripției acțiunii în anulare, dacă impunerea termenului de prescripție de cinci ani de zile în care poate fi solicitată anularea înregistrării unei mărci pentru motive relative este pe deplin justificată (prescripția operând în acest caz ca o sancțiune aplicată titularului mărcii anterioare care a dat dovadă de pasivitate permițând înregistrarea de către terț a semnului care vine în conflict cu marca sa anterioară), nu același lucru putem afirma despre termenul de prescripție de cinci ani aferent acțiunii în anulare pentru motive absolute. În acest sens, consider că acțiunea în anulare pentru motive absolute ar trebui de asemenea să fie imprescriptibilă extinctiv, ca și acțiunea în anulare pentru rea-credință, pentru considerentele pe care le voi expune în continuare.

1. Referitor la mărcile care se încadrează în motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. (b)-(e) din Legea nr. 84/1998 (a se vedea pct. ii-v de mai sus)

În mod logic, semnele nedistinctive (a se vedea pct. ii de mai sus), uzuale (a se vedea pct. iii de mai sus), care indică specia, calitatea/cantitatea produselor (a se vedea pct. iv de mai sus) sau reprezentate exclusiv de forma produsului impusă de natura produsului (a se vede pct. v de mai sus) trebuie să aparțină domeniului public și să poată fi folosite în mod liber, de oricine.

Astfel, nimeni nu ar trebui sa dețină un monopol (drept exclusiv) care să-i permită să interzică altei persoane utilizarea unor semne:
– lipsite de caracter distinctiv ca de exemplu elemente verbale precum „BERE” (pentru bere şi comercializare bere), „ECO” (care indică sensul de „ecologic”)[13] sau „UNIVERSAL” (cu referire la acele bunuri care se potrivesc unei utilizări universale)[14];
– constituite din elemente grafice uzuale ca de exemplu logoul ce simbolizează indicația „Atenție, înaltă tensiune!”[15]
– constituite din elemente verbale precum „EXTRA” pentru produse care pot avea calități extreme (ex. pot fi extrem de ușoare)[16];
– constituite, de exemplu, din imaginea unei cărămizi având o formă standard pentru produse reprezentând cărămizi de construcție[17].

Instituirea unui monopol prin operarea prescripției dreptului de a cere anularea înregistrării unei mărci constituită din astfel de semne, ar crea un cadru juridic injust prin restricționarea utilizării acestor semne de către titularul mărcii, în sensul ca oricine care ar dori să utilizeze semnele respectivele în comerț ar avea nevoie de consimțământul titularului mărcii. În acest context, în temeiul art. 36 din Legea nr. 84/1998, titularul mărcii s-ar putea îndrepta împotriva oricărei persoane care folosește aceste semne în activitatea comercială pentru produse și servicii identice/similare celor desemnate de marcă, solicitând instanței interzicerea utilizării semnelor și obligarea utilizatorilor la plata de daune-interese, situație care ar fi absurdă având în vedere că astfel de semne nu au vocație de a fi înregistrate ca marcă datorita unor motive care depășesc interesul particular al parților, căzând in sfera interesului general.

Consolidarea dreptului conferit de înregistrarea ca marcă a unui semn care este, de exemplu, lipsit de caracter distinctiv [face obiectul art. 5 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 84/1998 – a se vedea pct. ii de mai sus] prin operarea prescripției acțiunii în anulare, echivalează cu lipsirea de efecte a funcției esențiale a mărcii care este aceea de a garanta consumatorilor proveniența şi originea produselor și serviciilor.

2. Referitor la mărcile care se încadrează în motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 84/1998 (a se vedea pct. vi de mai sus).

Mărcile care fac obiectul art. 5 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 84/1998 sunt cele de” natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului”.

Art. 5 lit. (f) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale (Legea nr. 11/1991), califică următoarele acte materiale ca fiind infracțiune: producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false[18] privind… mărcile… cum ar fi… originea şi caracteristicile mărfurilor, …, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari [Comentariu: actele materiale prevăzute la acest articol constituie infracțiune numai în cazul în care acestea sunt comise cu intenție directă (calificată prin scop). Producerea acestor acte materiale din culpă, nu va angaja răspunderea penală, ci numai răspunderea civilă delictuală[19].]

Presupunând că dreptul conferit de înregistrarea ca marcă a unui semn de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului s-ar consolida prin efectul prescripției acțiunii în anulare, o posibilă utilizare a unui astfel de semn, sub forma actelor materiale descrise de art. 5 lit. (f) din Legea nr. 11/1991, ar căpăta un caracter licit din perspectiva Legii nr. 84/1998.

În acest context, într-o acțiune civilă în concurență neloială întemeiată pe art. 5 lit. (f) din Legea nr. 11/1991[20], formulată de către un terț interesat împotriva titularului mărcii (înregistrate cu nerespectarea art. 5 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 84/1998), acesta din urmă s-ar putea apăra invocând caracterul licit al folosirii determinat de înregistrarea semnului ca marcă, înregistrare care se bucură de efecte depline din moment ce marca nu a făcut obiectul unei acțiuni în anulare. Totuși, într-o atare situație, sunt de părere că un asemenea argument al titularului mărcii ar trebui să fie cenzurat de către instanță din moment ce Legea nr. 11/1991 nu prevede în mod expres o excepție prin care, utilizării mențiunilor false ce se bucură de protecție prin înregistrare ca marcă, sub forma actelor materiale reglementate li s-ar atribui un caracter licit. În acest sens, caracterul fals al mențiunii subzistă, chiar dacă marca ce cuprinde respectiva mențiune se bucură de efectele depline ale înregistrării.

Pe de altă parte, consider că în cazul unei acțiuni penale în concurenţă neloială întemeiată pe art. 5 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 11/1991, indiferent de calitatea sa de suspect sau inculpat în procesul penal, titularul mărcii (alcătuită din mențiunea falsă cu privire la „originea geografică, calitatea, natura produsului sau a serviciului”) ar putea argumenta lipsa intenției invocând că utilizarea mărcii reprezintă forma de exercitare a dreptului său exclusiv conferit de înregistrarea mărcii.

Acceptarea la înregistrare ca marcă prin efectul prescripției acțiunii în anulare, a acelor semne reglementate de art. 5 alin. (1) lit. (f) din Legea nr. 84/1998, afectează alte două funcții ale mărcii, şi anume, funcția de reclamă şi de garanție a calității.

Funcția de reclamă se raportează la impactul pe care marca îl produce asupra consumatorilor, impact care determină interesul consumatorului pentru achiziționarea unui produs/serviciu sub o anumită marcă, aceasta devenind astfel un simbol legat de reputația produsului sau serviciului furnizat[21].

Este clar pentru oricine că admiterea la înregistrare ca marcă a unui semn „ de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului„, paralizează,practic, funcția de reclamă pe care marca are menirea să o îndeplinească.

Mai mult, utilizarea unui astfel de semn ar fi contrară prevederilor Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă (Legea nr. 158/2008). În acest sens, art. 4 din Legea nr. 158/2008 interzice publicitatea înșelătoare definită în art. 3 lit. (b) din lege, ca fiind acea formă de publicitate „care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora i se adresează ori care iau contact cu aceasta şi care, din cauza caracterului înşelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent”[22].

Funcția mărcii de garanție a calității determină consumatorul să identifice acele produse şi serviciile care corespund standardelor de calitate solicitate de consumator, făcându-l pe consumator fidel acestor produse şi servicii[23]. În cazul înregistrării ca marcă a unui semn ce induce publicul în eroare cu privire la calitatea a unui produs/serviciu, funcția mărcii de garanție a calității este în mod clar afectată, iar legitimarea utilizării unui astfel de semn pentru produse și servicii ar putea intra în conflict cu art. 7 lit. (a) din Ordonanța nr. 21/1992[24] privind protecţia consumatorilor (Ordonanța nr. 21/1992) şi cu art. 244 din Codul penal[25]. Astfel, consolidarea dreptului conferit de înregistrarea ca marcă a semnului respectiv prin paralizarea acțiunii în anulare ca urmare a operării prescripției, ar conferi un caracter legitim utilizării semnului, fapt ce ar putea fi invocat de titularul mărcii în apărarea sa într-o posibilă acțiune inițiată de terțul interesat pe temeiul Ordonanței nr. 21/1992, sau de procuror pe temeiul art. 244 din Codul penal.

Având în vedere aspectele de mai sus, prescripția dreptului de a cere anularea unei mărci înregistrată cu încălcarea art. 5 lit. (f) din Legea nr. 84/1998 generează situații juridice controversate, ce pot duce, în anumite cazuri, la lipsirea de efecte a unor altor norme juridice.

3. Referitor la mărcile care se încadrează în motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. (g) și (h) din Legea nr. 84/1998 (a se vedea pct. vii și viii de mai sus)

Acțiunea în anulare întemeiata pe art. 47 alin. (1) lit. (a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. (g) şi (h) din Legea nr. 84/1998, vizează acele mărci care „conţin o indicaţie geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de indicaţie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicaţii este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine” precum și cele care „sunt constituite sau conţin o indicaţie geografică, identificând vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat„.

Din moment ce art. 5 alin. (1) lit. (g) și (h) din Legea nr. 84/1998 nu distinge dacă indicația geografică din care este constituită marca este sau nu protejată, iar 47 alin. (1) lit. (e) din Legea nr. 84/1998 reglementează printre altele, în mod expres, anularea mărcilor care aduc atingerea unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicație geografică protejată, apreciez că acțiunea în anulare întemeiata pe art. 5 alin. (1) lit. (g) si (h) din Legea nr. 84/1998, nu poate viza decât acele mărci care conțin/sunt constituite din indicații geografice care nu sunt protejate, în această categorie intrând de exemplu indicațiile geografice ce fac obiectul Regulamentelor Europene 1151/2012[26], 110/2008[27], 1308/2013[28], 479/2008[29] (Regulamente IG) şi indicațiile geografice reglementate de art. 72-85 din Legea nr. 84/1998, aflate în curs de înregistrare, respinse de la înregistrare sau anulate.

Raportat la indicațiile geografice care se află în curs de înregistrare sub procedurile Regulamentelor IG, consolidarea dreptului asupra unei mărci care conține o astfel de indicație sub efectul prescripției acțiunii în anulare, marcă care este utilizată pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, poate aduce atingere protecției naționale tranzitorii de care se bucură indicația geografică până la luarea deciziei de înregistrare de către Comisia Europeana[30], aceasta protecție națională tranzitorie fiind reglementată în special prin ordin al ministrului.

Pe de altă parte, o indicație geografică respinsă de la înregistrare sau anulată, utilizată pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, ar putea fi considerată, în funcție de circumstanțele de fapt, o mențiune falsă sau înșelătoare care poate induce în eroare publicul consumator, context în care, paralizarea acțiunii în anularea unei mărci constituite dintr-o astfel de indicație, utilizată pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, este de natură să aducă atingere acelorași prevederi legale menționate anterior la secțiunea 2, pentru aceleași considerente ce au fost expuse la aceasta secțiune.

4. Referitor la mărcile care se încadrează în motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. (i) din Legea nr. 84/1998 (a se vedea pct. ix de mai sus)

Acțiunea în anulare întemeiata pe art. 47 alin. (1) lit. (a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. (i) din Legea nr. 84/1998, vizează mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.

Ordinea publică și bunele moravuri reprezintă cei doi piloni principali de edictare a normelor juridice și de construcție a convenției parților.

Ordinea publică este alcătuită din ansamblu de norme juridice care stau la baza funcționării unui stat de drept, și anume, toate acele norme imperative care ocrotesc un interes public general (ex. norme de drept constituțional, drept financiar, drept penal, drept procesual civil, drept procesual penal).

În acest sens, putem exemplifica art. 26 alin. (2) din Constituția României (Constituție) care prevede ca „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri„. Tot de ordine publică sunt şi prevederile art. 30 (7) din Constituție care interzic „defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri„.

Deși normele de ordine publică se găsesc în cea mai mare parte în ramurile dreptului public, acestea se pot găsi şi în ramurile dreptului privat. În acest sens, art. 11 din Codul civil prevede că „nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri„.

Având în vedere aspectele de mai sus, consider că o marcă contrară ordinii publice nu poate reprezenta decât acel semn al cărui folosire/înregistrare este prohibită de o anumita lege care protejează un interes public general. În acest context, putem considera, de exemplu, că utilizarea unui semn grafic prin care se incită la discriminare/separatism teritorial este contrară ordinii publice reglementata de art. 30 (7) din Constituție, iar depunerea la înregistrare a unui astfel de semn, ar atrage incidenţa art. 5 alin. (1) lit. (i) din Legea nr. 84/1998.

Bunele moravuri reprezintă toate acele norme de conduită cu caracter moral, general acceptate de societate la un anumit moment de timp. Bunele moravuri au un conținut variabil în timp în sensul că ceea ce era considerat la un moment dat ca fiind contrar bunelor moravuri, astăzi să fie apreciat ca fiind conform acestora. Conformitatea cu bunele moravuri este asigurată de prevederi ce au caracter de ordine publică [a se vedea în acest sens art. 26, 30 (7) din Constituție și art. 11 din Codul civil menționate anterior][31]. Având în vedere aceste aspecte, manifestările contrare bunelor moravuri pot fi materializate şi în semne grafice, iar depunerea la înregistrare a unui astfel de semn ar atrage de asemenea incidenţa art. 5 alin. (1) lit. (i) din Legea nr. 84/1998.

Să facem un exercițiu de imaginație şi să ne gândim la situația în care o marcă care incită la discriminare/separatism teritorial sau care evocă o manifestare contrară bunelor moravuri, este înregistrată și nu există nici un terț care să promoveze o acțiune în anulare în termenul de prescripție de cinci ani de la data înregistrării mărcii. În acest caz, consider că efectul împlinirii prescripției acțiunii în anulare provoacă un derapaj constituțional al Legii 84/1998.

Pe de altă parte, Convenția de la Paris în art. 6 quinquies B (iii), prevede refuzul mărcilor contrare ordinii publice şi bunelor moravuri. Din moment ce Convenția de la Paris nu prevede în mod expres posibilitatea statelor membre să deroge de la aplicarea art. 6 quinquies B (iii) (de exemplu prin beneficiul prescripției unei acțiuni în anulare), consider că stingerea dreptului de a promova o acțiune în anularea înregistrării unei mărci contrare ordinii publice şi bunelor moravuri, reprezintă în esență o încălcare a Convenției de la Paris ce are drept efect de asemenea un derapaj constituțional” determinat de nerespectarea art. 11 (1) din Constituție[32].

5. Referitor la mărcile care se încadrează în motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. (j) din Legea nr. 84/1998 (a se vedea pct. x de mai sus)

Acțiunea în anulare întemeiată pe art. 47 alin. (1) lit. (a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. (j) din Legea nr. 84/1998, vizează acele mărci „care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România”.

Numele patronimic reprezintă numele de familie, adică numele pe care îl poartă (după tată) toți membrii unei familii[33].

Codul civil garantează deopotrivă atât dreptul la nume cât și dreptul la propria imagine[34]. În acest sens, art. 82 din Codul civil prevede că „orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii” iar art. 73 (1) din Codul civil, prevede ca orice persoană are „dreptul la propria imagine”.

Apărarea dreptului la nume reglementată de art. 254 Cod civil, presupune, printre altele, că „cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a numelui său poate să ceară oricând instanţei judecătoreşti să dispună încetarea acestei atingeri nelegitime”[35].

Exercitarea dreptului la propria imagine reglementată de art. 73 alin. (2) din Codul civil, presupune ca persoana a cărui drept a fost lezat poate interzice/împiedica „reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri”.

Înregistrarea de către un terț a unei mărci ce conține imaginea/numele patronimic al unei persoane renumită în România, fără ca terțul sa dețină consimțământul valabil exprimat al persoanei, poate reprezenta o atingere adusă dreptului acestei persoane la nume sau la propria imagine.

Pe de altă parte, utilizarea unei asemenea mărci [care cade sub incidența art. 5 alin. (1) lit. (j) din Legea nr. 84/1998] ar putea în unele circumstanțe faptice să aducă atingere atât dreptului la viața privată a persoanei care se bucură de renume, cât și dreptului acesteia la demnitate, drepturi reglementate de art. 71[36] si 72[37] din Codul civil.

Drepturile la viața privată și demnitate sunt totodată garantate și de Constituție. In acest sens:
– art. 1 alin. (3) din Constituție, prevede că demnitatea omului reprezintă printre altele o valoare supremă garantată[38];
– art. 26 alin. (1) din Constituție consacră în mod expres principiul ocrotirii vieții private[39];
– art. 30 alin. (6) din Constituție precizează că demnitatea nu poate fi prejudiciată de exercitarea dreptului la libera exprimare [același art. 30 (6) din Constituție, precizează că libertatea de exprimare „nu poate prejudicia nici dreptul la propria imagine”][40].

Având in vedere aspectele de mai sus, consider că paralizarea acțiunii în anularea unei mărci care cade sub incidenta art. 5 alin. (1) lit. (j) din Legea nr. 84/1998, ar putea reprezenta o atingere adusa drepturilor la nume, la propria imagine, la viața privată sau la demnitate, drepturi garantate de Codul civil și de Constituție.

6. Referitor la mărcile care se încadrează în motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. (k) și (l) din Legea nr. 84/1998 (a se vedea pct. xi de mai sus)

Acțiunea în anulare întemeiata pe art. 47 alin. (1) lit. (a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. (k) (l) din Legea nr. 84/1998, vizează acele mărci care cuprind fără autorizarea organelor competente:
– „reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane”, aparţinând ţărilor membre la Convenția de la Paris „şi care intră sub incidenţa 6 ter din Convenţia de la Paris”;
– „reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub incidenţa 6 ter din Convenţia de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări” membre ale Convenției de la Paris.

Semnele care fac obiectul protecției instituită de art. 6 ter din Convenția de la Paris sunt:
– stemele, drapelele şi alte embleme de stat ale ţărilor membre ale Convenției de la Paris;
– semnele și sigiliile oficiale de control și de garanție adoptate de către țările membre ale Convenției de la Paris;
– stemele, drapelele și alte embleme, inițialele sau denumirile organizațiilor internaționale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe țări membre ale Convenției de la Paris, exceptând asemenea semne care au format deja obiectul unor acorduri internaționale în vigoare, menite să asigure protecția lor.

Obiectul protecției conferite de Convenția de la Paris care vizează semnele menționate anterior impune, printre altele, României, în calitate de ţară membră, obligația de a refuza sau invalida înregistrarea mărcilor care sunt alcătuite, conțin sau imită astfel de semne, în cazul în care titularii acestor mărci nu au obținut autorizația necesară emisă de organele competente.

Pe de altă parte, prevederile Convenției de la Paris nu conțin nicio reglementare expresă care ar permite statelor membre să valideze înregistrarea unei mărci ce nu respectă art. 6 ter, de exemplu prin efectul extinctiv al unui termen de prescripție aferent unei acțiuni în anulare.

Având în vedere aceste aspecte, sunt de părere că și în acest caz, admiterea la înregistrare a unei mărci care conține reproduceri sau imitații ale semnelor prevăzute de art. 6 ter din Convenția de la Paris, fără a avea consimțământul organelor competente, prin efectul prescripției acțiunii în anulare întemeiata pe art. 5 alin. (1) lit. (k), (l) raportat la art. 47 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 84/1998, poate reprezenta o atingere adusă art. 11 alin. (1) din Constituția României.

7. Referitor la mărcile care se încadrează în motivele absolute de refuz prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. (m) și (n) din Legea nr. 84/1998 (a se vedea pct. xii de mai sus)

Acțiunea în anulare întemeiata pe art. 47 alin. (1) lit. (a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. (m) din Legea nr. 84/1998, vizează mărcile „care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios[41] în timp ce acțiunea în anulare întemeiată pe art. 47 alin. (1) lit. (a) raportat la art. 5 alin. (1) lit. (n) din Legea nr. 84/1998, vizează acele mărci „care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenţia de la Paris„.

Consider că obiectul art. 5 alin. (1) lit. (m) din Legea nr. 84/1998 îl reprezintă acele semne pentru care înalta valoare simbolică este unanim recunoscută în întreaga lume, ce nu cad în sfera protecției instituită de art. 6 ter din Convenția de la Paris și nici nu au o altă reglementare juridică ce ar putea institui drept exclusiv de proprietate/folosință asupra lor în beneficiul unui organ/entitate astfel cum prevede art. 5 alin. (1) lit. (n) din Legea nr. 84/1998. În acest context, ar fi absurd ca un asemenea semn recunoscut cu înalta valoare simbolică, să confere unei singure entități un drept exclusiv de folosire obținut prin înregistrarea unei mărci ce conține semnul respectiv.

Presupunând că o marca care conține un simbol religios de înaltă valoare ar fi acceptată la înregistrare, utilizarea ei în anumite situații de fapt, ar putea constitui o ofensă publică adusă respectivului simbol religios, asemenea ofensă fiind interzisă de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (Legea nr. 489/2006)[42]. Pe de altă parte, o astfel de utilizare ar putea constitui în anumite condiții, o expresie a urii religioase care este interzisă de art. 30 alin. (7) din Constituție[43]. Având în vedere aceste aspecte, prin paralizarea acțiunii în anularea unei asemenea mărci datorită prescripției s-ar putea aduce atingere atât Legii nr. 489/2006 cât și prevederilor Constituției.

Raportat la semnele ce fac obiectul art. 5 alin. (1) lit. (n) din Legea nr. 84/1998, acestea reprezintă „ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice” care nu cad în sfera protecției instituita de art. 6 ter din Convenția de la Paris, dar care au o reglementare juridică expresă ce instituie asupra lor un drept de proprietate/folosința exclusivă în beneficiul unor organe competente. Aici putem da cu titlu de exemplu emblema Crucii Roșii pe fond alb reglementată de art.38, art.39, art.44 din Convenția Internațională de la Geneva[44] precum și emblema olimpică protejată prin Tratatul de la Nairobi semnat la 26.09.1981[45]. Având în vedere aceste aspecte, paralizarea acțiunii în anularea unei mărci ce conține un astfel de semn (înregistrata fără autorizația organului competent) ca urmare a prescripției ar aduce atingere normelor juridice care reglementează regimul autorizării utilizării semnului respectiv. Dacă astfel de norme sunt cuprinse într-un tratat/convenție internațională la care România este parte (ca în exemplul emblemei Crucii Roșii), ne-am afla în cazul unui derapaj de la conformitatea constituțională instituită de art. 11 alin. (1) din Constituție.

Concluzie

Spre deosebire de motivele relative de refuz care protejează un interes particular, motivele absolute de refuz protejează un interes general. Lezarea acestui interes general prin înregistrarea mărcilor cu încălcarea art. 5 alin. (1) lit. din Legea nr. 84/1998, trebuie să poată fi sancționată atât în perioada de înregistrare a mărcii la OSIM, cât şi după, oricând în perioada de protecție a mărcii, pentru că, altfel, pe de o parte putem afecta conformitatea constituțională a Legii nr. 84/1998, iar pe de altă parte, putem genera insecuritate juridică.

Un alt motiv pentru care consider ca legiuitorul român nu ar fi trebuit sa impună un termen de prescripție acțiunii în anulare pentru motive absolute, este faptul că Directiva 2008/95 de apropriere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (Directiva 2008/95)[46], nu prevedea în mod expres posibilitatea statelor membre de a introduce un astfel de termen. De asemenea, noua Directiva 2015/2436[47] (care a abrogat Directiva 2008/95) nu conține nici aceasta prevederi exprese privind posibilitatea statelor membre de a impune un termen de prescripție acțiunii în anulare pentru motive absolute[48].

Pentru toate motivele expuse în prezentul articol, consider că de lege ferenda se impune transformarea acțiunii în anulare a înregistrării unei mărci pentru motive absolute într-o acțiune imprescriptibilă extinctiv care să poată fi formulată în orice moment al perioadei de protecție a mărcii.

Notă:

Pe rolul Curții Constituționale a României (CCR) s-a aflat cererea de soluționare a unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 care reglementează printre altele termenul de prescripție a acțiunii în anulare pentru motive absolute, excepție care a fost respinsă prin Decizia nr. 478/2015 . Autorul excepției și-a motivat cererea prin faptul că prevederile art. 47 (3) din Legea nr. 84/1998 contravin următoarelor dispoziții constituționale: art. 16 alin. (2) potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, art. 21 alin. (1) şi (2) privind liberul acces la justiţie şi ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată.

Considerând aceste aspecte, nu văd niciun motiv pentru care nu s-ar putea promova cu succes o alta excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 (3) din Legea nr. 84/1998, ridicată într-o acțiune în anulare întemeiată pe art. 47 alin. (1) lit. (a) din Legea nr. 84/1998, pentru motive diferite de cele reținute de CCR în Decizia 478/2015 ca de exemplu încălcarea art. 11 (1) din Constituție dacă motivul anularii este art. 5 alin. (1) lit. (k), (l) din Legea nr. 84/1998 (marca constituită dintr-un semn protejat de art. 6 ter din Convenția de la Paris).


[1] Legea 84/1998 privind mărcile şi indicațiile geografice, a fost publicată în Monitorul Oficial 161/23.04.1998. Ulterior, această lege a suferit modificări şi două republicări: o republicare în Monitorul Oficial 350/27.05.2010 şi o ultimă republicare în Monitorul Oficial 337/08.05.2014.
[2] Noile modificări ale pachetului legislativ privind mărcile în Uniunea Europeană, vor elimina limitarea înregistrării mărcii la acele semne susceptibile de reprezentare grafică, astfel încât se vor deschide posibilități pentru înregistrarea unor mărci netradiționale (ex. mărci sonore, olfactive). În acest sens, noua directivă UE 2015/2436 cu privire la mărci, definește marca ca fiind orice semn care îndeplinește următoarele condiții în mod cumulativ: i) este capabil să „distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi” şi ii) este capabil „să fie reprezentat în registru, într-un mod care să permită autorităților competente și publicului să stabilească cu claritate și precizie obiectul protecției conferite titularului” semnului.
[3] Titulatura completă este Convenția de la Paris pentru Protecția Proprietății Industriale din 20 martie 1883 revizuită la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925, la Londra la 2 iunie 1934, şi la Stockholm la 14 iulie 1967 şi modificată la 2 octombrie 1979. România a aderat la Convenția de la Paris încă din anul 1920, iar prin Decretul nr. 1177/1968, s-a ratificat forma revizuită a Convenției, adoptată la Stockholm la 14 iulie 1967.
[4] Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
[5] În jurisprudenţă, aprecierea probelor privind dobândirea caracterului distinctiv al unei mărci prin folosire înainte de data de depozit, nu a fost chiar atât de riguroasă. Chiar Înalta Curte de Casație şi Justiție, prin decizia civilă nr. 3313 din 24 aprilie 2007, a apreciat faptul că se poate considera ca acceptabil dovedirea caracterului distinctiv al unei mărci dobândit prin folosirea ulterioară datei de depozit, atunci când înainte de această dată s-a dovedit că marca avea un caracter distinctiv în fază „germinală„, iar o posibilă înlăturare a dovezilor de folosire după data de depozit, ar echivala cu „înfrângerea unei cerinţe determinate a comerţului, concurenţa loială, în sensul că de efortul financiar, de concepţie, să profite doar comerciantul investitor în marketing şi nu şi celorlalţi comercianţi concurenţi pe piaţa aceloraşi produse” (a se vedea aici decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție).
[6] Art. 18 din Legea 84/1998.
[7] Art. 17 alin. (3) din Regulamentul de aplicare al Legii 84/1998 aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1134/2010.
[8] Art. 22 alin. (3) (c) din Legea nr. 84/1998.
[9] Art. 86 din Legea nr. 84/1998.
[10] contestația se soluționează de către comisia de contestații OSIM printr-o hotărâre care poate fi contestată la Tribunalul București în termen de 30 zile de la comunicare iar soluția tribunalului este supusă numai apelului la Curtea de Apel București [art. 88 alin. (1) din Legea 84/1998] [din moment ce art. 88 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 nu indică termenul de apel, acesta se consideră ca fiind termenul general de 30 zile de la comunicarea hotărârii conform art. 468 alin. (1) CPC].
[11] Motive absolute, relative şi cele reglementate de art. 47 alin. (1) lit. (d) și (e) din Legea nr. 84/1998.
[12] Legea nr. 84/1998 reglementează şi instituția decăderii mărcii printre altele şi pentru motivul neutilizării mărcii instituind un termen de decădere pentru sancționarea pasivității titularului în exercitarea dreptului său care presupune folosirea mărcii pentru produsele și serviciile desemnate. În acest sens, art. 46 alin. (1) lit. (a) prevede că orice persoană interesată poate solicita… decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă fără motive justificate, într-o perioadă neîntreruptă de cinci ani, socotită de la data înscrierii în Registrul mărcilor, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată sau dacă această folosire a fost suspendată pentru o perioadă neîntreruptă de cinci ani. Acest termen de cinci ani are natura juridică a unui termen de decădere pentru că stinge însuși dreptul subiectiv conferit de înregistrarea mărcii neexercitat în termenul de decădere.
[13] A se vedea manualul de examinare al Oficiului European de Proprietate Intelectuală, partea B – Examinare, Secțiunea 4 – Motive absolute de refuz, pag. 21 (manualul de examinare poate fi consultat aici).
[14] Ibidem pag. 22.
[15] Ibidem pag 79.
[16] Ibidem pag 51.
[17] A se vedea hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-48/09 P  .
[18] Conf. art. 5 (f) din Legea nr. 11/1991, „prin menţiuni false privind originea mărfurilor, se înţelege orice indicaţii de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat. Nu se socoteşte menţiune falsă privind originea mărfurilor denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic şi indică în comerţ numai natura lui, în afară de cazul în care denumirea este însoţită de o menţiune care ar putea face să se creadă că are acea origine”.
[19] Conform art. 16 (6) teza a II-a din Codul penal, „fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres”.
[20] Într-o acțiune civilă, temeiul art. 5 lit. (f) din Legea nr. 11/1991 se va raporta la prevederile privind răspunderea civilă delictuală din Codul civil.
[21] A se vedea V. Ros, O.S. Matei, D. Bogdan – Mărcile și Indicațiile Geografice, Editura All Beck, 2003, pag 37- „Funcția de reclamă”.
[22] Conf. art. 5 lit. (a) din Legea nr. 158/2008, pentru a determina caracterul înșelător al publicității se iau în considerare printre altele natura, originea geografică și calitatea produsului sau serviciului. Notă: art. 5 lit. (a) din Legea nr. 158/2008 nu face vorbire în mod expres de calitate, ci se refera în mod indirect la aceasta, prin enumerarea unor elemente precum: modul de execuție, compoziția bunurilor sau prestării serviciilor, dacă acestea corespund scopului lor… parametrii tehnico-funcţionali.
[23] A se vedea V.Ros, O.S. Matei, D. Bogdan- Mărcile și Indicațiile Geografice, Editura All Beck, 2003, pag 35-36- „Funcția de garanție a calității”.
[24] Art. 7 lit. (a) din Ordonanța nr. 21/1992 obligă producătorii printre altele „să pună pe piaţă numai produse care respectă condiţiile prescrise sau declarate.
[25] Art. 244 alin. (1) Codul penal (înșelăciunea): Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani; (2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. (3) Împăcarea înlătură răspunderea penală;
[26] Regulamentul nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare. Regulamentul nr. 1151/2012, a fost completat de Regulamentul Delegat nr. 664/2014 (cu privire la stabilirea simbolurilor Uniunii Europene pentru denumirile de origine protejate, indicațiile geografice protejate și specialitățile tradiționale garantate și cu privire la anumite norme privind sursele, anumite norme procedurale și anumite norme tranzitorii suplimentare) și de Regulamentul Delegat nr. 665/2014 (în ceea ce privește condițiile de utilizare a mențiunii de calitate facultative „produs montan”).
[27] Regulamentul nr. 110/2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase.
[28] Regulamentul nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor nr. 922/72, 234/79, 1037/2001 și 1234/2007 ale Consiliului.
[29] Regulamentul nr. 479/2008 privind organizarea comună a pieţei vitivinicole, de modificare a Regulamentelor nr. 1493/1999, 1782/2003, 1290/2005, 3/2008 și de abrogare a Regulamentelor nr. 2392/86, 1493/1999.
[30] Înregistrarea unei indicații geografice sub Regulamentele IG, presupune o etapa preliminară gestionată de autoritatea națională din statul membru și o etapă finală gestionată de Comisia Europeană. În etapa preliminară, indicația geografică poate face obiectul unei protecții naționale tranzitorii până la luarea deciziei de înregistrare de către Comisia Europeană.
[31] Spre exemplu, OSIM a găsit că este contrară bunelor moravuri marca combinată DE PUTA MADRE desemnând produse şi servicii din clasele 25 si 35. Conform Comisiei de Reexaminare OSIM, conceptul de „bune moravuri reprezintă totalitatea regulilor de conduită care s-au conturat în conştiinţa societăţii şi a căror respectare s-a impus cu necesitate, printr-o experienţă şi practică îndelungată. Astfel, denumirea DE PUTA MADRE, are o conotaţie vulgară, injurioasă, ceea ce contravine în mod evident bunelor moravuri, fiind respinsă la înregistrare”.
[32] Art. 11 alin. (1) din Constituție – „statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”.
[33] Dreptul la nume este garantat de Codul civil care în art. 82 prevede că „orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii”.
[34] Dreptul la propria imagine este clasificat de către Codul civil în categoria drepturilor personalității (a se vedea în acest sens art. 58 (1) din Codul civil).
[35] Para 2 din art. 254 Cod civil;
[36] Art. 71 Cod civil. (1) „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private; (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75; (3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
[37] Art. 72. Cod civil (1) „Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale; (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75„.
[38] Art. 1 (3) din Constituție – „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate„.
[39] Art. 26 (1) din Constituție – „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată„.
[40] Art 30 (6) din Constituție – „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine„.
[41] Conf. art. 3 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, prin semne cu înaltă valoare simbolică, în sensul art. 5 alin. (1) lit. m) din lege, se înţelege: simboluri religioase, simboluri sau embleme aparţinând unor societăţi sau fundaţii de caritate, simboluri aparţinând unor asociaţii culturale cu scop educativ, numele unor personalităţi istorice importante”.
[42] Art. 13 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 – „În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.
[43] Art 30 alin. (7) din Constituție – „sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri„.
[44] A se vedea https://ihl-databases.icrc.org/ihl/INTRO/180?OpenDocument; În România, utilizarea simbolului Crucii Roșii este reglementată de Legea 139/1995 Societății Naționale de Cruce Roșie din România.
[45] A se vedea http://www.wipo.int/treaties/en/ip/nairobi/ . Tratatul de la Nairobi a fost ratificat de România prin Legea nr. 40/2005.
[46] Directiva 2008/95 a fost transpusă în Legea 84/1998.
[47] Directiva 2015/2436 a intrat deja în vigoare la data de 13.01.2016. Statele membre sunt obligate să transpună această directivă până la data de 14.01.2019, excepție făcând prevederile cu privire la procedurile de decădere și de declarare a nulității care trebuie transpuse pana cel târziu în data de 14.01.2023. Conf. art. 56 din Directiva 2015/2436, prevederile referitoare la scop (art. 1), motivele de refuz sau anulare care vizează o parte a bunurilor și serviciilor (art. 7), epuizarea dreptului la marcă (art. 15), absența utilizării efective ca motiv de refuz (art. 19), motivele de revocare datorită caracterului generic/înșelător al mărcii (art. 20), revocarea care vizează o parte a bunurilor și serviciilor (art. 21), transpunere (art. 54), statele vizate de directivă (art. 57), se vor aplica de la 15.01.2019.
[48] Noutatea pe care Directiva 2015/2436 o aduce, este faptul că statele membre trebuie să prevadă o cale administrativă de declarare a nulității mărcii care poate fi supusa controlului instanțelor de judecată. În prezent, în România, acțiunea în anularea înregistrării unei mărci, este de competența Tribunalului București care judecă în primă instanță [art. 47 alin. (1)  din Legea 84/1998].


Avocat senior Sorin Eduard Pavel
SCHOENHERR SI ASOCIATII

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: Dreptul proprietatii intelectuale, SELECTED TOP LEGAL, Studii, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD