Formularea de contestaţii privind modul de soluţionare a excepţiilor având ca obiect legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Constituționalitate
28 octombrie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
Anda-Laura Tănase
În Monitorul Oficial al României nr. 814 din data de 14 octombrie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 510/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8), (9) şi (11) din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Constantin Caraş într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Ialomiţa – Secţia penală.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8), (9) şi (11) din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală au fost modificate prin OUG nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Având în vedere, însă, că în cauză au produs efecte normele de procedură în forma în vigoare la data sesizării Curţii, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziţii de lege prin OUG nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
„(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.
[…]
(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.”
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală şi a statuat că faptul că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”.
Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
Referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. În fine, prevederile constituţionale ale art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică nu sunt aplicabile în cauza de faţă.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) şi (11) din Codul de procedură penală.
