Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
 1 comentariu

ICCJ. Criteriile luate în considerare pentru stabilirea existenței prejudiciului moral
27.10.2016 | Cosmina SIMA

JURIDICE - In Law We Trust
Cosmina Sima

Cosmina Sima

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că, în stabilirea existenței prejudiciului moral trebuie luat în considerare caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale cărora le-a fost cauzat prejudiciul, situația personală a victimei, ținându-se cont de mediul social din care face parte victima, de educația sa, de nivelul de cultură, de standardul de moralitate, psihologia victimei, etc. Deoarece este vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi  care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existența prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei. Privitor la proba prejudiciului moral, dovada faptei ilicite este suficiente, prejudiciul și raportul de cauzalitate urmând a fi prezumate, iar instanțele vor deduce producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită. Soluţia va fi determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind, practic, imposibilă. Așadar, dată fiind natura prejudiciului moral, nu era necesar a se proba, fără dubiu și fără echivoc, împrejurarea că ar fi fost deteriorată în vreun fel buna reputaţie a reclamantului – persoană publică, cu o anumită notorietate și care se bucură de un anumit prestigiu – în contextul în care pârâtul, prin afirmațiile sale cu caracter scandalos și neadevărat, făcute în cadrul unei campanii de denigrare desfășurată la un nivel foarte extins, pe posturi de televiziune și în presă, a produs o atingere semnificativă a valorilor ce definesc personalitate umană, ”atacul” atingând un anumit nivel de gravitate, apt a produce consecințe negative în plan moral victimei. (Decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2016 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acțiune în despăgubiri)

Cosmina Sima

Secţiuni: Drept civil, Jurisprudența ÎCCJ, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO