Excepție de neconstituționalitate a art. 18 alin. (3) din Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea Institutului Cultural Român
24 octombrie 2016 | Cosmina SIMA
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 836 din 21 octombrie 2016 a fost publicată Decizia nr. 571/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, care are următorul conținut: „Numirea şi revocarea directorilor şi a directorilor adjuncţi se fac la propunerea preşedintelui Institutului şi cu avizul comun al Comisiei pentru cultură şi media şi al Comisiei pentru politică externă ale Senatului, prin ordin comun al ministrului afacerilor externe, al ministrului culturii şi al preşedintelui Institutului, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru încă un mandat; directorul Accademia di Romania din Roma şi cel al Institutului Cultural Român şi de Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt numiţi la propunerea preşedintelui Academiei Române”.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Ramona Călin cu prilejul soluţionării apelului împotriva unei sentinţe civile pronunţate într-o cauză având ca obiect un litigiu de muncă, aceasta susținând că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) – (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, art. 148 privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
Curtea respinge excepția pentru următoarele considerente:
– Actul de numire/revocare a directorilor şi directorilor adjuncţi îl constituie ordinul comun al ministrului afacerilor externe, al ministrului culturii şi al preşedintelui Institutului, act administrativ supus controlului judecătoresc, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, Curtea constată că susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor privind accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil nu subzistă.
– Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la personalul angajat pe funcţii de execuţie, Curtea reţine că aceasta nu poate constitui un argument care să susţină încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, de vreme ce cele două categorii de personal – directori/directori adjuncţi, respectiv personal de execuţie – se află în situaţii juridice diferite. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Totodată, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
– Întrucât nu a constatat existenţa unei restrângeri a exerciţiului unui drept sau libertăţi fundamentale în sensul art. 53 din Constituţie, Curtea constată că invocarea încălcării acestor norme fundamentale nu poate fi reţinută.
