Secţiuni » Arii de practică » Business » Drept comercial
Drept comercial

Câteva considerații pe marginea neconstituționalității Legii nr. 77/2016 privind darea în plată
26.10.2016 | Andra HUIDAN

Secţiuni: Drept comercial, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Andra Huidan

Andra Huidan

Legea darii in plata formeaza obiectul unui control a posteriori, dispozitiile sale fiind analizate in aceasta perioada de catre instanta de contencios constitutional. Exceptiile de neconstitutionalitate cu care aceasta a fost sesizata au fost ridicate de catre reprezentantii creditorilor, in proceduri declansate de acestia in conditiile art. 7 al legii, prin care, indeplinirea cerintelor legale pentru aplicarea acestei modalitati a darii in plata este contestata, in detrimentul debitorilor care s-au prevalat de aceste texte favorabile.

In conditiile Noului Cod de procedura de civila, solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate nu mai constituie o cauza de suspendare a procesului, astfel ca celeritatea cu care se impune luarea unei hotarari asupra celor invocate este de la sine inteleasa, pentru a se evita sesizarea ulterioara a judecatoriilor cu cereri de revizuire in baza solutiei pe care o va da Curtea Constitutionala.

Principalele obiectii aduse textului legal vizeaza incalcarea unor principii constitutionale, precum cel al neretroactivitatii, previzibilitatii, economiei de piata, egalitatii in fata legii si, nu in ultimul rand, este acuzata restrangerea, prin aplicarea legii, a dreptului de proprietate privata[1].

Dispozitiile care incalca principiul neretroactivitatii sunt, conform raportului citat, cele care stabilesc aplicarea legii si in ipoteza contractelor in derulare, pentru echilibrarea riscurilor contractuale[2], respectiv cele care consacra posibilitatea debitorului de a solicita instantei sa constate stingerea raportului obligational[3].

Notorietatea Legii nr. 77/2016 se datoreaza, in principal, urmatoarelor cauze: aceasta a relevat o alta latura a funcționalității unei institutii de drept civil, cu aplicatii particulare in dreptul consumatorului. Textele suscita discutii cu privire la incalcarea unor principii constitutionale, in nici sase luni de la intrarea sa in vigoare. Aplicarea dispozitiilor sale a atras conditii mai oneroase de acordare a produselor bancare, ca modalitate de compensare a faptului ca o parte contractuala este obligata sa suporte riscul de a nu-si recupera creanta in integralitatea sa. Pentru ca nu are stipulat in continutul sau un moment limita al executarii silite pana la care debitorul poate invoca prevederile favorabile. Mai mult chiar, din acest punct de vedere, este consacrat la art. 8 alin. (5) dreptul debitorului de a invoca prevederile favorabile, indiferent de stadiul in care se afla executarea silita a imobilului ipotecat. Cu toate ca acest text se refera doar la posibilitatea de a cere instantei sa dea o hotarare prin care sa constate stingerea obligatiei si sa transmita dreptul de proprietate (asadar, este aplicabil doar in cazul contractului de credit ipotecar), qui potest maius, potest et minus, astfel ca notificarea prin care debitorul informeaza creditorul cu privire la decizia sa de a da in plata garantiile creantei poate fi facuta si in faza executarii silite. Or este tocmai acest fapt cel care atrage, inegalitatea de tratament a creditorilor pusi in situatia de nu recupera cheltuieli care intra in mod obisnuit in continutul notiunii de „datorie”.

Darea in plata este un mod de stingere a obligatiilor, reglementat de Noul Cod civil in sectiunea dedicata modului originar de stingere a obligatiilor, plata. Acestei institutii i s-a rezervat un articol si o forma asimilata, cesiunea creantei in locul platii. De la bun inceput trebuie mentionat faptul ca aceasta operatiune trebuie sa indeplineasca conditiile de fond ale contractelor, precum si faptul ca aceasta trebuie sa fie consimtita de catre creditor. Doctrina[4] a subliniat, de-a lungul timpului, ca darea in plata se realizeaza concomitent cu plata, obligatia considerandu-se stinsa la momentul executarii prestatiei echivalente valoric. In cazul in care aceasta echivalenta lipseste sau cele doua momente nu sunt concomitente, este posibila plata unei sulte, respectiv incadrarea operatiunii ca fiind un mijloc de transformare a obligatiilor, o novatie prin schimbarea obiectului obligatiei uneia dintre parti. In aceasta din urma situatie, raportul obligational continua sa existe pana la executarea obligatiei care s-a nascut ulterior prin novare. Legea darii in plata nu prevede posibilitatea echivalarii celor doua obligatii aflate in raport principal – accesoriu, cu juxtapunerea unei sulte la valoarea imobilului ipotecat, in considerarea faptului ca obiectul prestatiei „date in plata” a fost evaluat la un moment anterior incheierii contractului de credit, asadar, echivalenta lor valorica este prestabilita. Ba, mai mult, art. 10 alin. (1) interzice in mod expres solicitarea unor sume de bani suplimentare de catre creditor, la momentul stingerii obligatiei prin incheierea contractului translativ de proprietate sau la momentul pronuntarii unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de contract si sa constate stingerea obligatiei debitorului. Aceste dispozitii se aplica numai contractelor de credit ipotecare, astfel cum reiese din chiar continutul textului.

Art. 1 al legii extinde aplicabilitatea acesteia si in privinta contractelor de credit garantate cu fideiusori sau caracterizate de solidaritate. Diferenta intre contractele de credit ipotecare si cele garantate cu fideiusiunea consta in faptul ca, desi ambele obligatii sunt garantate tot cu bunuri, in primul caz este vorba despre un bun individual determinat, pe cand, in al doilea caz, avem in vedere o universalitate juridica, patrimoniul fideiusorului[5]. Fideiusiunea, ca si garantie personala, are o limita superioara, cea a cuantumului obligatiei principale, iar daca il depaseste sau este contractata in conditii mai oneroase, este redusa de drept la aceasta valoare. Problemele care pot sa apara sunt tocmai in ipoteza contractului in derulare, in care creditorul, fara a instiinta fideiusorul in prealabil, declanseaza procedura executarii silite, iar debitorul, la intrarea in vigoare a Legii nr. 77/2016, intelege sa invoce procedura favorabila. Art. 2290 N. C. Civ. prevede ca, in aceasta ipoteza, fideiusiunea nu se extinde asupra cheltuielilor de executare avansate de catre creditor. Ce se va intampla in aceasta situatie, in care obligatia de garantie este limitata la cuantumul creditului, iar banca a avansat cheltuieli pentru recuperarea creantei de la debitorul principal, cheltuieli ce nu vor fi acoperite de prestatia „data in plata” si nici nu vor avea ca rezultat stingerea raportului obligational in modul primordial stipulat in contract? Sigur ca actiunea in regres impotriva debitorului principal va putea cuprinde si aceste cheltuieli, dar care este temeiul legal pentru imputarea acestora asupra obligatiilor fideiusorului?[6] Daca acesta din urma nu a fost informat in prealabil, asa cum prevede Noul Cod Civil, singura varianta pentru recuperarea acestor cheltuieli ramase fara finalitatea in vederea careia au fost facute este ca, in cadrul unor eventuale actiuni prin care se contesta indeplinirea conditiilor prevazute de lege, sa se solicite, in subsidiar, obligarea paratului la plata acestor sume, in cazul respingerii actiunii. Astfel ar deveni admisibila si actiunea in regres a fideiusorului.

O atare logica a dispozitiilor coroborate este sustinuta si de art. 10 alin. (2) al legii, care prevede ca nerecunoasterea posibilitatii creditorului de a solicita sume suplimentare la stingerea obligatiilor izvorate din contracte de credit ipotecare profita si fideiusorilor.

Singura interpretare pertinenta, avand in vedere cele expuse pana aici, este aceea ca notiunea de „datorie” in cadrul procedurii propuse de Legea nr. 77/2016 nu include cheltuielile de executare[7] avansate in proceduri declansate pana la intrarea in vigoare a legii, astfel ca nici debitorul, in cazul contractului de credit ipotecar, si nici fideiusorul nu pot fi obligati la restituirea unor asemenea sume. Ramane deschisa doar posibilitatea obligarii in subsidiar a debitorului cu garantii personale, aceasta fiind singura ipoteza neacoperita de art. 10 si admisibila pe cale incidentala, in procedura prin care creditorul contesta indeplinirea cerintelor legale.

Mergand mai departe cu acest rationament, putem observa ca aplicarea Legii nr. 77/2016 creeaza, in mod nejustificat, situatii inegale in ambele pozitii contractuale, in lumina unui singur criteriu, si anume, hazardul cronologic. Astfel, pe de-o parte, creditorii surprinsi de intrarea legii in vigoare in faza executarii silite, se vor afla in situatia injusta de a nu-si putea recupera cheltuielile de executare avansate pana in acest moment, iar cei care nu declansasera procedura sunt in situația de a nu fi efectuat acele cheltuieli fara potential de restituire. Diligenta unei categorii de creditori ii plaseaza pe acestia intr-o pozitie dezavantajata, fata de cei care au ramas in pasivitate cu privire la recuperarea creantei. Este de dorit ca reglementarea in aceasta  privinta sa fie realizata neunitar, in functie de faza in care se afla creditorul la momentul la care debitorul are posibilitatea invocarii dispozitiilor favorabile. Iar daca s-a avut in vedere ca, pe viitor, sa nu fie preponderenta situatia in care creditorul, mai diligent decat debitorul, declanseaza executarea silita, inainte ca partenerul sau contractual sa ia o decizie in sensul Legii nr. 77/2016, recomandarea este ca acest tratament diferentiat sa se constituie intr-o norma tranzitorie. Nu poate fi reprosat creditorilor ce incearca recuperarea creantei folosind mijloace coercitive ale statului faptul ca o lege de protectie sociala ofera o alternativa deosebit de favorabila consumatorilor. In plus, acest caracter al dispozitiilor legale nu este anihilat de posibilitatea platii unor sume de bani suplimentare odata cu transferul proprietatii, chiar textul legal admitand ca ambele parti isi asuma un risc contractual, respectiv o devalorizare a bunurilor imobile[8], atat timp cat sumele de bani reprezinta echivalentul unor cheltuieli care se includ in mod obisnuit in notiunea de „creanta”.

Pe de alta parte, sub rezerva admisibilitatii unui astfel de capat de cerere, debitorul cu garantii personale s-ar putea afla in situatia de a fi obligat la restituirea unor asemenea sume de bani, odata cu solutionarea contestatiei declansate in urma emiterii notificarii, formulata de catre creditor in temeiul art. 7. Acest articol vorbeste despre emiterea unei notificari doar in cazul creditului ipotecar, dar, pentru identitate de ratiune si pentru a nu exista un vid legislativ cu privire la procedura de urmat in cazul fideiusiunii, vom presupune ca, si in acest caz, decizia debitorului trebuie adusa la cunostinta creditorului intr-o maniera care sa aiba putere probatorie. In plus, intre debitor si fideiusor nu exista raporturi contractuale, fideiusiunea fiind contractul incheiat intre un tert si o persoana ce are calitatea de creditor intr-un alt raport contractual[9].  Astfel, orice demersuri pentru darea in plata trebuie, si in acest caz, sa porneasca la initiativa celui obligat in principal. Mai exista si un argument de text care impune similitudinea procedurilor de urmat, indiferent de felul garantiei stipulate, art. 10, ale carui dispozitii le-am analizat anterior, cu privire la imposibilitatea solicitarii unor sume suplimentare de bani la momentul stingerii datoriei, care extinde aplicabilitatea acestei masuri de protectie si asupra fideiusorilor, respectiv a codebitorilor. In ultimul rand, in masura in care creditorul nu este notificat de catre debitor cu privire la decizia de a da in plata garantiile contractului, nu exista un moment cert de la care sa incepe sa curga termenul pentru contestarea indeplinirii cerintelor legii. Art. 7 prevede ca acest termen este de 10 zile de la comunicarea notificarii.

Nu gasim argumente pentru care instanta nu ar admite un asemenea capat de cerere al creditorului, situatia nefiind acoperita in mod evident de aplicarea dispozitiilor art. 10 al Legii nr. 77/2016. Din acest motiv, se poate observa o diferenta, o inegalitate, o inechitate in aplicarea dispozitiilor in cazul debitorului cu garantii reale, respectiv al celui cu garantii personale. In tot acest demers contradictoriu care are loc in procedura de urgenta, platile catre creditor sunt suspendate, iar procedurile judiciare sau extrajudiciare declansate de catre cei care se subroga in drepturile creditorului, precum si cele declansate de  catre acesta sunt, de asemenea, suspendate[10].

In plus, chiar daca avem in vedere faptul ca in procedura executarii silite, creanta este actualizata si cuprinde in cuantumul sau valoarea dobanzilor, respectiv a cheltuielilor de executare, acestea nu ii pot fi imputate fideiusorului in considerarea faptului ca furnizorul de servicii financiare a omis, in speta, instiintarea fideiusorului cu privire la declansarea procedurii impotriva debitorului.

Referitor la momentul incipient al pozitionarii debitorului intr-o situatie privilegiata, prin recunoasterea dreptului de a se prevala de procedura darii in plata, reglementata de prezenta lege, textul nu face nicio referire, insa, concomitenta notificarii cu scadenta obligatiilor reiese implicit din coroborarea articolelor 5 si 6[11]. Asadar, desi aplicarea dispozitiilor nu este conditionata de imposibilitatea debitorului de a-si executa obligatiile asumate, efectele produse de notificarea creditorului indica momentul la care poate surveni „decizia” cocontractantului. Posibilitatea ca cele doua obligatii sa constituie termenii unei novatii este astfel exclusa.

In ceea ce priveste aplicarea retroactiva a Legii nr. 77/2016, argumentele invocate in fata Curtii Constitutionale sunt iluminatoare. Astfel, Legea darii in plata contine dispozitii ce tin de ramura dreptului consumatorului, prin calitatea partilor implicate. De altfel, in chiar corpul legii este folosita notiunea de „consumator”[12]. In ciuda faptului ca legislatia aplicabila furnizorilor de servicii financiare este intr-o imperioasa nevoie de consolidare, aceasta categorie de servicii fiind exceptata de la aplicarea dispozitiilor O.U.G. nr. 34/2014 – actul normativ de referinta in materia drepturilor consumatorului, O.U.G. nr. 85/2004 privind protectia consumatorului la incheierea si executarea contractelor la distanta privind serviciile financiare, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii, ofera posibilitatea desprinderii din chiar conținutul lor a unor principii de aplicare in timp a legii. Din acest motiv, apare ca neavenita aplicarea regulilor dreptului civil in ceea ce priveste succesiunea normelor de acest tip. Iar, chiar daca s-ar fi apelat la art. 6 al Noului Cod civil, in virtutea atributului sau de drept comun a domeniului de drept privat, ar fi fost antamata controversa calificarii dreptului debitorului ca fiind un efect viitor al unui act incheiat intr-un moment anterior intrarii in vigoare a legii.

Pentru o categorie de datornici, care au calitatea de parte in contractele de credit si care se vad in situatia de a nu-si putea stinge obligatiile asumate la momentul incheierii contractului, in varianta primordiala prevazuta de act, intreruperea procedurilor de executare silita, indiferent de momentul in care acestea au fost surprinse de intrarea in vigoare a legii, desigur, sub conditia reversibilitatii rezultatului din prisma drepturilor dobandite de catre terti, este fara indoiala mai favorabila, respectiv mai facila, analizand procedura prevazuta de Noul Cod de procedura civila. Aceasta interpretare trebuie sa prevaleze, in considerarea obiectivului de protectie sociala al procedurii instituite prin Legea nr. 77/2016.


[1] Pentru o analiza detaliata a acestor aspecte, a se vedea raportul prof. univ. dr. Lucian Mihai, Raport Amicus Curiae
[2] Art. 11.
[3] Art. 8 alin. (5).
[4] Liviu Pop, Ionut-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2012, pp. 740-741.
[5] George-Alexandru Lazar, Decesul fideiusorului si mecanismul incetarii contractului de fideiusiune.
[6] In plus, aceasta actiune va putea fi exercitata numai dupa stingerea integrala a datoriei izvorand din contractul de credit, conform art. 6 alin. (4) al Legii nr. 77/2016. Ce fel de elemente subsumeaza aceasta datorie, in plus fata de capital? Este admisibila incadrarea cheltuielilor de judecata sau de executare silita in aceasta notiune? O scurta lectura a dispozitiilor privind imputatia platii, art. 1509 N. C. Civ., Indica un raspuns afirmativ. Dar asta nu este in beneficiul fideiusorului, deorece acele cheltuieli de executare s-au facut in procedura pentru recuperarea creantelor prevazuta de dreptul comun. Or acesta nu poate fi obligat la restituirea  lor din motivele expuse mai sus, dar nu poate declansa actiunea in regres pentru recuperarea propriei creante, datoria in integralitatea sa ramanand nestinsa.
[7] Aceasta fiind una dintre derogarile de la N.C.Civ. instituite prin Legea nr. 77/2016. Pentru mai multe detalii, a se vedea Corina Sima, Doru Traila: Compatibilitatea unui mecanism automat de dare in plata cu executarea contractelor de credit bancar.
[8] Art. 11.
[9] Art. 2280 N.C.Civ.
[10] Art. 7 alin. (4).
[11] Art. 6 vorbeste despre „suspendarea dreptului creditorului” de a se indrepta impotriva codebitorilor sau a garantilor personali. Or, acest drept se naste odata cu exigibilitatea obligatiei principale.
[12] Art. 4, enumerand elementele esentiale pentru aplicarea procedurii, mentioneaza calitatile de creditor si consumator, pozitii contractuale ce trebuie circumscrise unor categorii limitativ enumerate in art. 1 alin. (1). Asadar, vor avea calitate procesuala activa si cesionarii creantelor detinute asupra consumatorilor.


Consilier juridic Andra Huidan

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti