Excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (2) şi (3) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
25 octombrie 2016 | Cosmina SIMA
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 840 din 24 octombrie 2016 a fost publicată Decizia nr. 340/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 129 alin. (2) și (3), care au următorul conținut: „(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.”
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Nutrimold – S.A. din Iaşi, respectiv de Societatea Nutrirom – S.R.L. din Iaşi, Societatea Tagro Grup S.R.L. din Iaşi şi Societatea Arcom International Company – S.R.L. din comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, care susțin că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale întrucât, atâta timp cât nu se prevede că măsura asigurătorie poate fi aplicată doar atunci când există temeiuri, indicii temeinice că ar exista pericolul sustragerii de la plată în eventualitatea în care se va stabili că există o faptă cauzatoare de prejudicii bugetului de stat, dispoziţia legală lasă loc arbitrariului organului fiscal.
Curtea a respins excepția pentru următoarele considerente:
– Curtea a constatat, în ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, că, atâta vreme cât măsura reglementată de textul de lege criticat are caracter provizoriu şi nu soluţionează fondul dreptului, nu poate fi reţinută această critică. În plus, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite prin lege, ceea ce conferă legiuitorului competenţa de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.
– În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prevederile legale sunt neconstituţionale atâta timp cât nu se prevede că măsura asigurătorie poate fi aplicată doar atunci când există temeiuri, indicii temeinice că ar exista pericolul sustragerii de la plată în eventualitatea în care se va stabili că există o faptă cauzatoare de prejudicii bugetului de stat, Curtea reţine faptul că, potrivit art. 129 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.” De asemenea, potrivit art. 129 alin. (11), „Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172.” Aşadar, măsura organului fiscal trebuie să fie motivată în mod corespunzător de către conducătorul acestuia, întrucât în caz contrar ea poate să fie desfiinţată de instanţa judecătorească. Astfel, măsura asigurătorie dispusă poate fi cenzurată de instanţa judecătorească.
– În ceea ce priveşte critica potrivit căreia este neconstituţional să se prevadă două măsuri asiguratorii în una şi aceeaşi situaţie, fiind creată o situaţie discriminatorie între societăţile pentru care sesizarea organelor de urmărire penală este formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi orice altă societate pentru care sesizarea organelor de urmărire penală este formulată în alt mod chiar dacă ambele se pot face vinovate, eventual, de fapte similare, ea priveşte aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, care excedează competenţei Curţii Constituţionale.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
