Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Cea de-a cincea întâlnire transnaţională de management a proiectului organizată de către Școala Națională de Administrație Penitenciară (ENAP) în Agen – Franța, din cadrul proiectului „Learning By Doing”
25.10.2016 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Drept penal, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

În perioada 18 – 20 octombrie 2016, Școala Națională de Administrație Penitenciară (ENAP) din Agen – Franța a organizat cea de-a cincea întâlnire transnaţională de management a proiectului „Learning By Doing” din cadrul Programului ERASMUS +, la care a participat echipa de management Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, potrivit unui comunicat al Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna, semnat de subcomisar de penitenciare Silvia Vatavu – Purtător de cuvânt, dat publicității luni, 24 octombrie 2016.

Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna a obținut, în anul 2014, aprobarea unei linii de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectul „Learning By Doing” în cadrul Programului ERASMUS +, acţiunea cheie 2. Proiectul are o perioadă de derulare de trei ani și se desfășoară în parteneriat cu instituții de formare profesională a personalului pentru sistemul penitenciar din Franța, Italia, Turcia, Polonia și Republica Moldova.

La această întâlnire au participat, din partea Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, Comisar șef de penitenciare Vasile Scutaru – Directorul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna – reprezentant legal în cadrul proiectului și profesor, comisar şef de penitenciare Manuela Frângu – Director adjunct pentru învăţământ – manager de proiect, comisar șef de penitenciare Anca Balcanu – Șef birou planificare învățământ – asistent manager în cadrul proiectului.

Obiectivele întâlnirii de management au vizat următoarele:
– Planificarea principalelor activități ale ultimului an de implementare a proiectului;
– Discuții pe teme de management financiar – în vederea realizării unui amendament privind bugetul proiectului;
– Stadiul realizării conținuturilor celor două ghiduri, respectiv Ghidul de bune practici pentru pregătirea în domeniul intervenției profesionale și Ghidul de bune practici pentru pregătirea în domeniul intervenției în situații de urgență;
– Stabilirea tematicii ultimelor capitole ale ghidurilor;
– Alte probleme organizatorice.

Prin derularea proiectului „Learning By Doing” se propune îmbunătățirea calității și relevanței ofertei de învățare în domeniul educației și formării profesionale, prin dezvoltarea de abordări noi și inovatoare, urmată de diseminarea celor mai bune practici în ceea ce privește aplicațiile practice utilizate în procesul de pregătire din instituțiile partenere de formare a personalului de penitenciare.

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti