Curtea de Apel Ploiești. Concluziile manifestărilor cu ocazia „Zilei Europene a Justiției”
25 octombrie 2016 | JURIDICE.ro
Marți, 25 octombrie 2016, cu prilejul „Zilei Europene a Justiţiei”, Curtea de Apel Ploieşti, sub coordonarea jud. Cristina Georgescu – purtător de cuvânt al instanței, a găzduit o manifestare de tipul „Porților deschise” destinată cetățenilor, studenților, elevilor, precum și persoanelor interesate de funcționarea sistemului judiciar, potrivit unui comunicat al Curții de Apel Ploiești.
Au răspuns invitației de participare elevii unităților de învățământ ploieștene: Colegiul Tehnic „Toma N. Socolescu”, Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” și Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, jurnaliști și alte persoane interesate.
Participanții au asistat la desfăşurarea şedinţelor de judecată planificate în această dată, au vizitat birourile conducerii Curții de Apel Ploiești și compartimentele relevante pentru activitatea instituţiei (Arhivă, Registratură, Biroul de informare și relații publice), fiindu-le oferite explicații și informații, de către purtătorul de cuvânt, despre organizarea sistemului judiciar din România, etapele parcurse în cadrul soluționării unui litigiu, protecția drepturilor și intereselor personale și alte aspecte legate de desfășurarea judecării cauzelor.
La finalul vizitei, tuturor participanţilor le-au fost acordate diplome de participare, fiindu-le oferite şi mape conţinând materiale de prezentare și broşuri.
Acest eveniment se inscrie în tradiția ultimilor ani de celebrare a „Zilei Europene a Justiţiei” ca urmare a inițiativei Consiliului Europei și al Comisiei Europene, în spiritul reafirmării transparenței actului de justiției și al aprofundării, din partea publicului larg, a modului concret de organizare și funcționare a sistemului judiciar.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro