Restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară în cazul neremedierii neregularităților privind rechizitoriul. Constituționalitate
31 octombrie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
Anda-Laura Tănase
În Monitorul Oficial al României nr. 832 din data de 20 octombrie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 493/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Gerenyi Istvan Peter într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea – Secţia penală.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: ” (3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;”.
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (3) şi art. 148 alin. (2). De asemenea, se invocă prevederile art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, răspunzând unei critici identice, a reţinut că o instituţie asemănătoare celei solicitate de către autorul excepţiei a fost reglementată în art. 333 din Codul de procedură penală din 1968, care prevedea că „În tot cursul judecăţii instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere; instanţa este obligată să arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă.[]”.
Curtea a constatat că această instituţie a fost eliminată din fondul activ al legislaţiei prin art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi. Potrivit expunerii de motive a legii «a fost restrânsă posibilitatea instanţei de a restitui cauza la procuror, aceasta limitându-se doar pentru cazurile de încălcări procedurale prevăzute de art. 197 privind cauzele de nulitate. Din practica judiciară a rezultat această necesitate în condiţiile în care în „spatele” multor restituiri pentru completarea urmăririi penale se ascundeau de fapt soluţii ce ar fi putut fi de achitare. De asemenea, pentru celeritate instanţa este în acest fel determinată să procedeze la o completare a urmăririi penale prin cercetarea judecătorească, evitându-se tergiversarea soluţionării prin „plimbarea” dosarului între instanţă şi parchet.»
Curtea a reţinut că, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. De asemenea, Curtea a reţinut că obiectul procedurii desfăşurate în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată.
Astfel, Curtea a constatat că în procedura camerei preliminare, instanţa de judecată va analiza şi se va pronunţa, în consecinţă, asupra legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale se impune având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, fiind considerate a fi fost obţinute în mod nelegal. Această soluţie nu presupune însă că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra temeiniciei acuzaţiei sau asupra faptului dacă probele respective sunt sau nu suficiente pentru a întemeia o acuzaţie.
Curtea a apreciat că, dacă s-ar admite susţinerile autorilor excepţiei, s-ar ajunge la situaţia în care judecătorul de cameră preliminară, în cazul excluderii doar a unor probe, ar trebui să facă aprecieri asupra probelor rămase din perspectiva temeiniciei susţinerii unei acuzaţii. Or, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare, acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar nu stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ce are ca obiect dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală.
