Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Jurisprudenţă CJUE recentă în materie de titlu executoriu european pentru creanţele necontestate (III)
31.10.2016 | Sergiu-Leon RUS

Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, CJUE, Dreptul Uniunii Europene, Procedură civilă, RNSJ, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust

A se vedea partea I şi partea a II-a

Prin hotărârea din 17 decembrie 2015 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a patra), pronunţată în cauza C-300/14, în procedura Imtech Marine Belgium NV împotriva Radio Hellenic SA, Curtea a declarat că: „1) Art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate, citit în lumina articolului 288 TFUE, trebuie interpretat în sensul că nu impune statelor membre obligaţia de a institui în dreptul intern o procedură de revizuire, astfel cum este prevăzută la articolul 19 menţionat.

2) Art. 19 alin. 1 din Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretat în sensul că, pentru a efectua certificarea ca titlu executoriu european a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză judecată în lipsă, instanţa sesizată cu o astfel de cerere trebuie să se asigure că dreptul său intern permite, efectiv şi fără excepţie, o revizuire completă, în drept şi în fapt, a unei asemenea hotărâri în cele două ipoteze prevăzute la această dispoziţie şi că permite prelungirea termenelor de introducere a unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti referitoare la o creanţă necontestată, nu doar în caz de forţă majoră, ci şi atunci când alte circumstanţe extraordinare, independente de voinţa debitorului, l-au împiedicat pe acesta din urmă să conteste creanţa în cauză.

3) Art. 6 din Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretat în sensul că certificarea unei hotărâri judecătoreşti ca titlu executoriu european, care poate fi solicitată în orice moment, trebuie să fie rezervată judecătorului“.

Prin întrebările preliminare, instanţa de trimitere solicita, în esenţă, să se stabilească regimul juridic – din perspectiva Regulamentului nr. 805/2004 – al certificării ca titlu executoriu european a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză judecată în lipsă.

În litigiul principal, cauza acţiunii era reprezentată de împrejurarea că Imtech Marine a efectuat diverse prestaţii pentru Radio Hellenic, în schimbul cărora aceasta din urmă îi datora suma de 23.506,99 euro. Potrivit condiţiilor comerciale generale ale Imtech Marine, în caz de neplată, se datorează o clauză penală de 10% şi dobânzi de întârziere de 12% pe an. Chiar şi după mai multe puneri în întârziere, Radio Hellenic nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată.

Imtech Marine a solicitat rechtbank van koophandel te Antwerpen (Tribunalul Comercial din Antwerpen) obligarea Radio Hellenic la plata sumelor datorate şi certificarea ca titlu executoriu european a hotărârii judecătoreşti care cuprinde această dispoziţie de obligare, în temeiul Regulamentului nr. 805/2004. Prin hotărârea din 5 iunie 2013, această instanţă a declarat cererea respectivă admisibilă şi fondată în parte, iar Radio Hellenic a fost obligată în lipsă la plata sumei de 23.506,99 euro, majorată cu clauza penală de 10% şi cu dobânzi de întârziere; instanţa a considerat că nu poate să certifice această hotărâre ca titlu executoriu european, în absenţa unei legislaţii interne adaptate. Imtech Marine a declarat apel împotriva hotărârii respective la instanţa de trimitere, solicitând certificarea ca titlu executoriu european, în sensul Regulamentului nr. 805/2004, a hotărârii care urmează să fie pronunţată. Instanţa de trimitere şi-a pus problema dacă dreptul belgian este conform cu cerinţele prevăzute la art. 19 din Regulamentul nr. 805/2004 şi care ar fi atribuţiile ale judecătorului şi ale grefierului cu privire la certificarea unei hotărâri judecătoreşti ca titlu executoriu european.

Prin intermediul primei întrebări, instanţa de trimitere a solicitat să se stabilească în esenţă dacă art. 19 din Regulamentul nr. 805/2004, citit în lumina articolului 288 TFUE, trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre obligaţia să instituie în dreptul intern o procedură de revizuire, astfel cum este prevăzută la art. 19. Sub acest aspect, Curtea a observat că art. 19 din regulament prevede că o hotărâre judecătorească poate fi certificată ca titlu executoriu european numai în cazul în care debitorul are dreptul, în temeiul legislaţiei statului membru de origine, de a solicita o revizuire a hotărârii în cauză. Or, potrivit considerentului (19) al Regulamentului nr. 805/2004, acesta nu impune statelor membre obligaţia adaptării legislaţiei lor interne la standardele minime de procedură pe care le prevede, nici, aşadar, obligaţia de a institui o procedură specifică de revizuire în sensul art. 19; singura consecinţă a lipsei unei proceduri de revizuire este, astfel cum prevede însuşi acest articol, imposibilitatea de a certifica o hotărâre judecătorească ca titlu executoriu european în condiţiile prevăzute de acesta din urmă.

Prin intermediul celei de a doua şi al celei de a treia întrebări, instanţa de trimitere a solicitat să se stabilească în esenţă care sunt condiţiile impuse prin art. 19 alin. 1 din Regulamentul nr. 805/2004 pentru certificarea ca titlu executoriu european a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză judecată în lipsă. Art. 19 din Regulament prevede că, în ipotezele menţionate la alin. 1 lit. a) şi b), o hotărâre judecătorească poate fi certificată ca titlu executoriu european numai în cazul în care debitorul are dreptul, în temeiul legislaţiei statului membru de origine, de a solicita o revizuire a hotărârii în cauză. Ipoteza prevăzută la art. 19 alin. 1 lit. a) din Regulamentul nr. 805/2004 este cea potrivit căreia actul de sesizare a instanţei sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat debitorului potrivit uneia dintre modalităţile prevăzute la art. 14 din respectivul regulament, însă notificarea sau comunicarea nu a intervenit în timp util pentru a-i permite acestuia să-şi pregătească apărarea, fără să aibă vreo vină în acest sens, adică din motive de forţă majoră sau ca urmare a unor circumstanţe extraordinare; această ipoteză poate să privească, de asemenea, o situaţie în care împiedicarea ar persista în stadiul în care începe să curgă termenul de introducere a căii de atac împotriva hotărârii în cauză.

Curtea a reţinut că, fără a aduce atingere obligaţiei statelor membre de a notifica Comisia, în conformitate cu art. 30 alin. 1 lit. a) din regulament, cu privire la procedurile în cauză, caracterul obligatoriu, în temeiul articolului 288 TFUE, al tuturor elementelor acestui regulament impune instanţei sesizate cu o cerere de certificare să examineze dacă este îndeplinită condiţia prevăzută în această privinţă la art. 19 alin. 1 din regulament, şi anume dacă dreptul intern permite efectiv şi fără excepţie să se solicite o revizuire a hotărârii în cauză în ipotezele menţionate. Pentru a respecta dreptul la apărare al debitorului şi dreptul la un proces echitabil garantate prin articolul 47 alin. 2 din cartă, este necesar să se impună ca, pentru a constitui o procedură de revizuire în sensul art. 19 alin. 1 din Regulamentul nr. 805/2004, interpretat în lumina considerentului (14) al acestuia, căile de atac în cauză să permită, în primul rând, o revizuire completă a hotărârii judecătoreşti, în drept şi în fapt. Totodată, pentru a îndeplini în mod specific cerinţele prevăzute la art. 19 alin. 1 lit. b) din Regulamentul nr. 805/2004, dreptul intern trebuie să permită o asemenea prelungire a termenelor de introducere a căii de atac atât în caz de forţă majoră, cât şi în cazul existenţei unor circumstanţe extraordinare independente de voinţa debitorului şi fără ca el să fi avut vreo culpă în acest sens, dat fiind că această dispoziţie face o distincţie între cele două noţiuni.

Prin intermediul celei de a patra şi al celei de a cincea întrebări, instanţa de trimitere a solicitat, în esenţă, să se stabilească dacă art. 6 din Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretat în sensul că certificarea hotărârii judecătoreşti ca titlu executoriu european reprezintă un act de natură jurisdicţională, rezervat, aşadar, judecătorului şi care trebuie solicitat în actul de sesizare a instanţei. Sub acest aspect, Curtea a observat că art. 6 alin. 1 din Regulamentul nr. 805/2004 prevede că cererea de certificare, ca titlu executoriu european, a unei hotărâri judecătoreşti privind o creanţă necontestată trebuie să fie adresată instanţei de origine, fără a preciza cine este competent, în cadrul acestei instanţe, pentru a acorda o astfel de certificare. Totuşi, ţinând seama de economia Regulamentului nr. 805/2004, a considerat că este posibil să se facă distincţie între certificarea propriu-zisă a unei hotărâri ca titlu executoriu european şi actul formal al eliberării certificatului care este prevăzut la art. 9 din Regulament, act formal, ulterior adoptării deciziei privind certificarea ca titlu executoriu european, care nu este în mod necesar un act care trebuie realizat de judecător, putând fi încredinţat grefierului. În schimb, certificarea propriu-zisă impune o examinare jurisdicţională a condiţiilor prevăzute de Regulamentul nr. 805/2004. Astfel, calificările juridice ale unui judecător sunt indispensabile pentru a aprecia în mod corect, într-un context de incertitudine cu privire la respectarea standardelor minime care urmăresc să garanteze respectarea dreptului la apărare al debitorului şi a dreptului la un proces echitabil, căile de atac interne. Pe de altă parte, doar o instanţă în sensul articolului 267 TFUE va putea să asigure faptul că, prin intermediul unei trimiteri preliminare adresate Curţii, standardele minime stabilite de Regulamentul nr. 805/2004 fac obiectul unei interpretări şi al unei aplicări uniforme în cadrul Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte problema dacă certificarea unei hotărâri ca titlu executoriu european trebuie să fie solicitată în actul de sesizare a instanţei, art. 6 din Regulamentul nr. 805/2004 prevede că o hotărâre judecătorească privind o creanţă necontestată pronunţată într-un stat membru este certificată, la cererea adresată în orice moment instanţei de origine, ca titlu executoriu european; ar fi ilogic să se solicite ca cererea de certificare să fie formulată în orice situaţie în actul de sesizare a instanţei întrucât în acest stadiu încă nu se poate şti dacă creanţa va fi sau nu va fi contestată şi, prin urmare, dacă hotărârea care urmează să fie pronunţată la finalul acestei proceduri va respecta condiţiile necesare pentru a fi certificată ca titlu executoriu european.

Judecător dr. Sergiu-Leon Rus
Curtea de Apel Cluj

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti