« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Proprietate intelectuală
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Contravențiile reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
31.10.2016 | Andrei PAP

Secţiuni: C. contravențional, Dreptul proprietatii intelectuale, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

Întrucât, din rațiuni de timp, nu a mai fost posibilă prezentarea in extenso a temei ”Contravențiile reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe” în cadrul Conferinței științifice internaționale bienale – Secțiunea dreptul proprietății intelectuale ce s-a desfășurat în zilele de 28-29 octombrie 2016 la sediul Facultății de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara, publicăm textul integral al materialului conceput spre a fi prezentat în data de 29 octombrie 2016, cu scopul nobil de a fi accesibil tuturor celor interesați [și] de unele aspecte privind răspunderea contravențională pentru încălcarea normelor contravenționale cuprinse în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

***

Dreptul proprietății intelectuale, în ansamblu, a fost și rămâne un domeniu realmente fascinant, iar pentru faptul că legislația națională în materie conține reglementări menite să apere valori sociale importante, cum ar fi dreptul de autor și drepturile conexe, ne propunem în cele ce urmează să facem o scurtă prezentare a faptelor contravenționale incriminate și sancționate ca atare în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe[1].

Pentru analiza de față prezintă importanță îndeosebi Secţiunea a II-a, denumită marginal ”Proceduri şi sancţiuni”, iar din economia dispozițiilor primului articol din cadrul secțiunii amintite, respectiv art. 1387 reținem că încălcarea drepturilor recunoscute şi protejate prin Legea nr. 8/1996 atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, dispoziţiile procedurale fiind cele prevăzute în lege, act normativ care se completează cu cele de drept comun, urmând ca sub aspect procedural contravențional să fie incidente dispozițiile generale din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care reprezintă dreptul comun în materie.

Trebuie reținut încă de la început că Legea nr. 8/1996 prevede anumite fapte care sunt incriminate strict ca și contravenții și unele fapte care sunt incriminate strict ca și infracțiuni, însă, dacă parcurgem cu atenție toate textele de lege, vom observa și unele formulări de genul ”constituie contravenţie, dacă nu reprezintă infracţiune”, precizare care nu este lipsită de importanță, ci, dimpotrivă, prezintă relevanță majoră atât sub aspect teoretic, cât și practic, chestiune pe care vom încerca să o lămurim imediat.

1. Faptele incriminate de Legea nr. 8/1996 ca fiind contravenții

Astfel, art. 1392 din Legea nr. 8/1996 stipulează:  constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei:

– încălcarea prevederilor art. 21, dispoziții care recunosc autorului unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice un drept de suită, adică acel drept de a încasa o cotă din preţul net de vânzare obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum şi dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se afla opera sa. De reținut că, acest drept de suită se aplică tuturor actelor de revânzare, acte care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă, precum şi orice comerciant de opere de artă, urmând ca acestea să fie considerate subiect activ al contravenției.

– de asemenea, constituie contravenție încălcarea prevederilor art. 88, prin fapta de a utiliza o operă care conţine un portret, utilizare care necesită consimţământul persoanei reprezentate în acel portret, consimțământ care însă nu a fost dat. Sub acest aspect este important de precizat și faptul că, dacă persoana reprezentată în portret este decedată, consimțământul va trebui dat de către succesorii persoanei reprezentată în portret, astfel încât, dacă nu obține consimțământul succesorilor, autorul, proprietarul sau posesorul unei astfel opere care conține un portret nu are dreptul să o reproducă ori să o utilizeze, timp de 20 de ani, după moartea persoanei reprezentate, iar dacă nesocotește această interdicție, autorul/proprietarul/posesorul operei devine subiect activ al contravenției în discuție.

NB: Un astfel de consimțământ (în lipsa unei clauze contrare) nu va fi necesar dacă persoana reprezentată în portret este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza pentru acel portret.

– în același context expus anterior, constituie contravenție şi încălcarea dispozițiilor art. 89, prin fapta de a utiliza o corespondenţă adresată unei persoane, fără să se fi obținut consimţământul destinatarului corespondenței, iar după moartea acestuia, consimțământul succesorilor săi.

– totodată, constituie contravenție încălcarea prevederilor art. 107 alin. (3), care, în ceea ce-i privește pe importatorii şi fabricanţii de suporturi şi aparate prin intermediul cărora se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, aceste prevederi stabilesc în sarcina persoanelor amintite obligaţia de a se înscrie la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, respectiv în Registrul Naţional al Copiei Private, urmând să poată desfăşura activităţile respective de import sau de producţie numai după obţinerea de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a certificatului de înregistrare, în caz contrar, desfășurarea unor astfel de activități prezintă caracter ilicit, de natură a atrage răspunderea contravențională a persoanelor vinovate.

– contravenție este considerată și nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 130 lit. h), prevederi care, pe de-o parte stabilesc în sarcina organismelor de gestiune colectivă obligația de a solicita utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează, precum şi informaţii privind operele utilizate (cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora), iar pe de altă parte, aceleași prevedri stabilesc în sarcina utilizatorilor obligația de a furniza, în format scris şi electronic, în termen de 10 zile de la solicitare, informaţiile şi documentele (sub semnătura reprezentantului legal şi stampilate) solicitate de organismele de gestiune colectivă, astfel că, pentru neîndeplinirea acestei obligații, utilizatorii pot fi sancționați contravențional.

– nu în ultimul rând, legiuitorul incriminează ca și contravenție inclusiv fixarea interpretărilor sau a execuţiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute lege.

– în sfârșit, constituie contravenție și comunicarea publică a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor recunoscute, fapte care, astfel cum reiese din situațiile rare care au ajuns să fie tranșate în practica judiciară în materie contravențională, sunt adesea săvârșite de persoanele juridice care își desfășoară activitatea în domeniul ”alimentației publice” (e.g., restaurante etc.).

Pentru exemplificare, arătăm că într-o cauză, având ca obiect plângere contravențională, dedusă spre soluționare Judecătoriei Costești, s-a arătat că prin procesul-verbal contestat, petenta a fost sancționată cu amendă în valoare de 6.000 de lei, reținându-se în sarcina sa că, în data de 15 martie 2014, ora 23:10, a difuzat public în spațiul comercial, programul de televiziune transmis de postul P. TV, fără ca petenta să dețină autorizația sau consimțământul titularului de drepturi conexe, iar în momentul efectuării controlului, în local se aflau 13 persoane, altele decât membrii de familie ai personalului sau ai conducerii societății, persoane care beneficiau de serviciile unității de alimentație publică. În consecință, agentul de poliție i-a solicitat administratorului petentei să prezinte autorizația de difuzare ambientală către clienții săi a postului de televiziune. În condițiile în care acesta a precizat că nu deține o astfel de autorizație, iar în urma verificărilor dispuse a reieșit că într-adevăr petenta nu era titulara unei astfel de autorizații, intimata a procedat la încheierea procesului-verbal și la sancționarea petentei.

Față de această stare de fapt prezentată, prin sentința nr. 903/2014, s-a admis în parte plângerea contravențională, fiind înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, instanța reținând că petenta nu a negat săvârșirea contravenției, ci, dimpotrivă, din declarațiile administratorului petentei și ale asociatului unic, rezultă că aceștia recunosc săvârșirea contravenției, în sensul că petenta nu deținea autorizația de difuzare a programului de televiziune, iar temeinicia procesului-verbal este confirmată și de adresa nr. 341/20.03.2014 a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – Inspectoratul Interjudețean Pitești, în care se menționează că pentru punctul de lucru în care s-a efectuat controlul petenta nu deținea la data controlului autorizația neexclusivă a utilizării operelor muzicale în scop ambiental/lucrativ, astfel că, din coroborarea tuturor probelor administrare în cauză, instanța reține temeinicia și legalitatea contravenției reținute în sarcina petentului prin procesul-verbal de contravenție contestat. Însă, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport de criteriile stabilite la art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei nu este proporțională prin raportare la gradul de pericol social al faptei săvârșite. Chiar dacă necunoașterea legii nu poate fi reținută ca motiv de anularea procesului-verbal, această circumstanță este totuși utilă în aprecierea bunei-credințe a contravenientei. În acest sens, instanța reține că ulterior aflării dispozițiilor legale în această materie, petenta a acționat în sensul respectării legislației, aceasta intrând în legalitate, astfel cum reiese din autorizația de utilizare a operelor muzicale în scop ambiental și factura fiscală, înscrisuri care demonstrează că petenta a achitat taxele aferente obținerii autorizației de difuzare.

Mai mult, în mod rațional sublinează instanța că ”orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii”, deoarece sancțiunile juridice ”nu constituie mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate. Or, în cauză, instanța apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale se realizează și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului fără aplicarea amenzii contravenționale”.

Mergând mai departe cu analiza contravențiilor reglementate în Legea nr. 8/1996, arătăm că art. 1394 mai incriminează încă o faptă ca fiind contravenție, dacă nu reprezintă infracțiune, şi o sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei şi cu confiscarea mărfurilor-pirat sau a dispozitivelor-pirat de control al accesului, respectiv acea faptă a persoanelor juridice ori a persoanelor fizice autorizate de a permite accesul în spaţiile, la echipamentele, la mijloacele de transport, la bunurile sau la serviciile proprii, în vederea săvârşirii de către o altă persoană a unei contravenţii prevăzute Legea nr. 8/1996.

Din redactarea textului de lege în discuție, reținem că o persoană juridică sau o persoană fizică autorizată devine subiect activ al contravenției, fie și numai prin faptul că permite accesul altei persoane în spațiile, la echipamentele, la mijloacele de transport, la bunurile sau la serviciile proprii, de care acea persoană s-a folosit efectiv pentru a săvârși una dintre contravențiile prevăzute de Legea nr. 8/1996. Desigur, dacă persoana căreia i s-a permis accesul a săvârșit o infracțiune, iar nu o contravenție prevăzută de Legea nr. 8/1996, opinăm că în sarcina persoanei juridice ori persoanei fizice autorizată, pentru faptul că a permis accesul, se poate reține cel puțin o complicitate la săvârșirea infracțiunii cu pricina.

Revenind la ce susțineam anterior cu privire la precizarea legiuitorului că o faptă ”constituie contravenție, dacă nu reprezintă infracțiune” nu este lipsită de importanță și, având în vedere și maniera în care este redactat textul articolului 1394, se impune să facem următoarele observații:

Primo, apreciem că nu trebuie înțeles greșit că organul constatator are un drept de apreciere absolut asupra modului în care urmează să sancționeze fapta analizată anterior, în sensul că va alege discreționar fie să o sancționeze ca și contravenție, fie ca infracțiune.

Secundo, organul constatator competent să constate o astfel de faptă ilicită, credem că trebuie să fie extrem de prudent și să aprecieze în mod corect încă de la început dacă fapta ilicită constatată, prin modalitatea în care a fost săvârșită și urmarea socialmente periculoasă apare ca fiind infracțiune și atunci urmează să fie sancționată din punct de vedere penal de către organele competente, sau este doar contravenție și va fi sancționată ca atare, însă, dacă agentul constatator apreciază, chiar eronat, că fapta este contravenție, o sancționează cu amendă contravențională, persoana sancționată își asumă responsabilitatea, chiar achită amenda contravențională ce i-a fost aplicată și, prin urmare, raportul juridic de conflict cu norma contravențională este stins, dar în urma unei evaluri ulterioare se ajunge la concluzia că fapta totuși prezenta caracteristicile unei infracțiuni, considerăm că este inadmisibil ca aceeași faptă, sancționată deja definitiv ca și contravenție, să fie ulterior urmărită și ca infracțiune, respectiv sancționată potivit legii penale, pentru că într-o astfel de ipoteză s-ar ridica problema dublei sancționări a aceleași fapte în materialitatea ei (dar care a fost încadrată greșit), aspect interzis de dispozițiile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană.

Sub acest ultim aspect, nu trebuie uitat faptul că, în jurisprundența sa constantă, Curtea europeană a stabilit câteva criterii (alternative, iar nu cumulative) în raport de care se analizează natura ”penală” a unei fapte ilicite, chiar dacă în legislația națională fapta este reglementată ca și contravenție, iar nu ca infracțiune propriu-zisă; or, așa cum am putut observa, în raport de cuantumul mare al amenzilor ce pot fi aplicate pentru săvârșirea unei contravenții dintre cele prevăzute în Legea nr. 8/1996, respectiv cine poate fi subiect activ al unei asemenea contravenții, putem susține fără teama de a greși că, cel puțin criteriul „severității sancțiunii” este îndeplinit, fapt care ne îndreptățește să considerăm că și contravențiile în discuție au o natură ”penală” în sensul Convenției europene, aspect care atrage incidența unor dispoziții din Convenția europeană specifice materiei penale, printre care și cele care interzic dubla sancționare a aceleași fapte.

Și pentru că am adus în discuție criteriul „severității sancțiunii”, observăm că limitele amenzii contravenționale sunt destul de ridicate, ceea ce ne împinge spre concluzia că tratamentul sancționator nu este tocmai blând, iar prin norma contravențională edictată legiuitorul a considerat că valoare socială ce trebuie ocrotită este una importantă, astfel că o ocrotește și din punct de vedere contravențional, dar și din punct de vedere penal, Legea nr. 8/1996 sancționând atât faptele care constituie contravenții, cât și faptele care constituie infracțiuni.

Mai mult, art. 1395 alin. (1) teza a II-a prevede că ”în cazul în care contravenientul, persoana juridică, desfăşoară activităţi care implică, conform obiectului său de activitate, comunicarea publică de opere sau de produse purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, limitele amenzilor contravenţionale se măresc de doua ori[s.n.] și observăm astfel că legiuitorul a prevăzut pentru o astfel de ipoteză un tratament sancţionatoriu şi mai aspru.

2. Procedura de constatare și sancționare a contravenției

În ceea ce privește procedura de constatare și sancționare a contravențiilor, Legea nr. 8/1996 nu reglementează o procedura specială, ba chiar prevede expres că dispozițiile procedurale se completează cu dreptul comun, deci cu dispozițiile din O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, contravențiile analizate anterior se constată și se sancționează prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției care va fi încheiat, astfel cum prevede art. 1395 din Legea nr. 8/1996, de ofiţeri sau agenţi de poliţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor cu competențe în domeniu.

Același art. 1395, la alin. (2) recunoaște dreptul contravenientului de a achita, în termen de 48 de ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute în lege, aspect care, din nou, nu este lipsit de importanță, deoarece în practica judiciară nu puține au fost situațiile în care, cu scopul de a obține anularea procesului-verbal de contravenție, petenții-contravenienți invocau diverse motive de nulitate relativă, printre care și faptul că agentul constatator nu a menționat în procesul-verbal de contravenție posibilitatea achitării, în termen de 48 de ore, a jumătate din minimul amenzii, deși O.G. nr. 2/2001 recunoaște contravenienților această posibilitate, doar că nu trebuie omis faptul că aceeași ordonanță face precizarea expresă că numai dacă [și] actul normativ special în temeiul căruia s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale prevede posibilitatea achitării, în termen de 48 de ore, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, contravenientul va putea beneficia efectiv de acest drept.

Desigur, alta este discuția în situația în care, deși actul normativ special în temeiul căruia s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale prevede posibilitatea achitării, în termen de 48 de ore, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, dar agentul constatator omite, voit sau nu, să facă această mențiune în procesul-verbal de contravenție. O asemenea omisiune, mai nou, este apreciată în practica judiciară contravențională[2] ca fiind de natură a cauza contravenientului o vătămăre, constând în aceea că organul fiscal competent să încaseze sumele reprezentând amenzi contravenționale este îndreptățit să refuze încasarea doar a unei părți din amendă, de vreme ce posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege nu este prevăzută expres chiar în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.

Asemenea motivări ale instanțelor le apreciem ca fiind juste și de bun-simț, pe de-o parte pentru că organele fiscale încasează doar sumele determinate și menționate expres în titlul executoriu (în cazul de față, procesul-verbal de contravenție), iar, pe de altă parte, organul fiscal nu se poate substitui agentului constatator și să îndrepte viciul procesului-verbal – titlu executoriu, recunoscând efectiv contravenientului-debitor posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii, ceea ce trebuia să facă agentul constatator încă din momentul încheierii actului sancționator.

Am susținut și cu alte ocazii că un agent constatator, atunci când își pune semnătura pe un astfel de act administrativ de constatare și sancționare a contravenției, își asumă conținutul procesului-verbal pe care îl încheie, dar este responsabil și pentru eventualele erori sau omisiuni care ar atrage nulitatea/anularea actului, cu atât mai mult dacă au cauzat contravenientului vreo vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.

3. Calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției

Lămurind deja faptul că Legea nr. 8/1996 nu stabilește o procedură contravențională cu caracter special, este evident că și în ceea ce privește calea de atac împotriva procesului-verbal prin care s-a sancționat vreo contravenție dintre cele analizate anterior, vor fi aplicabile dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001, din economia cărora reținem că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere contravențională în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării actului sancționator, plângerea urmând a fi soluționată de judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

4. Concluzii

Față de cele expuse anterior, putem trage următoarele concluzii principale:

(i.) Unele dispoziții contravenționale din Legea nr. 8/1996 nu au o formulare tocmai fericită, atât timp cât norma contravențională prevede că este contravenție săvârșirea unei fapte care este descrisă în conținutul altui articol (la care noma contravențională face trimitere), iar în unele situații articolul la care se face trimitere, face la rândul său trimitre la un alt text de lege, aspect care ne îndreptățește să considerăm că modalitatea de redactare nu respectă condițiile de claritate și previzibilitate specifice unei norme juridice care incriminează și sancționează o anume faptă, ridicând probleme serioase de interpretare chiar și unei persoane cu studii juridice, deci cu atât mai mult sunt puși în dificultate destinatarii normei juridice care nu au studii de specialitate, dar sunt predispuși să o încalce pentru că nu-i înțeleg conținutul.

(ii.) Tratamentul sancționator al contravențiilor analizate anterior nu este tocmai blând, așa cum am văzut, limitele sancțiunii amenzii contravenționale fiind unele ridicate, constituind o dovadă în plus că valoarea ocrotită prin norma contravențională este una suficient de importantă;

(iii.) Procedura de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de Legea nr. 8/1996 rămâne cea de drept comun reglementată de O.G. nr. 2/2001, însă eventualele fapte ilicite constatate trebuie analizate și evaluate cu multă seriozitate, cu atât mai mult cu cât, prin modalitatea de săvârșire, ele pot constitui chiar infracțiuni, situație în care trebuie urmărite și sancționate ca atare.


[1] Publicată în M.Of. nr. 60 din 26 martie 1996.
[2] A se vedea, de exemplu, Judecătoria Pașcani, sentința civilă nr. 25/2016 și Judecătoria Arad, sentința civilă nr. 122/2016 (www.rolii.ro).


Andrei Pap

 
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD