Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
4 comentarii

Contestarea cauțiunii în procesul penal
31.10.2016 | Radu SLĂVOIU

JURIDICE - In Law We Trust

Măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune a devenit din ce în ce mai utilizată în practica judiciară penală. Cuantumul cauțiunii a atins uneori niveluri record (în două dosare penale s-au stabilit, în acest an, cauțiuni de circa 9 și, respectiv, 13 milioane euro).

Valoarea cauţiunii se stabileşte de organul judiciar care ia măsura şi se determină în raport de gravitatea infracţiunii, de situaţia materială a inculpatului şi de obligaţiile legale pe care acesta le are (spre exemplu, se ține cont de veniturile obținute în mod regulat, de valoarea bunurilor patrimoniale, de obligațiile de întreținere față de alte persoane).

În mai multe situații, inculpații față de care s-a luat această măsura preventivă au exercitat căi de atac prin care au contestat inclusiv cuantumul cauțiunii. Nu am cunoștință de vreo situație în care calea de atac să fi fost admisă.

Problema de drept pe care o ridic este dacă o cale de atac având acest obiect este admisibilă. Consider că sunt posibile două ipoteze diferite:

1. Când măsura este dispusă de procuror.

Procurorul poate dispune controlul judiciar pe cauțiune fie de sine stătător, fie ca măsură de înlocuire a controlului judiciar. În ambele situații, cuantumul cauțiunii se stabilește în prealabil, iar măsura preventivă se ia după ce cauțiunea a fost consemnată de inculpat.

Întrucât consemnarea cauțiunii reprezintă o condiție prealabilă pentru luarea măsurii preventive, apreciez că inculpatul nu are deschisă calea plângerii la judecătorul de drepturi și libertăți pentru a critica valoarea stabilită de procuror. Dispozițiile art. 213 C.p.p. fac referire la dreptul de a face plângere ”împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat (s.n.) măsura controlului judiciar”; or, măsura preventivă se ia după depunerea cauțiunii. Dacă măsura s-a dispus, înseamnă că inculpatul a consemnat cauțiunea, deci i-a acceptat valoarea; nemulțumirea față de cuantumul fixat de procuror se poate exprima prin refuzul de consemnare a cauțiunii, ceea ce înseamnă că măsura nu poate fi luată.

Pe de altă parte, nu valoarea cauțiunii este o condiție de luare a măsurii preventive, ci depunerea ei de către inculpat în cuantumul stabilit de organul judiciar, astfel că – în opinia mea – plângerea prin care se critică valoarea cauțiunii ar trebuie respinsă de judecător ca inadmisibilă.

Consider că nu sunt aplicabile în acest caz nici dispozițiile art. 336 și art. 339 C.p.p., determinarea cuantumului cauțiunii nefiind în sine o măsură sau un act de urmărire penală.

Prin urmare, fixarea nivelului valoric al cauțiunii poate fi apreciată drept un atribut suveran al procurorului și nu poate face obiect al cenzurii judecătorului de drepturi și libertăți, lipsind calea de atac pentru a critica eventualele erori de apreciere ale organului de urmărire penală în determinarea sumei.

Este posibil, după cum am arătat mai sus, ca inculpatul să nu depună cauțiunea (motivele pot varia de la refuz la imposibilitate obiectivă). Nu este exclus ca în această situație procurorul să formuleze propunere de arest la domiciliu sau arestare preventivă, cu atât mai mult cu cât, intenționând să dispună controlul judiciar pe cauțiune, a apreciat că subzistă în cauză unul dintre temeiurile de la art. 223 alin. (1)-(2) C.p.p.. Consider că, într-o asemenea situație, în cadrul dezbaterilor asupra măsurii privative de libertate, inculpatul poate solicita respingerea propunerii și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, argumentând prin aceea că valoarea cauțiunii stabilită inițial de procuror a fost excesivă față de criteriile legale și exprimându-și acordul de a consemna o sumă mai scăzută. Apreciez că judecătorul are posibilitatea de a lua în considerare o asemenea apărare, dispunând controlul judiciar pe cauțiune în aceste condiții.

2. Luarea măsurii de către judecător.

Judecătorul de drepturi și libertăți, cel de cameră preliminară și instanța de judecată pot dispune controlul judiciar pe cauțiune fie de sine stătător (spre exemplu, când resping propunerea de arestare preventivă sau de arest la domiciliu), fie ca efect al înlocuirii unei măsuri preventive privative de libertate. Pentru ipoteza luării măsurii legea nu prevede o anume procedură de urmat, dar este reglementată o procedura în ipoteza înlocuirii, care poate fi aplicată mutatis mutandis și în prima situație.

Judecătorul urmează două etape procedurale. În primă etapă, dacă cererea este găsită întemeiată, judecătorul o admite în principiu, stabileşte valoarea cauţiunii şi acordă inculpatului termen pentru depunerea acesteia. Această încheiere poate fi atacată cu contestație, soluția decurgând din dispozițiile art. 242 alin. (13) C.p.p., care arată că termenul pentru depunerea cauțiunii ”curge de la data rămânerii definitive a încheierii (s.n.) prin care se stabilește valoarea cauțiunii”. Consider că obiectul contestației poate viza, chiar și exclusiv, nivelul cauțiunii, atunci când inculpatul îl consideră excesiv în raport de valoarea ce ar rezulta din aplicarea obiectivă a criteriilor legale prevăzute la art. 217 alin. (2) C.p.p.. Explicația constă în aceea că o determinare greșită a cuantumului cauțiunii poate genera imposibilitatea de consemnare a sumei, cu consecințe negative asupra situației procesuale a inculpatului, care – atunci când cererea este una de înlocuire – rămâne privat de libertate. Situația este fundamental diferită față de ipoteza dispunerii măsurii de către procuror, când refuzul de a achita o cauțiune excesivă nu îl afectează pe inculpat, acesta nefiind supus niciunei măsuri preventive (sau, dacă este vorba despre o înlocuire, suportând măsura preventivă mai ușoară a controlului judiciar).

În cea de-a doua etapă, după rămânerea definitivă a încheierii de admitere în principiu, dacă se depune cauţiunea în termenul fixat, judecătorul admite cererea de înlocuire a măsurii preventive cu cea a controlului judiciar pe cauţiune, stabileşte obligaţiile ce revin inculpatului pe durata măsurii şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză. Consider că și împotriva acestei încheieri se poate exercita contestație, în condițiile art. 204-206 C.p.p., întrucât este vorba despre o hotărâre prin care se dispune asupra măsurilor preventive. Însă, prin această cale de atac nu se pot reitera motivele ce puteau fi antamate prin contestația împotriva încheierii date în etapa admiterii în principiu, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a acestei încheieri. Prin urmare, la acest moment procesual nu se mai poate critica valoarea cauțiunii, inculpatul fiind decăzut din acest drept indiferent dacă problema a fost ridicată cu prilejul contestației împotriva încheierii de admitere în principiu, dar contestația a fost respinsă, ori nu a fost invocată la momentul admiterii în principiu.

În concluzie, consider că valoarea cauțiunii poate fi contestată atunci când ea a fost stabilită de judecător, dar nu și atunci când a fost determinată de procuror.

Asist. univ. dr. Radu Slăvoiu
Universitatea Nicolae Titulescu din București – Facultatea de Drept

Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “Contestarea cauțiunii în procesul penal”

  1. Mihai VITMAN spune:

    As avea un comentariu fata de pct. 1: eu n-as interpreta că măsura preventivă se ia numai după ce cauțiunea (stabilită în prealabil de procuror) a fost consemnată de inculpat.

    • Radu SLĂVOIU spune:

      Buna ziua.
      Din art. 216 alin. (1) eu inteleg ca trebuie consemnata cautiunea inainte de luarea masurii. Daca apreciem ca masura e luata dupa ce a fost stabilita cautiunea, chiar daca inca nu s-a depus suma, putem ajunge in situatia in care inculpatul nici nu o mai depune, si atunci ipoteza se confunda cu un control judiciar simplu. Prin similitudine, cred ca solutia e sustinuta si de procedura de la art. 242 alin. (10)-(12)

  2. Mihai VITMAN spune:

    Pornind de la acest rationament, nici judecatorul de drepturi și libertati nu poate dispune masura, in ipoteza respingerii propunerii de luare a masurii arestarii preventive.

  3. Radu SLĂVOIU spune:

    Cred ca problemele sunt diferite. În realitate, jdl întâmpină o problemă de procedură, pentru că legea nu arată cum poate lua controlul pe cauțiune dacă respinge propunerea de arestare. Am arătat în articol că, după părerea mea, ar trebui aplicată procedura pe etape de la înlocuire (fixare cuantum, termen de depunere, consemnare și apoi luarea măsurii). E adevarat ca asta generează un decalaj între respingerea arestării și luarea controlului. Art. 227 alin. (2) foloseste însă sintagma ”dacă sunt întrunite conditiile prevăzute de lege”, or singurul element care diferentiaza controlul judiciar simplu de cel pe cautiune este depunerea efectivă a cautiunii. As folosi si două argumente derivate: pe de o parte, art. 237 alin. (2), la respingere propunerii de arestare, trimite la procedura ”înlocuirii”, dar asta numai pentru că inculpatul se află sub puterea mandatului de arestare anterior, pe de altă parte art. 204 alin. (11) spune că în contestatie judecătorul poate decide majorarea cuantumului cautiunii (or, care ar fi logica majorării dacă inculpatul nu a depus-o nici pe cea fixată anterior?). As mai adauga ceva: să presupunem că măsura e considerată dispusă (de procuror sau jdl) de la stabilirea valorii cautiunii. Ce fac dacă inculpatul nu o depune? Tehnic, nu cred ca e caz de revocare, pentru ca nu pot afirma a că sunt ”împrejurări noi” din care rezultă nelegalitatea măsurii (premisa e ca depunerea cautiunii nu e conditie pentru luare), iar pe de altă parte că au încetat temeiurile care au determinat măsura iar nu pot afirma (pentru că nu s-a schimbat nimic față de momentul luării controlului pe cautiune). Si atunci ajung în situatia unui control judiciar pe cautiune… fără cautiune. Cred ca dezbaterea asta (de când se consideră luat controlul pe cautiune) e utilă pentru a determina durata măsurii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.