« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii
9 comentarii

Un sistem judiciar pe care mi-l doresc: modelul austriac
31.10.2016 | Mădălina Antoaneta VLASE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mădălina Antoaneta Vlase

Mădălina Antoaneta Vlase

Întrucât în această perioadă există pe bună dreptate o efervescență crescută în rândul colegilor judecători și grefieri legată de condițiile de lucru din instanțele din România și întrucât un nou CSM se arată la orizont, m-am gândit să vă împărtășesc experiența pe care am trăit-o în urmă cu nici o lună în cadrul unui program de schimb între autorități judiciare organizat de European Judicial Training Network.

Am avut, așadar, șansa să mă simt judecător european timp de două săptămâni în Viena, Austria. M-au impresionat încă de la început, bineînțeles, sediile instanțelor de judecată și, în special, sediul Tribunalului Comercial din Viena, unde am petrecut cea de-a doua săptămână, care este situat într-o clădire modernă cu 24 de etaje și parcare subterană pe mai multe niveluri,  cu nimic mai prejos decât cladirea oricărei multinaționale care ar avea de deferit vreo cauză acestei instanțe. Toate instanțele pe care le-am vizitat dispuneau de birouri spațioase și luminoase, fiecare judecător stă singur în birou sau cel mult cu un trainee (similar auditorilor noștri de justiție), iar personalul auxiliar este grupat în două, maxim trei persoane, într-un birou la fel de generos. În birourile judecătorilor există și o masă și câteva scaune pentru eventuale ședințe de cameră de consiliu. Bineînțeles că toată lumea beneficiază de un calculator performant și câte un aparat multifuncțional pe birou și desigur, acces rapid la internet. De asemenea, beneficiază de un intranet foarte bine pus la punct unde primesc zilnic noutăți legislative, revista presei, acces la jurisprudența instanțelor superioare, acces direct la Registrul Comerțului și Cartea Funciară.

Bineînțeles că la ei funcționează deja dosarul electronic, avocații sunt chiar obligați să uploadeze în sistemul informatic al instanței toate documentele direct în format electronic, iar fiecare instanță are un centru (arhivistic) în care aceste documente sunt printate, însă doar pentru uzul judecătorilor. Părțile și avocații consultă dosarul doar online. Părțile neasistate de avocați (lucru rar întâlnit) pot depune și direct scriptic documente, care sunt scanate tot în acest centru și introduse în sistemul electronic.

Fiecare instanță dispune de un număr considerabil de săli de judecată, astfel încât fiecare judecător intră în ședință o dată pe săptămână. Sălile nu sunt mari ca și dimensiuni, dar toate sunt dotate cu mobilier nou și aparatură tehnică. La unele instanțe (cele situate în clădiri istorice), sălile de judecată au și o cameră de deliberare, destinată completelor colegiale. De asemenea, există camere special amenajate pentru audierea minorilor, dotate cu mobilier colorat, jucării, cărți de colorat, pereți animați de personaje din desene celebre.

Sălile de judecată au o altă arhitectură decât la noi, în sensul în care pupitrul judecătorului nu se află la un nivel superior, ci la același nivel cu al părților, respectiv procurorului, iar părțile (inclusiv procurorul) stau fiecare la câte un pupitru față în față, de-a stânga și de-a dreapta judecătorului. În mijloc, ca să închidă cercul, se mai află un pupitru cu un scaun pe care stau părțile sau martorii atunci când sunt audiați, iar în fața acestei scene se află scaunele destinate publicului. Nimeni nu stă în picioare când vorbește, iar în cauzele civile în sens larg avocații și judecătorii nu sunt obligați să poarte robă.

Din completul de judecată nu face parte grefierul, judecătorul dictează în dictafon ceea ce trebuie consemnat, inclusiv declarațiile martorilor, iar această înregistrare merge la dactilografele instanței care apoi transcriu ceea ce a dictat judecătorul. Această măsură a fost impusă de constrângeri bugetare și deși economisește timp în ședință, colegii austrieci apreciau că sistemul nostru este mai bun. La Tribunalul Comercial din Viena, de exemplu, aveau în jur de 8 dactilografe pentru 60 de judecători, ceea ce este insuficient, uneori durând chiar și câteva săptâmâni pentru a se primi încheierea de ședință transcrisă.

Cel mai mult mărturisesc însă că m-au impresionat bibliotecile instanțelor. Niște săli mari, luminoase, cu fotolii comode și cu cărți cât vezi cu ochii, toate așezate ordonat pe rafturi moderne, în care găseai nu doar ultimele apariții de cărți și reviste juridice, în mai multe exemplare chiar, ci și cărți și reviste la zi din domenii conexe dreptului (economie, psihologie, sociologie). Mai mult, bibliotecile erau accesibile nu doar  personalului instanței, ci și avocaților și toată lumea putea să își fotocopieze ceea ce era de interes la vreunul din aparatele moderne puse la dispoziție în acest sens.

În legătură cu volumul de activitate, fiecare complet intra cam cu 3-4 dosare pe ședință de judecată, toate fiind programte în intervale orare clare, iar într-un an un judecător rulează în jur de 120-150 de dosare. Mi s-a părut fantastic să aflu că există posibilitatea să lucrezi cu jumătate de normă (și cu salariul redus corespunzător desigur), justificat de anumite motive personale (probleme de sănătate, copii mici – până la împlinirea vârstei de 7 ani de către aceștia și ulterior reducerea în altă proporție, de exemplu 75%).

Și ei fac cam aceleași statistici ca și noi, legate de operativitate, eficiență, stoc anterior, redactarea în termen a hotărârilor judecătorești, cam cu aceeași periodicitate, doar că la ei se și iau măsuri concrete în urma lor. Președintele și vicepreședintele instanței sunt ajutați de un cabinet format tot din judecători, toți având volumul de muncă redus la jumătate ca urmare a sarcinilor administrative pe care le îndeplinesc. Mă rog, la câte sarcini administrative îndeplinim noi, judecătorii români, dacă le-am lua în calcul la volumul de activitate, nu știu dacă ar mai rămâne ceva și pentru funcția jurisdicțională propriu-zisă.

La ei volumul de activitate este clar normat, nu pe puncte de complexitate, ci pe număr maxim de ore pe care un judecător le poate lucra anual. Fiecare dosar, în funcție de complexitate, are alocat un număr de minute în care este estimat că va fi rezolvat de la început până la final (redactarea hotărârii judecătorești), acestea se contabiliezează pe fiecare judecător și nu trebuie să depășească plafonul stabilit anual.

În Austria funcționează sistemul cu jurați, atât în cauze penale, cât și în restul cauzelor, pe motiv că așa se asigură participarea populației la realizarea justiției, ca a treia putere în stat. Ceea ce mi s-a părut însă mai interesant este că, în cadrul proceselor comerciale, juratul este un expert/ un specialist numit de instanță din domeniul conex care prezintă legătură cu dosarul (de exemplu, un auditor financiar, un consultant fiscal, un inginer într-un anumit domeniu dacă în litigiu este un brevet în această materie, etc.). Acești experți sau specialiști participă la procese în mod voluntar, fără a fi plătiți, atât dintr-un simț civic, cât și din faptul că este o onoare pentru ei să fie numiți să facă parte din completul de judecată, iar acest lucru le aduce recunoaștere profesională, astfel cum mi-a explicat amabil un domn care îndeplinea această funcție într-un proces la care am asistat.

În legătură cu pronunțarea și motivarea hotărârii, colegii noștri austrieci care judecă alte cauze decât cele penale, au două variante: fie pronunță soluția pe loc, în sală, după deliberare, caz în care trebuie să expună pe scurt oral și motivele care au stat la baza acelei soluții, iar părțile au 15 zile la îndemână penrtu a se hotărî dacă fac apel sau nu. Dacă nu se formulează cale de atac și valoarea litigiului nu depășește un anumit plafon, hotărârea se motivează foarte succint, se completează doar un formular în care se rețin părțile, obiectul, situația de fapt și soluția instanței.

A doua variantă este cea în care soluția nu se pronunță în ședință publică, ci cauza se reține în pronunțare, caz în care soluția și motivarea ei se dau împreună în scris. Potrivit codului de procedură, au la dispoziție 4 săptămâni să facă acest lucru, însă în practică un termen de două luni în acest sens este generalizat și considerat rezonabil de toată lumea. Acest termen poate fi prelungit până la 6 luni, în funcție de încărcătura judecătorului, complexitatea cauzelor, etc., iar doar după depășirea celor 6 luni judecătorii sunt pasibili de răspundere disciplinară, nu înainte de o discuție colegială desigur.

În penal, pronunțarea soluției este obligatoriu să fie făcută în ședință publică, imediat după terminarea dezbaterilor, însoțită de prezentarea succintă a motivelor. Și aici, dacă pedeapsa nu depășește un anumit plafon (închisoarea pentru maxim 2 ani) și nu se exercită cale de atac, hotârârea se motivează pe scurt, prin completarea aceluiași formular în care se rețin părțile, obiectul, situația de fapt și soluția instanței.

Cu siguranță ar mai fi multe de spus, dar mă rezum la cele de mai sus. Sunt suficiente pentru a crea un sistem judiciar performant, orientat către pragmatism și accesibilitate facilă pentru justițiabil, precum și a unui mediu de lucru plăcut și stimulant pentru personalul instanțelor.

Sper că colegii noștri care au obținut un loc în viitorul CSM vor lectura acest articol și se vor inspira din ideile de organizare a sistemului judiciar din Austria, cât și a altor țări membre UE, spre a face viața noastră a tuturor mai bună.

Judecător Mădălina Antoaneta Vlase
Judecătoria Sectorului 5 București

 
Secţiuni: Internațional, Opinii, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 9 de comentarii cu privire la articolul “Un sistem judiciar pe care mi-l doresc: modelul austriac”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    Când veţi în prag de pensie, probabil vă veţi vedea visul asutriac cu ochii, …. adică prin ochii colegilor mai tineri.
    CSM-ul viitor nu poate face foarte mare lucru, pentru că, în scopul de a schimba măcar logistic treaba, are nevoie de fonduri substanţiale, am remarcat că nu aţi expus în articol _ deşigur, aţi rezumat foarte plăcut o experienţă frumoasă, nu puteaţi acoperi totul _ dacă, în cauzele civile, părţile plătesc taxe sau cheltuieli judiciare serioase, iar nu simbolice sau deloc(în cauzele care au devenit printre cele mai frecvente în România: litigii de muncă şi asigurări sociale, spre exemplu).
    S-ar putea, însă, umbla la conceptul de motivare a hotărârilor, se pierde enorm de mult timp cu „sintetizarea” cererilor, căci tehnoredactarea nu a adus doar beneficii, respectiv să nu te mai confrunţi cu scrierea, deseori indescifrabilă, a părţii, ci şi dezavantaje, cum ar fi expunerea aceluiaşi lucru, în esenţă, de câteva ori, dar pe pagini diferite, într-o cerere sau, după (ne)caz, a unui buchet de aspecte nerelevante în cauză.
    Tot…sintetizând şi parcurgând invariabil zeci de pagini, fără să îţi dai seama, pierzi din entuziasmul motivării şi tinzi să devii cât mai eliptic, ca o reacţie adversă pe care nu ţi-o propui, dar la care, la un moment dat, ajungi.
    Expunerea raţionamentului instanţei este suficientă în motivarea hotărârii, căci, la dosar, se regăsesc cererile părţilor, ele ştiu ce au cerut şi cum s-au apărat şi, tot din dosar, poate afla ce îi trebuie şi instanţa de control judiciar.
    În plus, aşa nu vom mai avea hotărâri „frumoase” în care sunt redate, în 90 % din conţinut, ce au cerut şi cum s-au apărat părţile, ce probe au fost administrate, la care se „colaţionează” invariabil şi hotărârea instanţei inferioare, în timp ce motivarea efectivă e,în realitate, hai să zicem elegant, extrem de succintă.
    Şi stabilirea unui termen mai mare de motivare ar fi util, raportat la încărcătura reală( care nu este întotdeauna cea dată de cifre, am eu exemplul unora care, dintr-un dosar, ca urmare a unor disjungeri nelegale, fac, pe puţin, vreo 50-100 de bucăţi de noi dosare, cât să îşi umple convenabil rolul cu acelaşi tip de cauze), cu condiţia ca partea, în caz de nevoie, să îşi poată valorifica împrejurarea câştigării procesului, începând cu ziua ulterioară câştigării procesului, prin folosirea certificatului de grefă şi cu obligaţia conducerii instanţei ca, în cazul întârzierii motivării cu mai mult de o lună-două, faţă de expirarea termenului legal, să ia măsuri efective, fie să distribuie cauza la motivat colegului de complet(aşa se vor rezolva, „amiabil”:)))))), situaţiile, nu neapărat puţine, de întârzieri, cu lunile, în motivare), în cazul completurilor colegiale, fie să tragă la sorţi un coleg responsabil cu motivarea soluţiei deja pronunţate, în ipoteza completului cu un singur judecător.
    Partea cu sesizarea Inspecţiei nu o mai pomenesc, căci tinde să nu fie la fel de eficientă ca cea prin care colectivul „preia” sarcinile colegului indolent, context în care bănuiesc eu că presiunea primilor va conduce la responsabilizarea mult mai rapidă a „ultimului”.
    A, şi îndepăratrea din magistratură, aplicată direct, iar nu la a nu ştiu câta cercetare disciplinară, pentru mai mult de 50 de dosare restante în motivare, cu o restanţă mai mare de maxim 3 luni după expirarea termenului legal de motivare, la data finalizării raportului de către IJ.
    Tolerarea întârzierilor în motivare, dincolo de orice termen rezonabil, creează probleme justiţiabilului şi, în egală măsură, „datorii” importante în sistem, căci cel tolerat va ajunge să fie recunoscător pentru toleranţă, la un moment dat.
    Cei care nu fac faţă, nu trebuie ţinuţi în braţe, ci îndepărtaţi pentru a se face loc celor care ştiu carte, pot şi vor să îşi îndeplinească atribuţiile.
    Mai rămâne problema instanţelor supraaglomerate, însă, dacă se priveşte cu atenţie, rareori există instanţe supraaglomerate, în ansamblul lor, ci doar secţii sau juzi împovăraţi de dosare, ceea ce se poate rezolva, dacă se doreşte cu adevărat(e drept că aşa dispare noţiunea _ poate şi realitatea:)))_ de îndatorare a celor favorizaţi de sorţii cauzelor mai puţine), cu extinderea competenţelor funcţionale (adică schimbăm denumirea secţiilor şi îi punem pe toţi la mai multă treabă) către secţiile care au mai puţin de lucru, căci, la indemnizaţii egale, ar cam trebui şi muncă pe cât posibil egală.
    Această soluţie se poate aplica fără probleme între civiliştii de la instanţele superioare, dar şi între toţi judecătorii de la Judecătorii, căci, la judecătorie, presupunându-se că judele doreşte, la un moment dat, să promoveze, trebuie să fie în egală măsură de pregătit să judece, nu doar penal, ci şi în civil, întrucât ponderea masivă a cauzelor în această zonă (în care includ şi contenciosul) se regăseşte.
    Fireşte, nu sunt soluţii populare, aproape toată lumea destestă (în surdină) genul acesta de propuneri, dar, pentru a echilibra sistemul, nu trebuie doar mai mulţi juzi,aşa cum se cere şi se propune de când mă ştiu în sistem, ci mai mulţi juzi la mai multă treabă sau la o treabă aproximativ egală.
    În rest, putem visa frumos cu ochii deschişi că plutim spre Viena, dacă asta ne-ar ajuta cu adevărat.
    Un plăcut articol, scris bine şi succint.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    A, şi încă ceva:până se lămureşte chestiunea cu cercetarea IJ, judelui indolent( mă refer aici exclusiv la situaţiile în care, într-o instanţă, majoritatea reuşeşte, cu eforturi, să ţină activitatea, cât de cât, sub control, dar 2-3-4 nu, iar nu la instanţele în care aproape toţi juzii au rolul sufocat de dosare, inevitabil apărând întârzierile în motivare, situaţie în care ar fi aplicabile, mai întâi, alte soluţii) să se găsească o formulă de a i se reţine din indemnzaţie şi, dacă, cumva, altcineva munceşte în locul lui, acela să primească acea sumă.
    O să mi se reproşeze că, astfel, se atacă „independenţa” judelui, numai că independenţa judelui nu înseamnă indolenţă, lene, sfidare a bunului simţ şi siguranţa că orice (nu) face, nu i se întâmplă nimic.
    Independenţă înseamnă ca nimeni, dar absolut nimeni, să nu intervină în formarea opiniei despre soluţia din dosarul pe care îl judeci, să nu te gândeşti că, mâine -poimâine, vine careva care care te face bugetar nesimţit şi te arde la salariu, să ai perspectiva unei cariere în care să poţi avansa pe baza ştiinţei de carte, iar nu pe baza unor aprecieri care sunt sau pot apărea ca profund subiective, dar toate acestea în contextul în care îţi faci datoria, aşa cum este aceasta configurată de dispoziţiile legale, fiind ajutat (prin suplimentarea schemei, dar nu urmată de aprobarea a nu ştiu câtor detaşări, ori prin redistribuirea judecării cauzelor, inclusiv către alte instanţe, de acelaşi grad, însă mai puţin încărcate), iar nu sancţionat, în condiţiile în care, raportat la media pe o anumită instanţă, aproape toţi juzii din acea instanţă apar sufocaţi de numărul cauzelor.
    Concluzia e că există soluţii, e nevoie doar de curaj să fie adoptate şi, pe cale de consecinţă, anumite lucruri corectate.

  3. Mihai COSTACHE spune:

    ” In plus, aşa nu vom mai avea hotărâri „frumoase” în care sunt redate, în 90 % din conţinut, ce au cerut şi cum s-au apărat părţile, ce probe au fost administrate, la care se „colaţionează” invariabil şi hotărârea instanţei inferioare, în timp ce motivarea efectivă e,în realitate, hai să zicem elegant, extrem de succintă.”

    Citez din comentariul anterior deoarece chiar in aceste zile am primit o decizie pronuntata de ICCJ ca si instanta de apel si din cele 90 de pagini doar 5 contin rationamentul exclusiv al ICCJ. restul este colaj din starea de fapt, aparari, rechizitoriu si sentinta pronuntata la fond.

  4. Ce nu reușesc eu să înțeleg – fiind diferit și de sistemul austriac – este de ce în România data deciziei nu este data în care decizia este redactată (și prin urmare motivată), ci data în care se pronunță doar dispozitivul deciziei? Și de ce măcar nu mai apare niciunde menționat și data redactării deciziei?
    Am citit niște încheieri/decizii recente ale ÎCCJ, și nu mai apare niciunde menționată data redactării (în anii trecuți mai apărea la final).

    De ce se creează această impresie – pentru un necunoscător – că decizia ar fi fost motivată în data pronunțării, când de fapt nu este deloc așa?

    • Amelia FARMATHY spune:

      Data redactării nu ” mai” apare, de cele mai multe ori, pt.a nu ” afla” tertii cu cat s- a depasit termenul legal al motivării. Este irelevant, cu exceptia verificarii respectarii termenului de motivare( dar,astăzi, o reala verificare poate fi realizata si altfel) si calcularii termenului de apel/ recurs, cand e pus pe hârtie cuprinsul rationamentului judelui, deoarece rationamentul, in sine,cel care genereaza solutia, exista inca de la data pronuntarii hotararii, pt.ca, altminteri nu ar exista solutia.
      De aceea este mentionata a exista hotărârea de la data pronuntarii solutiei, pt.ca rationamentul exista la data pronuntarii, doar ” traducerea” rationamentului producandu- se ulterior. Considerentele sunt un soi de epilog,similar celui ce apare, in finalul filmelor, pe ecran, in timp ce oamenii se afla sau nu sub vraja lui the End.

    • Bună seara doamna judecător,

      Nu reușesc să înțeleg. Cum adică pentru a nu mai afla terții? Unde apare acest motiv (i.e. pentru a nu mai afla terții)? Mi-ar fi folositor dacă mi-ați putea indica reglementarea prin care s-a stabilit că acesta este motivul pentru care nu mai apare menționată data redactării.

      Apoi, dacă chiar acesta este motivul, de ce/ pe cine afectează dacă terții știu data la care s-a motivat hotărârea – dată diferită de data pronunțării hotărârii?

      Consider absolut necesar – mai ales dacă ne raportăm la transparență – ca în cuprinsul unui act public să se menționeze data în care acel act public a fost redactat. Sau măcar să se menționeze expres că data care apare la începutul deciziei nu este data redactării motivării hotărârii, ci data pronunțării dispozitivului hotărârii.

      Las la o parte faptul că în România, spre deosebire de Austria, la data pronunțării nu se indică (din ce cunosc eu) – sumar – motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării dispozitivului hotărârii.

      Mai am și un alt of, și anume faptul că pe portalul instanțelor nu apare data când s-a motivat hotărârea/încheierea. Astfel că dacă ești o persoană care are dreptul să consulte – anonimizat evident – cuprinsul acelei hotărâri sau încheieri, trebuie să stai să trimiți cereri din săptămână în săptămână, pentru că nu știi când s-a motivat documentul respectiv (adică atunci când a luat naștere în scris în mod oficial), și primești până când se redactează, următorul răspuns (dau cu copy/paste de la un răspuns primit de la ÎCCJ):

      „Urmare cererii dumneavoastră transmisă prin e-mail Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 mai 2016, vă facem cunoscut următoarele:

      Încheierea din data de xxxx pronunţată în dosarul nr.xxxx al Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal este în curs de definitivare, astfel că, la acest moment, nu vă putem pune la dispoziţie o copie a încheierii solicitate, urmând ca după definitivarea acesteia să reveniţi cu o nouă solicitare (…).
      Cu consideraţie”

      Mi se pare o risipă enormă de energie.

      • Și știți când s-a motivat această încheiere pe care o solicitam eu în mai?
        În octombrie 2016.
        Calculați vă rog câte solicitări am trimis de aproape că aveam impresia că săvârșesc un abuz de drept.

      • Amelia FARMATHY spune:

        Trimiterea la „terţi” era un spirit de (auto)ironie, evident că ar trebui să ştiţi când a fost motivată o hotărâre sau o încheiere, deşi, la momentul actual, nu cred că subzistă o prevedere expresă în acest sens în Cod (la cel de procedură civilă mă refer), poate în Regulamentul de Ordine Interioară, am renunţat să mai parcurg foiletonul numit Regulament, în semn de protest faţă de nenumăratele-i modificări şi inserării articolelor cu indici „fără număr”.
        Faptul că nu este trecută data redactării are drept cauză de cele mai multe ori depăşirea substanţială (uneori şi cu luni de zile) a termenului legal de motivare.
        De suficiente ori, cauzele sunt obiective (pur şi simplu, eşti copleşit şi,la un moment dat, voit sau nu, încetineşti ritmul şi să ştiţi că s-ar putea să fie cazul la SCAF a Înaltei unde, dacă vrei să te implici ca jude şi să nu laşi treaba de motivare exclusiv pe umerii magistraţilor- asistenţi, credeţi-mă, la ce tip de cauze judecă de pe întreg teritoriul României şi la ce volum, la propriu, au dosarele, ar trebui ca juzii să nu mai ajungă pe acasă sau, cinic vorbind, nici la pensie) sau subiective (nu faci, pentru că ştii _corect sau nu_ că nu ţi se va întâmpla nimic).
        Motivele pe care doriţi să le cunoaşteţi nu pot fi altele decât cele invocate prin cerere sau prin întâmpinare, pentru că, în raport de acestea, e pronunţată soluţia, eventual şi faţă de cele puse în discuţie, din oficiu, de către instanţă.
        Interpretarea e întotdeauna ulterioară actului creaţiei (prin creaţie înţelegând, lato sensu, aici, soluţia), iar, la actualul volum de activitate _ în materie de contencios în instanţele din Bucureşti,nu mai vorbesc despre Înalta, sau în materii precum litigiile de muncă şi asigurări sociale la nivelul întregii ţări, sunt numai două exemple_ , volum pe care nu îl poţi înţelege decât dacă ajungi să judeci în locul celor pe care îi „judeci” ca justiţiabil, avocat sau consilier juridic, nu subzistă posibilitatea de a „intra în detalii” la momentul pronunţării.
        Nu mai vorbesc despre faptul că, în România, cu excepţia strămutărilor, trebuie motivat orice, ceea ce nu e cazul „pe -afară”.
        Dar, dacă doriţi, să ştiţi că şi în civil s-ar putea ajunge să procedăm precum în penal, adică să ne apucăm, prin minute (dispozitiv) să scriem „în baza art…., cu referire la art….., respinge acţiunea” şi, iată, ar exista o motivare sumară, măcar în drept:).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD