PICCJ. Înşelăciune, abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, complicitate la uz de fals, fals în declaraţii. Percheziții domiciliare
2 noiembrie 2016 | Georgiana-Camelia LUCIU
PICCJ. Înşelăciune, abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, complicitate la uz de fals, fals în declaraţii. Percheziții domiciliare.
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi fals în declaraţii.
În cursul zilei de marți, 1 noiembrie 2016, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, ofițeri ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat 17 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Gorj şi a municipiului Bucureşti, la sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale, precum şi la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor menționate mai sus.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că, în perioada 2008-2016, a fost creat un mecanism infracţional în scopul fraudării bugetului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, prin internarea fictivă de pacienţi, emiterea de prescripţii medicale în fals şi consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu, serviciile nefiind efectuate sau fiind efectuate parţial.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilit până în prezent se ridică la suma de aproximativ 400.000 lei.
Procurorii au beneficiat și de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum şi de cel al Brigăzii Speciale de Intervenţie din cadrul Jandarmeriei Române.
Începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
:: sursa: www.mpublic.ro
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro