Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Situația în care instanţa de judecată nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă
03.11.2016 | Andrei PAP

Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 2 noiembrie 2016 a fost publicată Decizia nr. 14/2016 privind examinarea sesizărilor formulate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în dosarele nr. 3.185/118/2014 şi nr. 7.377/118/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare.

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2015, dată în Dosarul nr. 3.185/118/2014, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă instanţa de judecată poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, şi nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale.

2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 ianuarie 2016 cu nr. 533/1/2016.

3. La aceeaşi dată a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Dosarul nr. 534/1/2016, ce a fost conexat la primul dosar, respectiv nr. 533/1/2016, constatându-se că cea de-a doua sesizare, formulată de acelaşi complet de judecată al Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă la data de 15 decembrie 2015, în Dosarul nr. 7.377/118/2014, are acelaşi obiect cu prima sesizare înregistrată.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]
69. Asupra fondului sesizărilor se constată că litigiile ce fac obiectul acestora vizează situaţia în care angajatorii au demarat procedura de obţinere a avizului comisiei, prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, dar nu s-au regăsit în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, iar în etapa reevaluării avizelor, pentru unul dintre angajatori, comisia a respins cererea de menţinere a avizului printr-o hotărâre pe care el nu a contestat-o, iar celălalt angajator nici nu a mai iniţiat procedura, considerând că nu i se aplică întrucât nu îndeplineşte condiţia de a figura în lista de la anexa nr. 3 a Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare (fosta anexă nr. 2 la Legea nr. 226/2006).

70. În esenţă, instanţa de trimitere întreabă dacă, într-o astfel de situaţie (în care procedura de încadrare în condiţii speciale, limitativ şi restrictiv stabilită de legiuitor, nu a fost finalizată, instanţa reţinând din culpa angajatorului, prin înscrierea, în lista anexă a legii, a unităţii şi a locului de muncă beneficiar al unui aviz), o procedură jurisdicţională de drept comun poate înlocui procedura administrativă, iar instanţa de drept comun poate trece la administrarea de probe pe fondul dreptului (deşi condiţiile în care s-a desfăşurat activitatea nu mai pot fi analizate în mod direct, ca urmare a modificării lor prin trecerea timpului), încadrând, retroactiv sau doar pentru viitor, pe salariatul reclamant în condiţii speciale, cu substituirea avizului comisiei sau, dimpotrivă, dacă inexistenţa unei căi, deschisă la instanţa de drept comun, încalcă reclamantului liberul acces la justiţie.

71. Instanţa de trimitere a apreciat că poate analiza distinct incidenţa Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, pentru perioada din acţiune supusă reglementării acestui act normativ şi a solicitat, pe calea prezentei sesizări, un răspuns ce se referă exclusiv la respectiva perioadă (faţă de împrejurarea că procedura de încadrare a făcut obiectul sesizării soluţionate prin Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi, ulterior, a recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

72. Pentru a răspunde acestei sesizări trebuie verificat gradul de interdependenţă între cele două proceduri administrative, cea de încadrare şi cea de reevaluare, respectiv dacă, nefiind finalizată etapa de evaluare iniţială prin obţinerea avizului şi nominalizarea unităţii în anexa legii, se poate solicita, în etapa de reevaluare, emiterea sau menţinerea acestui aviz.

73. De asemenea se impune a analiza relevanţa unei culpe a angajatorului (neglijenţă sau rea-credinţă), căruia reclamanţii i-au reproşat că nu a iniţiat sau nu a epuizat procedura de încadrare, în ceea ce priveşte posibilitatea salariatului de a promova, pe calea dreptului comun, o acţiune prin care să obţină recunoaşterea individuală a dreptului pretins.

74. Deşi sesizarea se limitează la etapa de reînnoire a avizelor deja acordate, Înalta Curte apreciază că analiza condiţiilor în care se desfăşoară etapa de reevaluare a încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale nu poate fi disociată de etapa anterioară de încadrare.

75. Aceasta pentru că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, primul criteriu avut în vedere la reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale este cel al înscrierii activităţilor şi a unităţilor pentru care se solicită reevaluarea, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

76. Evoluţia cadrului legislativ care a culminat cu întocmirea listelor cuprinse în anexa legii este următoarea:

– în perioada 2003-2005, în aplicarea art. 20 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în baza listei locurilor de muncă în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, stabilită prin anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, s-a derulat procedura de încadrare a unităţilor şi locurilor de muncă în condiţii speciale. Chiar dacă, după tipul de activitate, locul de muncă era încadrabil în lista celor nominalizate ca fiind în condiţii speciale, aceasta nu echivalează cu recunoaşterea de jure a fiecărui loc de muncă, în concret, ca aparţinând categoriei condiţiilor speciale de muncă, decât în urma validării unei astfel de încadrări în procedura administrativă şi termenele impuse prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, etapa tehnică fiind finalizată prin emiterea unui aviz de către autorităţile publice desemnate în acest scop;

– la expirarea termenului a fost edictată Legea nr. 226/2006, care a nominalizat în anexa nr. 1 tipul de activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale (preluând anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare) şi, în anexa nr. 2, unităţile care au obţinut avizul doveditor al locurilor de muncă şi activităţilor încadrate în condiţii speciale;

– în anul 2010, legislaţia anterioară menţionată a fost abrogată, soluţia legislativă, precum şi conţinutul anexelor cu listele de locuri de muncă şi unităţi fiind preluate în Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare (anexele nr. 2 şi 3 ale acestei legi). În plus, Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, a impus obligaţia de reevaluare periodică a locurilor de muncă printr-o procedură de reînnoire a avizului, reglementată la nivel infralegislativ prin Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare.

77. Dacă unitatea nu a obţinut avizul tehnic necesar în etapa iniţială de încadrare şi nu s-a exercitat, de către persoanele abilitate, calea de atac administrativă prevăzută de lege împotriva refuzului sau omisiunii organului administrativ de a emite avizul sau dacă, din orice alt motiv, unitatea nu a fost înscrisă în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, un salariat al acestei unităţi nu are deschisă o acţiune la instanţa de drept comun pentru a obţine, prin eludarea căii speciale, aceleaşi beneficii ce urmau a fi acordate în procedura administrativă. Aceasta este interpretarea dată prin Decizia nr. 12, pronunţată la data de 23 mai 2016 în Dosarul nr. 10/2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni (s.n. acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi acţiuni în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii) nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

78. Prin urmare, dacă în etapa de emitere a avizului calea dreptului comun nu este deschisă, pentru identitate de raţiune, nici în etapa de reînnoire a acestui aviz nu poate fi utilizată. Instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, sau nu a obţinut un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi, cu atât mai mult, în situaţia în care unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

79. Dacă unitatea nu a fost înscrisă în lista conţinută de anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de motiv (din culpa angajatorului sau a organului administrativ), deci nu este menţionată ca derulând activităţi încadrate în condiţii speciale, înseamnă că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute cumulativ de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, pentru demararea procedurii de reevaluare a locului de muncă – cea reglementată de art. 3 alin. (1) lit. c). Constatarea îndeplinirii acestei condiţii se poate face prin consultarea anexei la lege, nefiind necesară iniţierea unui litigiu, astfel că atitudinea angajatorilor din prezenta cauză, care nu au demarat sau nu au continuat procedura de reevaluare, având în vedere acest considerent, nu poate fi calificată drept o atitudine pasivă nejustificată.

80. Anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este considerată, asemenea anexei nr. 2 la Legea nr. 226/2006, a fi un punct de pornire în sensul diminuării numărului de unităţi cu locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, pe măsură ce condiţiile de muncă se normalizează.

81. Astfel cum rezultă din economia reglementării procedurii de reevaluare, similară celei de încadrare a locului de muncă în condiţii speciale, aceasta se limitează strict la verificarea subzistenţei condiţiilor speciale ce au atras încadrarea iniţială şi înscrierea unităţilor şi locurilor de muncă în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu prevede o procedură de completare a listei cu noi unităţi. Legiuitorul a optat pentru limitarea, în timp, a procedurii administrative, inserând în cuprinsul legii, într-o enumerare ce nu ar putea fi extinsă decât prin modificarea legii, unităţile beneficiare.

82. În această situaţie, instanţa de drept comun nu se poate substitui organului administrativ, preluând atribuţiile acestuia din perspectiva procedurii (inclusiv în ceea ce priveşte probatoriul vizând îndeplinirea condiţiilor tehnice pentru avizarea locului de muncă ca fiind încadrabil în condiţii speciale). În absenţa unei prevederi legale sau constituţionale care să confere instanţelor judecătoreşti competenţa de a înlătura norme juridice instituite prin lege (cum sunt cele care vizează procedura administrativă, termenele de desfăşurare, lista unităţilor beneficiare) şi de a le substitui cu norme de drept comun (acţiunea în constatare sau în obligaţia de a face) care să permită instanţei să facă o încadrare proprie, o eventuală admitere a cererii ar echivala cu crearea unei norme juridice pe cale de interpretare şi adăugarea la lege, prin completarea anexei nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu alte unităţi sau locuri de muncă ce ar îndeplini condiţiile respective, constatate pe cale judecătorească. Printr-o asemenea practică s-ar încălca principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţia României, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

83. Dimpotrivă, legiuitorul a limitat faza jurisdicţională, reglementând în art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, posibilitatea ca, în anumite etape ale procedurii administrative, părţile interesate să poată recurge la acţiunea în contencios administrativ împotriva hotărârii Comisiei de reevaluare sau al unui eventual refuz al organului administrativ de a adopta conduita solicitată de parte, însă condiţia sine qua non a oricărui demers judiciar pentru reînnoirea avizului de încadrare este, astfel cum s-a menţionat anterior, ca unitatea să fi fost indicată, cu locul de muncă respectiv, în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

84. Nici împrejurarea că persoanele nominalizate ca având dreptul de a iniţia procedura administrativă nu au făcut-o sau nu au urmărit finalizarea ei nu poate fi sancţionată într-un litigiu de drept comun, întrucât, dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi reglementat, pentru beneficiarul final al acestei proceduri, un drept personal izvorât din raportul său juridic de muncă, pe care să îl poată pretinde recurgând la normele comune în materia conflictelor de drepturi ce ţin de derularea unui raport juridic de muncă. Ca atare, atitudinea pasivă imputată angajatorului, sindicatului (organizaţie constituită în vederea apărării drepturilor salariaţilor, ce acţionează ca mandatar al intereselor lor), reprezentanţilor salariaţilor sau altor persoane nominalizate cu drept de iniţiativă în demararea procedurii, care nu ar fi acţionat în sensul epuizării procedurii de obţinere a avizului şi de nominalizare a unităţii cu respectivul loc de muncă, nu mai prezintă relevanţă, după momentul edictării Legii nr. 226/2006 şi nu poate justifica atribuirea unei competenţe instanţei de drept comun, de a analiza activitatea şi de a încadra locul de muncă în condiţii speciale.

85. În concluzie, rezultă că este opţiunea legiuitorului de a limita posibilitatea de recunoaştere a condiţiilor speciale de muncă, prin edictarea unei liste cu caracter închis a unităţilor beneficiare ale unui aviz de încadrare în condiţii speciale pentru locuri de muncă şi activităţi determinate expres, aviz limitat în timp şi supus unor proceduri de reînnoire, cu scopul declarat de obligare a angajatorilor să ia toate măsurile care se impun pentru normalizarea treptată a condiţiilor de muncă. Omisiunea nominalizării unei unităţi în lista anexă a celor ce deţin locuri de muncă încadrate în condiţii speciale necesită o soluţie de sorginte legislativă (prin eventuala modificare şi completare a legii), neputându-se recurge la o rezolvare pe cale judiciară a acestei probleme, în condiţiile în care procedurile de emitere a avizelor s-au epuizat, iar pentru reînnoirea lor este necesară existenţa anterioară a avizului şi nominalizarea unităţii într-un act cu forţa juridică superioară a legii. A demara o procedură judiciară de drept comun în faţa instanţei competente în soluţionarea conflictelor de muncă, în scopul modificării listei conţinute în anexa legii, presupune a cenzura însuşi conţinutul legii, ceea ce este inadmisibil pentru organul jurisdicţional care aplică legea.

86. Nu se poate aprecia că soluţia legislativă ar încălca liberul acces la justiţie al părţii care ar fi avut interes să beneficieze de o astfel de încadrare a locului său de muncă, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, garanţia legalităţii acestei proceduri este oferită de accesul instituit de legiuitor la instanţa de contencios administrativ. Cum, în mod constant, Curtea Constituţională a apreciat că „parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti” (a se vedea Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010 a Curţii Constituţionale sus-menţionată), absenţa unei proceduri deschise la instanţa de drept comun nu echivalează cu o negare a dreptului de acces la instanţă, câtă vreme persoana interesată a avut la dispoziţie, direct sau prin reprezentanţii săi, posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ, în legătură cu aspectele ce ţineau de iniţierea şi derularea procedurii administrative prin care i se recunoşteau drepturile pretinse.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în dosarele nr. 3.185/118/2014 şi nr. 7.377/118/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare”.

Andrei Pap

 

 


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.