Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Înregistrările video şi transcripturile sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

22 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Propunere legislativă privind alienarea parentală și raporturile parentale

03.11.2016 | Diana-Iulia OLAC, Tudor BECHEANU
Diana-Iulia Olac

Diana-Iulia Olac

Tudor Becheanu

Tudor Becheanu

1) Preambul

Domnul senator Ioan Ghise a depus astazi un proiect legislativ de modificare a Legii nr. 272/2004 si a Legii nr. 217/2003, proiect redactat de catre autorii acestui articol. Pe aceasta cale publica, dorim sa ii multumim domniei sale pentru sprijinul si aplecarea sa, fara de care acest proiect nu ar fi putut fi realizat.

Proiectul de lege aduce modificari importante in domeniul raporturilor parentale.

Initiativa vizeaza, rezumativ:

– Reglementarea legislativa a alienarii parentale: pentru prima data in Romania, proiectul prevede definirea legala a fenomenului, detalierea modalitatilor de constatare a existentei fenomenului, precum si efectele juridice pe care constatarea unei situatii de alienare parentala le produce.

– Imbunatatirea cadrului legal in ceea ce priveste modalitatea de stabilire a exercitarii autoritatii parintesti, a locuintei copilului, a programului de relatii personale si a modului in care este achitata pensia de intretinere stabilita in favoarea minorului.

– In mod special, proiectul reglementeaza pentru prima data in Romania posibilitatea instantelor de judecata de a stabili o locuinta alternativa a copilului, astfel incat, din punct de vedere faptic, minorul sa poata sa locuiasca perioade aproximativ egale de timp cu fiecare dintre parintii sai.

– De asemenea, in scopul imbunatatirii cadrului procesual al dosarelor in care se dispun masuri cu privire la minori, proiectul introduce obligativitatea ca cererile formulate pe calea ordonantei presedintiale sa fie solutionate intr-un termen maxim de 30 de zile, prevede obligativitatea ca audierea de catre instanta a minorilor care nu au implinit 14 ani sa fie realizata in prezenta unui reprezentant al directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului si sa fie inregistrata audio, asemenea sedintei de judecata propriu-zise.

– Modificarea cadrului legal in ceea ce priveste emiterea unui ordin de protectie, prin extinderea notiunii de membru de familie si prin reglementarea posibilitatii de a se solicita si prelungirea unui ordin de protectie deja emis.

Redactarea proiectului s-a realizat avandu-se in vedere constatarile de caz acumulate in domeniul de expertiza profesional al subsemnatilor, constatari care, in mare masura, au fost deja exprimate public prin intermediul articolelor publicate, dar si o sinteza de cercetare a celor mai bune si eficiente practici din domeniu de la nivel international.

2) Alienarea parentala

Proiectul reglementeaza notiunea de alienare parentala, parinte alienator si parinte alienat. Alienarea parentala este definita ca fiind procesul prin care unul dintre parinti, in mod intentionat, urmarit sau asumat si apropriat, invocand interesul superior al copilului, genereaza sau accepta si foloseste o situatie in care copilul ajunge sa aiba, fara culpa celuilalt parinte, o relatie disfunctionala cu acesta.

 Se stabileste faptul ca existenta unei situatii de alienare parentala poate fi constatata exclusiv de catre o instanta de judecata, fie in cadrul unui proces care priveste exclusiv aceasta chestiune, fie in cadrul unui proces care vizeaza si stabilirea unor masuri privitoare la minor. Calitate procesuala activa pentru o astfel de cerere o vor avea parintele alienat si directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului.

 Efectele juridice ale constatarii unei situatii de alienare parentala sunt urmatoarele:

– Alienarea parentala devine criteriu pe care instanta de judecata il va avea in vedere, in mod obligatoriu, in cazul tuturor masurilor pe care le decide cu privire la copil.

Se creeaza prezumtia simpla ca nu este in interesul minorului ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata in comun de catre parintele alienator si nici ca locuinta minorului sa fie stabilita la domiciliul acestui parinte.

Fiind o prezumtie simpla, aceasta il favorizeaza pe parintele alienat si, astfel, favorizeaza intreruperea procesului de alienare si reluarea legaturilor firesti dintre copil si parintele alienat. Totusi, prezumtia nu poate fi absoluta, pentru ca pot exista situatii in care, chiar si in situatia unei alienari parentale, parintele alienat nu doreste ori nu este in masura sa decida singur cu privire la procesul de ingrijire al copilului si nici sa se ingrijeasca in mod direct si prioritar de copil.

In situatia in care locuinta copilului este stabilita la parintele alienator:

 i. Instanta este obligata sa stabileasca in favoarea parintelui alienat un program de legaturi personale care va include intotdeauna atat gazduirea copilului la domiciliul parintelui alienat, cat si intalnirea copilului in locuri neutre.

ii. Sarcina ducerii si aducerii copilului la inceputul si, respectiv, sfarsitul perioadelor programului de legaturi personale ii va reveni intotdeauna parintelui alienator.

iii. Instanta stabileste in mod obligatoriu masura asiguratorie a amenzii pentru fiecare zi de intarziere in ceea ce priveste respectarea programului de legaturi personale de catre parintele alienator. In plus, proiectul vizeaza stabilirea unor limite minime si maxime ale acestei amenzi, intre 5% si 10% din veniturile celui sanctionat, limite care, in cazul unei situatii de alienare parentala se dubleaza.

iv. Instanta va dispune in mod obligatoriu consilierea psihologica a copilului si a parintelui alienat.

3) Raporturile parentale – modificari de fond

Proiectul vizeaza completarea criteriilor pe care instanta de judecata le va avea in vedere atunci cand stabileste ca autoritatea parinteasca va fi exercitata exclusiv de catre unul dintre parinti. In esenta, criteriilor actuale – care raman neschimbate, li se adauga situatia de alienare parentala, situatia in care unul dintre parinti incalca in mod repetat autoritatea parinteasca a celuilalt parinte, precum si toate situatiile in care, in mod obiectiv, parintii nu pot colabora pentru luarea in comun a deciziilor privitoare la copil.

In ceea ce priveste criteriile de stabilire a locuintei copilului, se adauga ca si criteriu obligatoriu de avut in vedere de catre instanta existenta unei situatii de alienare parentala.

In ceea ce priveste obligatia de intretinere, proiectul prevede faptul ca pensia stabilita in favoarea copilului si executabila in bani nu este datorata pentru perioadele de timp in care copilul petrece cu debitorul obligatiei mai mult de 7 zile consecutive, cum este cazul vacantelor, de exemplu.

In ceea ce priveste programul de relatii personale, proiectul vizeaza mai multe modificari:

Stabilirea situatiilor de alienare parentala ca si criteriu obligatoriu pentru instanta;

– Stabilirea faptului ca instanta de judecata are posibilitatea de a dispune un program de relatii personale care sa aiba o intindere de pana la 7 zile consecutive dintr-un interval de 14 zile, pentru toate perioadele in care copilul nu se afla in vacanta. Asadar, prevederea permite instantelor de judecata sa stabileasca un program de relatii personale de pana la jumatate din timpul copilului, o astfel de dispozitie echivaland cu stabilirea unei locuinte alternative a acestuia.

– Stabilirea faptului ca instanta de judecata stabileste obligatoriu in sarcina carui parinte ii revine obligatia de a duce si aduce copilul la inceputul si, respectiv, sfarsitul perioadelor programului. In cazul existentei unei situatii de alienare parentala, instanta dispune in mod obligatoriu ca sarcina sa ii revina parintelui alienator.

4) Raporturi parentale – modificari procedurale

Proiectul vizeaza solutionarea cu celeritate efectiva a cauzelor de ordonanta presedintiala care au ca si obiect dispunerea masurilor privitoare la un minor. Pentru acestea, termenul maxim de solutionare este de 30 de zile de la data depunerii cererii de chemare in judecata.

De asemenea, se stabileste si o durata maxima de intocmire si depunere la dosar a raportelor de evaluare psihologica stabilit a fi realizate in toate dosarele in care se vor dispune masuri cu privire la minori, si anume un termen de 30 de zile.

In ceea ce priveste procedura de audiere a minorilor de catre instante de judecata:

– De fiecare data cand se dispune audierea unui minor mai mic de 14 ani, aceasta va avea loc in prezenta unui reprezentant al directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului; acest reprezentant are obligatia sa intocmeasca si sa inregistreze la dosarul cauzei un raport cu privire la constatarile sale din cadrul audierii.

Audierea minorilor va fi inregistrata audio, asemenea sedintelor de judecata propriu-zise.

Audierea minorilor va avea loc la finalul cercetarii judecatoresti, asadar, ulterior administrarii tuturor probelor produse de parti si admise de instanta de judecata.

Masura asiguratorie a amenzii pentru nerespectarea programului de legaturi personale se extinde pentru a include si situatiile in care nu este respectata masura stabilirii locuintei copilului la domiciliul unuia dintre parinti. De asemenea, cuantumul amenzii este stabilit intre 5%-10% din veniturile debitorului obligatiei, iar, in cazul constatarii unei situatii de alienare parentala, stabilirea acestei masuri asiguratorii este obligatorie pentru instanta si limitele amenzii se dubleaza.

 5) Ordin de protectie

Din categoria celor care pot beneficia de instituirea unui ordin de protectie nu fac parte in prezent concubinii, daca acestia nu mai locuiesc impreuna. In acest fel, sunt exclusi parintii necasatoriti ai copiilor, daca nu locuiesc impreuna; proiectul vizeaza extinderea categoriei membrilor de familie si cu aceste persoane.

Proiectul vizeaza si posibilitatea prelungirii unui ordin de protectie deja emis, atunci cand se constata ca faptuitorul a incalcat prevederile ordinului. Solicitarea de prelungire se va putea realiza chiar si inainte de expirarea ordinului in vigoare.

6) In loc de concluzii

Propunerea legislativa impreuna cu expunerea de motive, va putea fi consultata pe site-ul Senatului Romaniei.

Avocat Diana-Iulia Olac
Avocat Tudor Becheanu


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Au fost scrise până acum 22 de comentarii cu privire la articolul “Propunere legislativă privind alienarea parentală și raporturile parentale”

  1. Maria VAIDA spune:

    Cu tot respectul mi se pare un proiect care ignora cresterea si dezvoltarea copilului. Afirmatia mea are in vedere: Necorelarea dintre dreptul la legaturi personale si modalitatea si frecventa uzitarii acestui drept. Practic: exista parinti nerezidenti care au un program stabilit de catre instanta pe care il respecta cand si daca vor. In urma acestei frecventari la bunul plac, copilul resimte un anumit abandon/dezinteres al acelui parinte. Pe cale de consecinta e posibil ca acel copil sa ajunga sa refuze vizitarea celuilalt parinte. In acelasi timp, parintele care uzeaza de dreptul de vizitare dupa bunul plac, nu exista sa transforme acest program intr-o unealta impotriva celuilalt. Astfel: dupa o absenta de 6 luni, in general fara nicio explicatie, parintele apare de 2-3 ori si daca copilul nu e acasa formuleaza o plangere penala. Ce solutii aveti pentru aceasta situatie? Niciuna. Stiti cati copii asteapta in zadar sa fie preluati, stricandu-si orice program pentru acel week end, dar si mai grav, suferind de atata dezamagire? Mai departe: legaturile dintre copil si parintele nerezident sunt considerate un drept. In fapt, dreptul e doar al parintelui, caci copilul nu are cum sanctiona nici absenta parintelui de la program, nici venirea cu intarziere sau returnarea anticipata. In schimb, parintele poate sanctiona copilul care, eventual satul de aceasta bataie de joc, daca nu doreste sa mai plece. Este inacceptabil ca pentru adult legaturile personale sa fie un drept, iar pentru minor o obligatie. De altfel, dreptul parintelui nerezident nu are nicio obligatie corelativa, mai putin o pensie de intretinere raportata cel mai adesea la salariul minim pe economie. Si ca tot am ajuns la pensie: propun corelarea intre cuantumul pensiei si timpul de gazduire. Va rog eu nu va revoltati! Copiii nu cresc prin fotosinteza. Daca parintele nerezident plateste pensie de intretinere 300 de lei pe luna, contributia lui pe zi la viata copilului este de 10 lei. Excluzand orice alta cheltuiala, chiar si cu apa si caldura, 10 lei pe zi inseamna o cutie de lapte si o paine. Rezulta ca acel parinte nu poate asigura supravietuirea copilului la el. E timpul sa crestem oameni mari si sa intelegem ca ascunderea veniturilor in vederea scaderii contributiei la viata propriului copil poate avea si consecinte negative, nu doar avantaje. si acum despre celebra „alienare parentala” care ce-i drept „vinde” bine! Va informez ca acest asa zis sindrom nu e recunoscut in nicio tara europeana. Iar descopera Romania apa calda? Iar avem o contributie originala precum „democratia originala” a anilor 90? Mai ganditi-va caci in prezent alienarea parentala e recunoascuta doar de „democratii consolidate” si societati profund „evoluate” precum Brazilia, Mexic si alte tari sud-americane. Asta ne propuneti, acestea va sunt modelele? Cu referire la audierea minorilor. Va recomand sa lecturati Decizia CEDO in NTS si altii c Georgiei. Cu referire la dreptul copilului de a spune „nu” programului de legaturi personale va recomand aceiasi lectura. Cu referire la DGASPC, cred ca nu exista pepiniere mai mari de coruptie. E suficient un google. La salariile acelea de mizerie merg doar oameni complet deprofesionalizati, daca au fost vreodata, si cu opinii „negociabile” pe mai nimic! Va propun sa va ganditi si la amendarea parintelui rezident, cu sume intre 100 si 1000 de lei pe zi, o marja fara niciun suport cu eventuale criterii obiective, astfel incat se ajunge la amenzi in favoarea parintelui nerezident de 10.000 de euro pe luna. La aceste amenzi se gandeste cineva din ce bani ar putea fi platite? Caci atunci cand se fixeaza pensii alimentare de mizerie, se pare ca se ia in calcul ca omul „nu are”, aici nu? Locuinta alternativa. De ce? N-am terminat cu copierea rudimentara a modelelor occidentale? A asigurat Romania tot restul prevederilor la nivel european si a mai ramas doar locuinta alternativa? De ce trebuie sa negam copilului dreptul pe care il recunoastem si unui animal, respectiv de a avea locul lui? Evaluarea psihologica pe care o propune proiectul dvs instituie obligatii doar in seama parintelui rezident, adica cel care in fapt, cel mai adesea, creste singur copilul. Excludeti posibilitatea ca acel copil sa nu fie alienat, ca sa preiau acest termen, ci sa refuze motivat relatia cu celalalt parinte? Se pare ca excludeti.Credeti ca nu s-ar gasi parinti care sa procedeze anume ca acel copil sa nu-si mai doreasca sa petreaca timp cu el, cand „recompensa”, adica amenda, poate ajunge la 10.000 de euro pe luna? De vreme ce exista parinti, ma rog tot asa se numesc, care isi vand copiii, cum excludeti ca ar exista parinti care isi transforma deliberat copiii in surse de venit? Numiti evaluare psihologica un trap de maxim 30 de zile? De ce nu propuneti de la bun inceput eliberarea la cerere a unui certificat de alienare in vederea amendarii.E rusinoasa politica actuala anti copil si anti mame. Ce propuneri contine proiectul dvs in legatura cu parintii violenti, cu parintii modele negative pentru copiii lor, pentru cei care platesc o mizerie de pensie copilului, pentru cei care acceseaza programul de legaturi persoanle cand vor? Niciuna. Se pare ca singura intelegere a interesului superior al copilului oferit de proiectul de dvs este programul de legaturi personale. Odata ce copiii au program de vizitare tot restul nevoilor lor pare rezolvat. Va fac eu o propunere: pentru parintii tineri, sanatosi care declara ca nu au surse de venit spre a plati pensia de ce nu propuneti munca in favoarea comunitatii? In loc de concluzie: in prezent, majoritatea parintilor rezidenti sunt mamele. Tot in prezent, natalitatea e in cadere libera. Punctual: mai aveti si alte propuneri de acest fel, ca daca da, veti depune foarte curand proiecte despre inmultirea natiei la Parlament sau virtual, sigur nu in familii!

    • Diana OLAC spune:

      Multumim pentru comentraiul dvs., vom incerca sa va raspundem punctual:

      1. Pentru situatia nerespectarii programului de relatii personale de catre parintele in favoarea caruia acesta este stabilit exista deja sanctiune (art. 403 C. Civ.). Este vorba despre modificarea masurii, in sensul limitarii programului in conditiile in care modul in care a fost stabilit initial nu mai este in interesul copilului din orice motiv, asadar, inclusiv din motivele descrise de dvs. (preluare cu intarziere, returnare cu intarziere, neexercitare o durata indelungata, s.a.m.d.).

      2. Sunteti intr-o usoara eroare: programul de legaturi personale reprezinta un drept atat pentru copil (este chiar un drept fundamental al acestuia), cat si al parintelui. Si, ca orice drept care se exercita doar impreuna (atat de parinte, cat si de copil), este firesc sa existe momente in care exerictarea este mai confortabila unuia decat ii este celuilalt. Ceea ce nu inseamna, insa, ca, din acest motiv, nu ar mai trebui exercitat deloc. Pe de alta parte, mai faceti o confuzie des intalnita in practica: programul nu reprezinta un maxim de timp pe care copilul ar putea sa il petreaca impreuna cu parintele sau, ca un soi de pedeapsa aplicata acestuia din urma, ci un minim de timp recunoscut.

      3. Ideea conform careia, daca nu platesti, nu iti vezi copilul este cel putin ciudata. In logica dvs., timpul pe care copilul il petrece cu parintele sau ar avea un pret. In ceea ce priveste „ascunderea veniturilor”, aceasta este o non-problema, cel putin din punct de vedere legislativ, in contextul reglemantarii actuale (art. 527 alin. (2) C. Civ.). Mai precis, pensia se raporteaza nu doar la venituri, ci si la bunurile debitorului si la posibilitatile acestuia, astfel incat situatia in care un parinte incearca „ascunderea veniturilor” nu ar putea sa produca niciun efect real. Faptul ca, uneori, instantele de judecata nu au in vedere aceasta prevedere reprezinta strict o problema de practica judiciara, asadar, nu de reglementare.

      4. Exista un motiv pentru care alienarea parentala este recunoascuta doar in state precum Romania sau Brazilia. Este acelasi motiv pentru care, in general, fiecare tara are anumite reglementari proprii sau mai putin intalnite altundeva: legea apare ca o consecinta a realitatilor sociale concrete din statul respectiv (stiati ca in SUA este ilegal sa tai un sequoia, dar in Malta nu este ilegal? Se intampla astfel pentru ca in SUA cresc sequoia, iar in Malta nu cresc). Pentru ca in Romania, ca si in Brazilia, fenomenul alienarii parentale este din ce in ce mai des intalnit si daca este acceptat faptul ca acest fenomen este daunator copilului, este firesc ca aici sa fie mai intai reglementata chestiunea. Pe de alta parte, in tarile pe care se intelege din textul dvs. ca ar trebui sa le luam drept model, SUA, Germania, s.a.m.d, fenomenul a fost pentru prima data studiat. Mai mult, incidenta situatiilor extreme de acest tip este in crestere in Romania din motive pe care le-am descris intr-un articol anterior publicat pe juridice.ro si sunt cuprinse si in expunerea de motive a proiectului de lege: este pur si simpu vorba despre aparitia intr-un timp foarte scurt a unor reglementari complet noi in materie de familie care, desi bine-venite in principiu, au generat si „efecte secundare”.

      5. Decizia indicata de dvs. (pe care o cunoastem foarte bine, dar va multumim oricum ca ne-o citati) se refera, in esenta, la o situatie cat se poate de punctuala (copiii care si-au pierdut mama; tatal complet absent anterior din viata lor, printre altele, din cauza unei dependente de droguri; familia mamei ii manipula pe copii impotriva tatalui) si, prin urmare, putin aplicabila ca solutie de principiu general.

      In plus, interpretarea pe care o dati dvs. deciziei nu are nicio legatura reala cu textul acesteia, in senul in care Curtea nu stabileste vreun drept al copiilor de a spune „nu”, ci critica autoritatile statului Georgian pentru ca, in conditiile in care copiii erau ostili tatalui, masura dispuna (ca tatal sa inceapa sa se ingrijeasca de copii) s-a realizat fara o tranzitie adecvata.
      Pe de alta parte, hotararea citata de dvs. arata de ce, in caz de manipulare a copilului impotriva unui parinte (asa cum era vorba in speta respectiva), solutia nu este impunerea unei hotarari peste vointa copilului manipulat, ci determinarea celui care manipuleaza sa se opreasca, sa „anti-manipuleze” copilul, daca vreti, astfel cum proiectul de lege incearca sa realizeze prin chestiunea amenzilor si prin celelalte efecte produse de constatarea unei situatii de alienare parentala.

      6. Discutia cu implicarea DGASPC este una de principiu, nu una punctuala. Oricum, in logica dvs., nu exista nicio institutie frecventabila in Romania, de vreme ce oriunde se gaseste cate un scandal de coruptie, nu-i asa?

      7. Nu exista nicio legatura juridica sau logica intre amenda si pensia de intretinere. Amenda reprezinta o masura asiguratorie pentru respectarea, in interesul copilului, a dispozitiilor instantei de judecata. Amenda este deja reglementata si poate fi aplicata oricarui parinte pentru nerespecatrea masurilor, tot ceea ce se adauga prin proiect este extinderea cadrului pentru a include si masura stabilirii locuintei copilului, precum si determinarea unui cuantum precis, corelat cu veniturile debitorului, astfel incat masura asiguratorie sa nu fie nici derizorie (ce importanta are o amenda de 100 de lei pentru cineva care castiga 10.000 lei pe luna?!) sau nejustificat de mare (de 1000 de lei pentru cel care are un venit de 2000 de lei pe luna).

      8. In logica dvs. legata de locuinta alternativa, ar insemna ca nu ar trebui sa reglementam nimic pana cand nu am reglementat tot de la nivel european, ceea ce pare absurd. In plus, cum se neaga dreptul copilului la „locul lui” – ca si cum ar avea continut concret acest „drept”? Proiectul vizeaza doar o posibilitate pentru instanta, nu o obligatie, de a stabili o locuinta alternativa faptica si nu de drept, strict pentru ca unii copii (a caror uzanta impune aceasta masura, de exemplu) sa locuiasca nu doar la un parinte, ci la amandoi, le-ar fi cu siguranta benefic.

      9. Nu ati citit cu atentie definitia alienarii parentale din proiect: o astfel de situatie exista doar daca relatia copilului cu unul dintre parinti este disfunctionala fara culpa acestuia din urma. Daca, din contra, parintele se face responsabil, in mod obiectiv, de situatie (abuz, violenta, abandon), nu exista alienare parentala. Asadar, „motivat” nu poate insemna in contextul alienarii parentale altceva decat astfel de situatii, daca ele sunt reale, „nemotivat” fiind orice altceva.

      10. Amenda se face venit catre stat, nu catre parintele alienat, deci cum ar putea unul dintre parinti sa-si transforme copilul intr-o astfel de sursa de venit?!

      11. Spunem din experienta ca 30 de zile este o perioada mai mult decat rezonabila pentru orice fel de evaluare psihologica realizata in scop judiciar; o perioada care asigura un echilibru intre nevoie de a solutia dosarul in timp scurt si previzibil si nevoia de a realiza o evaluarea calitativa. In plus, termenul scurt obligatoriu va reprezenta o problema pentru parintele alienator, care, in mod firesc, va fi interesat sa tergiverseze procesul si evaluarea.

      12. Proiectul vizeaza, printre altele, situatiile de alienare parentala, chestiune cel putin la fel de grava ca si violenta fizica din perspectiva copilului. Cum poate fi aceasta o politica anti-copil si anti-mame sau o non-solutie pentru „parinti violenti” si „parinti modele negative pentru copiii lor”?! In plus, daca dvs. stiti cum se poate „vinde bine” alienarea parentala, suntem siguri ca ar fi bine sa impartasiti „secretul”, mai ales parintilor alienatori, astfel incat acestia, convinsi sa „cumpere”, vor fi mai putin inclinati catre astfel de comportamente.

      13. Programul de legaturi personale este doar partial vizat, dupa cum se observa din lecturarea proiectului. Nu, nu este totul rezolvat prin stabilirea unui program, insa este cu siguranta rezolvabila printr-un program realist si corect structurat problema prezentei ambilor parinti in viata copilului – chestiune absolut fundamentala pentru dezvoltarea acestuia si pentru evitarea/prevenirea situatiilor de alienare parentala.

      14. Cum ar putea fi servit interesul superior al copilului prin obligarea parintelui la munca in folosul comunitatii, munca ce, prin definitie, este in folosul altcuiva decat copilul?!

      15. Da, in prezent, majoritatea „parintilor rezidenti” sunt mamele. Dar, in mod cat se poate de evident, proiectul nu vizeaza acest aspect, ci cu totul si cu totul alte probleme, probleme de principiu. De altfel, intr-un articol publicat pe juridice.ro am aratat, printre altele, ca, desi majoritatea parintilor alienatori sunt mamele, cele mai severe cazuri de alienare sunt acelea in care parintele alienator este tatal. Si in acest moment instrumentam mai multe dosare in care parintele alienat este mama.

      16. Este drept ca Parlamentul Romaniei nu este cea mai populara institutie din Romania, dar asta nu inseamna ca toate proiectele de lege aflate in dezbatere sunt lipsite de valoare sau ca realitatea sociala prezenta nu impune legiferarea unor aspecte. Este drept si ca valoarea acestui proiect punctual inca nu a fost determinata, dar haideti sa-l analizam asa cum este, nu prin non-argumente, presarate cu putina panica populista.

      17. Un ultim aspect: din economia celor descrise de dvs transpare situatia in care copilul este vehement fata de relationarea cu celalalt parinte…Or, aceasta situatie ar trebui, mai degraba, sa fie un semnal de alarma pentru parintele rezident si nu un imbold de a-i intretine starea si a o promova, fiind cunoscute aspectele negative ale relatiilor parentale disfunctionale asupra dezvoltarii emotional-afective ale unui copil.

      Reiteram multumirile sincere ca v-ati rapit din timp sa publicati comentariul respectiv. Fara dezbatere, proiectul nu are cum sa fie relevant sau valoros pentru cei carora li se adreseaza.

      • Și sper că este absolut evident faptul că aș denunța pe oricine părinte care ridică vocea sau palma la propriul copil.
        Nu există tradare mai mare decât să îți supui prin violență fizică sau psihică propria ta carne. Viitorul tău. Pe acea persoană ce-ți va purta numele mai departe. Genele. Și privirea.

  2. Dan TIMAR spune:

    1. Nu are sens existenta atator actiuni (simultan posibile), cu privire la masurile privind minorii. Desigur ca actiunea principala, rezultand din dorinta parintilor de a se separa, este un sine qua non dar, in conditiile aparitiei si intaririi Ordinului de Protectie, Ordonanta Presedintiala nu se mai justifica. Disparitia posibilitatii Ordonantei Presedintiale (de cele mai multe ori invocata de catre mame pe motiv de violenta al tatalui, in loc sa se prevaleze de Ordinul de Protectie, judecabil mult mai rapid si cu consecinte mult mai efective in cazul violentei familiale), ar degreva instantele de multe dosare inutile (de Ordonante Presedintiale), aspect care ar contribui la judecarea mult mai rapida a actiunii principale. Ar fi de studiat si incidenta partajurilor, legate indisolubil de divort (?), atata vreme cat de multe ori un divort se poate prelungi enorm din cauza partajului atarnat (expertize, contraexpertize etc).

    2. Alienarea Parentala este o afectiune GRAVA A MINORULUI. Este mai important ca legiuitorul/instanta sa previna instaurarea acestei afectiuni, decat sa alerge apoi ptr pedepsirea celui responsabil. In acest din urma caz, pedepsirea pecuniara/penala a vinovatului este superflua, ba chiar duce la adancirea alienarii parentale. Rezida in sarcina instantei de a informa viitorul necustodian cu privire la pericolul alienarii parentale asupra propriului copil ptr ca necustodianul, in cunostinta de cauza si interesat fiind, sa poata solicita (si primi) un drept la legaturi personale suficient de extins, in cadrul actiunii principale. Nu vad de ce, in conditiile in care insatanta constata un atasament evident intre tata si copil, chiar daca minorul nu a implinit inca 10 ani, nu se poate merge pana la custodie comuna. Evident, abia dupa aceasta statutare, se poate trece la cuantumul, respectiv tipului de contributie al fiecarui parinte. Nu in ultimul rand, ar fi utila o procedura de tip feedback, prin care instanta (eventual DGASPC) sa se asigure an de an ca cele dispuse functioneaza in interesul minorului, urmand a interveni specific functie de probatoriul administrat in caz de nefunctionare.
    In mod evident, calupul „clasic” (autoritate comuna, 2 zile la 2 saptamani, pensie in bani) ESTE CONTRAR INTERESULUI MINORULUI, favorizand neintelegerea dintre parinti si, pe cale de consecinta, si alienarea parentala.

    3. Nu in ultimul rand, in orice litigiu care are ca obiect dreptul minorului, ar trebui sa se plece de la premiza ca AMBII PARINTI, exercitand in comun autoritatea parinteasca, SUNT, IN ACEEASI MASURA, REPREZENTANTI LEGALI SI EGALI AI MINORULUI. Aceasta insemnand ca minorul NU ESTE APARAT DE NICIUNUL DIN AVOCATII angajati de fiecare dintre parinti (decat daca exisa un acord de reprezentare semnat de ambii parinti). Altfel, fiecare parinte e reprezentat de avocatul ales CU PRIVIRE LA PROPRIILE INTERESE. In mod normal, interesul copilului ar fi trebuit reprezentat (neutru) de INSTANTA DE TUTELA (un organism complex in definitie dar inexistent in realitate). Dar pana la aparitia INSTANTEI DE TUTELA (a nu se confunda cu mizera Autoritate Tutelara!), exista institutia curatorului special, imediat aplicabila.

    • Diana OLAC spune:

      Multumim pentru comentraiul dvs., vom incerca sa va raspundem punctual (evitand controversa legata de autorul real al acestui comentariu, chestiune care nu ne preocupa):

      1. Ordonanta presedintiala este reglementata pentru alte scopuri decat cele invocate de dvs. Scopul „standard” in materie de dosare cu minori este, daca vreti, reglementarea temporara a raporturilor parentala pana la intervenirea unei hotarari de fond, chestiune deseori necesara si interesul copilului. Faptul ca aceasta procedura este, uneori, folosita in alte scopuri decat in cele pentru care a fost edictata, astfel cum sugerati dvs., reprezinta o problema de practica judiciara, nu de reglementare si ar fi ilogica suprimarea unei astfel de variante pentru atare argumente.

      Partajul nu reprezinta o procedura judiciara care sa fie legata in vreun fel de dosarul de divort. Este drept faptul ca, uneori, partile aleg sa solutioneze divortul si partajul concomitent, dar aceasta chestiune tine strict de optiunea acestora.

      2. Proiectul de lege prevede clar „sanctiuni” pentru parintele alienator si solutii pentru copil si parintele alienat. Scopul oricarei sanctiuni este atat prevenirea situatiei „pedepsite”, „reeducarea” celui culpabil, precum si prevenirea oricaror situatii viitoare. O alta modalitate de preventie pe cale legislativa nu se poate imagina.

      „Feed-back” din partea DGASPC-ului ar fi util, daca vreodata capacitatea administrativa a acestor institutii ar fi suficient de extinsa incat sa poata fi monitorizati cel putin o data pe an mii sau zeci de mii de copii din circumscriptia lor, toate acestea survenind in plus fata de atributiile deja existente ale acestor structuri.

      3. Din punct de vedere al reglementarii actuale, judecatorul chiar joaca rolul propus de dvs., din moment ce primordial pentru acesta este respectarea si indeplinirea interesului superior al copilului. Faptul ca, uneori, practica judiciara pare ca se departeaza de la acest principiu nu reprezinta o problema de reglementare.

    • Dan TIMAR spune:

      Va multumesc si eu ptr timpul acordat comentariului meu. Nefiind avocat, ci doar un simplu tata in contact cu alti tati ca si mine, mi-am permis sa inteleg de-a lungul a 8 ani de zile si cu 4 coduri in fata ca:
      – legiuitorul e un MODERAT(fapt confirmat de nenumaratele exceptii de neconstitutionalitate admise)
      – executivul (dgaspc, executori, inspectorate scolare, furnizor de conditii de lucru ptr judecatori si grefieri….realizator al Instantei de Tutela) e un MODERAT
      – justitia reprezentata de judecatoarele minori-familie (99%) e ca o grasanca zacand in fotoliu, enervata de calupurile de publicitate cu diete alimentare si aparate de fitness, spearand sa fie iubita exact asa cum e ea si anume de mulatrul Old Spice sau de blondul underware
      – avocatii nu au MODERAT decat atunci cand onorariul depaseste primele 4 zerouri din coada.

      Ca atare, aveti perfecta si completa dreptate!

  3. Florin RADU spune:

    „Alienare parentala” – o sintagma stranie, fara sens, abstracta si criptica.
    Insusi termenul „sindrom”, alatura acestei sintagme, conduce in mod clar la concluzia ca este vorba despre ceva abstract, nedefinit.
    In medicina, termenul „sindrom” este folosit pentru a califica situatiile in care nu se cunoaste cauza unei afectiuni, ci doar simptomele.

    • Dan TIMAR spune:

      Nu e nimic abstract. Alienare inseamna instrainare. Intr-adevar, instrainarea poate fi din vina unuia sau altuia dintre parinti, desi efectul asupra copilului este acelasi, de respingere. Ca atare se si impune investigarea. Daca parintele instrainat de copil este sau nu raspunzator de aceasta situatie.

    • Diana OLAC spune:

      Multumim pentru comentraiul dvs., insa, cu toata amabilitatea si condescendenta, singura chestiune stranie, abstracta, fara sens si criptica este chiar comentariul dvs., intrucat:

      1. Va aflati in eroare cu privire la folosirea medicala a termenului de „sindrom”. Acest cuvant defineste totalitatea semnelor si simptomelor unei afectiuni medicale, fara nicio legatura cu existenta sau nu a unei determinari stiintifice a cauzelor afectiunii medicale. Altfel spus, se poate numi sindrom si afectiunea cu cauze necunoscute, dar si cea cu cauze cunoscute.

      Pe de alta parte, proiectul de lege nu trateaza alienarea parentala din punct de vedere medical, ci din punct de vedere juridic. De aceea, nu exista in proiect expresia „sindromul alienarii parentale”, chestiune pe care, cu putin mai multa atentie, ati fi observat-o si singur. Iar abordarea medicala/psihologica a alienarii parentale s-a realizat deja in Romania; nici acolo nu veti gasi expresia „sindromul alienarii parentale”.

      In orice caz, in esenta, alienarea parentala, astfel cum este tratata in proiect, reprezinta o situatie de fapt care ar trebui sa produca efecte juridice, asemenea violentei de orice fel.

      Cauzele alienarii parentale nu sunt chiar o necunoscuta, din contra: este vorba despre comportamentul unuia dintre parinti, care actioneaza cu buna-stiinta pentru distrugerea relatiei copilului cu celalalt parinte, fara culpa sau concursul acestuia din urma.

      2. In ceea ce priveste sensul expresiei „alienare parentala”, ce ar putea fi straniu, abstract fara sens sau criptic aici?! Cuvantul „alienare” este folosit cu sensul sau din DEX de „a deveni ostil”, iar „parental” se refera la parinti. Asadar, mot-a-mot, alienare parentala inseamna a deveni ostil fata de unul dintre parinti.

  4. Aș introduce și consilierea psihologică obligatorie pentru părintele alienator.

    • Maria VAIDA spune:

      Ca o consiliere psihologica sa aiba un sens real si nu un scop pur formal, sunt necesare respectarea a doua conditii: consilierea sa priveasca ambii parinti, psihologul avand posibilitatea de a decela si evalua comportamentul parintesc al fiecaruia si raportarea corecta/gresita la copil si la indatoririle parintesti, si o perioada adecvata pentru consiliere, nu un mars fortat, precum cel prevazut in acest proiect. Sensul consilierii trebuie sa fie acela de a rezolva o situatie, nu de a bifa parcurgerea unei etape in executarea silita.Raportul psihologului, spre a nu fi o opinie subiectiva a unei singure persoane, fie ea si un specialist, ar trebui sa fie obligatoriu coroborat cu celelalte probe aflate la dosar. Nu in ultimul rand, acesta ar trebui corelat cu a ancheta psiho-sociala reala, cu un set minim de obiective precum: profilul socio-profesional al ambilor parinti, existenta sau nu a unui cazier, relatii de la scoala copilului, de la medicul de familie, de la angajatorul parintelui, caracterizari ale parintelui etc. Nu se poate ca soarta unui copil sa fie decisa pe baza unui raport intocmit de un functionar din cadrul Primariei, cu un profesionalism mai mult decat discutabil, cu denumirea de „psiholog”, dar cu incadrare in fapt de „inspector de specialitate”. Dnei Mazilu-Babel ii recomand calduros lectura Deciziei Curtii EDO in cauza NTS si altii c Georgiei ca exemplu de valorizare a punctului de vedere a copilului, dar si ca model de ascultare a unui minor de catre instanta de judecata. Totodata recomand evitarea folosirii unor termeni precum „alienare parentala” nerecunoscuti de lege, dar chiar neacceptati de Consortiul Universitaria Psihologie. Consortiul, alcatuit din rectorii tuturor facultatilor de stat de psihologie afirma un punct de vedere contrar asa-zisului sindrom al alienarii parentale. Cred ca, avocati si nu numai, adica profesionisti ai dreptului, ar trebui sa se abtina de la validarea unor concepte nerecunoscute de chiar breasla psihologilor. Inteleg ca „alienarea parentala” vinde bine, fiind o sursa manoasa de procese, dar nu se poate la a ajunge sa legiferam asupra unor concepte asupra carora insasi breasla nu s-a pus de acord. In linia acestui exces mai ramane sa legiferam „sindromul pre-audiere” si in baza acestei recunoasteri sa-l invocam drept motiv pentru a nu ne prezenta in instanta cand suntem citati ca martori. Eu zic ca nu merge ca avocatii sa inventeze concepte psihologice inca nerecunoscute de comunitatea stiintifica a breslei si refuzate a fi introduse in DSM, doar in scopul de a ne face reclama! Nu in ultimul rand, reamintesc ca asa-zisa alienare parentala nu e recunoscuta in nicio tara europeana si ma indoiesc sincer ca intr-o tara precum Romania, in care, din pacate, inca subzista preconceptia ca daca mergi la psiholog inseamna ca esti nebun,recunoasterea unor concepte psihologice e mai avansata decat in orice alta tara europena. Citez: „Consiliul National al instantelor pentru minori afirma in manualul sau din 2006 ca sindromul alienarii parentale a fost invalidat de comunitatea stiintifica si trebuie prin urmare considerat ca inadmisibil de catre instantele de judecata. In anul 2006 Consiliul National al judecatorilor din tribunalele pentru minori a declarat “parintii abuzatori invinovatesc adesea celalat parinte ca intorc copilul impotriva lor fiind rareori dispusi sa recunoasca impactul propriului comportament asupra copilului”.https://pasisascam.wordpress.com/category/parental-alienation-disorders/
      Ar fi util daca nu am mai crede ca vesnic descoperim apa calda si suntem mai destepti ca toata lumea!

      • Bună seara,

        Nu înțeleg din comentariul dumneavoastră pe ce date/dovezi vă întemeiați afirmația că o consiliere psihologică obligatorie nu ar fi eficientă pentru că este un marș forțat.

        Nici nu înțeleg de ce egalați – la nivel metaforic – consilierea psihologică obligatorie cu marșul forțat.

        În ceea ce privește reglementarea unui domeniu în care breasla nu s-a pus de acord (aici iar nu înțeleg ce înseamnă „să nu se pună de acord”, și cum ar trebui să arate o situație în care „breasla s-ar pune de acord”), acest lucru este prezent în multe domenii de drept, și de regula apare ca o afirmare a principiului precauției. Deci doar pentru că asupra unei probleme niște specialiști nu s-au pus de acord nu înseamnă că legiuitorul este oprit din a mai legifera, deoarece ar fi eo ipso o greșeală a acestuia.

        La restul nu mai comentez stimată doamnă deoarece recunosc că vă găsesc mult prea vehementă pentru a putea purta un dialog plăcut,

        Mihaela Mazilu-Babel

      • Diana OLAC spune:

        1. Determinarea existentei unei situatii de alienare parentala nu necesita o evaluare psihologica. Intreaga situatie poate fi evaluata extrem de simplu de catre instanta de judecata printr-o combinatie de rationamente: a) pozitia procesuala a partilor (sustinerile acestora); b) probele administrate, in special cele care releva existenta sau nu a unei culpe a posibilului parinte alienat; si c) audierea copilului. O evaluarea psihologica ar fi necesara doar daca audierea copilului este irelevanta (fie pentru ca el este prea mic, fie pentru ca instanta si reprezentantul DGASPC prezent nu pot trage nicio concluzie). Ca fapt divers, din raspunsurile primite pentru un set de doar 20 de intrebari se poate trage concluzia ca un copil este sau nu influentat de unul dintre parinti impotriva celuilalt; iar, pentru a decide daca este sau nu alienare parentala mai este necesara si evaluarea celorlalte doua elemente amintite anterior.

        Pe de alta parte, este drept ca o evaluare necesita prezenta ambilor parinti, dar aceasta chestiune nu ar trebui absolutizata. Daca unul dintre parinti este alienator, acesta va tergiversa evaluarea cat poate de mult. Tocmai de aceea, durata intregii evaluari ar trebui sa fie scurta si previzibila.

        Si, da, o evaluare de acest tip, sub un termen determinat, poate sa para ca un „mars fortat”, insa doar din perspectiva unui parinte alienator. Un parinte care se comporta firesc ar trebui si pentru sine sa fie interesat sa afle, in cel mai scut timp, opinia si sfaturile unei persoane avizate in legatura cu situatia copilului sau.

        De asemenea, ati citit superficial propunerile noastre: conform proiectului, doar evaluarea ar trebui sa dureze 30 de zile, nu si consilierea psihologica dispusa de instanta ca si masura obligatorie atunci cand se constata o situatie de alienare parentala.

        Nu in ultimul rand, angajatii DGASPC nu sunt functionari ai Primariei; confundati cu autoritatea tutelara. Pe de alta parte, vorbiti derogativ, ca si cum este neonorabil sa fii angajat al Primariei; contrar celor sustinute de dvs., angajatii DGASPC sunt psihologi de profesie sau asistenti sociali, asadar, persoane perfect apte sa realizeze atat evaluari, cat si consilieri.

        2. Am discutat deja despre decizia CEDO la care va referiti intr-un comentariu anterior. Probabil ar fi ideal ca noi toti sa o citim in mod complet si obiectiv, inainte sa formulam concluzii pe care nici Curtea nu le-a formulat.

        3. Proiectul de lege trateaza o situatie de fapt care ar trebui sa produca efecte juridice, numita alienare parentala, pentru ca termenul este extrem de exact prin raportare la ceea ce descrie, iar nu problema psihologica. Problema psihologica, care nu mai poate fi considerata controversata in Romania, a fost solutionata prin intermediul unui protocol care stabileste ca fenomentul alienarii parentale reprezinta un abuz emotional grav la adresa copilului (chiar daca, asa cum am spus-o si in trecut, protocolul este departe de a fi perfect).

        Pe de alta parte, care oare ar putrea fi scopul unei legi, altul decat a reglementa o situatie nereglementata anterior?!

        4. Pentru ideea ca alienarea parentala „vinde bine”, reiteram ceea ce spunem in cadrul unui alt comentariu: haideti sa o „vindem” parintilor alienatori – cam asta este ideea noastra, pentru a se evita aceste situatii in viitor.

        5. „Sindromul alienarii parentale” era o chestiune controversata din punct de vedere medical (am spus-o si noi intr-un articol publicat pe juridice.ro); insa, in prezent si in Romania, asa cum am spus deja, nu mai este controversata din acest punct de vedere. Mai mult, situatia de fapt „alienare parentala” nu este controversata, din simplul motiv ca se petrece in fiecare zi in aceasta tara, unui numar din ce in ce mai mare de copii.

        6. Cu toate amabilitatea si condescendenta, „mai destept decat toata lumea” nu poate fi decat cel care este vehement, critic fara argumente reale si complet lipsit de dispozitia de a actiona pentru a genera o schimbare in bine.

    • Diana OLAC spune:

      Multumim pentru comentraiul dvs.:

      Problema indicata de dvs. este cat se poate de interesanta si ne-a preocupat si pe noi pe parcursul redactarii proiectului: ar trebui si parintele alienator sa fie obligat la consiliere psihologica?

      In opinia noastra, raspunsul este negativ din mai multe considerente; cu titlu de exemplu:

      – Un parinte alienator nu poate fi convins ca greseste; el poate fi doar constrans (financiar, in esenta) sa se comporte diferit. Mai precis, parintele alienator este 100% convins ca actioneaza in interesul copilului, pentru ca, in opinia sa, celalat parinte este o persoana demna de resentimente si nu este necesara prezenta lui in viata copilului. Iar aceasta convingere este de neclintit; reprezinta una din multele chestiuni de principiu cu privire la care nimeni nu poate fi convins in sens contrar.
      – Se acrediteaza ideea ca parintele alienator ar putea fi convins psihologic ca greseste si ca si-ar putea, astfel, modifica comportamentul, ceea ce este incorect; este si periculos, deoarece, crezand astfel, instantele de judecata ar putea sa fie mult mai putin inclinate sa dispuna din start sanctiuni la adresa parintelui alienator (amenda, de exemplu), in speranta ca anumite sedinte de consiliere vor fi suficiente. Un astfel de scenariu ar fi ideal pentru parintele alienator, pentru ca i-ar permite acestuia sa perpetueze luni de zile sau chiar mai mult procesul de alienare in timp ce mimeaza ca respecta consilierea si ca se fac progrese in relatia copilului cu parintele alienat.

  5. Maria VAIDA spune:

    Stimata doamna „vehementa” sau absenta ei nu schimba consitenta, respectiv inconsistenta unor argumente. Am numit consilierea psihologica un „mars fortat” deoarece in proiectul pe care il comentam consilierea urmeaza sa dureze 30 de zile! Astept insa comentariile dvs vis-a-vis de Decizia CEDO in Cauza NTS si altii c Georgiei, referitoare la opiniile Curtii raportate la dreptul copilului de a spune „nu”, dar si la ce inseamna cu adevarat audierea minorului.
    Observ ca toate comentariile care apar sunt sub numele meu desi ele au fost initial postate de un utilizator cu numele sau real Dan Timar. Nu toate comentariile imi apratin.Fata de aceasta situatie insa, straina de continutul comentariilor propriu-zise, am facut si voi face demersurile necesare.

    • Diana OLAC spune:

      1. Ne-am permis sa va raspunem noi cu privire la decizia citata de dvs. in cadrul comentariilor anterioare.

      2. Reiteram ca doar evaluarea psihologica ar trebui sa dureze cel mult 30 de zile, nu consilierea psihologica dispusa de instanta atunci cand constata existenta unei situatii de alienare parentala.

      3. Nu suntem in masura sa apreciem cat de vehementa sunteti sau nu, dar, da, in opinia noastra, de multe ori vehementa indica o lipsa de obiectivitate care, la randul ei, denota interes particular in pozitia pe care o exprima cel vehement.

  6. Florin RADU spune:

    Ok, hai sa lasam (inclusiv eu, desigur) un pic la o parte exprimarile pretentioase si sa spunem niste lucruri direct: in ziua de azi, li se cauta in coarne copiilor mult prea mult.
    Una-doua, hai cu copilul la psiholog; daca vreun dascal, in disperare si cu nervii la capatul rezistentei, il trage pe copil un pic de ureche sau ridica vocea la el – gata, ii facem plangere penala si il linsam la televizor etc.
    Bine ca noi, cei nascuti prin anii ’70 – ’80, am putut sa crestem si sa devenim ceva in viata asta, desi am „luat bataie” si noi.
    Noi nu ne-am mai dus la psiholog si nici parintii nostri nu au dat in judecata pe dascalii care ne-au pregatit pentru viata.

    • Mi se pare un non sequitur în declarația dumneavoastră, cu perdeaua căzută.

      De ce mi se pare că faceți o eroare logică? Următoarele sunt motivele:

      1. sunteți judecător în propria cauză, afirmând că generația 70-80 care a luat bătaie a putut să crească și să devină ceva în viață.
      2. e posibil ca totuși alte persoane să nu considere deloc că respectiva generație a devenit ceva în viață.
      3. exprimarea este lacunară – ce înseamnă „ceva în viață”? Astfel, se poate până la urmă afirma că oricine devine ceva în viață, mai greu e să devii cineva.
      4. e posibil ca unele persoane să fi devenit cineva în viață – deși au mâncat bătaie – și asta nu datorită acestui lucru, ci datorită unor caracteristici personale unice, dar nu toată lumea este puternică, sau are acele caracteristici. Iar legile sunt făcute de fapt să-i protejeze pe cei mai puțin puternici, și aflați în creștere, pentru a nu-i înrăi. Altfel, dacă ar fi să-i protejeze doar pe cei puternici, nici nu am mai avea nevoie de stat de drept, pentru că așa era și pe vremea anterioară statului de drept (a se citi Hobbes și Leviatanul).

      5. Copilul nu are coarne. Nici la propriu, nici la figurat. Astfel, nu există ab initio niciun căutat al copilului în coarne, expresia fiind eronată.

      6. Orice dascăl care nu face educație fără să fie violent fizic sau psihic habar nu are ce înseamnă educația. Habar nu are. Educația nu înseamnă umilire, nu înseamnă descărcare de nervi, nu înseamnă violență asupra cuiva care e mult mai slab decât tine.

      Educația înseamnă capacitatea de a relaționa cu oricine pe un anume subiect, și de a discuta cu zâmbetul pe buze despre cât de interesantă este o idee abstractă. Și de a arăta cum poate fi pusă în practică. Asta înseamnă să educi. Este dacă vreți precum procedează și un părinte când își învață copilul să vorbească. Un părinte nu urlă la un bebeluș ca acesta să priceapă mai bine cum să zică: apă. Un părinte nu trage de ureche pe un bebeluș pentru că în loc să facă aaaaaa, face gggggg. Sau pentru că se plictisește prea repede bebelușul de aaa și ggggg și a adormit.

      7.Doar pentru că cineva a devenit ceva în viață deși a fost supus la tratamente umilitoare și degradante atunci când era încă în creștere și căuta cu dispare un maestru, asta nu înseamnă că nu există loc de progres. Sau că progresul înseamnă de fapt căutare în coarne (și da, stabilirăm deja că expresia căutare în coarne este una eronată și umilitoare, pentru că se bazează pe prezumția că un copil ar fi cam încornurat).

      Întrebarea e simplă: ați prefera să fiți educat corespunzător fără să fiți umilit și bătut? Dacă da, de ce să nu încercăm să obținem o atare situație și în România, și de ce persoanele care doresc să facă ceva în acest sens sunt acuzate că pârăsc dascălii la poliție? Păi nu de aceea există poliție? Să faci o plângere ori de câte ori consideri că ceva nu este în conformitate cu legea? Bătutul copilului, umilirea lui fizică sau psihică de către un dascăl, este în conformitatea cu legea? Dacă nu este în conformitate cu legea, ce rost are să discutăm despre cum fu în anii 70 -80?

      Mihaela Mazilu-Babel, o mamă care va denunța orice dascăl ce va ridica mâna sau vocea la o ființă în formare

      • Și sper că este absolut evident faptul că aș denunța pe oricine părinte care ridică vocea sau palma la propriul copil.
        Nu există tradare mai mare decât să îți supui prin violență fizică sau psihică propria ta carne. Viitorul tău. Pe acea persoană ce-ți va purta numele mai departe. Genele. Și privirea.

    • Vă recomand – de înțelegeți limba engleză – să ascultați acest curs despre pedepse aplicate de părinți, educație și pedepsele penale – și legătura dintre ele.

      http://oyc.yale.edu/philosophy/phil-181/lecture-19

  7. Maria VAIDA spune:

    Stimata doamna avocat Olac v-as ruga ca atunci cand vorbiti despre obiectivitate sa ne indicati cand ati fost dvs obiectiva, respectiv cand ati propus acest proiect sau cand ati scris acest articol https://www.juridice.ro/440372/o-privire-critica-a-protocolului-privind-alienarea-parentala.html

    • Diana OLAC spune:

      Stimata doamna,

      1. Gradul dvs. de obiectivitate nu se schimba in functie de gradul nostru de obiectivitate; cu alte cuvinte, fata de chestiunile care tin de proriectul de lege, ramaneti la fel de obiectiva (sau, din contra), indiferent de oricare alt criteriu exterior, cum ar fi obiectivitatea noastra.

      2. Modul in care puneti problema nu face decat sa intareasca senzatia unei mize, ceea ce nu este neaparat un lucru rau; ar fi doar echitabil ca acest interes sa fie transparent, astfel incat opiniile dvs. publice sa aiba contextul necesar.

      In acelasi spirit al transparentei, va marturisim aici ca si noi avem un interes in promovarea proiectului de lege, precum si in generarea unei discutii pe marginea alienarii parentale.

      Este constatarea noastra ca situatiile de alienare parentala sunt, din perspectiva copilului, cel putin la fel de grave ca si violenta fizica de orice natura permanentizata, poate chiar cu efecte mai grave pe termen lung.

      Si, desi aproape cu totii suntem de acord ca violenta fizica, violenta sexuala, psihica, etc. sunt chestiuni de o gravitate maxima, foarte putini dintre noi inteleg sau constientizeaza gravitatea situatiilor de alienare parentala.

      In acest context, iata si interesul nostru: ca aceste situatii sa fie reduse ca efect al legii, iar cele care se afla in curs de desfasurare, sa fie oprite imediat.

      3. Pozitia dvs. oarecum agresiva denota si o lectura superficiala, atat a articolului indicat de dvs. (v-am mai putea ruga sa cititi si https://www.juridice.ro/431571/alienarea-parentala-din-perspectiva-profesionala-proprie.html si https://www.juridice.ro/437850/alienarea-parentala-in-romania-de-ce-apar-astfel-de-situatii-intr-un-ritm-accelerat.html pentru a va face o idee completa despre opiniile noastre publice vis-a-vis de alienarea parentala), cat si a proiectului de lege in sine.

      La o lectura mai atenta, s-ar fi observat faptul ca acea componenta a proiectului care vizeaza alienarea parentala este pefect consecventa cu intreaga noastra pozitie publica si incearca, printre altele, corectarea celor mai stringente probleme pe care noi le-am constatat in Protocolul privind alienarea parentala: lipsa de efecte juridice reale ale Protocolului; accentul pus pe evaluarea/consilierea psihologica ca unealta de stabilire a existentei unui caz de alienarea parentala vs. unealta pentru combaterea efectelor dupa stoparea fenomenului; lipsa de solutii eficiente si practice pentru stoparea si combatarea situatiilor de alienarea parentala; formularea naiva a multor prevederi ale Protocolului.

      4. Nu in ultim rand, pe aceasta cale dorim sa va anuntam ca nu dorim continuarea unor dialoguri de acest gen cu dvs.; nu le gasim constructive, ci, din contra, total deviante de la subiectul pus in discutie.

      Precizam ca nu avem o miza personala sau profesionala in ceea ce va priveste, drept pentru care consideram ca vanitatile proprii nu isi au locul intr-o astfel de dezbatere; insa, va asteptam, in masura in care va va preocupa, cu un proiect concret, pentru a fi si noi in masura sa fim in situatia mai facila, si anume de a va critica.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan