« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Valoarea probatorie a testării cu aparatura poligraf în dreptul românesc și în alte state. Vulnerabilitățile testării
03.11.2016 | Vasile NESTER

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Vasile Nester

Vasile Nester

Abstract

Prezenta lucrare are ca obiective analizarea valorii probatorii a testării cu aparatura poligraf atât în legislația noastră, cât și în aceea a altor state, precum și vulnerabilitățile acesteia.

Studiul cuprinde, pe lângă noțiuni de bază, diverse puncte de vedere ale unor mari doctrinari, precum și aplicații practice ale articolelor din Noul cod de procedură penală. În egală măsură, lucrarea scoate în evidență unele particularități ale testării sub aspectul veridicității raportului expertului criminalist din prisma stărilor de tensiune emoțională a persoanei supuse examinării.

1. Introducere

Mijloacelor obișnuite de apreciere a sincerității sau nesincerității celor ce se regăsesc în procesul penal în diverse calități, mai ales a suspectului sau a inculpatului, li s-a adăugat, în ultimele decenii, un mijloc obiectiv de investigare a principalelor modificări psihofiziologice ce însoțesc emoția în situația falsificării adevărului. Este vorba despre înregistrarea pe cale obiectivă, cu ajutorul unor aparate speciale de tip poligraf, a modificărilor fiziologice ale organismului provocate de diverse stări emoționale.[1]

Referindu-ne la evoluția acestui aparat, se cunoaște faptul că poligraful este de origine europeană. Un interes aparte pentru detecția științifică a comportamentului simulat prin intermediul poligrafului s-a manifestat încă din anul 1895 în Italia, Austria, Germania și Suedia, după unele experiențe nereușite cu testele psihologice aplicate în identificarea criminalilor.

În jurul anilor 1895, Cesare Lombroso, experimenta un instrument pentru detectarea comportamentului simulat. Invenția sa, numită „hidrosfigmograful” permitea inscripția, în timpul interogatoriului, a variațiilor de puls din brațul subiectului supus testării. Întrucât numai o singură variabilă era înregistrată, instrumentul se numea „graph”, iar nu poligraf.

Americanii au preluat ideile europene, dezvoltând o tehnică separată. Astfel, catalizatorul acestei idei a fost psihologul germano-american Hugo Münsterberg de la Universitatea Harvard, inițiatorul actualei tehnici, care susține că detectarea vinovăției trebuie efectuată cu o multitudine de variabile psihologice și fiziologice incluzând pneumograful, pletismograful, activitatea inimii și activitatea electrodermală.[2]

Putem spune, așadar, că preocupările obiective științifice, îndreptate către detecția stărilor de tensiune emoțională care evidențiază disimularea adevărului, sunt de dată relativ recentă, și anume, cercetările aprofundate asupra poligrafului fac trimitere la anii 1920, în Statele Unite ale Americii.

În SUA, printre primele studii se leagă de numele lui John A. Larson, care, în colaborare cu profesorul de psihologie Robert A. Gesell, a realizat în 1920 un aparat poligraf portabil (instrument capabil să înregistreze în mod continuu 3 fenomene fiziologice – tensiune arterială, puls și respirație), pe care-l utiliza mai ales pe când lucra pentru poliția din Berkley.[3]

Cu timpul, diferite persoane precum Keller ori Reid au adus îmbunătățiri sub diferite forme aparaturii, până când, în prezent, folosirea tehnicii poligraf în procesul penal este o realitate nu numai pe continentul american, ci și în numeroase țări, cum ar fi Marea Britanie, Italia, Polonia, Olanda, Estonia, Rusia, România, China, India, Africa de Sud, Mexic, Filipine, Malaezia, etc.

În țara noastră, chiar dacă testările cu ajutorul tehnicilor poligraf se fac în compartimentele tehnico-științifice ale poliției, există diferite laboratoare particulare pentru efectuarea examinării, cel puțin la nivel experimental.[4]

2. Scurtă prezentare a aparaturii poligraf

Plecând de la aceste date științifice fundamentale, tehnica poligraf nu face altceva decât să descopere emoția în mod indirect prin depistarea reacțiilor activatorii generale, care implică mecanisme fiziologice atât centrale, cât și periferice. Aceste tehnici de investigare nu detectează cauza emoției, ci doar pe aceasta însăși și se bazează, în esență, pe următoarele elemente:[5]
a) modificările activității cardiovasculare, manifestate în ritmul și amplitudinea pulsului, precum și în tensiunea arterială;
b) modificarea caracteristicilor normale ale respirației care, în prezența emoției, devine neregulată și mai grea;
c) modificarea rezistenței electrice a pielii, denumită reacția electrodermică (R.E.D.);
d) modificarea caracteristicilor normale ale vocii, funcția fonatorie influențată de schimbarea tremurului fiziologic al mușchiului aparatului fonorespirator;
e) modificarea caracteristicilor scrierii, îndeosebi în privința vitezei de execuție și a presiunii, care poate crește sau se poate reduce.

Există corelații directe între starea psihică și modificările cardio-vasculare. În acest sens, accelerarea ritmului cardiac în timpul emoției a fost bine cunoscută cu mult timp înainte ca problema să fie analizată științific. Experimental, s-a obținut o accelerare a frecvenței bătăilor inimii în cursul aplicării unei baterii de teste care au introdus o stare de stres la așteptarea șocului electric, chiar dacă această așteptare se întinde pe zeci de minute, stabilindu-se că, în timpul imediat anterior, cât și după acțiunea aceluiași stimul nociv, anxietatea provoacă o descreștere a acestui ritm. Emoția de teamă, de frică este, deci, legată de intercepția cardiacă, relație exprimată perfect de clinicianul Brown: frica este o „proprietate esențială a psihismului cardiac”. Un alt parametru al activității cordului în emoție îl constituie modificările vasculare.[6]

Aparatura poligraf sau biodetecția, termen regăsit în literatura de specialitate, desemnează, în concret, acel dispozitiv de înregistrare a unor reacții psihofiziologice caracteristice stărilor de tensiune emoțională, oglindite în următoarele diagrame: diagrama puls-tensiune arterială, diagrama ritmului respirator, diagrama rezistenței electrodermice.[7]

3. Valoarea probatorie a testării cu aparatura poligraf și vulnerabilitățile acesteia

Unii autori[8] apreciază că actualele înregistrări poligrafice sunt relativ imperfecte, indicatorii utilizați în detecția nesincerității fiind „dependenți de manifestările emotive, de forma în care se desfășoară simularea și calea periferică a evidențierii ei”. De asemenea, literatura de specialitate evidențiază o serie de factori care pot să influențeze negativ detecția simulării. Este vorba de așa-numiții „factori frenatori”, care nu trebuie confundați cu încercările de inducere în eroare a poligrafului, acești factori putând să apară și la persoanele sincere, inocente. Astfel, Rene le Chat afirmă că „noi ne temem că un mecanism oarecare ar putea vreodată să se adapteze la particularitățile ființei umane”.[9]

Exemplificăm, în acest sens, o parte dintre factorii franatori care pot afecta rezultatele examinării cu aparatura poligraf, și anume:
1. neconștientizarea posibilității de detectare manifestată, de regulă, la subiecții cu nivel de scolarizare și IQ foarte scăzut ori cu responsabilitate socială scazută;
2. îndoieli față de exactitatea aparatului, competența examinatorului ori condițiile în care se efectuează examinarea, concretizată în tensiunea emotivă sau nervozitatea ridicată a unui subiect sincer;
3. nemulțumirea sau resentimentul unui subiect sincer față de examinarea cu aparatura poligraf;
4. hiperanxietatea, ce poate fi rezultată din problemele personale ale subiectului, teama pentru implicarea în fapta cercetată, extinderea investigației asupra altor fapte sau orice alte cauze de natură a conduce la un nivel ridicat de anxietate;
5. implicarea în alte fapte sau infracțiuni similare – subiectul este sincer cu privire la fapta în curs de cercetare, dar, fiind implicat în alte fapte, este dominat de un complex de culpabilitate;
6. incomoditatea fizică și psihică din timpul examinării, rezultată din teama subiectului de o posibilă durere fizică produsă de aparat, presiunea exercitată de manșonul de tensiune arterială – puls sau de tubul pneumograf, etc.;
7. responsabilitatea pe care o trăiește subiectul cu privire la nerespectarea atribuțiilor de serviciu, favorizând comiterea infracțiunii de către o altă persoană. De pildă, neglijența unui paznic;
8. anchetarea excesivă a subiectului anterior examinarii. De exemplu, anchete prelungite și obositoare ori acuzațiile aduse subiectului;
9. numărul prea mare de întrebări sau prea multe teste administrate subiectului într-o singură examinare – acesta poate deveni areactiv;
10. frazeologia inadecvată a întrebărilor relevante – întrebări echivoce;
11. întrebările de control inadecvate, deci cele care nu au legătură cu problematica pentru care este cercetat subiectul;
12. starea de „subșoc” sau „epuizarea de adrenalină” – un subiect nesincer poate fi areactiv dacă este examinat imediat după comiterea infracțiunii, datorită epuizării nervoase a acestuia; o tensiune emotivă provoacă un exces de adrenalină în sânge, iar glandele suprarenale, fiind suprasolicitate, devin incapabile să facă față situației;
13. raționarea și autoînșelarea; de exemplu, într-o situație limită, când subiectul este condamnat la moarte, acesta devine atât de preocupat de situația sa dificilă, încât amintirile sale despre fapta comisă devin foarte estompate, iar o examinare la poligraf poate fi neconcludentă;
14. anomaliile fiziologice și mintale, cum ar fi hipertensiunea arterială, hipertiroidismul, stările febril,e etc.;

Valoarea probatorie a raportului rezultat în urma testării cu ajutorul tehnicilor de tip poligraf este preponderent discutată în literatura de specialitate din străinătate, concluzii redate succint regăsindu-se și în lucrări de specialitate din țara noastră. În raport de aceste cercetări, este unanim admis faptul că aparatura în discuție vizează, în mare parte, numai metode tehnice de detectare a nesincerității din prisma reacțiilor psihofiziologice caracteristice stărilor de tensiune emoțională, nu și alte mijloace de obținere a „adevărului”, care reprezintă o încălcare flagrantă a regulilor deontologice ale profesiunii de jurist, ale celor chemați să stabilească adevărul.

Într-un raport[10] din anul 2003 al United States National Academy of Sciences (denumite în continuare, brevitatis causa, NAS), se precizează că acuratețea poligrafului a fost contestată încă din primele clipe ale folosirii sale. NAS arată în acel raport că majoritatea studiilor legate de testarea cu aparatura poligraf sunt de o calitate inferioară. Imporant de remarcat este că, până în prezent, nu s-a publicat niciun studiu științific care să prezinte dovezi convingătoare în ce privește veridicitatea raportului de expertiză rezultat în urma testării cu aparatura poligraf. În urma analizării a numeroase studii despre subiectul ce face obiectul prezentei lucrări, NAS a identificat 57 dintre ele ca „respectând rigoarea științifică”. În esență, studiile concluzionau că testarea cu aparatura poligraf, legată de un anumit incident, poate să recunoască adevărul cu o acuratețe „mai bună decât norocul pur, dar totuși departe de perfecțiune”. Raportul subliniază, de asemenea, că nivelul de acuratețe prezentat în aceste studii a fost probabil supraestimat, nivelul real întâlnit în condiții reale fiind cu mult mai mic.

În ceea ce privește mijloacele tehnice de depistare a tensiunii psihice, care au o bază realmente științifică, trebuie precizat că rezervele exprimate în legătură cu acceptarea lor ca mijloc de probă, cel puțin pentru moment, se îndreaptă în două direcții principale, pe care le socotim corecte.[11]

În raport de prevederile Codului de procedură penală, în doctrina de specialitate s-a susținut, opinie la care, de altfel, aderăm, că, deși nu este strict interzisă de lege, testarea poligraf echivalează cu o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție, prevăzut în  Constituție și în art. 4 C. proc. pen., suspectul sau inculpatul fiind obligat să probeze nevinovația sa.

Din punct de vedere psihologic, se apreciază, după cum am mai precizat, că actualele înregistrări poligrafice sunt relativ imperfecte, indicatorii utilizați în detecția nesincerității fiind „dependenți de manifestări emotive, de forma în care se manifestă simularea și de calea periferică a evidențierii ei”.[12]

În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, prin Decizia nr. 1894/2012, în dosarul nr. 5130/101/2010, susținând: „A mai arătat instanța de apel că testarea sincerității inculpatului, cu testul poligraf, nu trebuie supraestimată în condițiile în care această tehnică, pe de o parte, nu face parte din mijloacele de probă prevăzute în art. 64 – actual 97 – C. proc. pen., el neputând prezenta o certitudine privind vinovăția ori nevinovăția inculpatului, iar pe de altă parte, de cele mai multe ori, este imperfect, dependent de o multitudine de factori cum ar fi emotivitatea uneori crescută, nervozitate, deficiențe psihice, etc. Concluziile testului poligraf nu pot fi considerate ca furnizând probe, în sensul procesual al noțiunii, întrucât poligraful nu este, așa cum s-a arătat, mijloc de probă. Acestea pot fi valorificate, în planul unei soluții, doar în calitate lor de indicii care, coroborate, cu alte elemente de fapt conduc către o anume concluzie”.[13]

Testul de poligraf s-a dovedit a fi o experiență intimidantă pentru multe persoane. De pildă, o persoană onestă ce cunoaște limitele și posibilele consecințe pe plan procesual ale testării cu aparatura poligraf, poate avea stări de nervozitate și îngrijorare, în special din cauza faptului că se teme de un rezultat fals-pozitiv, aspecte care conduc la un raport ce nu reflectă realitatea.

După cum am observat, dacă o întrebare crește nervozitatea subiectului, chiar dacă răspunsul acestuia este sincer, poligraful va da un rezultat fals. Prin urmare, majoritatea factorilor care influențează rezultatele poligrafului nu au ca fundament vinovăția ori nevinovăția, sinceritatea sau nesinceritatea subiectului ori intenția acestuia de a induce în eroare poligraful.

Motivul pentru care poligraful nu este un detector de minciuni – terminologie întâlnită în limbajul uzual – se datorează chiar acelor caracteristici fiziologice măsurate, și anume, ritmul respirației, numărul de bătăi ale inimii, etc., care pot fi cauzate de mai mulți factori. Nervozitatea, mânia, tristețea, jena și frica, spre exemplu, pot altera aceste caracteristici fiziologice pe parcursul testării. Același efect îl pot avea și diverse condiții medicale, cum ar fi răceala, migrenele ori problemele neurologice sau musculare. Chiar dacă aparatul poligraf ar măsura nervozitatea, nu avem nicio garanție că acea nervozitate e cauzată de faptul că s-a mințit. Așa cum precizam anterior, sunt cazuri în care subiecții testați se tem că sistemul poligraf va indica faptul că mint atunci când spun adevărul și că vor fi acuzați, în mod fals, de minciună. [14]

O altă posibilitate de eroare rezidă în raționarea excesivă și pledarea până la autoconvingere a nevinovăției, care poate conduce, în timp, la o descărcare afectivă, provocând diminuarea sentimentului de vinovăție, situație pe care, teoretic, literatura de specialitate o semnalează în legătură cu un anumit tip de persoane.

Oboseala excesivă, consumul de alcool ori de anumite substanțe medicamentoase, poate conduce, de asemenea, la incertitudini sub aspectul veridicității informațiilor relatate în raportul de expertiză.

În acest sens, Curtea Federală de Justiție din Germania a hotărât că „dovezile bazate pe poligraf sunt în mod inerent neconvingătoare și nu pot fi admise în instanțele de judecată. Cererile acuzării sau apărării de a efectua teste poligraf vor fi respinse în toate situațiile”.[15]

Rezerva cu privire la încadrarea tehnicilor de stabilire a emoţiei în categoria mijloacelor de probă şi la folosirea lor ca atare este determinată nu atât de faptul că legea nu le prevede, ci, mai ales, de posibilitatea producerii unor erori care, şi în număr redus, pot prejudicia grav valori sociale.[16]

4. Concluzii

După cum am precizat, tehnica poligraf nu face altceva decât să descopere emoția în mod indirect prin depistarea reacțiilor activatorii generale, care implică mecanisme fiziologice atât centrale, cât și periferice. Aceste tehnici de investigare nu detectează cauza emoției, ci doar pe aceasta însăși. În acest sens, Rene le Chat afirmă „noi ne temem că un mecanism oarecare ar putea vreodată să se adapteze la particularitățile ființei umane”.

Concluzionând cu privire la modalitățile tehnico-tactice de depistare a comportamentului simulat, subliniem că, deși testarea cu tehnica poligraf poate fi considerată o metodă valoroasă de investigare extrajudiciară, care oferă indicii prețioase cu privire la elementele constitutive ale unei infracțiuni, aceasta trebuie, totuși, pusă sub semnul întrebării sub aspectul veridicității raportului de expertiză din prisma informațiilor sus-prezentate.[17]

5. Referințe bibliografice
– Ciofu I., Comportamentul simulat, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1974, p. 71;
– Constantin Nedelcu, Criminalistică. Tehnică și tactică criminalistică, Editura Hamangiu, București, 2014;
– Turner, Detection scientifique du mensonge dans l’Armee Americane, în Revue Moderne de la Police, nr. 61, 1963;
– P. Kimble, Psysiological psychology, Addison Weslei Publishing Comp. Massachusetts, 1964;
– Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediția a VI-a, Editura Universul Juridic, București, 2015;
– George Visu-Petra, Detecția comportamentului simulat: perspectiva diferențelor interindividuale, Teza de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2011;
– J. Eysenck – Sens and nonsens in Psihology, Ed. Pelican, Londra, 1966;
– Ioan Bus, Psihodetecția comportamentului simulat, Editura Ingram, Cluj-Napoca, 2000;
– John E.Reid & Fred E.Inbau, „Truth and Deception the. Polygraph (Lie-Detector) Technique”, Second Edition, Baltimore, 1977;
– Marcel Cernovschi, Detecția comportamentului simulat. Prezent și perspective în psihologia judiciară și criminalistică, lucrare de specialitate;
– Marin Ruiu, Criminalistică, Editura Universul Juridic, București, 2013;
– Rene le Chat – La technique de l’enquette criminelle, tom I, Ed. Moderna, Bruxelles, 1959;
– Tudorel Butoi, Psihologie judiciară: curs universitar: abordări teoretice și practice, Editura Trei, București, 2012;
– T. Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1979;
– Sorin Alamoreanu, Criminalistică. Note de curs, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2000.


[1]  Marin Ruiu, Criminalistică, (Editura Universul Juridic, București, 2013), p. 170
[2] Simularea comportamentului, în Scribd, link https://goo.gl/1TRP7X, p. 19
[3]  C. Turner, Detection scientifique du mensonge dans l’Armee Americane, în (Revue Moderne de la Police, nr. 61, 1963), pg. 16, în Tudorel Butoi, Psihologie judiciară: curs universitar: abordări teoretice și practice, (Editura Trei, București, 2012), p. 273
[4]  Pentru informații suplimentare, a se accesa https://goo.gl/EsU4JX
[5]  D.P. Kimble, Psysiological psychology, Addison Weslei Publishing Comp. Massachusetts, 1964; Ciofu I., Comportamentul simulat, (Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1974), p. 71, în Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, (Ediția a VI-a, Editura Universul Juridic, București, 2015),  p. 484
[6]  Tudorel Butoi, op. cit., p. 278
[7]  Ibinem, p. 280
[8]  Dezvoltat pe larg în John E.Reid & Fred E.Inbau, Truth and Deception the. Polygraph (Lie-Detector) Technique, (Second Edition, Baltimore, 1977); H.J. Eysenck, Sens and nonsens in Psihology, (Ed. Pelican, Londra, 1966), pg. 188 și Rene le Chat, La technique de l’enquette criminelle, (tom I, Ed. Moderna, Bruxelles, 1959), pg. 170
[9]  Tudorel Butoi, op. cit., p. 303
[10]  În anul 2003, National Academy of Sciences (NAS) a redactat un raport intitulat „Poligraful și detectarea minciunilor”. Acesta poate fi vizualizat în integralitate aici.
[11]  Emilian Stancu, op. cit., p. 489
[12]  H.J. Eysenck, op. cit., pg. 188
[13]  http://legeaz.net/spete-penal-iccj-2012/decizia-1894-2012
[14]  Constantin Nedelcu, Criminalistică. Tehnică și tactică criminalistică, (Editura Hamangiu, București, 2014), p. 440-441
[15]  Bundesgerichtshof: Entscheidungen vom 17.12.1998, 1 StR 156/98, 1 StR 258/98
[16]  T. Bogdan, Probleme de psihologie judiciară, (Editura Ştiinţifică , Bucureşti , 1979), p. l87
[17]  Tudorel Butoi, op. cit., p. 302


Avocat Vasile Nester

 
Secţiuni: Content, Drept penal, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD