Termenul de prescripție în cazul cererii de evicțiune. Constituţionalitate
3 noiembrie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 828 din data de 19 octombrie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 417/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 520 din Codul de procedură civilă din 1865, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 459/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Babetto Orazio într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Pitești – Secția civilă.
Obiect al excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 459/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Însă, având în vedere că textul de lege criticat, reglementând un termen special de prescripție, reprezintă o normă de drept substanțial al cărei regim juridic este dat de legea în vigoare la data nașterii raportului juridic, se reține ca obiect al excepției dispoziția legală în vigoare la data încheierii actului de adjudecare, respectiv 29 aprilie 2005, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale. Așadar, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă din 1865, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 459/2006, texte de lege care aveau următorul cuprins: „Orice cerere de evicțiune, totală sau parțială, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripție curge și împotriva dispăruților, minorilor și a persoanelor puse sub interdicție.”
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că actul de adjudecare este un act de autoritate publică întocmit cu respectarea normelor și formalităților legale, iar persoana care dobândește bunul valorificat prin vânzarea la licitația publică este convinsă că a participat la o procedură legală, desfășurată cu respectarea strictă a exigențelor legale în materia executării silite, prin procedura execuțională privind adjudecarea urmărindu-se realizarea efectivă a dreptului şi restabilirea urgentă a ordinii sociale esențiale statului de drept.
Așadar, Curtea observă că, potrivit art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, un exemplar de pe actul de adjudecare se predă dobânditorului pentru a-i servi ca titlu de proprietate și pentru a fi înscris în cartea funciară. În temeiul dispoziției legale criticate, de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară, orice persoană care pretinde un drept asupra imobilului trebuie să exercite acțiunea în termen de 3 ani de la această dată. După împlinirea acestui termen orice acțiune este stinsă.
Dispoziția legală criticată, prin instituirea termenului special de prescripție, contribuie la protecția juridică a adjudecatarului și la stabilitatea raporturilor juridice şi nu împiedică cu nimic persoanele care pretind un drept asupra imobilului să-şi valorifice respectivul drept în termenul prevăzut. O asemenea prevedere legală reprezintă în sine o limitare a accesului liber la justiție, limitare proporțională cu scopul urmărit de legiuitor, respectiv stabilitatea raporturilor juridice. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiție este aceea că nu este un drept absolut şi că el poate fi supus la restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau de decădere; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanței dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Prin executarea silită se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului. Astfel, stabilirea unui termen pentru exercitarea cererii de evicțiune, având ca reper data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară, este unul obiectiv, orice persoană putând introduce o atare acțiune, publicitatea adjudecării reprezentând un aspect care favorizează introducerea cererii în termen.
Raportat la textul de lege criticat, Curtea reține că prin reglementarea unui asemenea termen de prescripție, aspect care vizează în mod direct accesul liber la justiție al titularului dreptului acțiunii în evingere și în subsidiar dreptul de proprietate privată, nu se aduce atingere acestui din urmă drept fundamental, întrucât stabilirea conținutului și limitelor dreptului de proprietate – cărora li se subsumează reglementările în cauză – implică, în mod necesar, o structurare a conținutului său în considerarea drepturilor şi intereselor altor persoane. Departe de a constitui o atingere a dreptului subiectiv în sine, asemenea reglementări creează circumstanțele valorificării în condiții optime a dreptului de proprietate privată.
Astfel, Curtea decide: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă din 1865, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.
Avocat Anda-Laura TĂNASE
ȚUCA ZBÂRCEA & ASCOCIAŢII
