ANCPI. Tranzacțiile imobiliare efectuate în primele nouă luni din 2016
04.11.2016 | JURIDICE.ro

În primele nouă luni ale anului 2016 au fost înregistrate, la nivel național, 703.509 de tranzacții imobiliare, cu peste 56.000 mai multe față de perioada ianuarie-septembrie 2015, potrivit unui comunicat al ANCPI.
În luna septembrie 2016 au fost tranzacționate 85.838 de imobile în toată țara, în creștere cu peste 1.200 față de luna precedentă. Comparativ cu luna septembrie 2015, numărul tranzacțiilor a crescut cu aproape 7.500.
Cele mai multe tranzacții imobiliare, în primele nouă luni ale anului 2016, au fost înregistrate în:
– București: 69.678
– Ilfov: 40.158 și
– Timiș: 32.836.
Județele în care au fost înregistrate cele mai puține imobile tranzacționate în aceeași perioadă sunt:
– Gorj: 6.538
– Covasna: 6415 și
– Bistrița-Năsăud: 6.161.
În luna septembrie 2016 cele mai multe tranzacții imobiliare au fost înregistrate în
– București: 8.024
– Ilfov: 4.691 și
– Cluj: 4.349.
În primele nouă luni ale anului 2016, numărul ipotecilor și al privilegiilor înscrise în cartea funciară la nivel național a fost 148.267, în creștere cu aproape 15.000 față de aceeași perioadă a anului 2015.
Numărul operațiunilor de cadastru și carte funciară efectuate la nivel național în primele nouă luni ale anului: 4,7 milioane, în scădere cu 167.155 comparativ cu perioada similară a anului 2015.