
Societatea Civilă de Avocați STOICA & Asociaţii a sărbătorit 21 ani de la înfiinţare printr-o recepţie organizată în sala „Le Diplomate” a Hotelului Athénée Palace Hilton, la care au fost prezenți peste 200 de invitaţi alături de toţi membrii echipei societății de avocați.
Cu prilejul acestui eveniment aniversar, „Premiul de excelenţă pentru întreaga carieră juridică” a fost acordat doamnei Ana Alexandrina Savin, fost judecător la Înalta Curte de Casație şi Justiție, în prezent arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Premiul a fost acordat „în semn de preţuire pentru devotamentul, profesionalismul şi pasiunea cu care domnia sa, devenită o personalitate a comunității juridice românești, s-a dăruit profesiei de jurist timp de peste 50 de ani. Jurist şi om de excepție, doamna Ana Savin este un adevărat model de urmat de către tânăra generație de profesioniști ai dreptului. Nu în ultimul rând, este pentru prima dată când STOICA & Asociații acordă acest premiu unei doamne jurist, recunoscând astfel rolul deosebit de important al doamnelor în cariera juridică din România.”, a spus Valeriu Stoica, Founding Partner, STOICA & Asociaţii.
De asemenea, „Premiul pentru încurajarea activităţii cultural-artistice” a fost acordat tânărului regizor de teatru Gabriel (Bobi) Pricop „în considerarea angajamentelor sale actuale din cadrul Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava” aflat în subordinea directă a directorului Teatrului Național București. Premiul îi va servi realizării proiectelor teatrale la care Gabriel Pricop va lucra în stagiunea teatrală 2016-2017 și respectiv 2017-2018 în cadrul acestui centru, sub directa coordonare a directorului TNB, maestrul Ion Caramitru.”, aşa cum a declarat Cristiana I. Stoica, Founding Partner, STOICA & Asociaţii.
De-a lungul timpului, societatea de avocatură STOICA & Asociaţii a acordat peste 10 premii și sponsorizări diverselor personalități din lumea juridică şi cea cultural-artistică. ”Într-o lume care pare că şi-a uitat valorile sale autentice, societatea noastră de avocatură susține an de an profesioniști ai lumii juridice și artiști cu rezultate deosebite, atât pentru a-i recompensa pentru munca lor, cât și pentru a le susține dezvoltarea viitoare”, a declarat Valeriu Stoica, Founding Partner, STOICA & Asociații.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.