ICCJ. Criterii de analiză la acțiunea în anulare pentru reaua-credință la înregistrarea mărcii
17.11.2016 | Cosmina SIMA
Cosmina Sima
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că existența relei-credințe, condiție legală pentru anularea unei mărci înregistrate, este supusă unor cerință legale cumulative ce reies din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, relativ la interpretarea dispozițiilor legale în materie: cunoaşterea „faptului relevant” (adică a existenței şi folosirii unei mărci anterioare) – elementul obiectiv; intenţia frauduloasă – elementul subiectiv. Niciuna dintre aceste condiţii nu se substituie celeilalte, iar, dacă s-a apreciat că există elementul obiectiv, instanţa de judecată trebuie să analizeze cu aceeaşi rigoare şi existenţa elementului subiectiv. Deci, dacă s-a constatat că există elementul obiectiv, elementul subiectiv nu se prezumă. În speță, instanța a reținut corect că nu a fost dovedită existența elementului subiectiv, fiind justificată respingerea cererii de anulare a mărcii pentru rea-credință, în condițiile în care reclamanta nu a administrat dovezi suficiente cu privire la faptul că pârâtul a înregistrat semnul în scopul de a o împiedica să utilizeze marca ori că l-ar fi înregistrat fără a intenționa să îl folosească. Ba, mai mult, din dovezile administrate de pârât a rezultat că acesta folosește semnul pentru clasele de produse și servicii pentru care acesta a fost înregistrat. (Decizia nr. 652 din 22 martie 2016 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acțiune în anulare)
