« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 

Inadmisibilitatea ajustării bazei impozabile de către organele de control în cazul recoltelor calamitate. Consideraţii ale practicii judiciare recente
07.11.2016 | Marco POSOCCO, Adrian STEPAN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Marco Posocco

Marco Posocco

Adrian Petru Stepan

Adrian Petru Stepan

Dreptul de deducere a TVA este regula, întrucât această taxă este una neutră, agenţii economici implicaţi în ciclul de producţie având dreptul de a compensa TVA deductibil cu TVA colectat pe tot parcursul desfăşurării activităţii, principiu enunţat de către Directiva CCE nr. 112/2006. Principiul neutralităţii fiscale impune respectarea dreptului de deducere pentru toate persoanele dintr-un lanţ comercial, indiferent de numărul tranzacţiilor care au loc în procesul de producţie si distribuţie. Singura excepţie o reprezintă existenţa unei fraude.

Curtea Europeana de Justiţie a considerat, în numeroase cazuri (cum ar fi: C-37/95 Belgische Staat v. Gent Coal Terminal NVC-110/94 Intercommunale voor zeewaterrontzilting (INZO) v. Belgian State şi C-268/83 D.A. Rompelman and E.A. Rompelman – Van Deelen v. Minister van Financien), că, încă de la momentul efectuării primei investiţii, persoana impozabilă iniţiază o activitate economică şi că dreptul de deducere rămâne dobândit în cazul în care, datorită unor împrejurări care ies din sfera sa de control, persoana impozabilă nu a utilizat niciodată bunurile şi serviciile respective în scopul realizării de operaţiuni impozabile. Astfel, deciziile Curţii în aceste cazuri au fost că TVA plătită pentru acţiuni premergătoare unei activităţi economice poate fi dedusă de către persoana impozabilă chiar şi în cazul în care nu s-au obţinut venituri.

În jurisprudenţa proprie, respectiv Cauza C – 324/11 GABOR TOTH, CJUE a subliniat că dreptul persoanelor impozabile de a deduce TVA datorată sau achitată constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit prin legislația Uniunii Europene.

La paragrafele 24 şi 25, Curtea reţine următoarele:

24 ”Astfel cum a subliniat Curtea în mod repetat, dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 și următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA‑ului și, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte (a se vedea în special Hotărârea din 21 martie 2000, Gabalfrisa și alții, C‑110/98-C‑147/98, Rec., p. I‑1577, punctul 43, Hotărârea Kittel și Recolta Recycling, citată anterior, punctul 47, precum și Hotărârea Mahagében și Dávid, citată anterior, punctul 38).”

25 Regimul deducerilor urmărește să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina TVA‑ului datorat sau achitat în cadrul tuturor activităților economice pe care le desfășoară. Sistemul comun al TVA‑ului garantează, în consecință, neutralitatea impozitării tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activități, cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA‑ului”.

În concluzie, CJUE conferă o aplicabilitate foarte largă principiului neutralităţii, care, în opinia exprimată de Curte, trebuie respectat “indiferent de scopurile sau de rezultatele” activităţilor generatoare de TVA. Deci, cu atât mai mult, principiul neutralităţii fiscale trebuie respectat în situaţia în care scopurile sau rezultatele serviciilor contractate de Societatea subscrisă erau orientate către activităţi taxabile.

Din păcate, în practica organelor de control fiscale se constată o dorinţă continuă de ajustare a bazei impozabile în situaţia recoltelor calamitate, concluzie facilitată şi de neclaritatea legislativă în domeniu.

Ajustarea bazei impozabile este o excepţie şi se referă la situaţiile în care un bun sau serviciu a fost alocat unei anumite destinaţii în cadrul activităţii persoanei impozabile şi apare o modificare a destinaţiei care impune ca taxa pe valoare adăugată dedusă iniţial sau trecută pe cheltuială să fie recalculată potrivit noii sale destinaţii.

În practică, societăţile care înregistrează pierderi ale recoltelor datorită calamităţilor cauzate de fenomene naturale, convoacă o comisie formată din reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ale direcţiilor agricole. Procesul-verbal astfel încheiat devine document justificativ prin înscrierea sa în contabilitatea subiecţilor.

Iar la primul control fiscal, reprezentanţii ANAF invocă, de obicei, prevederea art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal anterior[1]: Nu se ajustează deducerea iniţială a taxei în cazul: a) bunurilor distruse sau pierdute ca urmare a unor calamităţi naturale ori a unor cauze de forţă majoră, în condiţiile în care  aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător. Interpretând textul de lege per a contrario, consideră că procesul-verbal furnizat nu probează/demonstrează/confirmă în mod corespunzător aceste situaţii, drept consecinţă se impune ajustarea TVA.

De obicei, această interpretare se coroborează perfect în opinia inspectorilor cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991: Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Conform Ordinului nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, dobândesc calitatea de document justificativ documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele în vigoare. Această formulare generică este exploatată de către organele de control care consideră că un proces-verbal de acest fel nu conţine toate elementele necesare pentru a-i da calitatea de document justificativ contabil.

Ca o paranteză, în prezent, în urma abrogării Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, nu există o definiţie clară a calamităţii naturale, nici o procedură legalizată de constatare a acesteia. Rămâne, deci, persoanei interesate să solicite instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu să verifice constatarea în fapt a intervenirii unei calamităţi.

Chiar dacă Legea nr. 381/2002 a fost abrogată de către Legea nr. 281/2010 datorită neconformităţii acestui act normativ cu posibilităţile de acordare a ajutoarelor de stat reglementate strict de normele Uniunii Europene, definiţia acordată acestei noţiuni, precum şi modul în care se realizează constatarea unor calamităţi naturale au rămas neschimbate. Astfel, conform primelor două articole din această lege, sunt considerate calamităţi naturale pierderile cantitative şi calitative de recolte, mortalitatea şi/sau sacrificarea de necesitate a animalelor, produse printr-o manifestare distructivă a unor fenomene naturale şi a bolilor. Fenomenele naturale şi bolile care generează calamităţi naturale sunt: seceta excesivă, persistentă în timp şi care afectează terenurile neirigate, inundaţiile din revărsări de râuri sau de alte ape curgătoare şi ruperi de baraje, ploile abundente şi de durată, temperaturile excesiv de scăzute, sub limita biologică de rezistenţă a plantelor, stratul gros de zăpadă care produce pagube în sectorul vegetal şi animal, topirea bruscă a zăpezilor care provoacă inundaţii, revărsări de râuri şi băltiri, uraganul, precum şi alte dezastre şi catastrofe produse pe areale extinse. Cât priveşte persoanele chemate să constate aceste fenomene, acestea fac parte din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, ANAF şi Direcţiei pentru agricultură judeţene.

Din fericire, în practică, sub imperiul vechiului Cod fiscal, am identificat o soluţie raţională şi echitabilă a unui Birou de soluţionare contestaţii din cadrul unei DGFP judeţene care a emis Decizia nr. 483/IL/2012 (publicată pe site-ul ANAF) prin care a admis contestaţia unei societăţi aflate într-o asemenea situaţie de fapt. Ceea ce este esenţial pentru clarificarea situaţiei rezultă din adresa Direcţiei generale de metodologii fiscale din cadrul ANAF, document de care organele fiscale trebuia să aibă cunoştiinţă, din care cităm următoarele:

“Potrivit art. 145 din Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în vederea realizării de operaţiuni taxabile. Potrivit prevederilor art. 45 alin. (6) din Normele metodologice, dreptul de deducere a TVA poate fi păstrată şi în situaţia în care achiziţiile de bunuri/servicii pentru care dreptul de deducere a fost exercitat conform art. 145 alin. (2) din Codul fiscal nu sunt utilizate pentru activitatea economică a persoanei impozabile, din motive obiective, care nu depind de voinţa sa, astfel cum a fost pronunţată Hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cauza C-110/94. Prevederile legale menţionate nu sunt condiţionate de existenţa unor contracte de asigurare încheiate de către persoana impozabilă în cauză. De asemenea, nu sunt prevăzute norme specifice pentru producţia agricolă, respectiv dacă procesele verbale prin care se constată că anumite culturi sunt calamitate ar trebui vizate de primărie sau de alte instituţii.

Această viziune conformă cu practica europeană este împărtăşită inclusiv de jurisprudenţa recentă şi avem în vedere aici Sentinţa civilă nr. 1120/2016 pronunţată de către Tribunalul Timiş, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Timişoara. Susţinerile DGRFP Timişoara cu privire la faptul că un proces-verbal de constatare a calamităţii nu ar constitui document justificativ pentru nerecoltarea unei părţi a terenurilor deţinute nu au fost acceptate de către instanţă, iar actele administrativ-fiscale prin care s-a decis ajustarea TVA, anulate.


[1] Actualul articol 304 alin. (2) lit. a).


Marco Posocco
Adrian Petru Stepan
Boscolo & Partners Consulting

Cuvinte cheie: , , , ,
Secţiuni: Fiscalitate, SELECTED TOP LEGAL, Studii | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD