ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Trump, Brexit şi criteriile Democraţiei
10.11.2016 | Mădălin NICULEASA


Mădălin Irinel Niculeasa

Mădălin Irinel Niculeasa

Rezultatul alegerilor din USA, împreună cu Hotărârea judecătorească pronunţată de Curtea Supremă din Marea Britanie cu privire la Brexit, în esenţa lor, ridică o problemă comună: semnificaţia, criteriile democraţiei.

În mod sintetic, faptele sunt următoarele: (i) Trump a fost ales Preşedinte al Statelor Unite, aceasta deşi, din punct de vedere al standardelor umane, nu ar întruni caracteristicile necesare unei astfel de funcţii (potrivit unei păreri minoritare la acest moment); (ii) Curtea Supremă din Marea Britanie a stabilit că Parlamentul, şi nu Guvernul, are competenţa de a transmite Notificarea menţionată de art. 50 din Tratatele UE.

Alegerile USA. Trăim într-o epocă a idealizării percepţiei şi standardelor. Statele Unite în alt fel a dezvoltat teoria excepţionalismului american. Pe scurt, această formă de idealizare a standardelor sociale prin teoria excepţionalismului susţine că Statele Unite este diferită de celelalte state din lume, iar datoria sa este aceea de a împrăştia acest model peste tot unde este nevoie. De cele mai multe ori această teorie a fost folosită pentru a justifica inclusiv intervenţiile militare împotriva statelor suverane.

Ei bine, pentru prima dată în istorie, această teorie este pusă la îndoială mai întâi de Preşedintele în funcţie al Statelor Unite, Barack Obama, iar, mai apoi, de societatea americană, prin alegerea Preşedintelui USA în persoana lui Donald Trump.

Mai jos un fragment din Financial Times Viewing the US from the outside, President Obama never seems to have bought the notion that it is an exceptional country with a superior culture and God-given duty to save the world. Asked on his first trip overseas as president whether he believed in American exceptionalism, he replied: “I believe in American exceptionalism. Just as I suspect that the Brits believe in British exceptionalism, and the Greeks believe in Greek exceptionalism.” …(…).„Încercarea de soluţionare a anumitor conflicte regionale sau zonale nu prin intervenţii armate ar putea fi şi pentru că „he doesn’t  think the US has a manifest destiny or indeed any unique expertise to fix other countries (…).”

Rezultatul alegerilor ar putea fi privit în aceeaşi oglindă, ca fiind o continuare a idei de non-excepţionalism american. De altfel, pur cantitativ, Trump a fost votat de peste 55.000.000 de cetăţeni americani ceea ce ar putea însemna că majoritatea americană a ales ce şi-a dorit şi în cunoştinţă de cauză. Vorbim despre o societate educată politic, cu exerciţiul dreptului de vot, o societatea educată şi sofisticată în termenii „profesionistului educat” din drept.

Într-o astfel de situaţie, problema minorităţii devine în mod greşit una principială, una care pune la îndoială fundamentele şi funcţionarea democraţiei, în condiţiile în care exact despre perspectiva inversă este vorba – democraţia s-a manifestat în mod plenar.

Democraţia se manifestă mai întâi prin vot şi apoi prin mecanismele instituţionale (a se citi parlamentare, etc. ) subsecvente. Votând şi alegând drept Preşedinte al Statelor Unite o persoană ce nu întrunea idealurile unora sau altora, societatea americană devine cu adevărat excepţională întrucât îndrăzneşte să fie onestă, să arate lumii ce doreşte şi ce crede că este bine pentru ea. Democraţia este a societăţii şi trebuie să fie contemporană cu societatea, şi nu cu o minoritate cuprinsă în Parlament sau alte establishment-uri, după cum spun tot americanii. Idealurile şi standardele, dacă ar trebui să existe, sunt ale societăţii, şi nu ale unei minorităţi politice sau gândită politic.

Sumarizând cele de mai sus, vrem să spunem că democraţia din Statele Unite ne-a mai predat o lecţie, anume cea a onestităţii, a asumării în mod deschis a nivelului şi a standardelor proprii, devenind astfel excepţională prin curajul de a spune ceea ce vrea şi de a arăta ceea ce este (nu este vorba despre judecată în aceast moment). Această discuţie a mai fost şi în Franţa cu ceva vreme în urmă, şi în România (încă de actualitate), în condiţiile în care este greu de acceptat că democraţia este precum caracterul, aparţine unuia anume, cu chip şi miros.

Democraţia este o chestiune concretă şi trebuie asumată în mod nemijlocit, în sensul că nu este o chestiune abstractă, plasată la un nivel superior cetăţenilor care trebuie în mod constant să se raporteze la standardele ideale ale acesteia. Pentru că este concretă democraţia poate fi şi impulsivă, poate lua decizii greşite, poate să aibă fler şi intuiţie, să aibă viziune, să fie schimbătoare, să fie influenţată, etc. însă oricum ar fi, aceasta rămâne a cetăţenilor şi nu a instituţiilor, de orice natură ar fi aceasta.

Hotărârea judecătorească BREXIT. Din punctul nostru de vedere hotărârea judecătorească cu pricina nu soluţionează problema de fond, ci dă răspuns doar unei probleme de formă.

Întrebarea de formă, soluţionată în mod nedefinitiv de către Curtea Supremă priveşte autoritatea competentă să transmită Notificarea privind BREXIT-ul. Disputa de fond are legătură cu posibilitatea autorităţii competente (Guvern sau Parlament) stabilite de Curtea Supremă să dea efectivitate BREXIT-ului de a decide altfel decât au decis cetăţenii Marii Britanii prin referendum cu privire la Uniunea Europeană.

Pentru România, problema nu este nouă şi aceasta a fost desluşită de Curtea Constituţională prin decizia nr. 682 din 27 iunie 2012 care dispune în considerente că referendumul, indiferent de caracterul său – decizional sau consultativ – cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale, iar într-un stat de drept voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate (în cazul de faţă, 83,31% dintre voturile valabil exprimate), nu poate să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului.

Dincolo de argumentele de drept, localizate într-un sistem sau altul de drept, apreciem ca fiind un principiu inalienabil al democraţiei acela că decizia/punctul de vedere exprimat în mod direct şi nemijlocit de către cetăţeni nu poate fi atenuat sau ignorat de către mecanismele ulterioare şi subordonate de funcţionare a democraţiei, Parlamentul, în cazul de faţă. Acest principiu se întemeiază pe natura democraţiei de a fi perfect contemporană unui anumit nivel de înţelegere, aspiraţii, educaţie, existent într-o societate dată.

Atât Statele Unite, cât şi Marea Britanie au contribuit la re-aşezarea democraţiei la firul ierbii, transformând un concept abstract şi greu decelabil în ceva cu miros, chip şi identitate. Democraţia este a unei societăţi şi ţine seama de chipul şi caracterul acesteia din urmă.

Ceea ce se întâmplă în prezent face trecerea de la democraţia greacă dezvoltată de Platon şi Aristotel, gândită ca o democraţie abstractă şi animată în special de instituţii politice, la o democraţie concretă animată de cetăţeni, în carne şi oase, în principal.

Realitatea este că nu există operaţii estetice pentru democraţie.

Mădălin-Irinel Niculeasa

 

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Trump, Brexit şi criteriile Democraţiei”

  1. Bună seara,

    Din ce cunosc eu, democrația ca formă de guvernământ este o formă de guvernământ viciată în concepția lui Aristotel.

    Aristotel mai spune că singura formă de guvernământ care să fie cât de cât în regulă e cea în care clasa de mijloc e mai numeroasă decât suma celorlalte două clase (săracii și bogații). Altfel, întotdeauna conduce la viciere, oricât de pură ar fi în abstract.

    Apoi, mie Aristotel nu mi s-a părut deloc abstract, analiza sa din Politica bazându-se pe constituții din foarte multe cetăți grecești, și observându-le cum se aplică în practică, arătând cu subiect și predicat rezultatele la care au condus.

    Platon este cel care era abstract, prin în forme fără fond, motiv pentru care Aristotel îl critică puternic în Politica.

    Mai este interesant de citit și articolul lui John Stuart Mill referitor la plural voting, și publicat în 1859: Thoughts on Parliament Reform – comentat foarte cuprinzător într-un articol publicat în 2015 în The Review of Politics: The place of plural voting in Mill’s conception : https://www.cambridge.org/core/journals/review-of-politics/article/the-place-of-plural-voting-in-mills-conception-of-representative-government/77D0BA1F84005D42B3F1EB581210CED7

    Nu înțeleg de ce trebuie să luăm conceptul de democrație precum este înțeles acum ca fiind un datum. John Stuart Mill explică foarte corect de ce dreptul la vot universal egal este injust. Și am impresia din ce în ce mai mult că ce Mill arăta doar în teorie, acum se adeverește în practică.

    Ar fi excelent dacă s-ar scrie mai multe despre aceasta inegalitate/inechitate la care dă naștere dreptul la vot universal egal.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate