Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
PIPEREA & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

Legea insolvenței persoanei fizice reloaded sau În locul lui Moș Crăciun vine Grinch. Din nou (III)
23.11.2016 | Gheorghe PIPEREA

Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea

* Prima parte o puteți consulta aici. A doua parte o puteți consulta aici.

Cateva chestiuni de ordin procedural

1. Dosarul unic al procedurii

In practica procedurii insolventei profesionistilor, institutia dosarului unic al cauzei, atat in fond, cat si in caile de atac, este deja o cutuma judiciara: exista un singur dosar in care sunt solutionate toate chestiunile relative la insolventa, acestuia putandu-i-se asocia unul sau mai multe dosare dedicate unor chestiuni punctuale, cum ar fi contestatiile la tabelele creantelor, la masurile administratorului sau ale lichidatorului sau la adunarile creditorilor, actiunile in anulare si actiunile in raspundere.

Un dosar unic al cauzei nu este preconizat in legea insolventei persoanelor fizice, desi necesitatea acestuia este indubitabila. In lipsa unei ancore care sa mentina intr-un port sigur (safe harbour) si pe linia de plutire multitudinea de corabii de hartie rezultate din procedura administrativa sau judiciara de insolventa a persoanelor fizice, haosul generat de aceste dosare va fi imposibil de gestionat. Dupa acelasi model al insolventei profesionistilor ar trebui sa se formeze si asa-numitele dosare asociate, dedicate contestatiilor, plangerilor si actiunilor prevazute de Legea insolventei persoanelor fizice.

Un dosar unic al cauzei ar trebui sa existe si in caile de atac, asa cum exista in practica procedurii insolventei profesionistilor.

In alta ordine de idei, legea nu ofera nicio indicatie sau solutie pentru situatia in care ar exista un concurs intre:
(i) o cerere a unui sot de deschidere a procedurii rambursarii pe baza de plan si o cerere a celuilalt sot de lichidare;
(ii) una sau mai multe cereri de lichidare pentru esecul sau imposibilitatea realizarii planului, formulate de creditori, in concurs cu o cerere de debitorului sau a comisiei de insolventa, pentru situatie iremediabila compromisa a debitorului;
(iii) o cerere de confirmare a unui plan de rambursare a datoriilor inca nesolutionata si o cerere de lichidare pentru imposibilitatea realizarii unui plan;
(iv) cereri concurente de numire a lichidatorului formulate de debitor, comisia de insolventa, creditori.

In lipsa unor reguli minimale referitoare la aceste potentiale situatii conflictuale, se vor putea aplica, prin analogie, regulile si cutumele judiciare din domeniul insolventei profesionistilor.

Interesant este ca legea permite nu numai o cerere comuna ambilor soti de rambursare a datoriilor, pe baza de plan (caz in care se va deschide o procedura comuna, fiind elaborat un singur plan de rambursare a datoriilor celor doi soti), ci si o cerere comuna a celor care convietuiesc cu debitorul – concubini, logodnici, persoane de acelasi sex care convietuiesc, doua sau mai multe persoane care locuiesc impreuna, cu sau fara legatura de rudenie intre ei.

Pe de alta parte, este reglementat expres un partaj in cadrul lichidarii, pentru cazul in care numai unul dintre co-proprietari s-a pus sub “protectia” insolventei prin lichidare de active. Acest partaj va fi cerut de lichidator, pentru necesitatile lichidarii, si va fi decis de judecatorie, competenta functionala apartinand chiar instantei care a decis in fond deschiderea procedurii insolventei prin lichidare de active.

2. Participantii la procedura

(i) Debitorul, privit ca simplu particular, poate formula o cerere de rambursare a datoriilor pe baza de plan si, in cazul in care “constata” ca situatia sa este iremediabil compromisa, poate cere insolventa prin lichidare de active; dupa deschiderea procedurii, el sta in aceasta calitate in proces. Desigur ca, in cazul in care situatia sa patrimoniala este iremediabil compromisa, debitorul va putea cere direct instantei deschiderea procedurii insolventei prin lichidare de active, iar in cazul in care nu are venituri si nici averi, debitorul va putea cere comisiei de insolventa declansarea procedurii simplificate de insolventa, solutie pe care o dispune, totusi, instanta, si nu comisia (dar pe baza avizului motivate al comisiei).

Legea impune ca, in cererea – tip de deschidere a procedurii rambursarii pe baza de plan, debitorul sa precizeze si faptul daca este sau a fost in ultimi 2 ani actionar, asociat sau administrator al unor societati ori, dupa caz, daca este sau a fost in ultimii 2 ani persoana fizica autorizata, titular al unei intreprinderi individuale sau membru al unei intreprinderi familiale (art. 13 alin. (5) lit. p)-q)). Nu este clar de ce e necesara aceasta precizare; probabil pentru a se sti daca debitorul este in insolventa si ca profesionist. In acest caz nu se deschide, ca in dreptul francez, o procedura unica de insolventa, vizand ambele tipuri de activitati si datorii ale persoanei fizice, ci doua proceduri total distincte, atat sub aspectul caracteristicilor, cat si sub aspectul organelor procedurii – tribunal si lichidator judiciar in caz de insolventa a profesionistului, comisie de insolventa si administrator al procedurii plus, din cand in cand, judecatorie, in cazul insolventei ca simplu particular. Creditorii uneia si aceleiasi persoane se vor gasi segregate, urmand a participa, separat, la doua proceduri distincte si care nu se pot interfera, dar nici nu pot fi tratate coerent, de unde un posibil efect grav perturbatoriu al circuitului civil.

Pentru a se putea pune sub “protectia” insolventei in varianta rambursarii pe baza de plan a datoriilor, debitorul trebuie sa formuleze o cerere, in conditiile art. 13. Formularul cererii este tipizat, continand, in mod obligatoriu, mentiunile si informatiile prevazute la art. 13 alin. (5) lit.a)-q). La cerere se anexeaza o serie de documente, dintre care unele sunt foarte problematice. Spre exemplu, se cere a se atasa un raport complet de la Biroul de credit, emis cu maximum 30 de zile inainte de depunerea cererii. In practica, astfel de rapoarte se obtin, de regula, la cererea bancilor, nu si la cererea debitorilor. De altfel, o interogare a Biroului de credit din care vor reiesi datoriile petentului catre banci va putea declansa consecinte in lant care vor putea duce la executarea silita a debitorului: banca/bancile creditoare sunt automat avertizate asupra interogarii, precum si asupra situatiei de neplata, ceea ce va da nastere scadentei anticipate a unui eventual credit pe termen lung, daca nu cumva aceasta era deja antrentata.

Daca va exista o cerere a doi soti sau a doua sau mai multe persoane care convietuiesc, se va putea deschide o procedura comuna (un singur plan) sau o procedura “corelata” (doua planuri de rambursare “corelate”), indiferent de regimul matrimonial (comunitatea, separatia de patrimonii, regim matrimonial conventional), cu conditia ca sotii sau cei care convietuiesc sa aiba si bunuri sau obligatii comune ori sa fie codebitori ai aceleiasi obligatii (art. 13 alin. (2)).

Cererea de rambursare pe baza de plan poate fi depusa de ambii soti sau de unul dintre ei, cu conditia ca celelalt sot sa isi fi dat acordul expres in prealabil[1].

Foarte interesant este ca o insolventa comuna sau corelata pot cere si cei care sunt logoditi (institutia logodnei este prevazuta in Codul civil si poate fi demonstrata cu acte) sau convietuiesc (convietuirea va trebui dovedita comisiei), cu conditia ca cei care convietuiesc sa detina bunuri in co-proprietate sau sa fie codebitori ai aceleiasi obligatii.

In privinta persoanelor care convietuiesc, plaja si varietatea situatiilor practice in care s-ar putea afla sunt enorme: poate fi vorba de 2 sau mai multe persoane, frati sau rude apropiate, persoane fara legaturi de rudenie, persoane de acelasi sex, etc. Textul art. 13 alin. (3) din Legea nr. 151/2015 este una din foarte rarele ocazii in care legislatia noastra admite efecte relatiilor de convietuire de facto, inclusiv a celor intre rude sau intre persoane de acelasi sex.

Adevarul este ca, in economia de prada tipica anilor 2000, consumul, mai ales cel pe credit, nu mai tine cont de (in)existent unor hartii care sa oficializeze o relatie. Contractele de credit de consum, pentru a fi cat mai multe si mai “sigure” pentru creditori, contin clauze care impun solidaritatea sau fideiusiunea unor persoane apropiate debitorului sau, chiar mai direct, impun semnatura a doua sau mai multe persoane in calitate de codebitori. La fel stau lucrurile si cu utilitatile de tot felul (apa, gaze, energie eletrica, energie termica, cablu tv, internet, telefonie mobila, etc.) si, din ce in ce mai des, cu obligatiile fiscale care se pot extinde, prin intermediul asa-numitei raspunderi solidare reglementata la art. 27 din Codul de procedura fiscala, si la persoane apropiate de debitor.

(ii) Creditorii nu beneficiaza de o definitie sau de o precizare a legii in privinta indreptatirii lor de a participa la procedura. In legislatia insolventei profesionistilor exista o asemenea definitie, precum si precizari ale drepturilor aferente acestei calitati. Prin analogie, se va putea utiliza definitia din legea privind insolventa profesionistilor. Dupa cum este notoriu cunoscut, creditori indreptatiti sa participe la procedura insolventei profesionistilor sunt creditorii inscrisi in tabelele de creante. Acelasi lucru se poate spune si depsre creditorii indreptatiti sa participe la procedura insolventei persoanelor fizice: ei sunt cei trecuti in tabelele de creante. In aceasta calitate, ei au dreptul sa participe la concilierea asupra planului, sa voteze propunerea de plan, sa ceara individual sau impreuna cu toti ceilalti creditori trecerea la lichidarea judiciara, sa participe la distribuiri in cadrul procedurii, precum si la distribuiri in perioada “postinchidere” procedura.

Creditorii sunt priviti de Legea nr. 151/2015 doar in mod individual, nu si in colective organizate. Nu exista adunari sau comitete ale creditorilor formale. Pot fi, insa, organizate astfel de entitati in mod informal.

(iii) Administratorul procedurii poate fi selectat dintre membrii profesiei de practician in insolventa, dar si dintre executorii judecatoresti, notari sau avocati. Daca inainte de deschidere procedurii o executare silita se afla in curs, executorul judecatoresc va fi, obligatoriu, desemnat in calitate de administrator al procedurii. Regula, imperativa de altfel, contrazice caracterul colectiv si concursual al procedurii.

(iv) Lichidatorul, ca si administratorul procedurii, poate fi selectat dintre aceleasi patru categorii de profesionisti. Lichidatorul are atributii in procedura de insolventa prin lichidare de active, dar si in perioada “postinchidere” procedura. Administratorul procedurii de rambursare pe baza de plan poate fi numit lichidator, in succesiunea unui plan de rambursare a datoriilor esuat sau imposibil de realizat. Este destul de bizar ca un astfel de administrator sa fie numit lichidator – pare a fi o prima pentru esec si, in plus, un motiv de hazard moral, intrucat administratorul s-ar putea sa gestioneze procedura in asa fel incat sa determine lichidarea.

(v) Comisia de insolventa, compusa la nivel local din reprezentantii unor autoritati publice (fisc, oficii de munca, oficii judetene pentru protectia consumatorilor) este dotata de la lege cu o serie de competente, unele dintre ele fiind de-a dreptul exorbitante. Astfel, conform art. 14 alin. (1) lit. b), daca va constata ca situatia debitorului este iremediabil compromisa, si numai cu acordul debitorului, comisia va sesiza instanta pentru a dispune deschiderea procedurii lichidarii fata de debitor. Conform art. 31, daca planul nu a fost aprobat de creditori, administratorul procedurii elaboreaza un proces-verbal continand opinia sa relativa la motivele neaprobarii planului, la caracterul echitabil fata de creditori al masurilor propuse in plan si la fezabilitatea acestuia; comisia de insolventa poate sa ceara creditorilor sa repete votul, pornind de la aceasta premisa[2]. Potentialul de coruptie si de hazard moral al acestei reglementari este foarte ridicat. Comisia de insolventa are si atributia de a supraveghea lichidatorul averii debitorului, in perioada “postinchidere” procedura, cand debitorul, pentru a fi descarcat de restul de datorii, trebuie sa achite, intr-un an sau trei, un procent de 50%, respectiv, 40% din totalul ramas neacoperit prin procedura lichidarii. In rest, comisia de insolventa are atributia de a admite in principiu cererea de rambursare a datoriilor pe baza de plan, de a numi administratorul procedurii, de a cere insolventa prin lichidare de active pentru situatie iremediabil compromisa a debitorului si de a-l controla pe debitor in executare planului si pe administratorul procedurii in supravegherea debitorului.

(vi) Judecatoria are atributia de a solutiona cereri de insolventa prin lichidare de active sau de insolventa simplificata, de a confirma sau infirma planurile de rambursare a datoriilor propuse de debitori, de a dispune trecerea la insolventa prin lichidare de active pentru esecul sau imposibilitatea realizarii planurilor, de a solutiona plangeri si contestatii impotriva actelor comisiei de insolventa sau ale administratorului procedurii, precum si atributia de a da descarcarea de datorii reziduale ale debitorului, dupa inchiderea procedurii; judecatoria are si atributia de a solutiona actiunile in anularea actelor juridice ale debitorului incheiate in perioada suspecta, precum si atributia exorbitanta de a dispune partajul bunurilor comune ale debitorului, pentru necesitatile lichidarii; tribunalul este instanta de control judiciar in domeniu.

(vii) Alte persoane interesate pot participa la procedura insolventei. Spre exemplu, poate fi vorba de membrii familiei debitorului, pentru actiuni sau contestatii in legatura cu locuinta familiala, precum si de sotul debitorului, in caz de partaj determinat de lichidarea averii unuia dintre ei, de mostenitorii debitorului.

3. Creante anterioare, creante ulterioare

Conform definitiilor de la art. 2 pct. 22 – 23, in tabelul creantelor se trec numai creantele nascute inainte de deschiderea procedurii.

Creantele curente sunt definite de art. 3 pct. 26 doar in mod indirect, prin referire la notiunea de creditor curent, acesta fiind creditorul care detine creante certe, lichide si exigibile nascute in timpul procedurii si care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanta. In consecinta, acele creante care nu au aceste caracteristici, desi se pot naste in timpul procedurii, nu sunt creante curente, ci creante ulterioare deschiderii procedurii, neobisnuite. Daca aceste creante se nasc, se consolideaza sau devin exigibile in timpul unei proceduri de rambursare pe baza de plan si, ulterior, se trece la lichidare, ele urmeaza a fi trecute in tabelul definitiv reactualizat de lichidator (art. 53 alin. (7)) in ordinea a treia de preferinta, prevazuta de art. 62 alin. (4) pct. 3. Mai complicata este situatia in care aceste creante neobisnuite se nasc in timpul executarii unui plan de rambursare a datoriilor. Intrucat ele nu sunt creante curente, nu beneficiaza de privilegiul platii lor la scadenta si nici de prevederea din plan care arata masurile de asigurare a platii creantelor curente. Creantele neobisnuite, prin definitie, nu sunt trecute in tabel, deci, nici in plan, intrucat ele nu sunt anterioare, ci ulterioare deschiderii procedurii. Solutia posibila este cea prevazuta de art. 41, care prevede o procedura de modificare a planului. Debitorul va include aceste creante in noul plan modificat si il va supune din nou concilierii prealabile, aprobarii creditorilor si confirmarii comisiei de insolventa. Desi art. 41 are in vedere ca motive de modificare a planului doar schimbari semnificative ale veniturilor debitorului sau ale valorii activelor sale, nu exista un motiv temeinic pentru a refuza o modificare a planului care sa includa si noile obligatii, intrucat, in caz contrar, titularii acestora ar putea determina trecerea la lichidare. Pe de alta parte, aceste obligatii pot fi atat de intinse incat sa anihileze orice sansa de rambursare pe baza de plan. Spre exemplu, este posibil ca aceste noi obligatii sa fie despagubiri materiale sau morale aferente unor infractiuni sau alte fapte ilicite ale debitorului, ori pot rezulta din masuri de siguranta penale, cum ar fi confiscarea speciala sau extinsa.

Creditorii titulari ai unor creante curente au dreptul, ca si creditorii inscrisi in tabelul creantelor, sa ceara deschiderea procedurii de insolventa prin lichidare de active in cazul in care creantele lor nu sunt achitate timp de 90 de zile de la scadenta (art. 43 alin. (2) si art. 43 alin. (5) teza a treia).

Despre creantele curente se aduce vorba si la art. 25 (continutul planului de rambursare a datoriilor), mai precis la art. 25 alin. (2) lit. i)). In plan trebuie aratate “masuri pentru asigurarea platii creantelor curente”. De asemenea, despre creantele curente se mai aduce vorba si la art. 39 alin. (1) lit. b): una dintre atributiile administratorului procedurii este aceea de a “monitoriza” plata creantelor curente. De precizat ca plata trebuie facuta de debitor si nu de administratorul procedurii. El doar supravegheaza faptul daca sau modul in care se face plata. In continuare nu se poate sti ce inseamna, in sensul acestor texte, “creante curente”. Probabil ca, in lipsa unei definitii proprii legii insolventei persoanelor fizice, vom fi nevoiti sa apelam la regulile si cutumele aferente legii insolventei profesionistilor. Din pacate, de data aceasta, criteriul analogiei nu mai este unul foarte sigur[3], intrucat nici in legea insolventei profesionistilor nu exista o definitie exacta a creantelor curente si nici o separatie de tratament juridic clar intre creantele care rezulta din activitatea curenta a debitorului si creantele care se nasc dupa data deschiderii procedurii, dar nu din activitatea curenta, ci din acte sau situatii neobisnuite.

Acte juridice curente ar trebui sa fie criteriul care sa imprime regimul juridic al creantelor rezultate. Din pacate, nici aceste acte juridice curente nu sunt definite. Conceptul acestora nu rezulta decat implicit, prin deductie. Orice act de dispozitie sau anormal al debitorului iese din canoanele vietii sale juridice de zi cu zi si, deci, este un act juridic neobisnuit. Actele juridice curente sunt, in schimb, cele care au caracter obisnuit.

Prin plan se pot propune si masuri ca denuntarea unor contracte[4], constituirea de garantii suplimentare sau asumarea obligatiei[5] de a-si spori veniturile destinate acoperirii pasivului. Creantele rezultate din denuntarea contractelor sunt si ele creante curente ale debitorului? In mod evident, nu, mai ales ca denuntarea unor astfel de contracte se face pentru maximizarea averii debitorului, masura fiind necesara maximizarii sanselor creditorilor cu creante anterioare deschiderii procedurii de a obtine acoperirea creantelor “intr-o masura cat mai mare” (expresia face parte din continutul art. 1 din Lege, care stabileste scopul procedurii). Or, a veni in concurs cu creditorii ale caror creante contra debitorului rezulta din denuntarea contractelor inseamna a minimiza aceste sanse. De aceea, aceste creante ar trebui sa primeasca tratamentul creantelor ulterioare deschiderii procedurii, fiind setate in ordinea de preferinta la lichidare pe pozitia a treia de la art. 62 alin. (4).

Contractele in curs se considera mentinute (art. 36). Orice clazua de desfiintare pentru motiv de insolventa se considera nescrisa. Creantele rezultate din aceste contracte mentinute se regularizeaza conform planului de rambursare. Daca se ajunge la lichidare, creantele rezultate din aceste contracte mentinute, dar neachitate, sunt trecute in tabelul definitiv actualizat, in ordinea a treia de preferinta, inainte de creantele bugetare anterioare deschiderii procedurii, dar dupa obligatiile de intretinere si cele similare.

4. Concilierea asupra planului de rambursare a datoriilor si finantarea acestuia

Planul de rambursare a datoriilor, inainte de a fi aprobat prin vot de creditori, este supus unei proceduri prealabile de conciliere. Conform art. 27 alin. (1), administratorul procedurii invita creditorii la conciliere, “in cadrul careia asista debitorul si creditorii acestuia pentru a se ajunge la un acord”. Ce se poate intelege, totusi, din acest text criptat? Ca in cadrul concilierii debitorul si creditorii doar asista? Sau ca debitorul si creditorii, deopotriva, sunt asistati de administrator, pentru a-i aduce la un acord asupra planului? Daca a doua interpretare e cea corecta, atunci administratorul este un conciliator sau un asistent al partilor (debitorul si creditorul), aflat intr-un inconciliabil conflict de interese?

In orice caz, desi nu exista o adunare a creditorilor propriu-zisa, formala, exista, totusi, un vot asupra planului, asa cum rezulta din art. 28. Poate fi vorba de o adunare informala (convocata si prezidata de administrator sau de oricare din creditorii semnificativi) sau de un vot prin corespondenta. Pentru aprobarea planului, este nevoie de votul unei majoritati de minim 55% din valoarea totala a creantelor (aceasta majoritate este in mod clar arbitrar aleasa, neavand nicio logica) si de un minim de 30% din voturile creantelor privilegiate, iar in calculul acestor majoritati nu se vor contabiliza voturile creditorilor inruditi cu debitorul. In mod normal, ar fi trebuit interzise si voturile persoanelor juridice controlate de debitor. In lipsa unei interdictii exprese, aceste persoane juridice vor putea vota planul si, in consecinta, vor putea crea majoritati false, artificiale. Foarte interesant ca solutie juridica este textul art. 28 alin. (4), din care rezulta ca, daca exista creditori care, desi notificati sa se prezinte la conciliere, au omis, totusi, sa se prezinte sau sa isi exprime votul prin corespondenta, ei vor fi considerati ca au votat in favoarea planului. Solutia este curajoasa, dar are potentialul de a fi considerata neconstitutionala, intrucat notificarea este facuta prin buletinul procedurilor de insolventa, creditorii – profesionisti sau simplii particulari – fiind nevoiti, din 26 decembrie 2015, sa “monitorizeze” permanent buletinul procedurilor de insolventa pentru a vedea nu doar daca alti profesionisti sunt in insolventa, ci si daca vreunul din milioanele de potentiali consumatori supra-indatorati sunt deja in insolventa si promoveaza planuri de rambursare a datoriilor.

Cel mai grav este ca nu exista o precizare a legii in legatura cu notiunea de creditor indreptatiti sa participe la procedura rambursarii datoriilor pe baza de plan. De altfel, nu exista nici definitia creditorului indreptatit sa participe la procedura lichidarii judiciare. Notiunea de creditor din definitia oferita de art. 2 pct. 5 este cea mai larga posibil, incluzand, alaturi de creditorii care figureaza in tabelul definitiv al creantelor, si creditorii cu creante curente, si creditorii in litigiu, si creditorii necunoscuti (pe motiv ca debitorul i-a omis, din intentie sau din culpa, din lista creditorilor care trebuie sa insoteasca cererea – tip de deschidere a procedurii). Tocmai de aceea este necesar ca, prin analogie, notiunea de creditor care este indreptatit sa voteze planul, ar trebui sa fie restransa la intelesul care se da, in procedura insolventei profesionistilor, creditorului indreptatit sa participe la procedura, asa cum s-a aratat mai sus.

Este important de observat ca, spre deosebire de procedura insolventei profesionistilor, in procedura rambursarii pe baza de plan a datoriilor nu se utilizeaza votul pe categorii de creante (garantate, salariale, bugetare, chirografare, apartinand creditorilor indispensabili si de neinlocuit) si nici nu se stabilesc conditii relative la tratamentul echitabil in interiorul fiecarei categorii si, respectiv, intre categoriile de creante de ranguri diferite. Tot ceea ce conteaza este ca cele doua majoritati (55% din total, 30% din totalul creantelor privilegiate) sa fie intrunite cumulativ. In plus, nici macar aceste majoritati nu sunt indispensabile – asa cum s-a putut observa, judecatorul poate confirma un plan chiar in contra votului negativ al creditorilor ce reprezinta cele doua majoritati cumulative, daca debitorul cere confirmarea in baza procesului-verbal al administratorului procedurii care constata caracterul echitabil si fezabilitatea planului (asa cum poate, de altfel, sa infirme un plan, in ciuda votului pozitiv al creditorilor).

In alta ordine de idei, finantarea planului de rambursare nu are surse precizate. Debitorului i se cer eforturi de a-si majora veniturile, inclusiv prin schimbarea locului de munca, numai ca nu rezulta daca ii este permis sa se imprumute pentru a-si finanta aceste eforturi, spre exemplu, pentru a-si spori activele necesare realizarii de venituri din activitatile profesionale (o masina, un calculator, un utilaj, etc.).

Oricum, principiul 1 de la art. 2 (acordarea unei sanse, prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor) e in contradictie cu scopul procedurii (“redresarea situatiei financiare a debitorului”) si cu principiul 3 (“sprijinirea iesirii din starea de insolventa”).

5. Scurte consideratii relative la ordinea de preferinta in procedura insolventei prin lichidarea de active si la desesizarea debitorului

In genere, ordinea de preferinta la distributia fondurilor rezultate din lichidare este setata in functie de diviziunea traditionala in creante privilegiate si creante chirografare. Pentru aceasta distinctie, definitia de la art. 2 pct.4 trimite la dreptul comun: sunt privilegiate acele creante care beneficiaza de un privilegiu, o ipoteca sau de o garantie asimilata ipotecii, conform art. 2347 C. civ. Restul creantelor sunt considerate creante chirografare.

In orice caz, o ordine de preferinta specifica insolventei persoanelor fizice este stabilita doar pentru cazul insolventei prin lichidare de active, asa cum rezulta din art. 62. Caracterul privilegiat al creantelor conteaza, in cazul procedurii rambursarii datoriilor pe baza de plan, doar pentru stabilirea procentului minim de 30% din voturi necesare aprobarii acestora de catre creditori.

Distributia catre creditori, indiferent de ordinea de preferinta stabilita de art. 62, care contine si cheltuielile procedurale, obligatiile de intretinere si creantele nascute din derularea procedurii, va fi, in orice caz, grevata de o serie de cheltuieli minimale ale debitorului, precum si de faptul ca anumite venituri sau bunuri ale debitorului sunt insesizabile.

Cheltuielile minimale ale debitorului, care trebuie asigurate cu prioritate din fondurile rezultate din lichidare, sunt cele necesare unui nivel de trai rezonabil al debitorului si al familiei sale. Definitia “nivelului de trai minimal” urmeaza a depinde de modul in care vor arata normele metodologice de aplicare a legii, ceea ce inseamna un mare grad de impredictibilitate a legii. Cheltuielile pentru asigurarea unui trai rezonabil urmeaza a fi stabilite anual de comisia de insolventa centrala, conform normelor metodologice de aplicare a legii.

Definitia bunurilor “neurmaribile” este data de art. 2 pct. 2, iar definitia veniturilor neurmaribile, de art. 2 pct. 25. Diferentele fata de dreptul comun sunt minime, dar, chiar si asa, aceste diferente sunt generatoare de interogatii mai mult sau mai putin retorice. Astfel, daca exista obiecte de uz casnic cu valori mai mari de 5000 lei sau vehicule cu valori mai mari de 5000 euro, inseamna ca acestea urmeaza a fi vandute si inlocuite cu altele de valori sub plafon? Cum se procedeaza, se merge la targul de vechituri? Daca exista obiecte de cult mai scumpe de 2000 lei, se vand si se inlocuiesc cu altele, mai ieftine? Cum se evalueaza obiectele de cult?

In procedura insolventei prin lichidare de active, desesizarea debitorului de averea sa este aproape totala. El nu va mai putea incheia decat prin lichidator acte juridice, cu exceptia actelor de dispozitie asupra bunurilor neurmaribile si a actelor necesare pentru intretinerea sa si a familiei sale (art. 57 alin. (2)). Este o limitare a capacitatii de exercitiu similara cu cea a minorului sau a interzisului judecatoreste.

Dupa inchiderea procedurii, in perioada “postinchidere”, lichidatorul are atributia de a supraveghea actele juridice si operatiunile de plati si incasari ale debitorului.

 Viata sub “protectia” insolventei

Daca ne referim la procedura rambursarii pe baza de plan a datoriilor, este remarcabil ca legea nu vorbeste de un plan de redresare, ci de un plan de rambursare (plata) a datoriilor. Asadar, debitorul trebuie sa se concentreze, in realizarea planului, pe rambursarea datoriilor, putand ignora necesitatile redresarii patrimoniale sau chiar personal-nepatrimoniale (spre exemplu, necesitatea de a renunta la vicii destructive, cum ar fi jocurile de noroc, consumul de stupefiante, dezordinea sentimentala sau necesitatea de a solutiona situatii de dezechilibru psiho-patologic). De aceea, este perfect posibil ca, la minim 5 ani dupa finalizarea “cu succes” a planului de rambursare, debitorul sa repete experienta, intrucat nu se urmareste redresarea “afacerilor” sale personale, ci rambursarea datoriilor imediat anterioare sau contemporane procedurii.

Debitorul, in procedura rambursarii pe baza de plan, nu este desezizat. El este doar sub supravegherea administratorului procedurii. El nu este reprezentat judiciar in procesele care privesc patrimoniul sau de administrator, putand sta singur in judecata. Exista si dezavantaje ale acestei situatii in genere favorabile libertatii si independentei debitorului: daca are creante de recuperat de la proprii debitori, debitorul nu beneficiaza de scutirea de taxe de timbru, asa cum este cazul profesionistului insolvent, cand adminsitratorul judiciar formuleaza actiuni in justitie pentru recuperarea creantelor.

Pentru doua categorii de acte juridice, insa, debitorul trebuie sa primeasca aprobarea prealabila de la administratorul judiciar – actele de dispozitie cu privire la bunurile urmaribile si contractele care ar putea afecta situatia sa patrimoniala (cu exceptia contractelor de imprumut, care sunt avizate de administratorul procedurii si supuse, ulterior, aprobarii comisiei de insolventa).

Viata si afacerile celui “protejat” de procedura insolventei se deruleaza sub efectul stigmatului insolventei. Ea nu este deloc similara cu “viata” profesionistului aflat sub protectia insolventei. Nu exista un echivalent al regulii business as usual din procedura insolventei profesionistilor. Efectele acestui stigmat asupra vietii sociale si economice a debitorului sunt profunde.

Desi contractele in curs de executare la deschiderea procedurii si contractele cu executie succesiva se prezuma a fi continuate, este evident ca alte contracte de acest gen nu vor mai fi incheiate de debitor, potentialii co-contractantii fiind pusi in garda asupra riscului prezentat de un debitor insolvent atat de mentiunile din registrele publice relative la stigmantul insolventei, cat si de faptul ca cele mai importante acte de dispozitie ale debitorului sunt supuse supravegherii sau aprobarii prealabile a administratorului procedurii sau chiar ale comisiei de insolventa. Iar creantele rezultate din contracte continuate, fiind creante curente, trebuie achitate in maxim 60 de zile, sub sanctiunea trecerii la insolventa prin lichidare de active. Aceste consecinte privesc si inchirierea imobilului cu destinatie de locuinta, si contractele de furnizare de utilitati, chiar daca, in aceste contracte, debitorul este un consumator captiv si creditorii, in mod normal, nu ar avea posibilitatea de a inceta astfel de contracte, mai ales pentru a nu periclita sansele unei redresari. Profesionistul poate fi considerat consumator captiv in astfel de contracte si, in consecinta, nu este posibila incetarea acestor contracte decat in sensul art. 77 alin. (6) din Legea insolventei. Contractele de acest gen nu doar ca se considera a fi continuate (regula, preluata din reglementarea insolventei profesionistilor, se regaseste si in art. 36 din Legea nr. 151/2015), ele sunt continuate chiar in contra opozitiei furnizorului pentru care debitorul este consumator captiv sau a locatorului cu care debitorul are un contract de inchiriere pentru sediu. Se aplica aceasta regula si debitorului persoana fizica? Nu exista in legea insolventei persoanelor fizice o regula similara celei din art. 77 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. Dar se poate observa ca legea insolventei persoanelor fizice trimite la dispozitiile Codului civil, care se aplica in calitate de drept comun. Desi, in genere, dispozitiile Codului civil nu sunt favorabile debitorului, ci furnizorului sau locatorului, consider, totusi, ca se poate aplica analogia cu situatia descrisa la art. 77 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, intrucat ambele categorii de debitori sunt consumatori captivi. Solutia poate rezulta atat din art. 1 alin. (2) C. civ., cat si din art. 5 alin. (3) C. pr. civ., intrucat situatiile prevazute de legea insolventei profesionistilor sunt similare sau chiar identice cu cele neprevazute de legea insolventei persoanelor fizice.

Nu exista, din pacate, reguli exprese relative la facturi, contracte noi cu furnizori de utilitati, relatiile cu fiscul, relatiile cu asociatia de locatari/proprietari, relatiile de familie, relatiile de vecinatate. Pare ca legea a fost facuta de si pentru o singura categorie de creditori: bancile.

Pentru legiuitor, optiunea de a nu dedica creantelor fiscale decat o simpla referire, in cadrul ordinii de preferinta de la art. 62 (creantele bugetare sunt fixate la pct. 4, dupa cheltuieli, obligatii de intretinere si datorii rezultate din derularea procedurii) este paradoxala, avand in vedere atentia maxima acordata acestui tip de creante in procedura insolventei profesionistilor. Debitorul persoana fizica are, ca si profesionistul, datorii catre fisc si autoritatile locale, rezultate atat din activitatea sa anterioara, cat si din activitatea de dupa deschiderea procedurii.

Calitatea de debitor se poate transmite prin mostenire, asa cum rezulta din art. 78 – 85 din lege.

Intr-o anumita masura, continuarea cu mostenitorii a procedurii de rambursare pe baza de plan (eventual modificata la cererea mostenitorilor) este relativ logica. Mai putin logica este continuarea contra mostenitorilor a lichidarii.

Daca toti creditorii sunt de acord, procedura de lichidare poate continua cu mostenitorii. Totusi, daca succesibilii nu au optat toti pentru continuarea lichidarii, procedura se inchide. Este, deci, un fel de acord intre toti creditorii si toti mostenitorii. Daca nu exista acceptanti ai mostenitorilor, se numeste un curator al mostenirii si se aplica, in continuare, procedura simplificata (rapida), prevazuta de cap. V.


[1] Nu rezulta ce se intampla daca doar unul dintre soti cere insolventa, fara acordul celuilalt sot? Opereaza un partaj automat sau acesta urmeaza calea grea si indelungata a partajului judiciar? Daca in masa bunurilor sotului care cere deschiderea procedurii fara acordul celuilalt sau impotriva vointei acestuia se afla si locuinta familiala, ce solutie se va putea pronunta?
[2] Asa cum s-a aratat mai sus, in baza aceluiasi proces-verbal al administratorului procedurii, debitorul poate si el sa ceara direct instantei sa confirme planul, in contra votului creditorilor, in conditiile art. 32. Debitorul are alternativa ca, in caz de neaprobare a planului, sa ceara lichidarea, in loc sa ceara judecatorului confirmarea. Daca se cere confirmarea planului de catre instanta in contra votului creditorilor, atunci aceasta este conditionata de intrunirea mai multor cerinte prevazute in art. 32 alin. (3). In genere, este vorba de caracterul echitabil al planului, retinut ca atare si de administratorul procedurii si de motivatii egoiste sau abuzive ale unor creditori individuali care s-au opus planului. Spre exemplu, simpla nemultumire a creditorilor relativa la procentul de acoperire a creantei ar putea intra in aceasta categorie de situatii inechitabile care pot fi corectate de judecator confirmand planul.
[3] Chestiunea este complicata de faptul ca, in cazul insolventei prin lichidare de active, se prevede o prioritate pentru “creantele nascute pe parcursul procedurii”, privilegiu instituit de art. 62 alin. (4), pct. 3. Este vorba, deci, cel putin la nivel de aparenta, de orice creanta ulterioara deschiderii procedurii si nu doar de creantele rezultate din activitati curente.
[4] Nu e clar cine denunta contractele – debitorul, conform planului, sau administratorul procedurii, ca organ al procedurii?
[5] Oare vorbim de obligatii de diligenta sau de obligatii de rezultat? Ce sanctiune s-ar putea aplica in cazul incalcarii acestei obligatii?


Avocat prof. dr. Gheorghe Piperea
PIPEREA & ASOCIATII

* Multumim RRDA


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.