Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

RIL admis. Acţiunile în constatare privind condiţiile deosebite de muncă
11.11.2016 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016 a fost publicată Decizia nr. 12/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activităţii desfăşurate în condiţii deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Prin sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară cu privire la:

1.1. Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) şi art. 131 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în cauzele în care se solicită constatarea pe cale judiciară a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001, respectiv în cauzele în care se solicită obligarea angajatorilor la recunoaşterea activităţii desfăşurate în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă ale reclamanţilor în aceste condiţii.

1.2. Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în cauzele în care se solicită constatarea pe cale judiciară a încadrării în condiţii speciale a locurilor în care, după data de 1 aprilie 2001, reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea, respectiv în cauzele în care se solicită obligarea angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă ale reclamanţilor în condiţii speciale, atunci când pentru acestea nu s-a obţinut avizul prevăzut de art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Optica jurisprudenţială

a) Într-o primă orientare, majoritară, instanţele au respins cererile formulate, reţinând, în esenţă, că încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, respectiv în condiţii speciale se efectuează prin parcurgerea unei metodologii obligatorii, în ordinea cronologică anume prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, şi, respectiv, prin reînnoirea avizelor de încadrare în condiţii deosebite, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 246/2007, cu modificările şi completările ulterioare, acestea fiind acte normative de nivel infralegislativ emise în aplicarea Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Împrejurarea că, în anumite situaţii, anterior datei de 1 aprilie 2001, locurile de muncă/funcţiile/meseriile/activităţile unora dintre reclamanţi au fost încadrate în grupa I sau a II-a de muncă nu constituie temei pentru acordarea condiţiilor speciale sau deosebite, după caz, şi pentru perioadele ulterioare, dacă nu au fost parcurse respectivele proceduri.

Prin aceste acte normative au fost reglementate şi mijloacele de contestare a refuzului nejustificat al angajatorilor de a parcurge procedurile de evaluare a locurilor de muncă, precum şi căile de atac ce puteau fi exercitate împotriva actelor administrative ale autorităţilor publice implicate în aceste proceduri.

În esenţă, s-a apreciat că era obligatoriu ca aceste proceduri să fie parcurse, neputând fi reconstituite retroactiv de către instanţele de judecată. A constata pe cale judiciară că şi alte locuri de muncă decât cele pentru care s-au urmat aceste proceduri şi s-au primit avizele prevăzute de metodologiile aprobate prin hotărâri ale Guvernului emise în aplicarea legii se încadrează în condiţii superioare de muncă echivalează cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, având potenţialitatea generării unui conflict de natură constituţională, întrucât instanţele de judecată nu se pot substitui în atribuţiile partenerilor sociali şi nici în cele ale autorităţilor publice implicate în derularea procedurilor, inclusiv în atribuţiile puterii legiuitoare, atunci când în discuţie s-a aflat încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale.

De vreme ce legea nu creează posibilitatea de a încadra în condiţii speciale şi alte activităţi, funcţii, meserii şi unităţi în afara celor expres şi limitativ prevăzute de anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, de anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, norme ce au un caracter declarativ cu privire la parcurgerea procedurii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 şi, implicit, cu privire la avizele emise în temeiul acesteia, judecătorul nu poate adăuga la lege, nu poate pe cale de analogie să extindă domeniul de aplicare a acesteia, suplinind ceea ce se consideră a fi omisiune sau imperfecţiune, ci este ţinut a o aplica întocmai, independent de opţiunea sa subiectivă cu privire la gradul de adecvare a legii la relaţiile sociale pe care le sancţionează juridic.

b) În a doua orientare, minoritară, cererile de chemare în judecată au fost admise, iar instanţele fie au constatat că în perioade ulterioare datei de 1 aprilie 2001 reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă sau, după caz, deosebite, fie au obligat angajatorii să recunoască ori să încadreze, în astfel de condiţii, activităţile îndeplinite de reclamanţi.

S-a arătat, în motivarea acestor soluţii, că neparcurgerea procedurii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, pentru încadrarea locurilor de muncă ale reclamanţilor în condiţii deosebite, este rezultatul culpei exclusive a angajatorului.

În condiţiile în care reclamanţii au fost încadraţi anterior datei de 1 aprilie 2001 în grupele superioare de muncă, începând cu intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, au fost consideraţi, prin efectul art. 15 al acestui act normativ, ca fiind încadraţi în condiţii deosebite, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii care se aplică altor situaţii decât cele indicate în art. 15 din hotărârea menţionată anterior.

Cererile de chemare în judecată au fost admise şi atunci când activităţile aferente locurilor de muncă, funcţiilor sau meseriilor deţinute de reclamanţi au fost încadrate în baza Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 în condiţii deosebite, însă angajatorul nu a urmat procedura prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, pentru reînnoirea avizelor, atât timp cât condiţiile de muncă au rămas nemodificate. S-a arătat că întocmirea documentaţiei pentru reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite era o obligaţie ce revenea angajatorilor, aceştia aflându-se în culpă, astfel încât pot fi obligaţi să le acorde reclamanţilor toate drepturile rezultate din aceste condiţii de muncă.

În motivarea unora dintre aceste soluţii au fost invocate şi prevederile art. 131 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, conform cărora locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale încadrate în grupele I şi a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 sunt considerate activităţi desfăşurate în condiţii deosebite, cu excepţia celor care, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute ca fiind activităţi desfăşurate în locuri de muncă în condiţii speciale.

În mod similar s-a raţionat şi în privinţa cererilor care vizau încadrarea în condiţii speciale după data de 1 aprilie 2001, în situaţia în care angajatorii nu au urmat procedura prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, neregăsindu-se în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, deşi activităţile desfăşurate de reclamanţi, funcţiile sau meseriile acestora se regăseau în anexa nr. 1 la aceeaşi lege şi, în mod corespunzător, în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003.

Împrejurarea că unităţile pârâte în aceste cauze nu se regăseau în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006 a fost considerată de instanţe ca fiind lipsită de relevanţă, iar lipsa demersurilor efectuate de sindicat sau de angajator, cu consecinţa neînscrierii societăţilor pârâte în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, nu a fost apreciată ca un motiv suficient de puternic pentru respingerea cererilor reclamanţilor, câtă vreme activitatea desfăşurată de aceştia se încadrează în anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006.

S-a considerat că încadrarea în condiţii speciale de muncă în temeiul Legii nr. 226/2006 a vizat doar situaţiile în care, anterior datei de 1 aprilie 2001, angajaţii nu au desfăşurat activităţi în grupa I de muncă, acest aspect rezultând din prevederile art. 2 alin. (2) din acest act normativ, prin care se stabileşte o asimilare a stagiului realizat în grupa I de muncă cu stagiul realizat în condiţii speciale, condiţionat însă de încadrarea locurilor de muncă aflate anterior în grupa I de muncă în condiţiile speciale la care se referă această lege.

S-a apreciat că această soluţie se impune în considerarea principiului nediscriminării consacrat de art. 16 din Constituţia României şi de Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind în acord şi cu prevederile art. 21 din Legea fundamentală şi art. 6 din Convenţie, dispoziţii care asigură, deopotrivă, accesul la o instanţă de judecată în vederea dobândirii sau protejării unui drept recunoscut de lege. O soluţie în sens contrar ar constitui o măsură excesivă şi disproporţionată faţă de scopul urmărit, afectând însăşi substanţa dreptului la pensie.

Astfel, reclamanţii ar fi privaţi de drepturile legale corespunzătoare unei activităţi pe care au prestat-o şi care, conform legii aplicabile în perioadele în litigiu, produce anumite consecinţe cu privire la drepturile de asigurări sociale.

c) A fost observat şi un al treilea tip de cazuistică judiciară circumscris unor soluţii prin care, potrivit obiectului cererilor de chemare în judecată şi cu respectarea principiului disponibilităţii, raportat şi la etapele din procedura prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, instanţele au admis în parte cererile formulate şi au obligat pârâţii, angajatori şi, în unele situaţii, organizaţii sindicale, la iniţierea procedurii (efectuarea demersurilor privind solicitarea avizelor prevăzute de această hotărâre a Guvernului şi înscrierea angajatorului pârât în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006) prevăzute de acest act normativ pentru încadrarea locurilor de muncă ale reclamanţilor în condiţii speciale.

În motivarea acestor soluţii s-a arătat că, potrivit art. 40 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă, iar potrivit art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în vigoare în perioadele în litigiu), organizaţiile sindicale aveau obligaţia de a apăra drepturile membrilor lor, ce decurgeau din legislaţia muncii, din contractele colective de muncă şi din contractele individuale de muncă în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie şi altor instituţii sau autorităţi ale statului.

Nerespectarea de către pârâţi, angajatori şi, după caz, organizaţii sindicale reprezentative a obligaţiei de a declanşa această procedură în vederea încadrării locurilor de muncă ale reclamanţilor în condiţii speciale nu poate fi de natură să afecteze interesele acestora din urmă şi refuzul, fiind unul nejustificat, poate fi complinit de instanţa de judecată, cu atât mai mult cu cât nu s-au schimbat condiţiile de muncă ale reclamanţilor, a căror activitate s-a desfăşurat anterior datei de 1 aprilie 2001 în condiţii încadrate în grupa I de muncă.

3. Opinia Procurorului General al PÎCCJ

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, titularul sesizării, a apreciat că prima orientare a jurisprudenţei este în litera şi spiritul legii, în sensul că nu sunt posibile constatarea pe cale judiciară a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici obligarea angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când nu s-au obţinut avizele obligatorii pentru încadrarea locurilor de muncă.

De asemenea, nu este posibilă obligarea angajatorului la recunoaşterea ori constatarea pe cale judiciară a încadrării locurilor de muncă ale reclamanţilor în condiţii speciale, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

I. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) şi art. 131 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii.

II. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare”.

Andrei Pap

 

Secţiuni: Dreptul muncii, Recurs în interesul legii, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO