Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
 
9 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Limitele creditorului intervenient a cărui creanţă este recunoscută de către debitor în procedura executării silite         
11.11.2016 | Vasile BOZEȘAN


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Vasile Bozeşan

Vasile Bozeşan

Problematica situaţiei juridice a creditorilor intervenienţi în procedura executării silite ale căror creanţe sunt recunoscute sau considerate ca fiind recunoscute de către debitor impune o serie de clarificări care, în literatura de specialitate în materia executării silite, fie sunt evitate, fie sunt propuse practicienilor într-o paradigmă nesusţinută de normele privitoare la instituţia intervenţiei şi la temeiul executării silite.

Miza acestor clarificări este una vădit practică, relevată de necesitatea unor răspunsuri la o serie de întrebări în legătură cu (in)aptitudinea creditorilor având creanţe recunoscute în contextul execuţional în care au intervenit:

(i) Ce prerogative dobândeşte creditorul intervenient prin recunoaşterea creanţei sale de către debitor?

(ii) Poate solicita acest creditor efectuarea de acte de executare şi urmăriri asupra patrimoniului debitorului?

(iii) Poate solicita încuviinţarea executării în alte modalităţi decât cele existente la momentul intervenţiei?

(iv) Are creditorul recunoscută aptitudinea legală de a cere extinderea urmăririi şi asupra altor bunuri, în contextul art. 694 C. pr. civ. ?

(v) Care este remediul pentru eventuala conivenţă dintre debitor şi creditorul intervenient fără titlu căruia i se recunoaşte, fictiv şi abuziv, creanţa doar pentru a frauda interesele creditorilor urmăritori?

(vi) Ar putea acest creditor solicita continuarea urmării silite pentru realizarea creanţei principale sau a celei privind cheltuielile avansate de acesta în cazul în care creditorul urmăritor renunţă la executarea silită?

(vii) Creditorul intervenient, fără titlu, cu o creanţă în valoare de până la 10.000 lei ce a fost recunoscută, poate participa la distribuire în cadrul urmăririi imobiliare în care a intervenit?

(viii) Ar putea creditorul, în cazul în care nu-şi îndestulează creanţa (recunoscută) în executarea în care a intervenit, să se prevaleze de beneficiul recunoaşterii debitorului pentru a declanşa o altă executare silită?

(ix) În cazul în care executarea în care a intervenit încetează pentru lipsa de bunuri, ar fi îndrituit creditorul să solicite, singur, reluarea executării?

(x) Cum şi-ar putea recupera acest creditor cheltuielile de executare avansate în executarea în care a intervenit dacă aceasta nu a condus la acoperirea sumelor achitate cu titlu de cheltuieli?

Toate aceste întrebări obligă la răspunsuri concrete apte să explice şi să susţină măsurile şi actele concrete pe care le poate dispune instanţa de executare şi, respectiv, efectua executorul judecătoresc, de natură să circumscrie cu exactitate sfera prerogativelor pe care legea le conferă creditorilor în contextul intervenţiei acestora şi al recunoaşterii creanţei lor de către debitor.

1. Circumscrierea sferei creditorilor cu creanţe (considerate) recunoscute impune următoarele:

– creditorul intervenient să nu aibă titlu executoriu, pentru că, în caz contrar, nu se mai pune problema vreunei recunoaşteri a creanţei de către debitor, atâta vreme cât aceasta este constatată printr-un titlu cu caracter executoriu;

– din precizarea anterioară decurge o alta şi anume că este vorba de creditorii prevăzuţi la art. 690 alin. (2) pct.2-4 şi anume: -creditorii care au luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestuia; – creditorii care au un drept real de garanţie sau, după caz, un drept de preferinţă asupra bunului urmărit, conservat în condiţiile prevăzute de lege; -creditorii chirografari titulari ai unor creanţe băneşti rezultate din înscrisuri cu dată certă ori din registre ţinute cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

– creditorul, fie să fi intervenit în timp util, respectiv până la termenul prevăzut de art. 691 alin. (1) C. pr. civ. şi anume „până la termenul stabilit de către executor pentru valorificarea, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege ori convenite de părţi, a bunurilor mobile sau imobile urmărite”, fie să fi intervenit, în mod „tardiv” (în accepţiunea art. 696 C. pr. civ.), adică după termenul prevăzut de art. 691 alin. (1) C. pr. civ., dar anterior expirării celui prevăzut de art. 869 C. pr. civ.  (pentru depunerea titlurilor de creanţă în vederea întocmirii proiectului de distribuire a sumei rezultate din urmărire). Procedura recunoaşterii creanţei se aplică şi creditorilor fără titlu care au intervenit tardiv, aşa cum prevede expres teza a II-a a art. 696 C. pr. civ., potrivit căreia „dispoziţiile art. 692 alin. (4) – (6) rămân aplicabile”.

Diferenţa între creditorii care intervin în termenul prevăzut de art. 691 alin. (1) C. pr. civ. şi cei care intervin după acest moment, dar înainte de expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creanţă prevăzut de art. 869 C. pr. civ., rezidă în prerogativele diferite conferite prin intervenţie, în sensul că primii îşi păstrează preferinţa şi rangul la distribuire (indiferent că sunt chirografari sau garantaţi), iar ultimii le păstrează doar dacă sunt garantaţi sau privilegiaţi [potrivit art. 691 alin. (2) C. pr. civ.], astfel că acei creditorii chirografari care intervin tardiv pierd preferinţa la distribuire, având dreptul să participe doar la distribuirea părţii din suma rămasă după îndestularea celorlalţi creditori garantaţi (chiar intervenienţi tardivi) sau chirografari (intervenienţi în timp util).

Iar acei creditori (garantaţi sau chirografari) care intervin „complet tardiv”, adică după expirarea termenului pentru depunerea titlurilor de creanţă, nu vor mai putea lua parte la distribuirea sumei obţinute din urmărire [art. 869 alin. (5) C. pr. civ.], astfel că sunt lipsiţi de orice prerogativă în procedura execuţională faţă de care rămân complet străini, intervenţia lor fiind respinsă.

Ca atare, pentru a se putea vorbi de creditori cu creanţe recunoscute, trebuie să fim în prezenţa unor creditori fără titlu care au intervenit, fie în timp util (până la termenul stabilit pentru valorificarea bunurilor), fie tardiv (anterior expirării termenului pentru depunerea titlurilor în vederea întocmirii proiectului de distribuire), în ambele ipoteze cererea de intervenţie fiind admisă. Este exclusă categoria creditorilor fără titlu care intervin „complet tardiv” după expirarea termenului pentru depunerea titlurilor, intervenţia acestora fiind respinsă.

Trebuie reţinut că, în principal, momentul intervenţiei determină limitele vocaţiei creditorului intervenient chirografar la distribuire şi la păstrarea/pierderea preferinţei (excepţie făcând creditorii intervenienţi garantaţi sau privilegiaţi care dacă intervin tardiv îşi păstrează rangul/preferinţa, afară de cazul în care aceştia intervin „complet tardiv” – după termenul prevăzut de art. 869 C. pr. civ. – când rămân străini de procedura respectivă) iar, aşa cum vom arăta, lipsa sau prezenţa unui titlu executoriu (şi, implicit, recunoaşterea creanţei) tranşează cu privire la toţi creditorii intervenienţi limitele prerogativelor acestora de a li se permite implicarea activă în procedura de executare prin solicitarea efectuării actelor de executare, a urmăririlor sau extinderii acestora.

– creanţa creditorului să fi fost recunoscută expres de către debitorul citat de către instanţa de executare [art. 692 alin. (5) teza I C. pr. civ. ] ori, cel puţin, să fi fost considerată recunoscută, prin lipsa debitorului citat [art. 692 alin. (5) teza a II-a C. pr. civ.]. În cazul în care creanţa creditorului este contestată, situaţia creditorului este clară, în sensul că acesta poate doar cere, în condiţiile art. 692 alin. (6) C. pr. civ., ca sumele reclamate de el să fie puse deoparte până la soluţionarea litigiului declanşat pentru obţinerea titlului executoriu.

2. Semnificaţia recunoaşterii creanţei de către debitor.

Împrejurarea că debitorul recunoaște expres sau tacit creanța creditorului nu constituie decât o justificare (beneficiu legal) pentru ca titularul acestei creanțe să participe la procedura execuțională,  însă numai la distribuirea sumelor obținute din urmărire (fie cu păstrarea rangului şi preferinţei dacă a intervenit în timp util sau chiar până la expirarea termenului stabilit pentru depunerea titlurilor dacă este garantat, fie cu pierderea oricărei preferinţe dacă este un creditor chirografar, intervenient tardiv).

Pentru înţelegerea prerogativelor recunoscute de lege creditorului în etapa ulterioară recunoaşterii creanţei, nu trebuie confundat acest beneficiu recunoscut creditorului fără titlu – dar având creanţa recunoscută – cu însuşi temeiul executării silite care, potrivit art. 632 C. pr. civ.,  presupune cu necesitate existenţa unui titlu executoriu.

Recunoașterea creanței intervenientului de către debitor (chiar de bună-credinţă fiind) și eventuala înțelegere a creditorului cu debitorul în acest sens nu sunt apte să conducă la constituirea ad-hoc a unui titlu executoriu sui-generis, în lipsa unor prevederi exprese ale legii în acest sens. Caracterul executoriu este întotdeauna conferit  de lege, în considerarea altor circumstanţe (natura juridică a actului sau creanţei, calitatea agentului instrumentator sau a autorităţii care emite actul) şi nicidecum în simpla considerare a atitudinii (disponibilităţii) părţilor cu privire la recunoaşterea existenţei creanţei.

În acest sens, sunt de observat dispozițiile art. 641 teza I-a  şi a II–a C. pr. civ. (astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe), în sensul că „înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege; orice clauză sau convenţie contrară este nulă şi considerată astfel nescrisă”, legiutorul simţind, astfel, nevoia sublinierii textuale a sursei exclusiv legale a caracterului executoriu ataşat unui titlu al creditorului.

Împrejurarea că încheierea instanţei de executare, pronunţată în condiţiile art. 692 alin. (5) C. pr. civ., constituie titlu executoriu, potrivit art. 651 alin. (4) C. pr. civ., precum şi faptul că aceeaşi instanţă, prin încheierea pronunţată, ia act de recunoaşterea expresă sau tacită a creanţei din partea debitorului nu schimbă problema, trebuind evitată tentaţia – alimentată de aceste două aspecte – de a confunda valenţele încheierii instanţei de executare cu cele ale unui titlu executoriu ce poate fundamenta o executare silită.

Încheierea instanţei de executare constituie titlu executoriu exclusiv cu privire la încuviinţarea intervenţiei, soluţia de admitere a intervenţiei fiind dispusă – dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege – atât în cazul în care debitorul recunoaşte creanţa, cât şi în cazul în care o contestă[1], astfel că atitudinea debitorului nu face decât să configureze limitele beneficiului intervenţiei, anume, fie accesul creditorului la distribuirea sumelor (în caz de recunoaştere), fie doar posibilitatea ca sumele reclamate să fie puse deoparte (în cazul contestării creanţei).

Ca atare, posibilitatea participării efective a creditorului la procesul de distribuire îşi are, în fond, justificare în însăşi recunoaşterea creanţei de către debitor, şi nu în dispoziţia formală a instanţei de încuviinţare a intervenţiei. Cu atât mai mult cu cât, în cazul contestării creanţei, nici măcar instanţa nu poate lărgi limitele de acţiune a creditorului intervenient, nevoit să se rezume la beneficiul suspendării eliberării sumelor reclamate.

A considera că încheierea instanţei prin care încuviinţează intervenţia şi ia act de recunoaşterea creanţei constituie un titlu executoriu special în favoarea creditorului ar fragiliza coerenţa interpretativă a art. 692 C. pr. civ.,  în sensul că ar trebui admis că şi în ipoteza contestării creanţei încheierea prin care se dispune încuviinţarea intervenţiei şi suspendarea eliberării sumelor reclamate, suntem tot în situaţia unui titlu executoriu în favoarea creditorului, atâta vreme cât şi în acest caz încheierea instanţei este executorie. Însă o atare idee este vădit greşită, neputându-se susţine că în ipoteza contestării creditorul are un titlu executoriu special care îl îndrituieşte la consemnarea (punerea deoparte) sumelor reclamate, întrucât o atare consemnare se dispune tocmai pentru lipsa unui titlu executoriu, până la finalizarea procesului ce are ca scop obţinerea acestui titlu.

Prin urmare, suntem nevoiţi să constatăm că executorialitatea [prevăzută de art. 651 alin. (4) C. pr. civ. ] încheierii instanţei pronunţate în condiţiile art. 692 alin. (4) şi (5) C. pr. civ. nu poate justifica sub nicio formă (fiind vorba de planuri diferite) existenţa unui titlu executoriu special în favoarea creditorului pentru a-şi întemeia în mod veritabil o executare silită care să îi permită să facă acte de executare asupra patrimoniului debitorului.

De altfel, în întreaga sa economie, art. 692 C. pr. civ. nici nu prevede expres, dar nici nu evocă în subtext, ideea unui titlu executoriu constituit prin recunoaşterea creanţei. Mai mult, aşa cum vom arăta, nici celelalte dispoziţii din materia intervenţiei nu extind semnificaţia recunoaşterii creanţei de către debitor dincolo de limitele unui simplu beneficiu legal valorificabil exclusiv în procedura în care s-a intervenit şi exclusiv pentru participarea creditorului la distribuirea sumelor obţinute prin valorificarea bunurilor.

3. Categoria aşa-numitelor „titluri executorii speciale” care ar permite efectuarea de urmăriri şi extinderea urmăririi de către creditor

În literatura juridică s-a exprimat opinia[2] în sensul că “şi creditorii cărora li s-au recunoscut creanţele au titlu executoriu creat special prin această procedură”, care ar permite creditorului intervenient să solicite efectuarea de acte de executare sau chiar extinderea urmăririi asupra altor elemente din patrimoniului debitorului.

În dezacord cu această opinie apreciem că, prin recunoaşterea creanţelor sau prin considerarea ca recunoscute a creanţelor creditorilor fără titluri, nu se constituie un titlu executoriu special, ci doar se acordă un beneficiu acestor creditori de a participa la distribuire potrivit art. 695 alin. (1) C. pr. civ sau art. 696 C. pr. civ.

Apreciem că, în procedura în care au intervenit, creditorii chirografari fără titlu şi care au intervenit fie în timp util [până la termenul stabilit pentru valorificarea bunurilor, conform art. 691 alin. (1) C. pr. civ.], fie tardiv [până la termenul stabilit pentru depunerea titlurilor în vederea întocmirii proiectului de distribuire prevăzut de art. 869 C. pr. civ.], chiar dacă au creanţele recunoscute sau considerate recunoscute în condiţile art. 692 alin. (5) C. pr.civ., în procedura execuţională în care au intervenit:

nu pot participa la urmărirea bunurilor debitorului;

– nu pot solicita efectuarea de acte de executare;

– nu pot solicita încuviinţarea de noi urmăriri (modalităţi);

– nu pot solicita extinderea urmăririi.

Argumentele susţinute de înseşi litera şi raţiunea normelor procedurii execuţionale privitoare la intervenţie şi ale celor privind temeiul executării silite, pot fi sumarizate astfel:

(i) Art. 695 alin. (1) C. pr. civ. este foarte clar în forma sa cu privire la distincţia dintre, pe de o parte, intervenienţii care au titluri executorii – singurii care pot solicita efectuarea de acte de urmărire – şi intervenienţii ale căror creanţe au fost recunoscute (deci fără titluri executorii) care pot doar participa la distribuirea sumelor rezultate din urmărire.

Textul este foarte logic în exprimare, în sensul că, pe de o parte, pot să participe la distribuirea sumelor toţi creditorii intervenienţi (inclusiv cei fără titlu ale căror creanţe au fost recunoscute), pe de altă parte, urmărirea bunurilor debitorului şi solicitarea efectuării de acte de executare fiind permisă creditorilor intervenienţi doar „dacă au titluri executorii”.

(ii) Dispoziţiile art. 694 C. pr. civ. privitoare la extinderea urmăririi nu neagă această soluţie ci, dimpotrivă, într-o manieră extrem de logică, o susţin. Trebuie observat că acest text, prin alin. (1), nu subsumează aceleiaşi categorii de creditori (care ar putea cere extinderea) atât pe cei cu titluri executorii, cât şi pe cei fără titluri, dar cu creanţe recunoscute. În paradigma art. 694 alin. (1) C. pr. civ., creditorilor chirografari ale căror creanţe au fost recunoscute le pot fi doar „indicate” alte bunuri ale debitorului cu consecinţa obligaţiei de avansare a cheltuielilor necesare pentru extinderea urmăririi de către creditorul urmăritor. Dimpotrivă, creditorii intervenienţi pot fi invitaţi să solicite extinderea urmăririi doar „dacă au titlu executoriu”, aşa cum prevede expres şi logic art. 694 alin. (1) C. pr. civ.

Formula „dacă au titlu executoriu” nu este una eronată sau accidental uzitată, ci una pertinentă şi necesară. Dispoziţia art. 694 C. pr. civ. nu cuprinde nicio contradicţie în formulare, cum ar părea la prima vedere, ci distinge, în mod adecvat, între creditorii ale căror creanţe au fost recunoscute (care nu pot solicita extinderea) şi cei intervenienţi cu titluri (singurii care pot cere extinderea). Concluzia este întărită, într-o formulare comprehensibilă, prin ultima parte a art. 694 alin. (1) C. pr. civ., în sensul că avansarea cheltuielilor se impune „în toate cazurile”, adică atât în cazul în care se poate solicita extinderea de către intervenienţi, cât şi în cazul în care sunt doar indicate bunuri urmăribile ale debitorului, întrucât extinderea nu poate fi solicitată de intervenient având în vedere lipsa titlului.

Ca atare, în formularea art. 694 alin. (1) C. pr. civ., creditorilor cu creanţe recunoscute li se poate doar „indica acestora (…) existenţa şi a altor bunuri ale debitorului care pot fi urmărite în mod util, invitându-i (…) să avanseze (…) cheltuielile necesare pentru extindere”.

Dimpotrivă, în aceeaşi paradigmă a art. 694 alin. (1) C. pr. civ., creditorilor intervenienţi li se poate „indica acestora (…) existenţa şi a altor bunuri ale debitorului care pot fi urmărite în mod util, invitându-i să ceară extinderea urmăririi şi asupra acestor bunuri, dacă au titlu executoriu, şi să avanseze (…) cheltuielile necesare pentru extindere”.

Totodată, avansarea cheltuielilor se impune „în toate cazurile”, respectiv atât în cazul în care intervenienţilor fără titlu le-au fost doar indicate bunuri ce pot fi urmărite util, cât şi în cazul în care intervenienţii cu titlu cer extinderea urmăririi.

Rămânând în cheia interpretării gramaticale a textului art. 694 alin. (1) C. pr. civ., pot fi desprinse următoarele idei uşor sesizabile:

– Indicarea existenței și altor bunuri ale debitorului se poate face de creditorul urmăritor întregii categorii de creditori chirografari evocați la începutul textului (cu titlu sau doar cu creanțe recunoscute);

– Invitația de a cere extinderea poate fi adresată creditorilor intervenienți doar „dacă au titlu” (ca atare, sfera intervenienţilor vizaţi de posibilitatea extinderii se reduce la cei cu titluri);

– Invitaţia de a avansa cheltuielile necesare extinderii se adresează „în toate cazurile”, adică în ambele ipoteze evocate anterior.

Alin. (2) al art. 694 C. pr. civ. întăreşte această concluzie, precizând două ipoteze alternative, şi anume, fie cea în care creditorul intervenient nu extinde urmărirea (atunci când o poate face în temeiul titlului lui) la bunurile indicate de creditorul urmăritor (ori, deşi o face, nu avansează cheltuielile), fie nu avansează cheltuielile necesare extinderii (extindere care nu este apanajul acestuia în lipsa titlului executoriu, ci doar al creditorului urmăritor)[3].

(iii) Interpretarea coroborată a alin. (1) şi (2) ale art. 694 C. pr. civ., corelată cu art. 695 alin. (1) C. pr. civ. poate oferi decriptarea relativ facilă a raţiunii acestor texte în sensul că acei creditori chirografari fără titlu pot doar participa la distribuire şi li se poate solicita avansarea cheltuielilor pentru extinderea executării la alte bunuri – extindere ce poate fi realizată doar de către creditorul urmăritor în această ipoteză. Extinderea urmăririi şi solicitarea de noi urmăriri (chiar şi în alte modalităţi) pot fi realizate doar de către creditorii urmăritori sau de acei intervenienţi care au titluri executorii.

(iv) Categoria aşa-numitelor titlurilor executorii speciale care s-ar constitui în favoarea intervenienţilor prin recunoaşterea creanţelor este una artificială, lipsită de temei juridic, dar şi inutilă, întrucât întreaga raţiune ce stă la baza instituţiei intervenţiei şi a efectelor acesteia pentru procedura execuţională în care s-a intervenit, exclude o astfel de inovaţie, reglementarea, în forma existentă, fiind una logică şi suficientă pentru solubilizarea problematicilor născute post-intervenţie. Semantica formulei „titlu executoriu” (regăsită în dispoziţiile art. 694 şi art. 695 C. pr. civ.) este cea legal-comună, neputând fi alterată prin modificarea extensiunii sale subsumând, forţat, în sfera acesteia, aşa-numitele titluri executorii speciale, constituite prin recunoaşterea creanţei.

4. Protecţia drepturilor creditorului urmăritor

În principal, în condiţiile art. 694 alin. (3) C. pr. civ., creditorul urmăritor are posibilitatea legală de a se opune cererilor de intervenţie făcute de alţi creditori dacă face dovada că aceştia au acţionat în frauda drepturilor lor, inclusiv printr-o recunoaştere abuzivă, fictivă, a creanţei.

Totodată, pentru cazul unei eventuale conivenţe între debitor şi creditorul intervenient fără titlu printr-o o recunoaştere pur fictivă a creanţei intervenientului doar pentru fraudarea intereselor creditorului urmăritor (fraudă care nu ar putea fi dovedită pentru a bloca însăşi intervenţia), legiuitorul a pus la îndemâna acestuia din urmă mecanismul extinderii urmăririi – realizate de către creditorul urmăritor şi nu de către intervenientul fără titlu – la alte bunuri, însă cuplat cu necesitatea avansării cheltuielilor necesare de către intervenient [art. 694 alin. (1) şi (2) C. pr. civ.].

Tot astfel, chiar în lipsa unei conivenţe în registrul recunoaşterii, creditorul urmăritor poate înlătura riscul neîndestulării creanţei sale prin apariţia în peisajul execuţional a unui creditor fără titlu cu preferinţă la distribuire (în lipsa preferinţei intervenientului, nu există un risc pentru urmăritor) prin aceeaşi extindere realizată de creditorul urmăritor susţinută, însă, cu cheltuielile de executare necesar a fi avansate de intervenient care, dacă refuză avansarea acestora, pierde preferinţa la distribuire [art. 694 alin. (2) C. pr. civ.].

5. (Im)posibilitatea prevalării creditorului de recunoaşterea creanţei într-o altă procedură execuţională

În acelaşi registru al valenţelor recunoaşterii creanţei se ridică întrebarea dacă şi în ce măsură beneficul acordat de lege creditorului a cărui creanţă a fost recunoscută poate fundamenta demersuri execuţionale ale creditorului împotriva aceluiaşi debitor într-o altă procedură decât cea în care a intervenit recunoaşterea.

De pildă, intervenientul beneficiar al recunoaşterii, nerealizându-şi creanţa în procedura în care a intervenit, iniţiază o nouă procedură execuţională, exhibând, pentru susţinerea noii cereri de executare, însăşi încheierea (executorie) prin care s-a încuviinţat intervenţia şi s-a luat act de recunoaşterea anterioară a debitorului din procedura inițială.

Dacă s-ar admite inovaţia aşa-numitelor titluri executorii speciale, ar trebui recunoscut creditorului intervenient a cărui creanţă a fost recunoscută dreptul de a se putea folosi de acest “titlu executoriu special” şi în afara procedurii în care a intervenit, pentru a declanşa, singur, o nouă executare silită, ceea ce ar fi imposibil de acceptat.

Recunoaşterea creanţei de către debitor conferă creditorului doar un beneficiu legal de a participa la distribuirea sumelor obţinute în urmărirea pornită, în temeiul unui titlu executoriu, de către alţi creditori, solubilizând astfel problematica acelui creditor care este pe cale să obţină un titlu şi care are astfel un interes prezent de a participa la distribuirea sumelor obţinute din valorificarea elementelor activului patrimonial al debitorului şi de a nu se confrunta ulterior cu insovabilitatea acestuia din urmă.

Ca atare, în cazul în care creditorul intervenient fără titlu nu îşi realizează integral creanţa (recunoscută) în procedura în care a intervenit, acesta nu va putea pe temeiul recunoaşterii creanţei şi a încheierii instanţei de executare care a luat act de această recunoaştere să obţină o încuviinţare a unei executării silite ulterioare, întrucât îi lipseşte însuşi temeiul unei executări – prevăzut de art. 632 C. pr. civ. – şi anume, titlul executoriu.

Tot astfel, în cazul în care procedura în care s-a intervenit a încetat în condiţiile art. 703 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ. pentru lipsa bunurilor debitorului, creditorul intervenient fără titlu nu va putea solicita reluarea executării pentru realizarea creanţei sale principale recunoscute pentru că nu are un titlu executoriu care să îi justifice reluarea executării, putând doar să participe la distribuirea sumelor obţinute după reluarea urmării solicitate de un alt creditor urmăritor sau intervenient (în timp util) cu titlu.

Însă nimic nu-l împiedică pe acest creditor ca, într-o intervenţie ulterioară, să se prevaleze – în faţa instanţei de executare învestită cu cererea de intervenţie – de recunoaşterea anterioară a aceluiaşi debitor cu privire la aceeaşi creanţă (nerealizată integral în prima procedură). Se constată că, în acest caz, în concret, creditorul nu se prevalează în a doua procedură de vreun titlu executoriu, ci doar de recunoaşterea creanţei, creditorul rămânând şi în a doua procedură un simplu creditor fără titlu, cu limitările impuse de lege privitoare la participarea sa exclusiv la distribuire.

6. Ipoteza creditorului intervenient cu o creanţă recunoscută având o valoare de până la 10.000 lei

Când intervine într-o urmărire imobiliară, restricţiile prevăzute de art. 813 alin. (5) C. pr. civ. – în sensul că, în cazul titlurilor executorii privitoare la creanţe a căror valoare nu depăşeşte 10.000 lei, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta nu are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar nu pot fi valorificate ori dacă debitorul refuză nejustificat de a furniza executorului judecătoresc informaţiile, lămuririle şi dovezile necesare sau dacă furnizează cu rea-credinţă informaţii incomplete în legătură cu existenţa şi valoarea unor bunuri mobile ori a unor venituri de natură a fi valorificate – aşa cum arătam pe larg într-un alt context[4], nu sunt aplicabile creditorului intervenient fără titlu a cărui creanţă recunoscută nu depăşeşte 10.000 lei, astfel că acesta poate participa la distribuirea sumelor obținute din valorificarea imobilului.

Concluzia este firească având în vedere că, pe de o parte, beneficiul recunoscut creditorului prin recunoașterea creanței rezidă tocmai și numai în posibilitatea de a participa la distribuire iar, pe de altă parte, rațiunea instituirii condițiilor prevăzute de art. 813 alin. (5) C. pr. civ. – protejarea patrimoniului imobiliar al debitorului unei creanţe relativ reduse ca valoare – nu mai subzistă în ipoteza intervenientului din moment ce imobilul debitorului a fost deja scos la vânzare la solicitarea unui alt creditor.

Însă creditorul intervenient lipsit de titlu nu poate solicita urmărirea imobiliară în cazul în care procedura execuţională în care a intervenit a vizat doar modalitatea urmăririi mobiliare, întrucât solicitarea încuviințării de noi modalități este apanajul exclusiv al creditorilor urmăritori sau intervenienți cu titlu.

7. Imposibilitatea creditorilor cu creanţe recunoscute de a cere continuarea executării în cazul în care creditorul urmăritor a renunţat la executare

Creditorii fără titlu nu pot solicita efectuarea de acte de executare [art. 695 alin. (1) C. pr. civ., interpretat per a contrario, în sensul că nu au titluri executorii veritabile], dar nici nu pot solicita continuarea executării în ipoteza în care toți creditorii urmăritori şi intervenienţi cu titluri  (în timp util) renunță la executare, pentru că – spre deosebire de aceștia din urmă – creditorul a cărui creanță a fost recunoscută nu beneficiază de independență procesuală, poziția procesuală precară a acestuia explicându-se tocmai prin lipsa unui titlu executoriu care constituie temeiul oricărei declanșări, desfășurări și continuări ale unei executări silite (art. 632 C. pr. civ)[5].

În cazul în care creditorul fără titlu a avansat cheltuieli de executare silită (pentru extinderea urmăririi efectuate de către creditorul urmăritor în condiţiile art. 694 C. pr. civ.), iar toţi creditorii urmăritori şi intervenienţi cu titluri au renunţat la executare, primul nu poate cere continuarea executării doar pentru cheltuielile de executare, întemeindu-se pe argumentul că pentru acestea deţine un titlu executoriu reprezentat de încheierea executorului judecătoresc.

Împrejurarea că, potrivit art. 666 alin. (4) teza a III-a C. pr. civ., „încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate”, nu constituie un argument pentru a justifica creditorului intervenient, fără titlu, posibilitatea de a solicita continuarea executării după renunţarea creditorilor urmăritori şi intervenienţi (utili) cu titlu, chiar dacă încheierea de stabilire a cheltuielilor constituie titlu executoriu ce ar putea, abstras de context, fundamenta o executare silită a creanţei constând în cheltuieli.

Nici încheierea de încuviinţare a executării silite pronunţate iniţial la solicitarea creditorului urmăritor renunţător, dar nici încheierea de încuviinţare a intervenţiei nu ar putea – pe temeiul art. 666 alin. (4) teza a III-a C. pr. civ.- justifica continuarea executării silite a creditorului intervenient pentru creanţa privind cheltuielile.

Încheierea prin care i se încuviinţează creditorului fără titlu intervenţia şi se constată recunoaşterea creanţei sale de către debitor (în condiţiile art. 692 C. pr. civ.), nu oferă suport pentru a se justifica punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de încheierea privind cheltuielile emisă ulterior încuviinţării intervenţiei, dar anterior renunţării la executare a creditorilor urmăritori.

Chiar dacă am fi tentaţi să ataşăm încheierii de încuviinţare a intervenţiei creditorilor fără titlu, efectul extins prevăzut de art. 666 alin. (4) teza a III-a C. pr. civ. şi asupra încheierii ulterioare de stabilire a cheltuielilor avansate de intervenient cu ocazia extinderii de către urmăritor, totuşi, valenţele încheierii de încuviinţare a intervenţiei trebuie aşezate strict în paradigma prerogativelor recunoscute intervenientului fără titlu în procedura în care intervine.

Atâta vreme cât intervenientul fără titlu, dar a cărui creanţă e recunoscută de către debitor, nu poate face acte de urmărire, extindere sau acte de executare silită, în mod logic, încheierea de încuviinţare a intervenţiei sale nu poate transcede în efecte, în respectiva procedură, aceste limite de acţiune ale intervenientului. Această încheiere doar deschide contextul ca intervenientul să-şi poată valorifica beneficiul legal recunoscut de lege acestuia în sensul de a participa la distribuire. „Încuviinţarea” produsă de încheierea prin care se admite intervenţia se reduce la acest beneficiu fără a putea întemeia – în persoana intervenientului fără titlu – prerogative privind desfăşurarea de acte de executare silită, chiar dacă subsecvent încuviinţării intervenţiei, creditorul dobândeşte un titlu executoriu reprezentat de încheierea de cheltuieli. Încheierea de admitere a intervenţiei nu poate valida creditorului aptitudini extinse dincolo de limitele pe care legea însăşi le oferă acestuia în procedura în care intervine, şi anume, dincolo de simpla posibilitate de a participa la distribuire conform vocaţiei legale [cu păstrarea preferinţei dacă intervine util, conform, art. 695 alin. (1) C. pr. civ., ori, dimpotrivă, doar la distribuirea sumei rămase după îndestularea celorlalţi creditori, dacă intervine tardiv, conform art. 696 teza I C. pr. civ.].

Doar intervenţia creditorilor cu titlu (care nu mai au nevoie de recunoaşterea creanţei), odată admisă, conferă acestora exercitarea prerogativelor legale, specifice oricărui creditor urmăritor, astfel că, în cazul în care urmăritorii renunţă la executare, intervenienţii pot continua executarea silită pentru realizarea atât a creanţei principale, cât şi a creanţei privind cheltuielile de executare.

Prin urmare, distincţia dintre posibilităţile creditorului intervenient cu titlu şi respectiv ale celui fără titlu, explică valenţele diferite ale încheierilor de admitere ale intervenţiilor în cele două ipoteze sub aspectul posibilităţilor de valorificare a creanţelor constatate prin încheierile privind cheltuielile emise ulterior intervenţiei, dar anterior renunţării la executare de către creditorii urmăritori.

Creanţa creditorului intervenient fără titlu privind cheltuielile avansate subsecvent intervenţiei sale poate fi realizată în procedura executării în care a intervenit, exclusiv prin mijloacele legale conferite acestuia, şi anume doar prin participarea la distribuirea sumelor obţinute prin urmărirea bunurilor de către ceilalţi creditori urmăritori şi intervenienţi cu titlu.

Inaptitudinea creditorului intervenient fără titlu de a efectua urmăriri, de a solicita efectuarea de acte de executare sau extinderea urmăririi, se reverberează, în mod necesar şi asupra posibilităţilor sale de a-şi valorifica  –  în procedura în care a intervenit – creanţa privind cheltuielile de executare, chiar dacă acestea din urmă sunt constatate printr-un veritabil titlu executoriu reprezentat de încheierea executorului judecătoresc. Apariţia pe parcursul executării silite a unui titlu executoriu derivat nu poate conferi creditorului intervenient, în cadrul acestei proceduri, mai multe prerogative decât cele recunoscute de lege la momentul accederii sale în procedura respectivă. Chiar dacă încheierea de cheltuieli are o individualitate distinctă şi un necontestat caracter executoriu, limitările creditorului intervenient impuse de lipsa titlului principal se întind şi asupra posibilităţilor acestuia de a-şi realiza creanţa privind cheltuielile, (in)aptitudinile creditorului fiind decise de însăşi poziţia sa în cadrul procedurii la momentul încuviinţării intervenţiei.

Din aceeaşi perspectivă a inaptitudinii creditorului intervenient de a efectua acte de executare, devine irelevant (pentru continuarea executării silite) şi efectul extins al încuviinţării executării – obţinute la momentul declanşării iniţiale a procedurii – de creditorii urmăritori  [efect prevăzut de art. 666 alin. (4) teza a III-a C. pr. civ.] asupra încheierii ulterioare de cheltuieli ce constituie titlu pentru creditorul intervenient. Dincolo de faptul că se poate discuta dacă ulterior renunţării la executare de către urmăritori acest efect supravieţuieşte în beneficiul creditorului intervenient[6], rămâne de reţinut că, în procedura în care a intervenit, creditorul fără titlu principal nu poate fi iniţiator al unor acte de executare silită nici pentru creanţa principală şi nici pentru creanţa privind cheltuielile.

Cu privire la soarta cheltuielilor necesare extinderii avansate de către creditorul intervenient fără titlu, în ipoteza în care creditorii urmăritori şi intervenienţi cu titlu renunţă la executare, apreciem că acestea vor rămâne în sarcina intervenientului pentru următoarele argumente:

– optând pentru o intervenţie într-o executare în curs, fără a avea un titlu executoriu, creditorul intervenient îşi asumă nu doar beneficiile acestui demers – respectiv, recunoaşterea creanţei cu consecinţa participării la distribuire ori punerea sumelor reclamate deoparte în cazul contestării creanţei -, ci şi dezavantajele derivând din status-ul său precar determinat de lipsa titlului; printre alte limitări, cum ar fi imposibilitatea efectuării de urmăriri sau solicitarea de acte de executare silită, intervenientul fără titlu îşi acceptă poziţia procesuală subordonată creditorilor urmăritori sau intervenienţi cu titlu, singurii cu vocaţie de a determina, prin atitudinea lor, cursul executării silite;

– în condiţiile în care, potrivit art. 670 alin. (2) teza I C. pr. civ., cheltuielile de executare sunt în sarcina creditorului renunţător, sistarea întregii executări silite prin renunţarea creditorilor urmăritori şi intervenienţi cu titlu exclude posibilitatea punerii în sarcina debitorului a cheltuielilor de executare, fiind fără relevanţă, din perspectiva debitorului, că sistarea executării a fost cauzată prin renunţarea creditorilor urmăritori sau a celor intervenienţi cu sau fără titlu; debitorul se vede confruntat cu o încetare a executării ca efect al renunţării ceea ce – în raţiunea art. 670 alin. (2) C. pr. civ. – exclude posibilitatea punerii acestor cheltuieli în sarcina debitorului;

– nici faptul că debitorul a recunoscut creanţa intervenientului fără titlu nu poate constitui un motiv valid pentru a pune în sarcina debitorului cheltuielile avansate pentru extindere, deoarece recunoaşterea creanţei şi obligaţia de suportare a cheltuielilor de executare sunt analizabile în planuri total diferite, anume, prima în contextul tranşării vocaţiei creditorului la beneficiul distribuirii, iar cea din urmă în registrul culpei delictuale a debitorului răspunzător pentru costurile executării silite care, în cauză, a fost încetată fără culpa acestuia;

– cheltuielile avansate de creditorul intervenient fără titlu nu pot fi puse nici în sarcina creditorului urmăritor renunţător, întrucât, chiar dacă extinderea pe temeiul art. 694 C. pr. civ. este realizată de creditorul urmăritor, „decizia” asupra extinderii aparţine, în final, creditorului intervenient, prin opţiunea sa de a avansa sau nu cheltuielile necesare extinderii;

– dacă, prin ipoteză, creditorul intervenient, în condiţiile art. 694 alin. (1) C. pr. civ., iniţial, la solicitarea creditorului urmăritor se arată de acord cu extinderea şi cu avansarea cheltuielilor necesare extinderii, însă, subsecvent stabilirii cuantumului acestora de către executor prin încheiere, creditorul intervenient nu le mai achită, fie pentru că nu doreşte, fie pentru că, între timp, a intervenit renunţarea de către urmăritor, încheierea de cheltuieli constituie titlu executoriu pentru executor împotriva creditorului intervenient (în sarcina căruia au fost stabilite) şi nicidecum împotriva urmăritorului, ceea ce relevă, suplimentar, că aceste cheltuieli sunt şi rămân în sarcina intervenientului, ca beneficiar al extinderii pentru care s-au stabilit cheltuielile.

8. Recuperarea cheltuielilor de executare avansate de creditorul intervenient

În condiţiile în care creditorul intervenient fără titlu nu poate solicita continuarea urmăririi, efectuarea de acte de executare şi nici extinderea urmăririi, singura ipoteză în care acesta avansează cheltuielile de executare silită este cea evocată de art. 694 C. pr. civ., şi anume, atunci când creditorul intervenient avansează cheltuielile necesare pentru extinderea realizată de către creditorul urmăritor a executării la alte bunuri ale debitorului decât cele supuse executării până la momentul intervenţiei. În această ipoteză, cheltuielile de executare sunt stabilite de către executorul judecătoresc, iar încheierea acestuia constituie titlu executoriu, potrivit dispoziţiei exprese a legii – art. 670 alin. (5) C. pr. civ.

Prin urmare, în cazul în care executarea silită nu a condus la realizarea creanţei constând în cheltuielile de executare avansate de creditorul intervenient, acesta – în temeiul titlului executoriu reprezentat de încheierea rămasă definitivă a executorului – va putea, fie să intervină într-o altă procedură execuţională prin exhibarea titlului (urmând a fi considerat creditor cu titlu), fie chiar să iniţieze, singur, o executare silită distinctă împotriva aceluiaşi debitor în cadrul căreia suma privind cheltuielile anterioare să reprezinte creanţa principală. Însă, în toate aceste cazuri, demersurile creditorului intervenient, întemeiate pe încheierea definitivă a executorului judecătoresc, vor putea viza exclusiv cheltuielile de executare avansate anterior şi nerecuperate.

Distincţia dintre temeiul reprezentat de recunoaşterea debitorului şi temeiul constând în încheierea executorului pentru cheltuieli rezidă, pe de o parte, în obiectul diferit al acestora (creanţa principală versus creanţa privind cheltuielile născută în procedura executării), iar, pe de altă parte, în temeiurile juridice diferite ale acestor creanţe (raporturile juridice iniţiale între creditor şi debitor în cadrul cărora s-a născut creanţa principală recunoscută versus raporturi juridice civile de natură delictuală în cadrul cărora s-a născut în sarcina debitorului obligaţia de plată a cheltuielilor de executare silită).

În CONCLUZIE, creditorul chirografar, intervenient în timp util, dar fără a avea un titlu executoriu și a cărui creanță a fost (considerată ca) recunoscută:

– dobândește doar beneficiul legal de a participa la distribuirea sumelor obținute prin urmărirea realizată de creditorii urmăritori sau de cei intervenienți cu titluri;

– nu poate solicita efectuarea de acte de executare sau urmăriri asupra bunurilor debitorului;

– nu are prerogativa de a solicita încuviințarea de noi modalități de executare;

– nu este îndreptățit să solicite extinderea urmăririi la alte bunuri ale debitorului, ci i se poate doar solicita să avanseze cheltuielile necesare extinderii realizate de creditorul urmăritor;

– nu poate cere continuarea executării silite dacă toţi creditorii urmăritori şi cei intervenienţi cu titlu renunţă la executare; imposibilitatea continuării executării priveşte atât realizarea creanţei principale, cât şi a celei privind cheltuielile de executare avansate în procedura în care s-a intervenit;

– nu se poate prevala de recunoaşterea creanţei de către debitor şi de încheierea care constată această recunoaştere pentru a declanşa o nouă executare silită însă poate interveni (în timp util) într-o altă executare împotriva aceluiaşi debitor în cadrul căreia rămâne creditor fără titlu;

– dacă executarea silită încetează pentru lipsa de bunuri, creditorul nu poate solicita, singur, reluarea executării silite, dar poate participa la distribuire în executarea reluată la cererea unui creditor urmăritor sau intervenient (în timp util) cu titlu;

– în cazul în care creanţa sa nu depăşeşte valoarea de 10.000 lei şi intervine într-o urmărire imobiliară, poate participa la distribuire fără a fi ţinut de restricţiile prevăzute de art. 813 alin. (5) C. pr. civ.; nu va putea, însă, să solicite urmărirea mobiliară dacă nu a fost încuviinţată anterior la cererea creditorului urmăritor;

– pentru eventualele cheltuieli avansate pentru extinderea urmăririi realizate de către creditorul urmăritor, creditorul intervenient fără titlu nu poate solicita efectuarea de acte de executare (deşi este titularul titlului executoriu reprezentat de încheierea de cheltuieli), ci doar participa la distribuire; nu va putea solicita continuarea executării pentru aceste cheltuieli dacă ceilalţi creditori renunţă la executare; va putea, însă, să se prevaleze de titlul său (încheierea de cheltuieli) fie pentru a declanşa o executare distinctă, fie pentru a interveni (ca şi creditor cu titlu) într-o altă executare împotriva aceluiaşi debitor, însă, în ambele ipoteze, doar exclusiv pentru realizarea creanţei privind cheltuielile;

– pentru eventuala recunoaştere fictivă a creanţei de către debitor (care, dacă este dovedită, poate conduce la respingerea cererii de intervenţie), precum şi pentru riscul neîndestulării creditorului urmăritor, acesta din urmă are posibilitatea de a extinde urmărirea şi la alte bunuri ale debitorului dacă intervenientul – chirografar, în timp util şi fără titlu[7] – avansează cheltuielile necesare extinderii, refuzul acestuia din urmă conducând la pierderea preferinţei sale la distribuire.



[1] Fără îndoială că – dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute de lege – instanţa va încuviinţa intervenţia şi în cazul în care debitorul contestă creanţa creditorului intervenient care a obţinut consemnarea sumelor reclamate până la soluţionarea definitivă a litigiului declanşat pentru obţinerea titlului executoriu. În condiţiile în care intervenientul a cărui creanţă a fost contestată obţine încuviinţarea instanţei de a beneficia de punerea sumelor deoparte, acesta este un participant la executare în calitate de intervenient, neputându-se concepe existenţa unor beneficii obţinute  în executare în lipsa calităţii sale de intervenient, calitate ce poate fi dobândită exclusiv prin mecanismul încuviinţării cererii sale de intervenţie.
[2] C. Dinu în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat. Vol. II-art. 527-1134, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 537 şi 539. Autorul apreciează că atât art. 694, cât şi art. 695 C. pr. civ fac referire şi subsumează aceleiaşi categorii de creditori intervenienţi, atât pe creditorii intervenienţi cu titlu, cât şi pe cei fără titlu, astfel încât, în opinia autorului, şi creditorii fără titlu cu creanţe recunoscute, având un titlu executoriu special constituit în această procedură, pot participa la urmărire, pot solicita extinderea urmăririi şi efectuarea de acte de executare silită.
[3] Pentru o analiză pertinentă și elaborată a instituţiei intervenţiei, dar cu o opinie opinie parţial diferită referitor la extinderea urmăririi, a se vedea M. Stancu, Intervenţia altor creditori, în E. Oprina, V. Bozeşan (coord.), Executarea silită. Dificultăţi şi soluţii practice, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, pp. 277-278. Potrivit autoarei „extinderea urmăririi poate fi solicitată de creditorul chirografar urmăritor atât creditorilor intervenienţi care au titlu executoriu, cât şi celor care nu au un titlu executoriu, dar ale căror creanţe au fost recunoscute de către debitor”, concluzionând că, în concret, creditorul intervenient fără titlu, dar având creanţa recunoscută, „trebuie să solicite extinderea urmăririi, însă efectuarea actelor propriu-zise de urmărire asupra bunurilor indicate de creditorul urmăritor se face la solicitarea acestuia din urmă…”. Împărtăşind pe deplin afirmaţia că intervenientul fără titlu nu poate solicita efectuarea de acte de urmărire, apreciem, totuşi, că nici extinderea nu poate fi solicitată de creditorul intervenient fără titlu cu argumentul că, pe de o parte, formularea textului art. 694 C. pr. civ. este extrem de clară (aşa cum am arătat anterior), iar, pe de altă parte, nu poate fi atribuit intervenientului – lipsit de dreptul de a solicita efectuarea de acte de urmărire – prerogativa unui demers de asemenea importanţă. Lipsa aptitudinii legale de a participa la urmărirea bunurilor şi de a solicita efectuarea de acte de executare silită [aşa cum prevede expressis verbis art. 695 alin. (1) C. pr. civ.], o implică în mod evident şi pe aceea de a solicita extinderea urmăririi.
[4] V. Bozeşan, Problematica urmăririi silite imobiliare de către creditorul având o creanţă în valoare de până la 10.000 lei, în RRES nr. 3/2016, pp.17-33.
[5] V. Bozeşan, Suspendarea executării silite la cererea creditorului faţă de ceilalţi creditori urmăritori, creditori intervenienţi şi debitor în E. Oprina, V. Bozeşan, Executarea silită. Dificultăţi şi soluţii practice, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, pp. 342-350.
[6] S-ar putea analiza dacă, odată cu renunţarea la executare a creditorilor urmăritori, efectele încheierii de încuviinţare iniţiale pronunţate la solicitarea acestora nu încetează, astfel încât încheierea de cheltuieli avansate de intervenient – chiar dacă este emisă anterior renunţării – să nu mai beneficieze de girul încuviinţării iniţiale obţinute de creditorii urmăritori renunţători. Creditorul intervenient fără titlu (privitor la creanţa sa principală), dar posesor al unui înscris (încheierea) care îi constată creanţa sa privind cheltuielile şi care îşi păstrează caracterul executoriu –expres prevăzut de art. 670 alin. (6) C. pr. civ. – ar rămâne deprivat de efectul încuviinţării executării existent până la momentul renunţării creditorilor urmăritori. Cu alte cuvinte, odată cu renunţarea creditorilor urmăritori, creditorul intervenient păstrează doar beneficul executorialităţii titlului său – încheierea de cheltuieli – fiind însă lipsit de suportul încuviinţării iniţiale obţinute de creditorii urmăritori renunţători. Totuşi, dincolo de acest raţionament de natură a completa tabloul inaptitudinii creditorului intervenient (fără titlu privind creanţa principală recunoscută) de a continua executarea pentru creanţa executorie privind cheltuielile, rămâne decisiv argumentul că, în principal, limitările impuse de calitatea sa de intervenient fără titlu îi determină inaptitudinea de a solicita continuarea executării pentru creanţa sa privind cheltuielile. Dacă argumentul s-ar fixa exclusiv pe ideea că renunţarea urmăritorilor ar suprima încuviinţarea extinsă, s-ar ajunge ca în cazul încetării executării pe temeiul art. 703 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ. (pentru lipsa bunurilor) să se permită intervenientului fără titlu să solicite reluarea executării exclusiv pentru creanţa sa privind cheltuielile (având în vedere că nu s-ar mai putea vorbi de o încetare a efectului extins al încuviinţării ca în cazul renunţării urmăritorilor), ceea ce nu poate fi admis, întrucât intervenientul fără titlu nu este în măsură să obţină, în procedura în care a intervenit, efectuarea de acte de executare pe care le-ar implica reluarea urmăririi.
[7] Doar în raport cu un creditor chirografar care a intervenit în timp util se pune problema extinderii de către creditorul urmăritor (chirografar, la rândul său), întrucât, dacă a intervenit tardiv, sunt aplicabile dispoziţiile art. 696 C. pr. civ., în sensul că intervenientul chirografar este lipsit de preferinţă, participând doar la distribuirea sumei rămase după îndestularea celorlalţi creditori intervenienţi şi urmăritori. Eventuala preferinţă a acestui creditor fără titlu, intervenient tardiv, ar putea exista doar în raport cu alţi creditori chirografari care au intervenit, la rândul lor, tardiv.


Judecător Vasile Bozeşan
Tribunalul Teleorman

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 9 de comentarii cu privire la articolul “Limitele creditorului intervenient a cărui creanţă este recunoscută de către debitor în procedura executării silite         ”

  1. Vlad FLORIA spune:

    Referitor la punctul 8 al expunerii dvs. ar fi oportună identificarea temeiului legal în baza căruia cheltuielile avansate de către creditorul intervenient, a cărui creanță a fost recunoscută de debitor, cheltuieli necesare extinderii urmăririi, ar putea fi luate în considerare la momentul distribuirii sumei rezultate din urmărire, respectiv dacă există un temei legal al întocmirii unei încheierii pentru stabilirea cheltuielilor de executare care să înglobeze aceste sume, raportându-ne la dispozițiile art. 695 C.pr.civ. privitoare la efectele intervenției „creditorii intervenienți și cei ale căror creanțe au fost recunoscute de către debitor (…) pot să participe la distribuirea sumei rezultate din urmărire în limita sumelor reclamate sau după caz recunoscute ” la prevederile art. 670 alin (4) C.pr.civ. referitoare la stabilirea cheltuielilor de executare „Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de executorul judecătoresc prin încheiere pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii” precum și cele ale art. 644 alin. (1) C.pr.civ. privitoare la calitatea de participant a creditorului intervenient și nu cea de parte în executarea silită declanșată de creditorul urmăritor.
    În situația în care am accepta posibilitatea participării la distribuirea sumei a creditorului interveninet pentru aceste cheltuieli avansate necesare extinderii urmării, fără existența unei încheieri de stabilire a cheltuielilor „de executare”, este de interes identificarea titlului în baza căruia acestea ar putea fi incluse în cazul prevăzut de art. 864 alin. (1) lit. a) C.pr.civ. „cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor”.

    • Domnule Floria,
      Autorul articolului a precizat in mod explicit si corect ca executorul judecatoresc va intocmi o incheiere de stabilire a cheltuielilor de executare necesare extinderii urmaririi.
      Articolele invocate de dvs. nu se opun emiterii unei asemenea incheieri pentru urmatoarele argumente:
      – art. 695 C.pr.civ. privitor la efectele intervenției vizeaza marja in care actioneaza creditorul intervenient fara titlu pe plan executional, in sensul ca posibilitatile de actiune ale acestuia sunt limitate doar la participarea la distribuirea sumelor reclamante sau, dupa caz, recunoscute. Si aceasta limitare este data de lipsa unui veritabil titlu executoriu care sa-i sustina interventia, participarea sa in procedura fundamentandu-se exclusiv pe recunoaşterea expresă sau tacită a creanţei din partea debitorului.
      Nasterea cheltuielilor de executare generata de solicitarea de extindere a urmaririi este consecinta fireasca a admiterii cererii de interventie, recunoasterea debitorului generand efecte inclusiv pe planul posibilitatii aparitiei unor cheltuieli de executare suplimentare.
      Asadar, recunoasterea debitorului nu trebuie sa vizeze in mod expres si cheltuilele generate de o eventuala extindere.
      – art. 644 C.pr. civ. reglementeaza categoriile generice de participanti la executarea silita, creditorii intervenienti fiind mentionati distinct de parti din considerente de ordin tehnic si pentru acuratete. Insa, odata incuviintata cererea de interventie, creditorii terti dobandesc si acestia calitatea de parti in propriul raport juridic executional nascut ca urmare a recunoasterii debitorului.
      Categoria de creditori intervenienti s-a impus a fi reglementata in mod distinct de cea a partilor intrucat, din punct de vedere al caii procedurale pe care acesti creditori o aleg, ei nu pot avea calitatea de urmaritori in sensul clasic al termenului, intrucat nu ei sunt cei care au declansat procedura de executare.
      Insa, atunci cand analizam raportul juridic executional din perspectiva subiectiva, vorbim despre parti, respectiv creditor si debitor.
      Conclusiv, distinctia cu care opereaza art. 644 C. pr. civ. este relevanta exclusiv din punct de vedere procedural, iar nu din perspectiva substantiala a raportului juridic, care priveste partile ca element al actiunii civile (in discutia de fata, al executarii silite ca si componenta a actiunii civile).

  2. Vasile BOZEȘAN spune:

    Domnule Vlad Floria,
    vă mulțumesc pentru întrebare.

    Valenţele încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare necesar a fi avansate pentru extindere au fost pe larg expuse la pct. 7 din articol. Temeiul pentru emiterea unei asemenea încheieri rezidă în prevederile art. 670 alin. (4) C.pr.civ. Referirea din cuprinsul acestui text la „partea interesată” nu trebuie interpretată strict prin raportare la distincțiile din art. 644 C.pr.civ. Chiar dacă în sensul acestui din urmă articol se face distincţie între „părţi” şi „intervenienţi”, termenul „parte interesată” din art. 670 alin.(4) C.pr.civ. cuprinde, în mod necesar şi logic, şi pe intervenienţii care trebuie să avanseze cheltuielile de executare silită pentru extindere.
    E logic, întrucât executorul stabileşte cheltuielile necesare întotdeauna prin încheiere, fiind irelevant în sarcina cui sunt stabilite, iar, pe de altă parte, e necesară încheierea de stbilire pentru ca, în concret, creditorul intervenient nu doar să ştie ce sumă trebuie să achite dar şi pentru a putea contesta efectiv acest act în cazul în care apreciează că încheierea nu este legală sau cuantumul cheltuielilor nu este corect. Mai mult,ca argument suplimentar, intervenienţii trebuie subsumaţi sferei denumite „parte interesată” – din art. 670 alin. (4) C.pr.civ.- având în vedere că aceştia pot fi chiar creditori cu titlu care fac urmăriri, solicită acte de executare etc., ceea ce implică în mod necesar cheltuieli pe care le stabileşte executorul, în mod obligatoriu, prin încheiere.
    Conclusiv, şi în cazul intervenientului fără titlu, cheltuielile necesare extinderii prev. de art. 694 C.pr.civ (extindere realizată de urmăritor)se stabilesc prin încheiere, în temeiul art. 670 alin. (4) C.pr.civ.

    Cu consideraţie,
    Vasile Bozeşan

  3. Amelia FARMATHY spune:

    Toată lumea e cu… „conclusiv”.
    Numai că acest cuvânt e adjectiv, neputând înlocui un verb la gerunziu, chiar dacă, din raţiuni care îmi scapă şi din care, totuşi, exclud varianta preţiozităţii inutile în exprimare şi a preluării unui soi de franţuzisme, pare a suna mai bine decât „concluzionând”, „conchizând” sau decât „în concluzie” care reprezintă verbe la gerunziu, respectiv un substantiv precedat de o prepoziţie, toate capabile să exprime corect, în limba română, ideea concluziei ce urmează a fi expusă.
    După cum se poate scrie şi mai puţin elegantul (nu ştiu ce are toate lumea cu „deci”, important e să nu începi o expunere cu el şi să nu îl repeţi, de prea multe ori, în respectiva expunere, altminteri, bietul adverb… conclusiv, e inofensiv) „deci”, întrucât tot o concluzie exprimă şi o exprimă corect.
    Conclusiv (potrivit DEX on line) este un adjectiv (ce trebuie scris, în topica unei propoziţii, după, sau, mai rar, în scopul unei sublinieri a mesajului transmis, înaintea unui substantiv), însemnând ” care constituie o concluzie, care conchide”.
    Adică putem spune: ideea conclusivă, exprimare conclusivă sau conclusivă abordare, dar nu cred că putem folosi un adjectiv pe post de verb la gerunziu, pe modelul lui „bref”.
    Conluzionând :), toate cele bune!

  4. Vasile BOZEȘAN spune:

    Multumesc mult, dna Farmathy!
    Ma bucur ca ati gasit/ creat context sa va manifestati…
    Fara a reduce importanta oricarei discutii despre nuantele limbajului pe care il utilizam – si la care trebuie sa fim atenti- nu pot sa imi reprim zambetul cand ma gandesc la faptul ca din tot articolul acesta, pe care, pare-se ca l-ati lecturat ( nu stiu insa cu ce intentie), doar ….micul termen „conclusiv” a fost capabil sa va ofere motiv de ….interventie ( fara titlu) si comentariu. Ma asteptam la ceva mai ….de substanta (din punct de vedere tematic) din partea unei persoane cu pretentii, ca dvs ( ptrca de acestea nu duceti lipsa…).Esential este ca v-ati solubilizat angoasa si…ati gasit, finalmente, ceva sa va justifice interventia (de altfel, pertinenta). Insa, a propos, intre primele ghilimele si cuvantul care urmeaza dupa acestea nu se pune spatiu….niciodata!!! Fiti mai riguroasa!!! (insemnand ” care constituie…o concluzie, care conchide”). Ma bucur ca va place si executarea silita, ca de altfel, stiu, orice alta tema, insa doar daca va deschide context sa va …expuneti/manifestati.
    Fiti mai ….relaxata in raporturile cu dvs! Viata e frumoasa!

  5. Amelia FARMATHY spune:

    Domnule Bozeşan, eu nu am pretenţii, am limite.
    Una dintre ele este limba română.
    Nu reacţionez la erori de tehnoredactare, inversări de litere (chestiuni care sunt inerente) sau la orice alte greşeli care derivă clar din neatenţie, toti suntem oameni supuşi erorii, dar insist să consider că limba română, corect vorbită şi scrisă, rămâne prima datorie a unui intelectual.
    După cum preţiozitatea pe care am exclus-o încă din comentariul anterior, „deci” nu vă priveşte nici direct, nici indirect, nu trebuie să aducă musafiri nepoftiţi în limba română.
    Cât priveşte ce ştiu sau nu eu în materie de drept, chiar vă rog să nu vă neliniştiţi din cauza aceasta, măcar şi pentru faptul că, pe vremea când dvs. călcaţi cu emoţie, nu mă îndoiesc, pragul INM, eu eram deja judecător de curte (cu tot tacâmul anterior, INM de 2 ani, concurs luat din prima încercare etc., mă rog, nu insist, căci nu aceasta era intenţia dvs. şi, de altfel, nici a mea).
    A, şi să nu uit, la Judecătoria Sectorului 1 am prins suficiente contestaţii la executare (din acelea excesiv de „suculente”), eventual şi câte 30-40 de bucăţi într-o singură şedinţă de vară (în care intrai cu vreo 120, 150 de bucăţi, la nivelul anilor 2005-2006, unii colegi, ce prindeau şedinţa din august, chiar şi cu câte 200 de bucăţi de dosare urgente care trebuia judecate şi pe perioada vacanţei judecătoreşti), dar, din păcate, la acel moment, deşi erau, şi pe atunci, suficiente tratate/cursuri în materie de executare silită, niciodată nu găseai în ele răspunsul la problemele pe care le ridica, în concret, un dosar având acest obiect.
    Bref, vă urez succes la doctorat, ştiu că e nevoie să scrieţi şi eu trebuie să fac la fel, dar zic să rămânem prieteni. Cu limba română.
    Şi o curiozitate, recunosc că nu mă pot abţine, fiind vorba, mai degrabă, despre o întrebare retorică, a fost vorba despre mimentism în ceea ce priveşte folosirea/preluarea adjectivului „conclusiv” sau despre o simplă coincidenţă?
    Asta pentru că aţi menţionat ceva despre relaxare în comentariul dvs., poate v-aţi relaxat şi nu aţi observat că aţi folosit acelaşi termen, mă gândesc.
    ACUM, dacă vreţi să fiţi… conclusiv (în raport de îndemnurile pe care găsiţi de cuviinţă să mi le daţi), nu o să vă răpesc plăcerea.
    Vorba dvs: viaţa e frumoasă…
    Promit să nu mai comentez la următorul dvs. articol, nu de alta dar vă atrag citiri/accesări suplimentare…
    Glumesc, desigur.
    Încă o dată succes!
    Consideraţi depăşită etapa conclusivă, rogu-vă!

  6. Vasile BOZEȘAN spune:

    Mulţumesc pentru precizări, dna Farmathy!

    1. Cu toate că, de regulă, îmi plac discuțiile purtate în contradictoriu (ca sursă a dezvoltării ideii prin suprimarea contradicțiilor sau chiar a erorilor), și, în pofida faptului că, așa cum am spus-o anterior, sincer, sunt foarte deschis la orice analiză legată de formă (cu atât mai mult, dacă privește chestiuni legate de acuratețea limbii române), am fost surprins să constatat că la un articol privitor la o temă extrem de problematică și analizată diferit în doctrină, singura critică venită din partea dvs a vizat…termenul „conclusiv”. Da, într-adevăr, având în vedere experienţa dvs (pe care nu o neg ci, dimpotrivă, sincer, o respect) aşteptam o privire „critică” pe fond sau chiar o sugestie, o recomandare privind soluțiile/argumentele propuse de mine. M-ar fi bucurat foarte foarte mult.
    2. Nu am orgolii când e vorba despre o idee, o temă, o soluţie, o abordare critică a unei afirmaţii sau analize. Dimpotrivă, le aştept, le caut, le doresc şi îmi plac.
    3. Chiar privitor la termenul „conclusiv”, dacă intervenţia dvs ar fi fost receptată în alt registru (de pildă, v-ați fi exprimat, concomitent, și o opinie privitoare la fondul articolului, convingandu-mă de buna dvs intenție) s-ar fi putut face o discuţie frumoasă, cum ar fi de pildă, analiza dacă nu cumva acest termen, pus la începutul frazei, nu ar avea o valoarea adverbială (?!)(„conclusiv spus”) sau dacă, deşi i se păstrează valoarea adjectivală, nu i se poate ataşa,cumva, cu existenţă implicită, un anumit substantiv (?!). Ori, de ce nu, o recunoaştere expresă că poate chiar e greşită utilizarea lui, în modalitatea în care am făcut-o.
    4. Utilizarea termenului în ambele comment-uri a fost pur accidentală. Vă asigur. Acestea au fost scrise concomitent, vizând aspecte, în mare parte, diferite.
    5. În concluzie/conclusiv (spus), atenţia dvs. pentru limba română (pe care v-o împărtășesc şi respect) nu şi-a găsit, din păcate, locul şi momentul tocmai potrivite, contextul reclamând cu necesitate și o intervenţie critică pe fond,cu atât mai mult cu cât tema e …fascinantă, problematică şi practică.
    Abia acum, şi din punctul meu de vedere, discuţia despre „conclusiv” (în acest context) e închisă.

  7. Amelia FARMATHY spune:

    Sa fiu sinceră……, eu am detestat contestaţiile la executare.
    De regulă, cele mai inepte critici sau apărări pe acolo le regăseai, iar aşteptarea copiei de pe dosarului de executare_ în cazurile în care apreciam necesară respectiva copie, de multe ori fiind inutilă pentru că respectabilul contestator formula critici împotriva hotărârii ce constituia titlul executoriu, iar nu legat de executarea acesteia_ putea deveni frustrantă(cu toată „paranoia”, pardon, panoplia de ameninţări cu amenda, nu rezolvai nimic, adică tot nu venea dosarul, iar dacă era vorba despre un executor căutat, amenda era cât bacşişul pe care îl lăsa la restaurant), astfel încât, nu de puţin ori, m-am gândit să mă duc personal să îl studiez la biroul executorului.
    Evident,având în cap tot pomelnicul începând cu „prestigiul instanţei” etc., nu am pus în practică gândul, deşi, forţând puţin diapazonul juridic, i-aş fi zis respectivului că m-am înfiinţat la sediul lui …să cercetez înscrisuri.
    Spre deosebire de noi, juzii, procurorii pot să le şi „ridice”, eu aş fi rămas doar cu cercetatul.
    EU, sincer, îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat de ele.
    După ce am motivat, să nu exagerez, dar cred că au fost de ordinul sutelor, îmi ajunge respectiva activitate pentru o viaţă întreagă.
    Uite, am zis şi ceva despre contestaţiile la executare, după cum vă pot asigura că am convingerea că etapa executări silite e cea mai grea din tot procesual pentru bietul creditor.
    Căci a fost „inventată” contestaţia la executare în scopuri nobile, dar, dacă e să fim sinceri şi să privim jurisprudenţa, ea e folosită, de cele mai multe ori, exclusiv pentru a întârzia executarea.
    Niciodată nu e locul potrivit pentru o „critică”, numai că, deşi, poate, nu aţi sesizat, în comentariul meu iniţial nu am făcut decât să vorbesc despre afurisitul acela de „conclusiv”, dvs. sunteţi cel care m-aţi cam „trimis la plimbare” sau măcar aţi încercat, în comentariul replică.
    Acum chiar că plec la ..plimbare, dar nu aş vrea să las în urmă o supărare.
    Măcar concluzia să o extragem pozitivă, chiar dacă dialogul nu a părut în această notă.
    Dacă v-am supărat, îmi pare rău, nu a fost în intenţia mea, dar sper că aţi renunţat la afurisitul acesta de conclusiv, cu sau fără alte părţi de vorbire subînţelese, rămase nemenţionate din dorinţa de a scurta expunerea.
    Această ultimă variantă reprezintă ieşirea perfectă din….. cercul conclusiv, căci e una corectă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate