Secţiuni » Comunicare profesională » Comunicate profesionişti
Comunicate profesionişti
Publicare comunicate şi informări profesionale
2 comentarii

MAREŞ / DANILESCU / MAREŞ s-a asociat cu Dan Lupașcu, vizând poziția de lider pe piața avocaturii penale de afaceri din România


14 noiembrie 2016 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night
Mihai Mareș

Mihai Mareș

Dan Lupașcu

Dan Lupașcu

Firma de avocați MAREȘ/ DANILESCU / MAREȘ  s-a asociat – în forma conlucrării profesionale exclusive – cu Cabinetul de avocatură  coordonat de Dan Lupașcu.

Structura astfel creată (SCA MAREȘ/ DANILESCU / MAREȘ în asociere cu CI Dan Lupașcu) este specializată în dreptul penal al afacerilor și se va ocupa îndeosebi de marile dosare de corupţie, precum şi  de cele de infracţionalitate economico-financiară şi administrativă.

Această asociere vizează formarea unui grup reprezentativ de avocaţi specializaţi în drept penal-comercial şi  gestionarea integrată a acuzaţiilor de infracţionalitate economico-financiară şi administrativă- corupţie, spălare de bani, evaziune fiscală, delapidare, gestiune frauduloasă, înșelăciune, manipulare bursieră etc.

Specializarea în dreptul penal-comercial presupune abordarea, cu echipe mixte, a unor dosare complexe, care conțin acuzații sofisticate de infracționalitate aduse acționarilor sau asociaților, conducerilor executive, companiilor ori instituțiilor, în cauze instrumentate de unitățile de elită ale Ministerului Public, respectiv DNA și DIICOT.

Înființată în anul 2011, MAREȘ/ DANILESCU / MAREȘ are o echipă de avocați de top, ce reprezintă cu succes companii multinaționale, clienți de nivel înalt, executivi corporativi și mari instituții financiare internaționale.

Indubitabil, Societatea are una dintre cele mai performante practici de penal-comercial de pe piața de gen, cea mai nouă dovadă fiind acordarea premiului Defense Law Firm of the Year 2016” de către Global Law Experts.

Mihai Mareș, coordonatorul firmei, este singurul avocat român recunoscut/propus de Global Law Experts ca specialist în gestionarea cazurilor de drept penal al afacerilor, fiind de asemenea considerat un lider in domeniu de către publicația britanică Legal500. Având o bogată experienţă în dosare penal-economice, practica sa se concentrează în cea mai mare parte pe reprezentarea directorilor executivi, antreprenorilor, marilor grupuri industriale, instituţiilor financiare, marilor companii internaţionale şi ale celor locale într-o gamă largă de domenii care implică contabilitatea, fraudele financiare şi fiscale, luarea de mită sau încălcări ale normelor de concurenţă şi de mediu.

Referindu-se la această colaborare, avocatul Mihai Mareș a declarat: „Am constatat că între noi există multe compatibilități profesionale. Asocierea între Societatea  MAREȘ/ DANILESCU / MAREȘ şi Cabinetul de avocatură coordonat de Dan Lupașcu va extinde aria de acoperire a Departamentului de Drept penal al afacerilor din firma noastră şi va creşte ritmul de procesare al dosarelor.

Înființat în cursul acestui an, Cabinetul de avocatură având ca titular pe Lupașcu C. Dan s-a axat, în principal, pe acordarea de asistență juridică în cazuri celebre, intens mediatizate.

Dan Lupașcu a activat ca judecător peste 25 de ani, ocupând mai multe funcții de conducere în cadrul instanțelor judecătorești din Capitală , precum și în Consiliul Superior al Magistraturii (fiind primul președinte al acestei instituții). În paralel cu remarcabila activitatea judiciară (în domeniul dreptului penal și dreptului privat) desfășoară neîntrerupt activitate didactică de 23 de ani, astfel: la Universitatea Creștină “ Dimitrie Cantemir “ (1993-1995); la Universitatea din București (1994-1995); la Institutul Național al Magistraturii (1993 la zi); la Universitatea “Nicolae Titulescu“ din București (2002 la zi). Este doctor în drept al Universității București din anul 2001 în domeniul dreptului procesual penal, formator la Institutul Național al Magistraturii în domeniul dreptului civil (din anul 1993 la zi) și director al Departamentului de Drept Privat al Universității “Nicolae Titulescu“ din București. A publicat numeroase lucrări științifice în materie penală, comercială și civilă (articole, studii, note,monografii, culegeri de practică judiciară, culegeri de acte normative etc), apreciate în lumea juridică. În anul 2000 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul național “Steaua României“ în grad de ofițer “pentru merite deosebite în elaborarea jurispudenței și corecta aplicare a legilor”.

 Dan Lupașcu a arătat că: „În forma agreată, ne reunim eforturile de abordare cu profesionalism și promptitudine îndeosebi a dosarelor complexe din domeniul infracționalității economico- financiare și administrative, inclusiv din mediul politic. Punem în slujba clienților noștri cunoștințele dobândite în aceste ramuri ale dreptului, precum și o vastă experiență profesională.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică