Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Comunicate profesioniştiEvenimenteRecrutareBarouriExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Conducerea ICCJ s-a întâlnit cu experții CE ref. MCV


17 noiembrie 2016 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Content, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Miercuri, 16 noiembrie 2016, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut loc întâlnirea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor instanţei supreme cu experţii Comisiei Europene, în cadrul misiunii de evaluare privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, potrivit unui comunicat al ICCJ.

Preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au prezentat evoluţiile înregistrate în ultimii 10 ani de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea mecanismelor de unificare a jurisprudenţei, reglementate în Codul de procedură penală şi în Codul de procedură civilă – recursul în interesul legii şi sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în soluţionarea cauzelor de corupţie la nivel înalt, precum şi în materia incompatibilităţilor.

S-a pus accent pe progresele înregistrate de instanţa supremă în punerea în aplicare a noilor Coduri, dar şi pe aspectele referitoare la punerea în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale a României, precum şi pe cooperarea cu alte instituţii.

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro