BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Infracţiunea de proxenetism

21.11.2016 | Andrei PAP
Abonare newsletter
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016 a fost publicată Decizia nr. 20/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală, în Dosarul nr. 9.395/30/2015 prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, dacă, „în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal”.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.395/30/2015, Curtea de Apel Timişoara – Secţia I penală – a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept dacă în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia I penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

Potrivit art. 213 alin. (1) din Codul penal, constituie infracţiunea de proxenetism determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane.

O primă observaţie care se impune a fi făcută sub aspectul incriminării faptei de proxenetism în noul Cod penal este legată de locul în care se află aceasta, respectiv în titlul I al părţii speciale, în cap. VII – Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile.

În Codul penal din 1969, această faptă era incriminată (într-o variantă modificată) în art. 329, situat în titlul IX – Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, cap. IV – Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.

În doctrină, este considerată firească incriminarea în titlul destinat protecţiei persoanei, printre infracţiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, libertatea persoanei fiind principala valoare protejată prin aceasta (V. Cioclei în Codul penal – Comentarii pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 446).

A doua observaţie care trebuie făcută este legată de dispoziţiile care definesc infracţiunea continuată în actualul Cod penal.

Astfel, potrivit art. 35 alin. (1) din Codul penal, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Se observă, aşadar, că faţă de reglementarea anterioară (art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969), legiuitorul a impus o condiţie suplimentară pentru a ne afla în prezenţa unei infracţiuni continuate.

Astfel, pe lângă unitatea de subiect activ, de rezoluţie infracţională şi a actelor de executare, noul legiuitor a impus şi condiţia unităţii persoanei vătămate.

Pentru a aprecia însă dacă într-o anumită situaţie ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni continuate trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd că, în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic.

În concret, pentru a aprecia dacă în cazul infracţiunii de proxenetism sunt aplicabile dispoziţiile din Legea de punere în aplicare a Codului penal (Legea nr. 187/2012), este necesar a se stabili care este obiectul juridic, respectiv valoarea socială ocrotită, şi, drept urmare, titularul acesteia.

În acest demers, se consideră că trebuie avută în vedere, pe lângă consideraţiile privitoare la capitolul în care se află această incriminare, şi Decizia nr. XVI din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, cu privire la raportul dintre infracţiunea de proxenetism prevăzută în art. 329 din Codul penal şi infracţiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008).

Astfel, potrivit deciziei amintite, distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul penal (din 1969) este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, aceasta este apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 din Codul penal (din 1969), apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

Înalta Curte consideră utilă această decizie întrucât, potrivit Codului penal actual, infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 se află în acelaşi capitol în care se găsesc şi infracţiunile de trafic de persoane (art. 210 din Codul penal), respectiv trafic de minori (art. 211 din Codul penal).

Aşadar, reţinând şi considerentele expuse mai sus, dar şi pe cele din decizia amintită, se poate trage concluzia că valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de proxenetism conform art. 213 din Codul penal este libertatea persoanei, iar titularul acesteia este chiar persoana „exploatată”, care devine astfel subiect pasiv al infracţiunii.

În sprijinul acestei opinii este şi Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015 pronunţată de Curtea Constituţională (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016), sesizată cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că „Pornind de la grupul de infracţiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul juridic principal al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relaţii care presupun procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă, în condiţii de respect pentru regulile de morală şi de asigurare a demnităţii umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană”.

Concluzionând, cu privire la acest aspect, Înalta Curte consideră că subiectul pasiv principal al acestei infracţiuni este persoana „exploatată”, nefiind incidente dispoziţiile art. 238 lit. b) din Legea de punere în aplicare a Codului penal (Legea nr. 187/2012) amintite mai sus, privitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal în unele situaţii speciale.

În aceste condiţii se impune a concluziona că, ori de câte ori, prin acte de executare diferite (de înlesnire a practicării prostituţiei), ar fi vătămate mai multe persoane, nu ne-am afla în prezenţa unei infracţiuni unice continuate, ci a unui concurs de infracţiuni, dat de numărul persoanelor vătămate prin săvârşirea acelei infracţiuni.

Aceasta deoarece, potrivit art. 38 din Codul penal, există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.

De asemenea, se prevede că există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

Însă, conform art. 213 alin. (1) din Codul penal, constituie infracţiunea de proxenetism, aşa cum s-a arătat, determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane.

Astfel că, faţă de vechea incriminare a proxenetismului (art. 329 din Codul penal din 1969), în Codul penal actual se prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei poate avea ca subiect pasiv una sau mai multe persoane care se prostituează, fără ca această împrejurare să aibă vreo influenţă în a caracteriza activitatea infracţională ca fiind o infracţiune unică. Numărul persoanelor „exploatate” are ca efect firesc agravarea răspunderii făptuitorului între limitele speciale de pedeapsă. Aşadar, în cazul în care infracţiunea de proxenetism se săvârşeşte asupra mai multor subiecţi pasivi, persoane majore, fapta este tipică în forma unităţii (în acelaşi sens şi noul Cod penal – partea specială, coordonator Sergiu Bogdan, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 139).

Aceeaşi este situaţia şi în cazul în care victimele sunt minore întrucât dispoziţiile art. 213 alin. (3) din Codul penal trimit la alin. (1) şi, respectiv, la alin. (2) ale aceluiaşi articol, stabilind doar limite majorate ale pedepselor în acest caz.

În situaţia în care printre persoanele „exploatate” se află şi minori alături de majori, încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal.

Pe de altă parte, nu se poate reţine o infracţiune unică de proxenetism în toate cazurile în care o persoană săvârşeşte acte de executare tipice acestei infracţiuni faţă de mai multe persoane, ci doar atunci când există o anumită legătură între acestea, dată de timpul, locul, modalităţile concrete de săvârşire etc.

Astfel, deşi în cazurile analizate mai sus s-a reţinut că există o infracţiune unică de proxenetism, chiar dacă sunt mai multe persoane vătămate, nu se vorbeşte de o infracţiune unică continuată, ci de o infracţiune unică complexă.

S-au avut în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Codul penal care prevăd că infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.

Incriminări similare există şi în alte dispoziţii ale Codului penal [de exemplu, art. 189 alin. (1) lit. f) sau art. 192 alin. (3) ] şi au existat şi în cele ale Codului penal din 1969 [de exemplu, art. 176 lit. b) sau art. 178 alin. 5], când fapta a fost săvârşită asupra a două sau mai multe persoane. Însă pentru a exista o singură infracţiune (complexă), doctrina şi practica au stabilit că este necesar ca acţiunile să fie săvârşite în aceeaşi împrejurare sau cu aceeaşi ocazie (Decizia de îndrumare nr. 4 din 28 mai 1970 a Plenului Tribunalului Suprem).

Se apreciază că, faţă de modul de săvârşire a infracţiunii de proxenetism, care de cele mai multe ori presupune o anumită desfăşurare în timp şi o repetare a actelor de executare, date de natura infracţiunii, o legătură între actele de executare exercitate asupra mai multor persoane (sub forma înlesnirii practicării prostituţiei) ar putea fi dată de locul, timpul sau modalitatea concretă de săvârşire.

Pe de altă parte, atunci când infracţiunea se săvârşeşte de către o persoană asupra aceleiaşi/aceloraşi persoane vătămate, prin acte de executare repetate, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 35 alin. (1) din Codul penal, se vor reţine aceste dispoziţii, infracţiunea fiind unică în formă continuată.

Faţă de cele expuse mai sus, se apreciază că:

– ori de câte ori infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra unei singure persoane vătămate majore sau minore, se va reţine o singură infracţiune de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, respectiv de art. 213 alin. (3) din Codul penal, după caz;

–  în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore, „în aceeaşi împrejurare”, se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) din Codul penal, în formă simplă;

– în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate minore, în „aceeaşi împrejurare”, se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (3) din Codul penal, în formă simplă;

– în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în „aceeaşi împrejurare”, se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă;

– în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte de către o persoană asupra aceloraşi persoane vătămate majore şi/sau minore, prin acte repetate, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, se va reţine o singură infracţiune de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, după caz, în formă continuată, conform art. 35 alin. (1) din Codul penal;

–  ori de câte ori infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi/sau minore, fără legătură între ele, se va reţine un concurs de infracţiuni, prevăzut de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, după caz, cu reţinerea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în Dosarul nr. 9.395/30/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă „în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 din Codul penal – în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei, dacă faptele sunt săvârşite faţă de o persoană majoră şi de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracţiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracţiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal şi art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal”.

Stabileşte că în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în „aceeaşi împrejurare”, se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă.

Ori de câte ori infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi/sau minore, fără legătură între ele, sa va reţine un concurs de infracţiuni, prevăzut de art. 213 alin. (1), art. 213 alin. (3) sau art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, după caz, cu reţinerea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal”.

Andrei Pap

 

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week