Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Condamnare definitivă


21 noiembrie 2016 | Georgiana-Camelia LUCIU
Secţiuni: Activitate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice
Georgiana-Camelia Luciu

Georgiana-Camelia Luciu

ICCJ. Trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Condamnare definitivă.

Prin decizia penală nr. 177 din 10.11.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:

1. Condamnă pe inculpatul I. M. D., senator în Parlamentul României, la data faptelor, la o pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență (două infracțiuni din care una în formă continuată) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

2. Condamnă pe inculpatul E. C. Ș., consilier parlamentar, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul E. C. Ș. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 100 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 6 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Sector 6.

Confiscă de la inculpatul I. M. D. suma de 180.000 euro (echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății) prin obligarea acestuia la plata către stat a acestei sume.

Confiscă de la inculpatul E. C. Ș., suma de 20.000 euro (echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plății) prin obligarea acestuia la plata către stat a acestei sume.

Dispune plata sumei de 10.000 lei stabilită în sarcina inculpatului I. M. D. cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din cauțiunea consemnată la bancă de inculpat.

Obligă apelantul intimat inculpat I. M. D. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Dispune desființarea totală a înscrisului falsificat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 22 iulie 2014 (comunicat 1092/VIII/3 din 23 iulie 2014).

Text neoficial, destinat mass-media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional
JURIDICE Comunicare
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro