Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul familiei
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti
2 comentarii

Părintele „aligator”
21.11.2016 | Amelia FARMATHY

Secţiuni: Dreptul familiei, Opinii, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Amelia Farmathy

Amelia Farmathy

Propunerea legislativă privind alienarea parentală și raporturile patentale a stârnit numeroase comentarii pe JURIDICE.ro…

Dincolo de pasiuni, de argumente, de indignări, rămâne un adevăr: oricât s-ar dori a se amesteca autoritatea (aceea care doreşte a „opri alienarea”) în viaţa de familie a unui copil care are mamă şi tată la două adrese, nu va rezolva mare lucru, dar va face un „mare” lucru, aşa cum văd că se pune mare preţ zilele acestea: va pedepsi… Dar, oare, îl va pedepsi pe părintele „alienator”(sper că am scris bine, încă mi-e prea proaspătă ideea, că noţiune mai are un pic până să ajungă, trebuie să treacă, mai întâi, testul cărţilor de drept) sau pe copil?

Mă tem că, deşi o parte dintre dvs. sunteţi nişte practicieni fericiţi (aveţi vieţi de familie împlinite şi e foarte bine aşa), nu prea ştiţi ce înseamnă să rezolvi dileme mult mai „simple”, spre exemplu, să încredinţezi copilul părintelui „alienator”, când, în partea cealaltă, stă o mamă care, fără îndoială, îşi iubea copilaşul, dar pentru care singura rezolvare a unei situaţii oarecum normale (se certaseră rău cei doi soţi) a fost să ia, într-un moment de dramă exagerată, un pumn de pastile?
Să las copilaşul de şapte ani… cu ea?
Oare era o mamă potrivită?
Că bună, cred că era.

Copilaşul, adus la „vorbitor” (am vrut să îl văd, deşi avea sub 10 ani, în urmă cu vreo 11 ani), îmi zice de rău despre mami. E, evident, influenţat.
E cazul clasic în care aş fi picat, Doamne fereşte, taman pe această propunere de lege.
Şi ce era să fac (spre actuala abordare, privind)?
Să îl trimit pe tată la psiholog, şi pe copil la nu ştiu ce şedinţe cu acelaşi psiholog sau cu altul, să le dau viaţa peste cap, mai mult decât era deja, sau să le las viaţa lor… aşa cum era?

Am zis să îi las aşa cum erau. Era „răul” cel mai mic.

Acum, după actualele preconizate standarde, instituiam „terapie de grup” şi, aşteptând nişte concluzii pe care le-aş fi bănuit şi singură (copil nefericit, influenţat, manifestând nu ştiu câte comportamente de x feluri), aş fi făcut, mă întreb, ce anume altceva?

Vă rog să mă îmi iertaţi sinceritatea, dar de ceva vreme observ că se tinde a se transforma psihologul într-un soi de preot, cu enorma diferenţă că, dacă în confesionalul sau sub patrafirul de spovedanie al preotului, încă nu e obligatoriu să intri, de cabinetul psihologului nu pare a se mai scăpa…

Dacă vreţi eficienţă, atunci faceţi cumva să modificaţi legea şi să impuneţi regula celor două săptămâni: 1/2 din lună la mama, 1/2 la tata.

Dacă nu vor, obligaţi-i, dacă unul dintre ei cere acest lucru, până creşte micuţul şi poate alege (vârsta de 14 ani cred că ar fi suficientă, pentru a credita copilaşul cu opţiuni şi pentru a renunţa să ne mai băgăm, cu intenţii nobile, în viaţa lui), căci, dacă au conceput un copil, au nişte obligaţii „în trei”, ca să spun aşa.
Şi terminăm cu alienarea şi cu situaţiile absolut absurde care, dincolo de teoria ce poate suna bine, se dovedesc extrem de consumante psihic şi pentru copii, şi pentru părinţii care – by the way -, oricât ar fi duşi la psiholog, tot se vor urî (din aceste resorturi provine tot circul în centrul căruia stă micuţa lor făptură), doar că, poate, vor învăţa să ascundă mai bine această realitate.

Proiectul acesta nu va rezolva drama copilului cu părinţi (ce nu se înţeleg defel) la două adrese, ci doar o va instituţionaliza.

E, cinic vorbind, dar şi sincer în egală măsură, o pâine bună de mâncat pentru avocaţi şi psihologi, dar o anafură tare amară pentru copilaş.
Cu sau fără psiholog, el tot cu părinţii săi va rămâne, doar că statul va arata că este preocupat.

Şi va face ce ştie mai bine: va consilia şi va pedepsi. Pe părintele „aligator”.

Iar dacă îmi veţi da exemplul Vestului sau al celui de peste mări şi tări, nu mă veţi convinge, căci ei au găsit soluţii, nu rezolvări, soluţiile le oferă instituţiile, prin proceduri, rapoarte, statistici, în timp ce rezolvarea, de multe ori, nici nu există, în realitate.

Judecător Amelia Farmathy
Curtea de Apel Bucureşti

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti