Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Avocaţii din Baroul Bucureşti, Baroul Ilfov, Baroul Dolj şi Baroul Timiş beneficiază de 40% reducere. UNBR încurajează extinderea la nivelul tuturor barourilor. Executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM beneficiază de 20% reducere.
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Părintele „aligator”

21.11.2016 | Amelia FARMATHY

Amelia Farmathy

Amelia Farmathy

Propunerea legislativă privind alienarea parentală și raporturile patentale a stârnit numeroase comentarii pe JURIDICE.ro…

Dincolo de pasiuni, de argumente, de indignări, rămâne un adevăr: oricât s-ar dori a se amesteca autoritatea (aceea care doreşte a „opri alienarea”) în viaţa de familie a unui copil care are mamă şi tată la două adrese, nu va rezolva mare lucru, dar va face un „mare” lucru, aşa cum văd că se pune mare preţ zilele acestea: va pedepsi… Dar, oare, îl va pedepsi pe părintele „alienator”(sper că am scris bine, încă mi-e prea proaspătă ideea, că noţiune mai are un pic până să ajungă, trebuie să treacă, mai întâi, testul cărţilor de drept) sau pe copil?

Mă tem că, deşi o parte dintre dvs. sunteţi nişte practicieni fericiţi (aveţi vieţi de familie împlinite şi e foarte bine aşa), nu prea ştiţi ce înseamnă să rezolvi dileme mult mai „simple”, spre exemplu, să încredinţezi copilul părintelui „alienator”, când, în partea cealaltă, stă o mamă care, fără îndoială, îşi iubea copilaşul, dar pentru care singura rezolvare a unei situaţii oarecum normale (se certaseră rău cei doi soţi) a fost să ia, într-un moment de dramă exagerată, un pumn de pastile?
Să las copilaşul de şapte ani… cu ea?
Oare era o mamă potrivită?
Că bună, cred că era.

Copilaşul, adus la „vorbitor” (am vrut să îl văd, deşi avea sub 10 ani, în urmă cu vreo 11 ani), îmi zice de rău despre mami. E, evident, influenţat.
E cazul clasic în care aş fi picat, Doamne fereşte, taman pe această propunere de lege.
Şi ce era să fac (spre actuala abordare, privind)?
Să îl trimit pe tată la psiholog, şi pe copil la nu ştiu ce şedinţe cu acelaşi psiholog sau cu altul, să le dau viaţa peste cap, mai mult decât era deja, sau să le las viaţa lor… aşa cum era?

Am zis să îi las aşa cum erau. Era „răul” cel mai mic.

Acum, după actualele preconizate standarde, instituiam „terapie de grup” şi, aşteptând nişte concluzii pe care le-aş fi bănuit şi singură (copil nefericit, influenţat, manifestând nu ştiu câte comportamente de x feluri), aş fi făcut, mă întreb, ce anume altceva?

Vă rog să mă îmi iertaţi sinceritatea, dar de ceva vreme observ că se tinde a se transforma psihologul într-un soi de preot, cu enorma diferenţă că, dacă în confesionalul sau sub patrafirul de spovedanie al preotului, încă nu e obligatoriu să intri, de cabinetul psihologului nu pare a se mai scăpa…

Dacă vreţi eficienţă, atunci faceţi cumva să modificaţi legea şi să impuneţi regula celor două săptămâni: 1/2 din lună la mama, 1/2 la tata.

Dacă nu vor, obligaţi-i, dacă unul dintre ei cere acest lucru, până creşte micuţul şi poate alege (vârsta de 14 ani cred că ar fi suficientă, pentru a credita copilaşul cu opţiuni şi pentru a renunţa să ne mai băgăm, cu intenţii nobile, în viaţa lui), căci, dacă au conceput un copil, au nişte obligaţii „în trei”, ca să spun aşa.
Şi terminăm cu alienarea şi cu situaţiile absolut absurde care, dincolo de teoria ce poate suna bine, se dovedesc extrem de consumante psihic şi pentru copii, şi pentru părinţii care – by the way -, oricât ar fi duşi la psiholog, tot se vor urî (din aceste resorturi provine tot circul în centrul căruia stă micuţa lor făptură), doar că, poate, vor învăţa să ascundă mai bine această realitate.

Proiectul acesta nu va rezolva drama copilului cu părinţi (ce nu se înţeleg defel) la două adrese, ci doar o va instituţionaliza.

E, cinic vorbind, dar şi sincer în egală măsură, o pâine bună de mâncat pentru avocaţi şi psihologi, dar o anafură tare amară pentru copilaş.
Cu sau fără psiholog, el tot cu părinţii săi va rămâne, doar că statul va arata că este preocupat.

Şi va face ce ştie mai bine: va consilia şi va pedepsi. Pe părintele „aligator”.

Iar dacă îmi veţi da exemplul Vestului sau al celui de peste mări şi tări, nu mă veţi convinge, căci ei au găsit soluţii, nu rezolvări, soluţiile le oferă instituţiile, prin proceduri, rapoarte, statistici, în timp ce rezolvarea, de multe ori, nici nu există, în realitate.

Judecător Amelia Farmathy
Curtea de Apel Bucureşti


Aflaţi mai mult despre , ,

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Părintele „aligator””

  1. Dan TIMAR spune:

    Scurt istoric, pe ultimii 50 de ani:
    – pana in 1990 (25 de ani), numarul divorturilor cu minori a fost extrem de redus, intrucat un asemenea „eveniment” afecta negativ statutul socio-profesional al parintilor, respectiv extrem de negativ pe minorul care, dintr-o data, devenea „altfel” decat marea majoritate a colegilor de clasa sau de joaca. In societate (macro) si in familie (micro) se mergea pe principiul „Taci si inghite!”. Putinele divorturi erau reglementate in civil de Codul Familiei, respectiv Art 305 si 307 CP. Din aceleasi considerente politice, concubinajul cu copii era la fel de blamat ca divortul, in general graviditatea „logodnicei” ducand expres la o casatorie. Mamele divortate primeau copiii in proportie covarsitoare dar, ptr a-si salva cat de cat imaginea de „divortata”, erau silite sa demonstreze un comportament moral impecabil.Supravegheate de vecine ( divortata ramane oricand un pericol), de sectorist, de scoala, sarmana mama nu isi dorea decat ca tatal sa-si indeplineasca „dreptul de vizita” ca sa poata si ea, din cand in cand, sa se simta femeie. Ca atare, alienarea parentala (dorinta custodianului de a indeparta minorii incredintati de necustodian) era, evident, inexistenta.
    – 1990-2003 (12 ani). Schimbarea politica a generat o liberalizare a comportamentului „matern”, daca nu gresesc, liberalizarea avortului si graviditatii (fara consimtamantul tatalui), devenind una din lozincile libertatii feminine. Vorbim inca despe acelasi cadru legal civil si penal. Divorturile cu minori..explodeaza, majoritatea fiind initiate de catre sotiile care se considerau fie agresate, fie nesatisfacute. Judecatorii acestor divorturi sunt OBLIGATI sa aplice legile existente. E perioada in care multi judecatori barbati renunta la magistratura. Sunt inlocuiti repede cu femei facute judecatori…pe banda rulanta. Alienarea parentala ajunge atat de matura incat o mama are tupeul sa invoce neconstitutionalitatea privind obligatia minorului (???) de a avea relatii cu divortatul tata.
    „În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine că sunt încălcate prevederile constituţionale invocate, întrucât pe calea unei acţiuni de stabilire a programului de vizitare a minorului se poate dispune, potrivit art. 43 alin. 3 din Codul familiei, încuviinţarea vizitării acestuia şi chiar luarea la domiciliul părintelui divorţat căruia nu i-a fost încredinţat copilul, fără a se ţine seama de dreptul minorului de a refuza orice contact cu acest părinte”

    „În imensa majoritate a cazurilor părinţii au faţă de copiii lor profunde sentimente de afecţiune, generozitate şi altruism, chiar dacă, uneori, exprimarea acestora poate induce într-un psihic infantil şi în prezenţa lipsei sau insuficienţei discernământului impresia contrară. Astfel, severitatea sau exigenţa unui părinte, motivate şi impuse de raţiuni benefice, pot genera ostilitatea copilului, în condiţiile în care părinţii sunt despărţiţi, iar celălalt părinte este, prin comparaţie, deosebit de concesiv. Mai mult, se poate întâmpla, în asemenea situaţii, ca părintele căruia i-a fost încredinţat copilul să se defuleze, transmiţându-i acestuia ostilitatea pe care o resimte faţă de fostul soţ, care, deşi, poate întemeiată din punctul său de vedere, nu este de natură să îl descalifice pe acesta din urmă ca părinte, fiind lipsită de justificare din punctul de vedere al copilului. Prin urmare, instabilitatea afectivă şi emoţională a minorului, pe fondul unei imaturităţi psihice şi a lipsei experienţei de viaţă, îl privează pe acesta de posibilitatea de a sesiza care este adevăratul său interes şi, adesea, de a discerne între bine şi rău. Aceasta este raţiunea în considerarea căreia legiuitorul, pentru a-l proteja pe minor, a instituit prezumţia lipsei de discernământ până la vârsta de 14 ani, iar între vârsta de 14 şi 18 ani, l-a prezumat cu discernământul diminuat, conferindu-i capacitate de exerciţiu restrânsă.

    Sub acest aspect, a recunoaşte copilului un drept de veto la valorificarea drepturilor atribuite de lege părintelui său echivalează cu nesocotirea, pe de o parte, a logicii şi finalităţii textului de lege dedus controlului şi, pe de altă parte, a întregii reglementări în materie, cu care acesta se coroborează. a refuza orice contact cu acest părinte.”
    http://lege5.ro/Gratuit/gq3diobx/decizia-nr-82-2003-referitoare-la-respingerea-exceptiei-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-art-43-alin-3-din-codul-familiei

    ACEASTA ESTE ULTIMA DECIZIE (NEABROGATA INCA!), A UNEI SUPREME AUTORITATI, PRIN CARE INCA SE PUTEAU PREVENI EFECTELE ALIENARII PARENTALE.

    2003-prezent
    Legiuitorul, mana in mana cu executivul, se intrec in a promova alienarea parentala prin:
    1. Legea 272/2004, in fapt un ghid de bune practici, dara fara sanctiuni si fara norme de aplicare nici azi, in ciuda numeroaselor modificari
    2. Art 913 CPC (in vigoare din feb 2013) care LEGIFEREAZA REFUZUL MINORULUI(!), in vadita contradictie cu decizia CC de mai sus. Acest articol trimite la art 906 CPC care ar acorda penalitati creditorului, ca si cum dreptul la legaturi personale minor-necustodian ar putea fi”rascumparat” cu vreun MasterCard. Acest articol duce in derizoriu si actualul Art 307 CP, actiunea penala fiind impiedicata de constatarea de catre procuror a REFUZULUI MINORULUI si, ca atare, declinarea cauzei penale catre instanta civila. Acest Art 913 (cu locotenentii sai, 910, 911, 912, 906) a fost clamat ca un mare pas inainte facut in favoarea…necustodianului. Ei bine, dupa aproape 4 ani de existenta, rezultatul este 0 (din cca 400 de apelari) in termeni de rezolvare dar semnificativ in ceea ce privesc cheltuielile de stat sau private! Orice practician al dreptului in materie de minori-familie poate vedea de la oposta ca acest 913 se preteaza la asa numitele reincredintari si nicidecum la legaturile personale.

    Dna judecator, sunteti prima care puteti constata (si actiona) asupra aberatiilor legislative (neconstitutionale sau nefunctionale) cu atat mai mult cu cat functionati la CAB! Aveti la indemana (spre deosebire de avocati sau de justitiabili) tot ce e necesar ptr RIL-uri, exceptii de neconstitutionalitate, practica prealabila etc, daca chiar va intereseaza fenomenul „interesul superior al minorului” si nu aveti in traista vreo trista experienta personala, peste care nu puteti trece.

  2. Dan TIMAR spune:

    Aaa, si inca ceva!
    Am ajuns la 28.000 divorturi pe an, din care cca 14.000 cu minori, ceea ce genereaza cca 17.000 de minori in aceasta postura. Bunul meu simt imi spune ca cel putin 2/3 din aceste divorturi sunt ostile si raman ca atare (ba chiar ostilitatea se intensifica!) si dupa divort. Ceea ce duce la cca 12.000 de minori (anual!) succeptibili de a-si intrerupe URGENT relatia cu parintele necustodian.
    Traiasca Ordonanta Presedintiala prin care se stabilesc drepturile minorului…prin „palpare”!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.