Legea privind parteneriatul public-privat a fost trimisă la promulgare în data de 14 noiembrie 2016
23 noiembrie 2016 | Georgiana SINGUREL
În data de 14 noiembrie 2016 a fost trimisă la Președintele României, în vedere promulgării, noua lege a parteneriatului public-privat.
Legea va intra în vigoare în 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial și are ca scop crearea cadrului legislativ în baza căruia se va încheia și derula parteneriatul public-privat. De asemenea, normele metodologice de aplicare vor fi elaborate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii și vor fi aprobate prin hotărârea Guvernului.
Noua reglementare, în mod asemănător cu vechea Lege a parteneriatului public-privat nr. 178/2010, abrogată prin Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, arată, în cuprinsul art. 1, că obiectul parteneriatului public-privat constă în realizarea sau, după caz, reabilitarea și/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public și/sau operării unui serviciu public.
Implementarea unui proiect prin intermediul parteneriatului public-privat se va realiza numai atunci când, în urma studiul de fundamentare efectuat, se constată că veniturile obținute de către societatea de proiect din utilizarea bunurilor sau operarea serviciului public ce formează obiectul proiectului sunt generate, în totalitate sau în majoritate, prin plăți efectuate de către partenerul public sau de către alte entități publice în beneficiul acestuia (art. 2).
Conform noului cadru de reglementare, parteneriatul public-privat poate îmbrăca două forme:
– Parteneriatul public-privat contractual, acesta fiind realizat în temeiul unui contract tripartit încheiat între partenerul public, partenerul privat și societatea de proiect cu capital social deținut integral de partenerul privat;
– Parteneriatul public-privat instituțional, realizat în baza unui contract între partenerul public și cel privat, prin care se va constitui o societate nouă – societatea de proiect, aceasta devenind parte la contractul de parteneriat.
Legea nr. 457/2016 prevede posibilitatea încheierii parteneriatului public-privat și în scopul efectuării activităților relevante în sectoarele de utilitate publică prevăzute în Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cât și în scopul realizării, de către un operator privat, a serviciilor comunitare de utilități publice prevăzute în Legea nr. 51/2006 (art. 5).
Proiectele de parteneriat public-privat vor fi atribuite în baza prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale sau Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, după caz, în funcție de obiectul contractului, cât și de ponderea riscului de operare de natură economică transferat.
Georgiana Singurel, Partener REFF & ASOCIAȚII
Adrian Coman, Managing Associate REFF & ASOCIAȚII
Alexandru Lascu, Managing Associate REFF & ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro