Pensii – venituri de înlocuire. Acord global – valorificarea acestor venituri salariale la stabilirea şi/sau recalcularea pensiilor

Mihai Pașca

I. Pensii – Sediul materiei
II. Venituri salariale realizate în acord global-venituri brute
III. Recalcularea pensiilor

I. Stabilirea, determinarea, calcularea, încetarea şi/sau suspendarea respectiv reluarea plăţii, precum şi deschiderea dreptului la pensie prin plata efectivă a acestor prestaţii pecuniare cu titlu venit de înlocuire, inclusiv în privinţa procedurilor şi condiţiilor de revizuire şi/s-au recalculare, trebuie să se facă şi să fie circumscrise normelor de drept incidente şi cuprinse în legislaţia din domeniu în vigoare evidenţiată şi cuprinsă expres, imperativ şi limitativ în Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 (*actualizată*) privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M.Of. nr. 852 din 20 decembrie 2010 şi intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 – art. 94-120[1], precum şi dispoziţiile  H.G. nr. 257 din 20 martie 2011, pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M.Of. nr. 214 din 28 martie 2011, şi intrată în vigoare la data de 28 martie 2011, respectiv art. 69 şi art.74 şi urm.[2]

Calificarea pensiilor lunare ca şi venituri de înlocuire este dată inclusiv de definiţia evidenţiată în Legea nr. 263/2010 actualizată – art. 3 alin. (1) lit. k), unde se reglementează astfel: ,,prestaţii de asigurări sociale – veniturile de înlocuire acordate la intervenirea riscurilor asigurate sub forma de pensii, ajutoare sau alte tipuri de prestaţii prevăzute de prezenta lege, pentru pierderea totală ori parţială a veniturilor asigurate”.

De altfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 263/2010, în privinţa obligaţiilor de administrare, inclusiv dispozitivă, de la data intrării în vigoare a legii ,,CNPP este instituţia care păstrează modul de organizare şi funcţionare, preia personalul, precum şi drepturile şi obligaţiile acesteia”.

Potrivit alin. (2) ,,administrarea sistemului public de pensii se realizează prin CNPP şi prin casele de pensii sectoriale, care se înfiinţează, funcţionează şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de prezenta lege”.

Alin. (3), dispune astfel: ,,în subordinea CNPP funcţionează case judeţene de pensii, în fiecare municipiu – reşedinţă de judeţ, precum şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, denumite în continuare case teritoriale de pensii”.

Astfel, emitenta actului de dispoziţie – decizie de pensie – respectiv casa de pensie sau casa de pensie teritorială, conform prerogativelor şi competenţelor atribuite acesteia are obligaţia legală, având posesiunea dosarului administrativ de pensie, să valorifice în integrum şi mod just toată evoluţia şi traseul profesional al titularului dreptului material sub toate aspectele şi elementele necesare, inclusiv a veniturilor şi sporurilor salariale, în sumă fixă şi/sau procentuale realizate şi dovedite neechivoc, dar şi a condiţiilor şi formei de salarizare avută în perioada existenţei raportului juridic obligaţional de muncă, cu consecinţa deplinei legalităţi  în sensul evidenţierii atât în decizia de pensie, cât şi în buletinul de calcul întocmit în extenso de către aceste entităţi juridice inclusiv în calitatea de prepuşi calificaţi ai statului în această materie, a punctajului mediu anual determinat, dar şi a reţinerii condiţionat de felul pensiei lunare astfel cuprinse în cap. III art. 36-68 din H.G. nr. 257/2011, respectiv  Cap. IV art. 51-93 din Legea nr. 263/2010 actualizată, a celorlalte elemente, cerinţe şi condiţii cumulative şi necesar a fi realizate, aceasta inclusiv în ceea ce priveşte stagiul total de cotizare realizat efectiv, stagiul de cotizare minim şi necesar, stagiul potenţial ,stagiul şi punctajul suplimentar aferent inclusiv condiţiilor de muncă, respectiv punctaj lunar, anual şi punctaj mediu anual, vârstă standard şi necesară de pensionare, dar şi valoarea punctului de pensie, toate acestea fiind aspecte, cerinţe şi elemente definitorii care influenţează şi determină în mod cert valoarea materială a pensiei lunare.

Supun atenţiei dumeavoastră inclusiv definiţiile strict legale date expresiilor uzitate de legea aplicabilă în materie, semnificaţii explicitate în condiţiile Legii nr. 263/2010, art. 3 alin.(1) lit. l)-v), astfel:

l) punctaj lunar – numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câştigului salarial brut lunar/soldei brute lunare sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică;

m) punctaj anual – numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obţinut prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare;

n) punctaj mediu anual – numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării;

o) riscuri asigurate – evenimentele care, la producerea efectelor lor, obligă instituţiile sistemului public de pensii să acorde asiguraţilor prestaţiile sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi (invaliditate, bătrâneţe şi deces);

p) stagiu de cotizare – perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii;

q) stagiu de cotizare în specialitate – perioada în care o persoană din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciare.

r) stagiu complet de cotizare – perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială;

t) stagiu minim de cotizare – perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare;

u) stagiu potenţial – perioada de timp prevăzută de prezenta lege, considerată stagiu de cotizare şi acordată la calculul pensiei de invaliditate, ca o creditare pentru stagiul de cotizare nerealizat din cauza afecţiunilor invalidante;

v) vârstă standard de pensionare – vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege.

În privinţa valorii punctului de pensie, care constituie un element extrem de important  pentru determinarea câtimii pensiei lunare, indiferent de felul pensiei care urmează a fi stabilită, revizuită sau recalculată, învederez şi accentuez faptul că această prerogativă este în competenţa exclusiv atribuită decidenţilor guvernamentali, conform celor edictate de către legiuitor în cuprinsul art. 102 din Legea nr. 263/2010 actualizată.

Astfel: cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie, conform art.94 alin. (1) din acest act normativ.

II. În ceea ce priveşte condiţiile şi obligativitatea valorificării stagiului de cotizare realizat şi dovedit de către pensionar/ă în funcţia profesională avută şi corespondent veniturilor salariale realizate în acord global, trebuie să fie evidenţiat şi să se reţină inclusiv aspectul care în mod obligatoriu trebuie dovedit, că asupra acestor prestaţii/drepturi pecuniare, au fost reţinute prin stopaj la sursă şi virate efectiv toate obligaţiile şi sarcinile fiscale  în sumă fixă şi/sau procentuale corespondente şi datorate, aceasta pentru realizarea evidentă şi necesară a cerinţei imperative de perioadă contributivă, aspecte care se impun a fi  rezultate fără echivoc din înscrisurile depuse în probaţiune la dosarul de pensie de către partea interesată.

În aceste condiţii, în mod corect se impune valorificarea în totalitate a veniturilor realizate în acord global de către pensionarul/a titular al dreptului, în condiţiile în care trebuie să existe astfel beneficiul şi satisfacţia valorificării juste a evoluţiei profesionale, sub aspectul acestor prestaţii lunare încasate în acord pe perioada existenţei raporturilor obligaţionale cu fostul angajator, impunându-se concluzia înlăturării oricăror aprecieri şi consideraţiuni contrare, în condiţiile în care acest stagiu de cotizare constituie în mod evident perioadă contributivă, având în vedere normele cuprinse în H.G. nr. 257/2011 modificată, art. 31 alin. (1)-(3), respectiv: ,,în situaţia persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II, III şi V din lege, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii perioadele pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale. În situaţia persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV şi alin. (2) din lege, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii perioadele pentru care s-au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale. În situaţia persoanelor care beneficiază de plăţi compensatorii, suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru care contribuţia de asigurări sociale se datorează la nivelul cotei contribuţiei individuale, stagiul de cotizare se determină prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuţie individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale”.

În cuprinsul cap. I art. 1 din Legea nr. 263/2016, se prevede: ,,dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii”.

Iar la art. 2 din acelaşi act normativ se dispune: ,,sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:

a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;

b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;

c) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;

d) principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul public de pensii, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege”.

Instanţele/completele de judecată specializate în materia contenciosului social,competente material, teritorial şi general, pentru soluţionarea deplin justă şi legală, trebuie să aibă în vedere faptul că dispoziţiile Legii nr. 116 din 24 aprilie 2009 pentru ratificarea Codului european de securitate socială al Consiliului Europei[3] (adoptat la Strasbourg la 16 aprilie 1964, intrat în vigoare la 17 martie 1968 şi semnat de România la 22 mai 2002*) cu aplicabilitate din data de 19.05.2009[4], prevăd:

Art. 25-30, Partea a V-a, Prestaţii de bătrâneţe: Fiecare parte contractantă pentru care prezenta parte a Codului este în vigoare trebuie să garanteze persoanelor protejate acordarea prestaţiilor de bătrâneţe.

Art. 30: Prestaţiile prevăzute în cadrul articolelor 28 şi 29 trebuie acordate pe toată durata producerii riscului social.

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dispune: art.13 – orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

În acest context trebuie avute în vedere inclusiv: Decretul 212/31.10.1974 pentru ratificarea Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, civile, sociale si culturale[5], art. 7, care prevede că: statele părţi la prezentul pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoana de a se bucura de condiţii de muncă juste și prielnice, care sa asigure îndeosebi: ii) o existență decentă pentru ei și familia lor, în conformitate cu dispoziţiile prezentului pact.

Art. 9: Statele-părţi la prezentul pact recunosc dreptul oricărei persoane la securitate sociala.

Art.11: Statele-părţi la prezentul pact recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa, inclusiv hrana, îmbrăcăminte şi locuinţă suficiente, precum si la îmbunătăţire continuă a condiţiilor sale de existenţă.

Carta Socială Europeană – revizuită şi adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, intrata în vigoare la 1 iulie 1999. România a semnat Carta la 15 mai 1997 şi a ratificat-o la 7 mai 1999 prin Legea nr. 74 din 4 mai 1999, publicată în M.Of. nr. 193 din 4 mai 1999[6] dispune fără echivoc la  art. 12 – dreptul la securitate socială astfel: In vederea exercitării efective a dreptului la securitate socială, părţile se angajează să stabilească sau să menţină un regim de securitate socială.

Legea nr. 74 din 3 mai 1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, art. 1 prevede că: se ratifică Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996.

Această ratificare a Cartei sociale europene revizuite s-a făcut cu declaraţiile prevăzute la art. 2 şi 3 din prezenta lege, respectiv: art. 12. Dreptul la securitate socială, Dreptul Social European- Cap. VIII  lit.d) Prestaţiile de bătrâneţe.

Trebuie avut în vedere inclusiv faptul că este  evident şi de netăgăduit dreptul statului de a decide prin legiferare şi edictare de norme şi prevederi, dar şi proceduri strict legale şi, implicit, clare şi previzibile, cu consecinţa astfel a înlăturării eventualelor, dar şi posibilelor inechităţi şi discriminări pozitive şi/sau negative, în ceea ce priveşte condiţiile de stabilire şi plată a diferitelor prestaţi de bătrâneţe, dar această operaţiune se impune a fi efectuată astfel  încât să nu aducă atingere dreptului de proprietate, a substanţei materiale a dreptului acordat şi legiferat, iar măsura, aşa după cum s-a menţionat anterior, trebuie să realizeze şi cerinţa de  previzibilitate şi să nu fie determinate sarcini, obligaţii şi consecinţe excesive şi disproporţionate în detrimentul persoanei care încasează sau urmează a încasa prestaţii de bătrâneţe.

În privinţa condiţiilor de întocmire, emitere şi, implicit, de obţinere a înscrisurilor necesare dovedirii formei de salarizare, dar şi a veniturilor şi sporurilor salariale, deţinătorul de arhivă, conform competenţelor şi prerogativelor avute, respectiv fostul angajator sau arhivarul, posesorul şi custodele de arhivă, strict şi limitativ în privinţa adeverinţelor emise, au obligaţia ca, la cererea persoanei interesate, să realizeze obligaţiile legale cuprinse expres și limitativ inclusiv în cuprinsul art. 34 alin. (5), art. 40 alin. (2) lit. h) din Legea  nr. 53/2003 modificată şi actualizată, art. 21 și urm. din Legea nr. 16/1996 actualizată.

În completarea dispoziţiilor din Legea nr. 53/2003 actualizată, trebuie avute în vedere şi normele aplicabile şi cuprinse în H.G. nr. 500/18 mai 2011 (*actualizată*)privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, publicată în M.Of. nr. 372 din 27 mai 2011, intrată în vigoare la data de 1 august 2011[7], unde, la art. 8 se prevede: alin. (1) -angajatorul are obligaţia de a întocmi un dosar personal pentru fiecare dintre salariaţi, de a-l păstra în bune condiţii la sediu, precum şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.

Potrivit alin. (2) – dosarul personal al salariatului cuprinde cel puţin următoarele documente: actele necesare angajării, contractul individual de muncă, actele adiţionale şi celelalte acte referitoare la modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, acte de studii/certificate de calificare, precum şi orice alte documente care certifică legalitatea şi corectitudinea completării în registru.

La solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat, conform alin. (3), angajatorul este obligat să îi elibereze acestuia:

a) copii ale documentelor existente în dosarul personal;

b) copii ale paginilor din registrul electronic care cuprind înscrierile referitoare la persoana sa şi/sau un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, astfel cum rezultă din registrul general de evidenţă şi din dosarul personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.

Aceste adeverinţe trebuie să fie întocmite şi, implicit, eliberate şi comunicate, numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidenţele şi arhiva angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive, anterior fiind depuse cereri prin care persoanele interesate să îşi manifeste deplinul interes în solicitarea, eliberarea şi comunicarea adeverinţelor necesare şi care să evidenţieze veniturile realizate, perioada şi forma de salarizare.

Potrivit art. 125 din H.G. nr. 257/2011 modificată ,,angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie”.

De asemenea, art. 126 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că: ,,angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să elibereze aceste adeverinţe, în termen de 30 de zile de la data solicitării, fără a percepe taxe sau comisioane”, iar, potrivit alin. (3) ,,prin deţinători legali de arhivă se înţelege creatorii şi deţinătorii de documente, în sensul art. 4 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare”.

Prin similitudine şi uzanţă corespondentă, în privinţa documentelor verificabile, pe lângă statele de plată, fişele de lucru, registrele de evidenţă şi alte înscrisuri circumscrise unei contabilităţi primare şi, evident, de salarizare a angajaţilor, pot fi avute în vedere inclusiv  menţiunile din anexa XIV din H.G. nr. 257/2011 modificată, unde se menţionează reţinerea şi valorificarea inclusiv a pontajelor lunare.

Inclusiv Legea nr. 172 din 7 octombrie 2016, pentru completarea art. 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M. Of. nr. 808 din 13 octombrie 2016 şi intrată în vigoare la data de 12 noiembrie 2016[8], unde se dispune astfel: „(5) Prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative”.

În concluzie, cei care au posesiunea dosarului de personal, la întocmirea adeverinţelor privind salariile lunare realizate, dar şi forma de salarizare avută de către pensionarul/a foşti salariaţi, pot valorifica şi evident să reţină  pentru justa evidenţiere a acestor elemente definitorii, înscrisurile menţionate şi uzitate la eliberarea adeverinţelor necesare acţiunilor în constatare.

În acest context, privind condiţiile de eliberare şi comunicare tot a acestor adeverinţe prin care să atestă neechivoc  atât câtimea salariilor lunare, cât şi forma de salarizare în acord global trebuie avut în vedere pentru valorificarea prerogativelor şi competenţelor necesare, dar în condiţii de echitate asumată de către emitent şi corespondente situaţiei juridice a fostului angajator de la data cererii persoanei interesate, a celor cuprinse în Decizia nr. 2 din 15 februarie 2016, referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există, publicată în M. Of. nr. 263 din 7 aprilie 2016 şi intrată în vigoare la data de 7 aprilie 2016[9], prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii şi a fost pronunţată următoarea soluţie:

”În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 279 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acţiunile privind reconstituirea vechimii în muncă, anterioare intrării în vigoare a Codului de procedură civilă actual/acelaşi text de lege cu referire la art. 32 alin. (l) lit. b) şi art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acţiunile în reconstituirea vechimii în muncă, introduse de la momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură civilă şi în continuare; art. lll din Codul de procedură civilă din 1865 pentru acţiunile privind constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi a II-a de muncă introduse sub imperiul acestei reglementări/art. 35 cu referire la art. 32 alin. (l) lit. b) şi art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acelaşi tip de acţiuni, formulate după intrarea în vigoare a codului actual, în toate ipotezele, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situaţia în care nu există documente primare.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5) şi art. 40 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referirea corespondentă la art. 18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, în cazul existenţei documentelor primare, persoana interesată, care nu posedă dovezi privind vechimea în muncă, a veniturilor salariale realizate şi a formei de salarizare avute sau activitatea desfăşurată în anumite grupe de muncă, are deschisă calea unei acţiuni în realizare – obligaţie de a face – având ca obiect obligarea deţinătorului de arhivă de a elibera adeverinţa de certificare a vechimii în muncă, a evoluţiei profesiuonale sub toate aspectele şi elementele definitorii şi necesare.

Evident că la întocmirea şi eliberarea adeverinţelor entităţile juridice  angajatoare sau orice alţi deţinători de arhive sunt obligaţi  prin efectul şi forţa juridică a  normelor incidente,să respecte şi să realizeze prevederile legale imperative, aceste entităţi juridice prin prepuşii mandaţi şi semantari,sunt direct răspunzători de legalitatea,exactitatea şi corectitudinea datelor,elementelor şi informaţiilor înscrise atăt în carnetele de muncă căt şi în adeverinţele pe care le întocmesc şi le comunică  ca urmare a cererii scrise şi prealabile  formulată şi  înregistrată de către fostul salariat/ă pensionar/ă sau viitor pensionar/ă.

Nu pot refuza cei care au posesiunea evidenţei de personal, eliberarea de adeverinţe, care trebuie în mod just să evidenţieze şi să complinească insuficienta şi incompleta menţionare în carnetul de muncă, a traseului profesional avut de către fostul salariat/ă, inclusiv în privinţa condiţiilor şi formei de salarizare lunară, pentru ca pensionarul/a să aibă astfel satisfacţia şi beneficiul corectei stabiliri a punctajului mediu anual determinat şi implicit valoarea pecuniară a pensiei lunare cuvenite, sens în care a fost pronunţată inclusiv Decizia nr. 2 din 15 februarie 2016, anterior evidenţiată, tocmai pentru ca persoanele interesate să aibă posibilitatea de a-şi completa în mod corect probaţiunea depusă inclusiv la dosarul administrativ de pensie, inclusiv prin legitimarea procesuală pasivă a caselor teritoriale de pensii, în situaţia în care nu există documente primare.

Este obligatoriu ca înscrisul – adeverinţa sau menţiunile efectuate şi a căror valorificare se solicită de către pensionar/ă, să realizeze toate cerinţele şi rigorile de conţinut şi formalism necesar a fi îndeplinite la data realizării acestora, respectiv a emiterii acestor scripte, acest aspect obligând la recunoaşterea prin valorificare a acestora ca fiind acte doveditoare, care trebuie să evidenţieze în mod foarte clar şi expres elementele salarizării lunare corespondente fiecărui an, inclusiv numărul de ore realizate în acord şi valoarea pecuniară corespondentă, dar şi normele lunare de muncă, precum şi dovada certă a contributivităţii, a perioadei contributive.

De altfel, Legea nr. 16 din 2 aprilie 1996 (*republicată*), privind arhivele naţionale, publicată în M. Of.  nr. 293 din 22 aprilie 2014, şi intrată în vigoare la data de 22 aprilie 2014[10], la art. 7 dispune – ,,creatorii și deținătorii de documente sunt obligați să înregistreze şi să ţină evidenţa tuturor documentelor intrate, a celor întocmite pentru uz intern, precum şi a celor ieşite, potrivit legii”.

Exclusiv în aceste condiţii şi cu reţinerea inclusiv a acestor consideraţiuni concrete şi punctuale, se reţine faptul că o decizie de pensionare are la bază în mod exclusiv numai documentele pe care le prevede legea și nicidecum interpretările angajaţilor instituţiei – casa de pensii -, iar contestarea unei astfel de decizii se face în raport şi în mod exclusiv de aceste documente şi menţiuni certe.

Asadar, edictorul legislativ în mod evident nu a lăsat la aprecierea şi latitudinea unilaterală a angajaţilor, prepuşi ai caselor de pensii, inclusiv sectoriale, recunoaşterea, valorificarea sau nu a acestor înscrisuri doveditoare, prin uzitarea unor atitudini omisive şi eventual culpabile, în sensul nevalorificării unor venituri salariale certe, stabilind în sarcina exclusivă a asiguratului pensionar/ă numai depunerea acelor înscrisuri care dovedesc, atestă şi certifică în sens neechivoc şi nedesfiinţat, veniturile salariale, dar şi forma de salarizare lunară, prestaţii băneşti pentru care în mod cert s-au achitat inclusiv contribuţiile de asigurări sociale datorate şi corespondente.

Adeverinţa/ele emise şi depuse la dosarul administrativ de pensie, constituie acte oficiale prin care se dovedesc atât forma de salarizare, veniturile salariale, sporurile şi alte venituri suplimentare, modalitatea de plată şi de impunere fiscală, dar şi meseria avută şi condiţiile de muncă, iar emitenţii – fostul angajator sau posesor la arhivei de personal-  îşi asumă întreaga răspundere cu privire la conţinutul şi veridicitatea acestor înscrisuri, aşa încât casele de pensii nu au  competenţa şi nici abilitatea de a cenzura, desfiinţa şi/sau înlătura în mod injust, aceste dovezi certe, atât timp cât adeverinţele nu au fost contestate sau desfiinţate în conformitate cu procedurile legale, iar conţinutul acestora  a  fost consemnat şi evidenţiat cu respectarea legislaţiei în materie.

În ceea ce priveşte obligaţiiile şi răspunderile privind corectitudinea adeverinţelor emise, trebuie reţinute dispoziţiile art. 125 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, unde se prevede că,,angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie”.

În acest sens sunt şi dispoziţiile evidenţiate în cuprinsul Deciziei nr. 33/16 noiembrie 2015, privind dezlegarea chestiunilor de drept ce formează obiectul dosarului nr. 2.724/1/2015[11], unde se reţine:

„1) art. 20 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, raportat la art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1) şi art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 18 lit. e) din Statutul Casei Naţionale de Pensii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat şi/sau aplicat în sensul că interzice caselor teritoriale de pensii aflate în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice să nu valorifice, la emiterea deciziilor de pensionare, acele menţiuni din conţinutul carnetului de muncă referitor la încadrarea personalului în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă pe care le constată că nu au corespondent (acoperire) în normele legale în materie (Ordinul nr. 50/1990 şi Ordinul nr. 125/1990, emise de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii, completate cu avizele ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 456/1990, Ordinul Ministerului Industriei Chimice şi Petrochimice nr. 969/1990 etc.), care reglementează încadrarea în fostele grupe de muncă I şi a II-a, sau trebuie interpretat şi/sau aplicat în sensul că dau posibilitatea acestora (caselor teritoriale de pensii) să nu valorifice astfel de menţiuni”.

De asemenea, normele legale în materie, stabilesc şi dispun în art. 103 şi urm. din Legea nr. 263/2010 actualizată în sensul că:

Art. 103 alin. (1): ,,pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredințat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială”.

Potrivit alin. (2), ,,cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei raza domiciliază persoana. Pentru persoanele din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, cererea de pensionare, împreuna cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa de pensii sectorială competentă, în funcție de ultimul loc de muncă”.

De asemenea, la alin. (4) se prevede că ,,cererea de pensionare, depusă conform prevederilor alin. (2) sau (3), poate fi retrasă de persoana care a depus-o, până la emiterea deciziei de pensionare”.

Art. 104 alin. (1) din acest ultim act normativ dispune: ,,în sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, în funcţie de categoria de pensie”, iar, potrivit alin. (2) ,,pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii”.

La alin. (3) se prevede: ,,în funcție de elementele specifice fiecărei categorii de pensie, pensiile se acordă și de la o altă dată, după cum urmează:

a) de la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncăă sau, după caz, de la data încetării calității de asigurat, cu excepția asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă, în situația pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, are calitatea de asigurat;

b) din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data decesului, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător era pensionar, la data decesului;

c) de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la aceasta data, în situaţia pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susţinător nu era pensionar, la data decesului;

d) de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la aceasta dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, referitoare la vârsta standard de pensionare, ulterior decesului susținătorului.

Art. 105 din Legea nr. 263/2010 actualizată, în privinţa condiţiilor de punere în plată efectivă, prevede dispozitiv: ,,în sistemul public de pensii, pensiile se plătesc de la data acordării, stabilită prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale, care se plătesc de la data încetării calităţii de asigurat”.

Aşa după cum s-a reţinut anterior, trebuie valorificat cu preempţiune juridică faptul că sistemul public de pensii are la baza principiul contributivităţii.

În mod cert, fiecare categorie de pensie stabilită şi acordată în temeiul legii aplicabile, are în vedere acest principiu şi este la aprecierea dispozitiv – reglementativă a legiuitorului de a prevedea condiţiile şi criteriile necesar a fi realizate şi îndeplinite în mod cumulativ, pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie, cu condiţia de a nu fi încălcate rigorile şi exigenţele constituţionale evidenţiate limitativ în prevederile constituţionale aplicabile în materie.

Acest principiu extrem de important şi clar, respectiv principiul contributivităţii, stă la baza întregului sistem public de pensii, dreptul la pensie, precum şi cuantumul pensiei fiind acordate, respectiv determinate ca urmare a contribuţiilor virate în beneficiul bugetului asigurărilor sociale de stat, această cerinţă contributivă astfel realizată se circumscrie tuturor formelor de pensionare.

Trebuie amintit faptul că iniţial contribuţia procentuală pentru asigurările sociale de stat a fost reglementată în sarcina angajatorilor prin HCM nr. 4.161/1953, iar, ulterior, prin Decretul nr. 389/1972, iar, potrivit acestor acte normative, contribuţia se aplica asupra câştigului brut realizat de către salariaţi.

În aceste condiţii, prin stopaj la sursă instituit în mod obligatoriu şi unitar, atât angajatorul, cât şi salariatul contribuiau la sistemul de asigurări sociale de stat, circumscris unui sistem contributiv  comun-dualist evident fără excepţii, neexistând  astfel situaţia de excludere şi/sau omisiune a plăţii contribuţiilor datorate.

Este de notorietate faptul că nu a existat ca reglementare şi atât mai puţin ca uzanţă şi normă de ordin practic, instituţia amnistiei fiscale, a ,,iertării” contributive în această materie, a contribuţiilor lunare datorate şi corespondente.

Astfel, reţinerea prin evidenţiere sau nevalorificarea acestor venituri în baza de calcul, respectiv încasarea sau neîncasarea contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale, nu trebuie să genereze aprecieri juridice şi practică neunitară în această materie a contenciosului social, având în vedere inclusiv toate aceste consideraţiuni.

La determinarea punctajelor anuale realizate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, deci inclusiv acest act normativ abrogat expres în acest moment, începând cu data de 1.01.2011, potrivit art. 196 din Legea nr. 263/2010[12], a dispus în sensul că trebuie avute în vedere toate veniturile (sporuri, indemnizaţii, prime, diurne, salarii de merit, etc.) care au constituit baza de stabilire a contribuţiilor de asigurări sociale, dacă angajatorul a achitat aceste contribuţii. Contribuţiile se achitau de unitate prin virarea unei sume egale cu o cota procentuală asupra câştigului brut realizat de întregul personal angajat, nereprezentând o contribuţie individuală aplicată drepturilor salariale ale angajatului.

O atare soluţie se impune inclusiv în baza principiului contributivităţii, consacrat prin dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor sociale plătite, iar aceste venituri au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor. Ca atare, principiul contributivităţii înlătură aplicarea art. 164 din Legea nr. 19/2000. Nu se poate admite ca baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale să fie constituită şi din aceste sume, iar, la stabilirea pensiei ca prestaţie de asigurări sociale, aceste sume să nu se reţină, prin nevalorificare la determinarea punctajului mediu anual, deoarece ne-am afla astfel în situaţia evident nelegală în care aceasta prestaţie şi beneficiu social de înlocuire reprezentând pensie lunară, nu ar fi proporţională cu preţul plătit contributiv pe perioada vieţii profesionale active, creându-se astfel o inechitate care se impune a fi desfiinţată.

Ceea ce este relevant şi interesează din punct de vedere strict juridic, nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri salariale ori dacă aceste sume au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare, ci faptul ca statul a avut beneficiul şi satisfacţia încasării drepturilor cu titlu contribuţii lunare obligatorii, la momentul plăţii acestor drepturi salariale către salariatul/a, actualmente pensionar/ă.

În concluzie, la stabilirea punctajelor anuale determinate trebuie avute în vedere toate veniturile care au constituit baza de calcul pentru plata contribuţiilor de asigurări sociale, obligaţie care în mod neechivoc revenea unităţilor angajatoare, fiind în aceste condiţii atribuită inclusiv eficienţă  certă şi necesară principiului contributivităţii în defavoarea prevederilor cuprinse inclusiv în art. 164 din Llgea nr. 19/2000 și pct. V din anexa la O.U.G. nr. 4/2005, dar şi normelor de drept incidente şi cuprinse atât în Legea nr. 263/2010, cât şi în H.G. nr. 257/2011. Trebuie avute în vedere inclusiv prevederile art. 1 din Decretul nr. 389 din 11 octombrie 1972, cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, publicat în M. Of.  nr. 112 din 18 octombrie 1972, intrat în vigoare la data de 18 octombrie 1972 şi  abrogat de art. 1 din O.U.G. nr. 49/2001 la data de 30 martie 2001, respectiv de art. 198 din Legea nr.  19/2000 la data de 1 aprilie 2001[13], potrivit cărora, pentru sporurile permanente primite în cadrul acordului global, angajatorul avea obligaţia virării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei de 15% asupra câştigului brut realizat de salariat – care a fost menţinută în Legea nr. 49/1992 care a majorat doar cuantumul contribuţiei. Faptul că venitul realizat în acord nu a fost evidenţiat în carnetul de muncă al salariatuluinu este de natură a desfiinţa şi nici ignora de către cei care spun şi realizează dreptul social, principiul contributivităţii acesta fiind condiţia esenţială şi implicit temelia dreptului de pensie, în condiţiile în care dispoziţiile art. 164 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 face trimitere directă la  „sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare”.

Trebuie amintit faptul că formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, abrogată la data de 12.07.2000 prin Legea 120/2000[14], trebuie luate în considerare la stabilirea şi/sau recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.”

Pentru soluţii juridice deplin temeinice, care urmează a fi pronunţate de către completele/completurile de asigurări sociale în compunerea cărora intră asistenţii judiciari şi judecători, trebuie reţinut că prin Decizia ÎCCJ nr. 19/17 octombrie 2011, privind recursul în interesul legii, referitor la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din legea retribuirii, publicată în M.Of. nr. 824 din 22 noiembrie 2011, intrată în vigoare la data de 22 noiembrie 2011[15], s-a dispus:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabileşte că: Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, aceasta fiind obligatorie, potrivit art. 307 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Art. 1 din Decretul nr. 389/1972  a dispus în sensul că sporurile permanente primite în cadrul acordului global, angajatorul avea obligaţia virării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei de 15% asupra câştigului brut realizat de salariat – care a fost menţinută în Legea nr. 49/1992 care a majorat doar cuantumul contribuţiei.

Principiul contributivităţii este evidenţiat inclusiv în Decizia ÎCCJ nr. 5/20 septembrie 2010 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în regim de lucru prelungit, prevăzute de art. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, publicată în M. Of. nr. 223 din 31 martie 2011, intrată în vigoare la data de 31 martie 2011[16], unde se reţine în sensul că: ,,potrivit art. 120 din fostul Cod al muncii, orele în care o persoană prestează muncă peste durata normală a timpului de lucru sunt ore suplimentare și se compensează cu timp liber corespunzător, iar, dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor retribui cu un spor de 50% sau 100%, în condiţiile reglementate de acelaşi cod.

Aceste dispoziţii au fost preluate și de Legea retribuirii după cantitatea si calitatea muncii nr. 57/1974, care, în art. 71, prevedea ca personalul care lucrează peste durata normală a zilei de muncă sau în zilele de repaus săptămânal ori în alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează are dreptul să fie retribuit dacă nu i s-a asigurat, în compensare, timpul liber corespunzător.

Prin urmare, se constată că veniturile realizate din munca prestată peste programul normal de lucru, potrivit dispoziţiilor legale mai sus arătate, sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei datorate pentru munca depusă.

Trebuie subliniat faptul că pentru aceste sume încasate s-a plătit contribuţia la asigurările sociale de stat, deoarece Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurări sociale de stat prevedea aceasta sarcină asupra câştigului brut realizat de personalul salariat, fără nicio distincţie.

Or, potrivit principiului contributivităţii, stabilit prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite.

Faptul ca aceste venituri trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiilor este demonstrat și de prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005.

Acest articol prevede ca sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual sunt cele prezentate in anexa care face parte integrantă din actul normativ în discuţie.

Or, potrivit pct. IV din anexa la ordonanţa, intră in categoria sporurilor, indemnizaţiilor şi majorărilor de retribuţii tarifare și acele sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidenţiate împreuna cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuţia de asigurări sociale.

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie .

În interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) si (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 si 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 4 din 3 februarie 2005 (*actualizată*), privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat publicată în M. Of. nr. 119 din 7 februarie 2005, intrată în vigoare la data de 7 februarie 2005 şi abrogată de art. 196 din Legea nr. 263/2010 la data de 1 ianuarie 2011[17], stabilesc că:

Sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi  în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 si 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.

Se impune a fi amintit faptul că dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţele de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 517 alin. (4) Cod de procedură civilă – Legea nr. 134/2010 modificată.

În privinţa veniturilor brute de care a beneficiat titularul/a dreptului la pensie, toate acestea fiind compuse inclusiv din veniturile realizate în acord global, precum şi alte elemente salariale, respectiv sporuri, adaosuri şi indemnizaţii procentuale şi/sau sume fixe, au constituit şi constituie bază de calcul al acestor drepturi lunare încasate efectiv şi fără tăgadă şi evidenţiate expres în statele de plată, fiind realizat şi respectată cerinţa contributivităţii, prin reţinerea şi virarea contribuţiilor la fondul de pensii şi celelalte fonduri sociale, inclusiv pensie suplimentară.

Se reţine că, potrivit inclusiv art. 3 alin. (2) din Legea nr. 3/1977, în prezent abrogată expres, fondurile necesare plăţii pensiilor de asigurări sociale de stat se constituiau din contribuţiile pe care le plăteau angajatorii, precum şi din sumele alocate de la bugetul de stat, astfel că exclusiv în aceste condiţii se realizau prin aport dualist, fondurile de pensii de stat.

Arăt şi subliniez din nou faptul că în mod neechivoc,contribuţia individuală de asigurări sociale a fost reglementată prin Decretul nr.389/1972, care în art.1 a prevăzut obligativitatea pentru angajator de a vărsa la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producţie, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.

Se prevede prin această normă de drept,instituirea expresă  a obligaţiei vărsării prin virare la bugetul asigurărilor sociale de stat, a contribuţiei asupra câştigului brut realizat de angajat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri,fiind folosită în mod evident şi cert sintagma şi exprimarea de „câştig brut”.

Art. 2 din Decretul nr. 389/1972 enumeră expres şi limitativ drepturile băneşti pentru care nu se datora contribuţia pentru asigurările sociale de stat, ceea ce înseamnă că pentru celelalte venituri angajatorul plătea obligatoriu respectiva contribuţie.

Aşa după cum s-a reţinut, punctez şi accentuez faptul că potrivit, dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, sistemul public se organizează şi funcţionează având ca bază principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale sunt realizate şi se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice implicate, interesate şi  participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se exclusiv în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite efectiv.

Este reluat acest principiu extrem de important în modul de calcul al drepturilor de pensie, prin art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, unde se statuează că „(1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. (2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.”

Principiul contributivităţii rezultă implicit din toate aceste reglementări, având în vedere modul efectiv şi concret de stabilire a pensiilor de asigurări sociale, deşi nu era reglementat expres prin legile anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 actualizată, respectiv Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 3/1977, ambele acte normative fiind abrogate.

De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor anuale, pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, se reţin şi se utilizează salariile/veniturile brute sau nete, respectiv sporurile cu caracter permanent, care au făcut parte din baza de calcul a pensiei după data de 01.04.1992.

Pentru a se determina şi stabili dacă un venit intră în baza de calcul a pensiei lunare conform art. 165 din Legea nr. 263/2010, înscrisul/înscrisurile doveditoare, implicit şi adeverinţele care îl atestă, trebuie să evidenţieze care este natura, felul acelui venit salarial, nefiind îndestulător să se menţioneze veniturile cumulate sub aspectul brutului, în  această formă de venit fiind cuprinse şi sporurile, care astfel trebuie a fi reţinute la calculul punctajului mediu anual, dar fără a ne regăsi în situaţia unei duble valorificări, aceasta putând a genera emiterea deciziilor de debit de către casele de pensii.

Aşa după cum s-a reţinut anterior, evidenţiez şi subliniez certitudinea faptului că neluarea în considerare de către casele judeţene/sectoriale de pensii a veniturilor salariale pentru care în mod cert s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept consecinţe, nerealizarea  voinţei, dar şi a scopului avut în vedere de către legiuitor, astfel cum de altfel a statuat ÎCCJ şi prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunţată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 şi ale art. 1 şi 2 din O.U.G. 4/2005.

Prin urmare, aplicarea principiului contributivităţii, obligă şi impune luarea în calcul prin valorificare efectivă inclusiv a sporurilor şi veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioade anterioare intrării în vigoare a Legii 263/2010 actualizată, respectiv H.G. nr. 257/2011 modificată, şi care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor şi au fost înregistrate în carnetul de muncă sau care rezultă şi sunt dovedite cu adeverinţe emise ulterior conform legislaţiei aplicabile şi evident în vigoare.

Concluzionând, în prezent normele de drept în această materie, respectiv art. 2-3, art. 165, art. 168 din Legea nr. 263/2010 şi art. 31, art. 127-128 şi art. 134 din H.G. nr. 257/2011, statuează şi dispun în sensul recunoaşterii prin valorificare a stagiilor de cotizare în integrum ca şi perioade contributive.

De altfel, s-a stabilit de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă în sensul că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuţiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, act comunitar ratificat de statul român prin Legea nr. 30/1994.

Aşa după cum s-a reţinut chiar şi în practica Curţii de Apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 1145/13 septembrie 2016 pronunţată în dosarul civil 161/107/2016, ,,chestiunea luării în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global la stabilirea şi recalcularea pensiilor a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite prin decizia nr. 19/17.10.2011. Prin această decizie, admiţându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că formele de retribuire obţinute în acord global prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii”.

Tot instanţa de control judiciar ca şi instanţă de apel, reţine că ,,unul din argumentele instanţei supreme care a stat la baza adoptării acestei soluţii este acela că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivităţii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi la pensie calculate conform contribuţiei de asigurări sociale) şi crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagiu de cotizare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, O.U.G. nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităţilor dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977 în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce priveşte cuantumul acestor drepturi”.

Aceeaşi instanţă de control judiciar arată şi reţine dispozitiv în sensul că ,,sub aspectul stării de fapt, Curtea constată că intimata a fost remunerată în sistem de acord global conform Legii nr. 57/1974 pentru care s-a plătit către bugetul asigurărilor sociale contribuţia de asigurări sociale, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Din aceeaşi adeverinţă, rezultă, de asemenea, că aceste venituri au fost cuprinse în totalul veniturilor asupra cărora s-a calculat contribuţia de asigurări sociale. În acest context, Curtea apreciază îndeplinite cerinţele la care face referire ÎCCJ pentru luarea în considerare a veniturilor realizate de reclamantă în acord global la stabilirea şi recalcularea pensiilor”.

Concluzii dispozitive de valorificare a veniturilor salariale realizate în acord global au fost reţinute tot de către Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în dosarul  nr. 1660/107/2015, soluţia pronunţată fiind în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Alba împotriva sentinţei civile nr. 666/2016 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1660/107/2015.

Trebuie amintit faptul că veniturile realizate în acord global reprezintă forma de salarizare care presupunea şi presupune repartizarea şi atribuirea bugetului de salarii conducătorului echipei care lucrează pentru realizarea unui produs şi care este răspunzător de distribuirea salariilor lunare, potrivit sarcinilor fiecărui salariat, cu reţinerea dovezii certe a contribuţiilor procentuale şi/sau în sumă fixă corespondente şi sub condiţia realizării efective acestei obligaţii fiscale, astfel că exclusiv în aceste condiţii cumulative persoana interesată să aibă beneficiul corectei şi justei stabiliri şi plăţi a pensiei lunare, urmând a fi sancţionată orice atitudinea omisivă.

Definitoriu şi caracteristic formei de retribuire în acord global este faptul că aceasta presupunea salarizarea angajaţilor în funcţie de performanţele şi realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceştia puteau obţine venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare, de încadrare înscrise în carnetul de muncă. Potrivit art. 40 din Legea nr. 57/1974, salarizarea şi retribuţia salarială a muncitorilor şi a celorlalte categorii de personal, care lucrează în acord, se determină şi se stabileşte în funcţie de gradul de realizare a sarcinilor, obiectivelor şi, implicit, a normelor de muncă stabilite. Modalitatea plăţii diferenţiat-variabile caracteristică munci prestate în acord a fost reglementată iniţial prin Codul muncii din 1950, respectiv art. 33 şi 34 din Legea nr. 3/1950 abrogată, precum şi prin legislaţia ulterioară.

Printr-o apreciere deplin logică, având în vedere inclusiv consideraţiunile de ordin juridic şi practic anterior menţionate, este neechivoc faptul că veniturile salariale lunare obţinute pentru prestarea muncii în acord suplimentau încadrarea tarifară, astfel că, suplimentar, pe lângă această retribuţie tarifară, personalul muncitor beneficia de aceste venituri prin uzitarea adaosului salarial în acord, a participării la beneficii, a plăţii premiilor și altor stimulente, a sporurilor, indemnizaţiilor si compensaţiilor băneşti prevăzute de lege sau normele convenţionale. Nu erau plafonate prin limitare valorică veniturile salariale lunare, în cazul depăşirii producţiei şi a normelor stabilite, atribuite şi planificate, acestea având o evoluţie corespondent – ascendentă şi profitabilă salariaţilor sub aspectul câtimii.

Chiar şi în condiţiile menţionate mai sus, în care veniturile lunare ale salariaţilor erau variabile şi, implicit, profitabile acestora, în carnetul de muncă de către operatorul acestui înscris, se înscria numai salariul tarifar, care în mod evident era mai mic decât veniturile efectiv obţinute şi evidenţiate în mod cert în statele de plată. În condiţiile în care aceste venituri au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale conform Decretului nr. 389/1972, potrivit căruia angajatorii au fost obligaţi să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie procentuală de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, aprecierea şi concluzia care se impune este aceea că statul a încasat în mod evident şi sigur, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuţiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului şi achitate prin virare de către acesta, revenind asiguraţilor, pensionarilor dreptul acestora de a primi prin plata pensiei lunare, contraprestaţia datorată şi corespondentă din partea acestuia, pentru a exista astfel un echilibru just şi echitabil inclusiv în privinţa echivalenţei materiale şi al reciprocităţii deplin juste a raportului juridic, obligaţional şi pecuniar dintre părţi-pensionari/e şi casele de pensii.

Evident că se pot evidenţia şi reţine inclusiv veniturile băneşti plătite conform Decretului nr. 46 din 12 februarie 1982, cu privire la majorarea retribuţiilor tarifare ale personalului muncitor, a alocaţiilor de stat pentru copii, a pensiilor şi alte drepturi care se acorda în raport de nivelul retribuţiilor sau pensiilor, publicat în Buletinul oficial nr. 17 din 15 februarie 1982, intrat în vigoare la data de 15 februarie 1982 şi abrogat de Decretul-lege nr. 132/1990 la data de 25 aprilie 1990[18].

În acelaşi context trebuie reţinut că prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţiunilor de la pct. VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în M.Of. nr. 4 din 4 ianuarie 2007,şi intrată in vigoare la data de 4 ianuarie 2007[19].,Curtea ca instanţa de control constituţional a statuat că ,,potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, drepturile cetăţenilor la pensie şi la alte forme de asigurări şi asistenţă socială sunt prevăzute de lege. Astfel, atribuţia de a stabili condiţiile si criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalităţile de calcul a cuantumului lor, revine în exclusivitate legiuitorului. Acesta, în considerarea unor schimbări intervenite în posibilităţile de acordare și dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor. Prin urmare, ține de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor”.

Aceeaşi Curte reţine în sensul că ,,verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi, dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.

Astfel că se concluzionează în mod deplin logic în sensul că posibilitatea şi necesitatea justă a valorificării veniturilor evidenţiate în mod exhaustiv în cuprinsul O.U.G. nr. 4/2005 nu este exclusă şi nici desfiinţată de plano.

Astfel, şi pentru aceste motive de fapt şi de drept, principiul contributivităţii atât de aclamat, dar şi consacrat de prevederile anterior amintite, trebuie să fie aplicat cu preempţiune şi celeritate faţă de orice alte  argumente, acestea din urmă netrebuind a fi reţinute, ci înlăturate ca fiind injuste şi ajuridice, întrucât o soluţie contrară ar însemna încălcarea unui principiu extrem de important al sistemului de asigurări sociale, cu consecinţa determinării unei stări şi a unei realităţi evidente şi nedorite, în sensul dezavantajării, evident materiale, a salariaţilor pensionari care au fost plătiţi în acord, şi care au realizat venituri salariale lunare mai mari decât cele prevăzute în carnetul de muncă.

Aceste argumente, aşa după cum s-a evidenţiat în prezentul script anterior, au fost certificate prin validare expresă şi dispozitivă de către ÎCCJ, care prin decizia nr. 19/17 octombrie 2011 privind stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, pronunţată în recurs în interesul legii.

În considerarea aprecierii deplin logice şi motivat de faptul că Legea nr. 263/2010 actualizată, privind sistemul unitar de pensii publice, cuprinde şi în această materie dispoziţii legale similare şi evident identice cu cele cuprinse în Legea nr. 19/2000 şi în a căror interpretare a fost pronunţată decizia menţionată, se poate concluziona că recursul în interesul legii pronunţat este pe deplin incident şi aplicabil inclusiv în ceea ce priveşte aplicabilitatea prezentă a Legii nr. 263/2010 actualizată, similitudinea aplicativă şi de interpretare justă şi, implicit, teleologică, fiind necesară şi evidentă.

Subrogat unei interpretări şi aprecieri exclusiv legale, se poate şi trebuie a se concluziona în sensul deplinei legalităţi a valorificării formei de salarizare în acord global, cu reţinerea atât a caracteristicilor, felului şi elementelor constitutive ale salarizării în acord global, inclusiv evidenţierea în veniturile brute-ca sumă a veniturilor realizate de către fostul salariat pensionar,a salariului tarifar de încadrare,a numărului de ore realizate şi pontate în acord global şi c/valoarea bănească a acestora, toate acestea raportate inclusiv la normele de timp şi tarifele stabilite şi corespondente acordului global, ca formă certă de realizare a veniturilor suplimentare.

De altfel, inclusiv în minuta CSM de instituire a practicii unitare s-a reţinut în opinia majoritară sensul că  ,,venitul dovedit prin înregistrările din carnetul de muncă sau prin adeverinţele emise de angajator trebuie avute în vedere la recalcularea pensiei. Drept argument, se invocă prevederile art. 1 din Decretul nr. 389/1972, potrivit cărora pentru sporurile permanente primite în cadrul acordului global, angajatorul avea obligaţia virării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei de 15% asupra câştigului brut realizat de salariat – care a fost menţinută în Legea nr. 49/1992 care a majorat doar cuantumul contribuţiei. Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale o constituie salariile realizate lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile prevăzute de lege sau C.I.M. şi care se au în vedere la stabilirea punctajului prevăzut de art. 78 din aceeaşi lege. În esenţă, se susţine că în măsura în care veniturile realizate în acord global se iau în calcul la punctajul anual,  dacă au avut caracter permanent şi pentru sumele respective s-a plătit C.A.S.”.

Concluzionând cu preempţiune punctuală, corespondent legislaţiei actuale respectiv art. 159 şi urm. din Legea nr. 263/2010 actualizată, procedez în consecinţă, în sensul evidenţierii acestor norme incidente, respectiv:

(1) Pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) şi art. 17, dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori şi a duratei de asigurare, realizată până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege.

(2) Pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. b), dovada vechimii în serviciu, realizată până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se face cu fişa de pensie, fişa matricolă sau alte documente legale.

(3) Pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. c), dovada stagiului de cotizare, realizat până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se face cu adeverinţa eliberată în baza declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, a declaraţiei de asigurare sau a contractului de asigurare socială, după caz.

Art. 161 din acelaşi act normativ dispune:

(1) Cererile în legătură cu eliberarea actelor prevăzute de lege, prin care se face dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori şi a stagiului de cotizare, necesare stabilirii drepturilor de pensie, sunt scutite de orice fel de taxe şi comisioane.

În cuprinsul al art. 165, se menţionează dispozitiv:

(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(7) Pentru perioadele anterioare anului 1949 se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949.

În privinţa condiţiilor de reţinere a venitului brut se dispune la art. 166, după cum urmează: ,,la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, aşa cum acesta a fost înscris în declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declaraţia de asigurare sau în contractul de asigurare socială”.

Trebuie reţinutul inclusiv faptul că în prezent, legat de necesitatea evidenţierii exprese a veniturilor brute lunare ale salariaţilor, în propunerea MFP aflată în dezbatere publică, privind tipizarea formularului adeverinţelor care urmează a fi întocmite şi comunicate către solicitanţi, ca urmare a cererilor scrise de eliberare a adeverinţelor de venit, astfel că aceste noi tipizate vor cuprinde un câmp suplimentar de completare, cu detalierea în condiţiile şi cerinţele menţionate, inclusiv a veniturilor brute, fiind astfel modificat Ordinul nr.193 din 17 februarie 2009, pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor „Adeverinţa de venit” şi „Cerere de eliberare a unei adeverinţe de venit” pentru persoane fizice, publicat în M. Of. nr. 109 din 24 februarie 2009, şi intrat în vigoare la data de 24 februarie 2009[20].

III. În ceea ce priveşte posibilitatea uzitării de procedura legală de recalculare a pensiilor lunare, trebuie avut în vedere faptul că, potrivit normelor legale incidente și aplicabile şi astfel evidenţiate imperativ în cuprinsul Legii nr. 263/2010 actualizată – art. 107, respectiv art. 134 din H.G. nr. 257/2011 modificată, deciziile de pensie emise de  către casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale, pot fi inclusiv reconsiderate prin recalculare ulterioară emiterii şi intrării în circuitul civil ca urmare a comunicării către partea interesată şi implicit a punerii în plată efectivă, arăt voluntar de către emitentă, cât şi ca urmare a cererii pensionarului/ei titular/ă a dreptului, acesta  din urmă trebuind a-și manifesta acest interes în mod expres prin cerere scrisă înregistrată la casa de pensii, cu depunerea în original  inclusiv a înscrisurilor prin care se tinde şi se solicită a fi uzitate în procedura de recalculare a pensiei lunare, în condiţiile în care aceste scripte doveditoare suplimentare s-au aflate deja la dosarul de pensie şi care nu au fost reţinute, nefiind astfel valorificate la data deschiderii iniţiale a dreptului la pensie, trebuie să realizeze toate cerinţele de conţinut şi rigorile de formalism impuse de normele incidente în materie, respectiv anexele corespondente din H.G. nr. 257/2011 modificată.

Astfel, art. 134 alin. (1) din H.G. nr. 257/2011 dispune în sensul că: ,,pensia poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia”.

Potrivit alin. (2) ,,pensia pentru limită de vârsta poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea stagiilor de cotizare realizate după data înscrierii la pensie.

La recalcularea pensiilor pentru limită de vârsta, stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a legii, se utilizează stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiei”, potrivit alin. (3) din acelaşi act normativ.

În alin. (4) se arată că: ,,la recalcularea pensiilor anticipate și anticipate parţiale în condiţiile alin. (1), stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a legii, se calculează punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adăugate potrivit legii şi se menţine procentul de diminuare, luat în calcul la stabilirea pensiei anticipate parţiale.

(5) La recalcularea pensiilor de invaliditate în condiţiile alin. (1), stabilite potrivit legislaţiei anterioare intrării în vigoare a legii, se calculează punctajul mediu anual aferent stagiului/veniturilor adăugate potrivit legii, iar punctajul aferent stagiului potenţial se determina cu respectarea condiţiilor şi modalităţii de calcul de la ultima decizie de stabilire/modificare a drepturilor de pensie.

(6) Pensia poate fi recalculată, la cerere, în cazul depunerii unor declaraţii rectificative, de natură a modifica veniturile și/sau stagiile de cotizare valorificate iniţial la stabilirea acesteia.

(7) Drepturile recalculate potrivit alin. (1)-(6) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

Tot în această procedură a recalculării pensiilor, art. 107 din Legea nr. 263/2010 actualizată dispune în sensul că: ,,alin. (1) în situaţia în care, ulterior stabilirii și/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”.

Potrivit alin.(2), ,,sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor”.

Alin. (3) din acest act normativ prevede: ,,pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.

În cuprinsul aceleaşi norme la alin. (4), se evidenţiază: ,,pensionarii pentru limita de vârsta care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii”, iar, potrivit alin.(5) ,,sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) si (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea”.

În acest context, reconsiderarea pensiei lunare aflată în plată, aceasta în înţelesul şi aplicabilitatea strictă a  prevederilor exclusiv cuprinse în legislaţia menţionată, se impune a fi realizată prin valorificarea inclusiv a condiţiilor şi a formei de salarizare şi evident a veniturilor realizate de către pensionar/ă, pe perioada existenței raportului juridic de muncă, în favoarea fostei entităţi juridice angajatoare, care are posesiunea şi a realizat mapa şi dosarul profesional al angajaţilor-foştilor angajaţi/te,fiind şi emitentă atât a adeverinţei/lor şi a altor înscrisuri care certifică traseul profesional şi/sau operator al carnetului de muncă, menţiuni certe efectuate de către prepusul calificat al acesteia.

Pensionarul/a interesat/ă, poate solicita casei de pensii, realizarea obligaţiei pozitiv-comisive, respectiv ,,de a face”, astfel solicitată prin cererea de recalculare, procedură şi prerogativă căzută şi atribuită prin efectul legii, în sarcina exclusivă a casei de pensii, cu consecinţa emiterii şi comunicării unei noi decizii de pensie.

Trebuie avut în vedere faptul că în situaţia promovării contestaţiei scrise de către pensionarul/a nemulţumit/ă de elementele şi valoarea bănească cuprinse în decizia de pensie emisă, aceste persoane trebuie să realizeze în mod imperativ procedura prealabil-administrativă, reglementată de prevederile Ordinului nr. 1.453 din 2 mai 2011 (*actualizat*), pentru aprobarea regulamentului privind organizarea, funcţionarea și structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice**, publicat în  M. Of. nr. 318 din 9 mai 2011 şi intrat în vigoare la data de 9 mai 2011[21], norme şi proceduri de examinare a deciziilor supuse contestării, aceasta reprezentând strict o procedură administrativă prealabilă, dar, evident, fără caracter jurisdicţional.

Concluzionând, şi prin uzitarea exclusiv a unor aprecieri deplin logice, sunt lipsite de suport juridic orice alte aprecieri contrare, se poate reţine faptul că veniturile şi implicit modalitatea de salarizare în acord global cu evidenţierea veniturilor si sporurilor suplimentare realizate în mod cert, cu evidenţierea în aceleaşi condiţii inclusiv a numărului de ore realizate efectiv şi cert în acord, precum şi suma reprezentând venitul în acord global, pot şi trebuie a fi recunoscute şi valorificate de către casele de pensii, de la data dovedirii şi a solicitării exprese de stabilire şi deschidere a dreptului la pensie sau de la data solicitării  recalculării pensiei deja aflată în plată, sens în care trebuie a se dispune şi proceda în consecinţă, inclusiv de către instanţele de judecată iniţial investite ca şi instanţe de fond-completele/completurile specializate în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în compunerea cărora intră asistenţi judiciari şi judecători, dar şi de către secţiile specializate în materia asigurărilor sociale din cadrul curţilor de apel, instanţe de judecată competente în soluţionarea căilor de atac promovate şi deduse judecăţii în apel.

[1] Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 (*actualizată*) privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M.Of. nr. 852 din 20 decembrie 2010 şi intrată in vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
[2] H.G. nr. 257 din 20 martie 2011, pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M.Of. nr. 214 din 28 martie 2011, şi intrată în vigoare la data de 28 martie 2011.
[3] Legea nr.116 din 24 aprilie 2009 pentru ratificarea Codului european de securitate socială al Consiliului Europei.
[4] Codul european de securitate socială al Consiliului Europei, adoptat la Strasbourg la 16 aprilie 1964, intrat în vigoare la 17 martie 1968 şi semnat de România la 22 mai 2002*) cu aplicabilitate din data de 19.05.2009.
[5] Decretul 212/31.10.1974 pentru ratificarea Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice, civile, sociale si culturale.
[6] Carta Socială Europeană – revizuită şi adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, intrată în vigoare la 1 iulie 1999, semnată de România la 15 mai 1997 şi ratificată la 7 mai 1999 prin Legea nr. 74 din 4 mai 1999, publicată în M. Of. nr. 193 din 4 mai 1999.
[7] H.G. nr. 500/18 mai 2011 (*actualizată*) privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, publicată în M. Of. nr. 372 din 27 mai 2011, şi intrată in vigoare la data de 1 august 2011.
[8] Legea nr. 172 din 7 octombrie 2016, pentru completarea art. 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M. Of. nr. 808 din 13 octombrie 2016 şi intrată in vigoare la data de 12 noiembrie 2016.
[9] Decizia nr. 2 din 15 februarie 2016, referitoare la recursul în interesul legii privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, în situaţia în care fostul angajator nu mai există, publicată în M. Of. nr. 263 din 7 aprilie 2016, şi intrată în vigoare la data de 7 aprilie 2016.
[10] Legea nr. 16 din 2 aprilie 1996 (*republicată*), privind arhivele naţionale publicată în M. Of.  nr. 293 din 22 aprilie 2014, şi intrată în vigoare la data de  22 aprilie 2014.
[11] Decizia ÎCCJ nr. 33 din 16 noiembrie 2015, privind dezlegarea chestiunilor de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.724/1/2015, publicată în M. Of. nr. 77 din 2 februarie 2016, şi intrată în vigoare la data de 2 februarie 2016.
[12] Legea nr. 19 din 17 martie 2000 (*actualizată*), privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în M. Of. nr. 140 din 1 aprilie 2000, intrată în vigoare la data de 1 aprilie 2001, şi abrogată de art. 196 din Legea nr. 263/2010 la data de 1 ianuarie 2011.
[13] Decretul nr. 389 din 11 octombrie 1972, cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, publicat în M. Of. nr. 112 din 18 octombrie 1972, intrat în vigoare la data de 18 octombrie 1972, şi  abrogat de art.1 din O.U.G. nr. 49/2001 la data de 30 martie 2001, respectiv de  art. 198 din Legea nr. 19/2000 la data de 1 aprilie 2001.
[14] Legea nr. 57 din 29 octombrie 1974 (*republicată*), privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii. Publicată în Buletinul Oficial nr. 59 din 23 iulie 1980, intrată în vigoare la data de  23 iulie 1980, şi abrogată de Legea nr. 120/2000 la data de 12 iulie 2000.
[15] Decizia ÎCCJ nr. 19 din 17 octombrie 2011, privind recursul în interesul legii, referitor la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea retribuirii, publicată în M.Of. nr. 824 din 22 noiembrie 2011, intrată în vigoare la data de  22 noiembrie 2011.
[16] Decizia ÎCCJ nr. 5 din 20 septembrie 2010, privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin luarea în considerare a formelor de retribuire obţinute în regim de lucru prelungit, prevăzute de art. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, publicată în M. Of.  nr. 223 din 31 martie 2011, intrată în vigoare la data de 31 martie 2011.
[17] Ordonanţa de Urgenţă nr. 4 din 3 februarie 2005 (*actualizată*), privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat publicată în M. Of. nr. 119 din 7 februarie 2005, intrată în vigoare la data de  7 februarie 2005, şi abrogată de art. 196 din Legea nr. 263/2010 la data de 1 ianuarie 2011.
[18] Decretul nr. 46 din 12 februarie 1982, cu privire la majorarea retribuţiilor tarifare ale personalului muncitor, a alocaţiilor de stat pentru copii, a pensiilor şi alte drepturi care se acorda în raport de nivelul retribuţiilor sau pensiilor, publicat în Buletinul oficial nr. 17 din 15 februarie 1982, intrat în vigoare la data de 15 februarie 1982, şi abrogat de Decretul-lege nr. 132/1990 la data de 25 aprilie 1990.
[19] Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţiunilor de la pct. VI din anexa la O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, publicată în M. Of. nr. 4 din 4 ianuarie 2007, şi intrată în vigoare la data de 4 ianuarie 2007.
[20] Ordinul nr.193 din 17 februarie 2009, pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor „Adeverinţa de venit” si „Cerere de eliberare a unei adeverinţe de venit” pentru persoane fizice, publicat în M. Of . nr. 109 din 24 februarie 2009, şi intrat în vigoare la data de  24 februarie 2009.
[21] Ordinul nr. 1.453 din 2 mai 2011 (*actualizat*) pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi structura Comisiei centrale de contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice**), publicat în M. Of. nr. 318 din 9 mai 2011, şi intrat în vigoare la data de 9 mai 2011.

Asistent judiciar Mihai Paşca

Cuvinte cheie: acord global, Mihai Pașca, pensie, recalcularea pensiilor din sistemul public, venituri salariale

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro

Am citit, am înţeles şi sunt de acord cu Politica privind protecţia datelor şi condiţiile procesatorului de newsletter Privacy Policy

Da, vreau să primesc newsletter

Abonare

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!