Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

A fost adoptat un mecanism de compensare a condițiilor de detenție necorespunzătoare
24.11.2016 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Drept penal, Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 23 noiembrie 2016, Guvernul a adoptat un proiect de lege de modificare și completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, potrivit unui comunicat al Executivului.

Proiectul de lege are un scop dublu:
– de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și
– de a contribui, în același timp, la degrevarea penitenciarelor.

Mecanismul este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiționate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, executarea pedepsei într-un spațiu necorespunzător. Pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spațiu necorespunzător, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată.

Persoanele private de libertate care au fost sau sunt cazate în condiții de supraaglomerare (spațiu mai mic sau egal cu 3m²/deținut – se calculează prin împărțirea suprafeței totale a camerei de deținere la numărul de persoane cazate în camera respectivă, indiferent de dotarea spațiului respectiv, potrivit evidențelor proprii fiecărui loc de deținere) au în mod automat vocația de a beneficia de liberarea condiționată.

Măsura reglementată depășește cadrul unui remediu compensatoriu, acordarea compensării operând din oficiu și nefiind condiționată de formularea unei cereri de către persoana deținută. Astfel, decizia se înscrie în măsurile generale ce vizează îmbunătățirea condițiilor de detenție în penitenicare.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti