Gabriel Nicolae Voinescu: Completarea reglementării instituției fiduciei cu regulile din materia administrării bunurilor altuia
14 decembrie 2016 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN

Av. Gabriel Nicolae Voinescu, Managing Associate BONDOC & ASOCIAȚII, s-a referit, în cadrul Dezbaterii „Înconjurată de o maximă discreție: FIDUCIA”, organizată de Societatea de Științe Juridice, la completarea reglementării instituției fiduciei cu regulile din materia administrării bunurilor altuia.
Gabriel Nicolae Voinescu: „Da, în această privință, sigur, aș face o mică completare față de ce au spus domnii profesori anterior, în sensul că, într-adevăr, fiducia, în dreptul românesc, este de inspirație franceză. În aceleși timp, ce a făcut Codul civil din România? A mai făcut altceva, a mai preluat din dreptul din Quebec și instituția administrării bunurilor altuia, astfel încât, față de ce zicea profesorul Jean Andrei, în legătură cu cum putem încadra ca și operațiune juridică, ca și act juridic, această instituție, cred că răspunsul este unul nuanțat. Dacă francezii nu au categoria administrării bunului altuia, instituția ca atare, noi o avem. Dacă cei din Quebec nu au fiducia, noi o avem. Ei, însă, au administrarea bunurilor. Noi, însă, avem și fiducia, și administrarea bunurilor altuia. În legătură cu ceea ce spunea domnul profesor Jean Andrei, este corect apropo de confuzia care se face cu fiducia și administrarea bunurilor altuia. Art. 779 pct. f) din Codul civil spune că, printre condițiile care trebuie îndeplinite atunci când se instituie contractul de fiducie, este inclusiv determinarea scopului fiduciei și întinderea puterilor de adminsitrare și de dispoziție. Dacă ne uităm la art. 792 alin. (3) și art. 794 din Codul civil, vom observa că, în materia administrării bunurilor altuia, se spune că, ori de câte ori un administrator administrează bunurile altuia, se aplică instituția administrării bunurilor altuia, atfel încât, dacă nu sunt reguli exprese sau dacă, în contractul de fiducie, nu sunt alte reguli contrare, înseamnă că conținutul obligațiilor sau conținutul puterilor pe care le are un fiduciar trebuie să fie interpretate prin raportare la obligațiile și drepturile administratorului, în cadrul administrării bunurilor altuia.”