Ionuț Sandu: Onorariul executorului nu ar trebui să depindă de situația financiară a debitorului
29 noiembrie 2016 | Alexandra-Adriana DOBRIȘAN
Exec. Ionuț Sandu, BEJA AEQUITAS, s-a referit, în cadrul Dezbaterii „Executarea creditorului. De către executor”, organizată de Societatea de Științe Juridice, la faptul că onorariul executorului nu ar trebui să depindă de situația financiară a debitorului.
Ionuț Sandu: „Plecând de aici, văd că acum avem tot felul de, să spunem, intepretări, prin care activitatea de executare a devenit și ține mai mult de rezultatul ei decât de aplicarea procedurii de către executorul judecătoresc, situația patrimonială a debitorului, până la urmă, nefiind în sarcina sa. Însă și terminologia de avans pe care o tot folosim eu o consider destul de periculoasă. Până la urmă, nu este un avans. Un avans presupune o restituire, la anumit moment dat sau la momentul în care se încaseaza integralul. Aș spune, mai degrabă, o plată parțială a acelui onorariu datorat executorului, pentru care el aplică procedurile de executare silită. Aș vrea să o transpun puțin în partea practică, pentru că noi, fiind executori, trebuie să scoatem la suprafață și acest lucru. Mergând pe simpla interpretare a instanței – și nu mă duc pe categorisirea de cheltuieli, pentru că toată lumea a căzut de acord aici că această categorisire nu e neapărtat importantă, ci aș vrea să mă refer la faptul că, dacă executorul, prin Legea nr. 188, are obligația ca să desfășoare activitatea într-un birou, deci are obligativitatea existenței unui birou, în pasul doi, are obligativitatea ca să aibă registratură și arhivă proprie și, de asemenea, program cu publicul și așa mai departe, observăm că acestei obligații, aș putea să spun, nu îi corespunde un drept corelativ, în sensul că, dacă executorul are dreptul la onorariu, din acel onorariu el finanțează întreaga logistică necesară pentru desfășurarea activității sale. Dacă el are dreptul la acel onorariu doar în situația în care starea patrimonială a debitorului permite, în situația în care ar avea în executare foarte puțin debitorul a cărui stare patrimonială ar permite, executorul nu ar putea fi în situația – cu toate că el aplică dispozițiile legale perfect, își face treaba cât de bine poate – executorul nu ar mai fi în posibilitatea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 188.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro