Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza Telbis și alții. Confiscare extinsă, dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate. UPDATE: hotărârea
27.06.2018 | Mihaela MAZILU-BABEL


Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Cristina Grigoraș

Cristina Grigoraș

27 iunie 2018: Curtea, într-un complet al Secției a patra, declară cu unanimitate ca fiind admisibile capetele de cerere iar pe fond, ca nefiind încălcate dispozițiile din Convenție invocate:

1. Declares the complaint concerning Article 6 § 1 of the Convention admissible;

2. Declares the complaint concerning Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention admissible in so far as it has been raised by the first and second applicants and inadmissible in so far as it has been raised by the third applicant;

3. Holds that there has been no violation of Article 6 § 1 of the Convention;

4. Holds that there has been no violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

:: hotărârea CEDO

***

28 noiembrie 2016: Secția a patra, CEDO
Cererea nr. 47911/15
introdusă la 2 noiembrie 2015 și comunicată părților la 6 noiembrie 2016

I. Situația de fapt (precum este redată de către reclamante, rezumată de Curte și tradusă de noi)

Reclamantele sunt dna Luminița Telbis („prima reclamantă”), dna Laura Andreea Telbis („a doua reclamantă”) și dna Maria-Agata Viziteu („a treia reclamantă”). Ele sunt născute în 1964, 1991 și, respectiv, 1982. Primele două reclamante au reședința în Timișoara. Cea de-a treia reclamantă locuiește în Franța

3. Reclamantele sunt soția, fiica și, respectiv nepoata lui S.T.

4. La o dată nespecificată o anchetă penală a fost deschisă împotriva S.T., medic de profesie, sub acuzația de luare de mită.

5. Prin deciziile procurorului din 17 martie și 17 aprilie 2014, bunurile aparținând lui S.T. și familiei sale, mai exact ale reclamantelor, au fost puse sub sechestru.

6. Pe 26 mai 2014 S.T. a fost pus sub acuzare pentru 291 de acte materiale de luare de mită comise între 3 februarie 2014 și 13 martie 2014, în calitatea sa de expert al Casei Județene de Pensii Caraș-Severin pentru probleme ce țin de stabilirea capacității de muncă și a invalidității. S.T. a recunoscut vina și a acceptat să parcurgă procedura specială privind acordul de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de Codul de procedură penală , pentru situațiile în care suspectul a mărturisit toate acuzațiile împotriva lui.

7. La 6 noiembrie 2014, Tribunalul Arad l-a găsit pe S.T. vinovat pentru toate capetele de acuzare și l-a condamnat la trei ani închisoare, pedeapsa minimă aplicată în cazul recunoașterii vinovăției pentru infracțiunea de luare de mită.

8. Pe baza dispozițiilor articolului 289 alineatul 3 din Codul penal instanța de judecată a dispus, de asemenea, confiscarea diferitelor sume de bani și a bunurilor primite de S.T. ca mită în timpul perioadei menționate anterior și puse sub sechestru în cursul anchetei.

9. În plus, instanța a decis să aplice dispozițiile articolului 112 indice 1 alineatul 1, litera (m) și alineatele 2 și 3 din Codul penal dispunând, pe motiv că au fost dobândite ca urmare a activității înfracționale desfășurate de S.T., confiscarea altor sume bani și bunuri aflate în proprietatea comună a lui S.T. și a primei reclamante (echivalentul a 124.000 euro, un cabinet stomatologic, un apartament și un automobil), precum și bunurile care aparțin celei de-a doua reclamante (un apartament și două automobile). De asemenea a fost confiscată și suma de 40.400 euro, în baza acelorași prevederi legale. Toate bunurile confiscate fuseseră puse anterior sub sechestru prin deciziile procurorului din 17 martie și 17 aprilie 2014.

10. S.T. a susținut că bunurile în cauză au fost achiziționate cu fonduri obținute din vânzarea mai multor proprietăți în 2007 și 2013. În acest sens, instanța a considerat că bunurile confiscate s-au ridicat la o valoare totală care nu a putut fi justificată de veniturile efectiv dobândite de S.T. împreună cu prima reclamantă, în cei cinci ani înainte de comiterea infracțiunilor în cauză, având în vedere faptul că cea de-a doua reclamantă a fost studentă și nu a avut venituri. S-a arătat în continuare că, în conformitate cu documentele și rapoartele de expertiză depuse la dosar, venitul anual al lui S.T. și al soției sale, a doua reclamantă, s-a ridicat la 35.000 de euro, în timp ce valoarea bunurilor dobândite de familie în ultimii cinci ani, mai precis: echivalentul a 300.000 de euro în conturi bancare sau în numerar, cincisprezece apartamente și terenuri, cinci garaje și patru automobile, au depășit în mod substanțial venitul lor legal. În evaluarea sa instanța, a luat în considerare și decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, a Curții Constituționale a României și a dispus numai confiscarea bunurilor achiziționate după aprilie 2012. De asemenea, instanța a decis să ridice sechestrul pentru restul bunurilor imobile, un vehicul și mai multe conturi de economii bancare care aparțin familiei, deoarece acestea nu intră în domeniul de aplicare al cauzei, fiind achiziționate înainte de aprilie 2012.

11. Reclamanele, reprezentate de un avocat ales, au atacat hotărârea mai sus menționată și au devenit părți în apelul judecat la Curtea de Apel Timișoara.

12. Din hotărârea Curții de Apel Timișoara rezultă că în fața acestei instanțe au avut loc cinci audieri în care toate părțile au fost prezente sau reprezentate. Pe 16 martie 2015, în cadrul ultimei sedințe dinaintea închiderii dezbaterilor, avocatul reclamanților a cerut audierea a patru martori. Unul dintre martori împrumutase bani celei de-a doua reclamante, iar ceilalți ar putea aduce informații cu privire la relația dintre S.T. și reclamante. În ceea ce o privește pe prima reclamanta, avocatul a solicitat, de asemenea, efectuarea unui raport contabil pentru a se stabili valoarea exactă a veniturilor sale și valoarea bunurilor confiscate de la aceasta.

13. Cererile au fost discutate în ședință publică, în prezența părților, inclusiv a procurorului. Procurorul a susținut că cererile ar trebui să fie respinse, deoarece S.T. a recunoscut acuzațiile aduse împotriva lui. Mai mult decât atât, bunurile confiscate au fost identificate și puse sub sechestru prin două decizii adoptate de procuror în cursul urmăririi penale, decizii care ar fi putut fi contestate la momentul respectiv.

14. Instanța de apel a respins cererile, susținând că au existat suficiente elemente în dosar care să permită calcularea exactă atât a veniturilor familiei, cât și valoarea bunurilor deținute. Un raport contabil privind veniturile și bunurile primei reclamante a fost deja depus la dosar. În orice caz, în cadrul apelului au avut loc patru audieri și reclamanții au avut la dispoziție suficient timp pentru a-și pregăti apărarea și pentru a prezinta mărturii sau rapoarte scrise.

15. Pe fond, avocatul reclamantelor a susținut în apel că toate proprietățile confiscate au fost achiziționate din venitul legal dobândit în comun de S.T. și prima reclamantă, care a fost judecător. În acest sens, un raport de evaluare a fost depus la dosar. În ceea ce privește suma de 40.400 euro, avocatul a explicat că a fost confiscată din greșeală, întrucât aparținea, de fapt, celui de-a treia reclamante, care îi ceruse unchiului ei, S.T. să o păstreze pentru ea. Suma provenise din vânzarea unui apartament care aparținuse acesteia. O copie a unui contract de vânzare semnat în privat, neautentificat de un notar și neînscris în Registrul Național Notarial, a fost depusă în susținerea acestei afirmații. Avocatul a concluzionat că masura privind confiscarea bunurilor aparținând reclamantelor a fost una ilegală și excesivă.

16. Primele două reclamante s-au plâns, de asemenea, într-un memoriu scris că cea de-a doua reclamantă nu a fost citată să se prezinte în fața Tribunalului Arad și nici nu i-a fost solicitat de către instanțe să prezinte dovezi referitoare la modul în care a dobândit bunurile confiscate. Totodată, acestea au susținut că toate bunurile lor au fost dobândite printr-o administrare eficientă a venitului legal al familiei.

17. În 24 martie 2015, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul reclamantelor. Instanța a considerat că din numărul mare de acte infracționale comise de S.T. s-ar putea deduce că el și-a format un obicei din a lua mită cu mult înainte de începerea anchetei în cazul său. În același timp, S.T. și familia lui, prima și a doua reclamantă, au acumulat o avere considerabilă în ultimii cinci ani înainte de începerea investigației. Era clar din probele din dosar că o parte din bunurile confiscate au fost venituri directe ale infracțiunilor lui S.T., în timp ce o altă parte a bunurilor aparținuseră primei și celei de-a doua reclamante. Cu privire la acest aspect, Curtea de Apel a concluzionat că din analiza veniturilor dobândite în mod legal de către prima reclamantă și lipsa venitului celei de-a doua reclamante s-ar putea, de asemenea, deduce faptul că activele găsite pe numele lor au fost dobândite din activitatea infrațională a lui S.T.

18. Instanța a decis că a existat o discrepanță considerabilă între venitul familiei dobândit în mod legal și bunurile acestora, iar S.T. și reclamantele nu au furnizat dovada că bunurile confiscate au fost dobândite în mod legal.

19. În ceea ce o privește pe ce-a de-a doua reclamantă, instanța a considerat că ea a fost la vremea aceea studentă și nu a existat nicio dovadă în dosar care să arate că ea a avut vreodată un venit. Afirmațiile sale că bunurile trecute pe numele ei au fost obținute din donații de la alți membri ai familiei nu au fost dovedite. Prin urmare, presupunerea primei instanțe, că automobilul și bunul imobil deținute de ea fuseseră cumpărate cu bani de la părinții ei, a fost corectă.

20. În ceea ce privește afirmațiile făcute de primele reclamante conform cărora instanța inferioară a calculat greșit diferența dintre venitul familiei și valoarea bunurilor deținute, Curtea a constatat că, până și fără deducerea cheltuielilor de trai, valoarea bunurilor acestora a depășit în mod substanțial venitul lor legal, inclusiv profitul realizat din tranzacții imobiliare așa cum a declarat S.T.

21. În ceea ce privește apelul înaintat de cea de-a treia reclamantă, instanța a considerat că respectivul „contract secret” depus la dosar nu are putere juridică în fața unei instanțe. Chiar dacă se presupune că acesta ar putea fi luat în considerare, reclamanta menționat o sumă de 30.000 de euro, care nu coincide cu cea de 40.400 de euro, găsită în casa lui S.T. și care a fost confiscată. Mai mult, nu a existat niciun fel de probă depusă la dosar pentru a arăta că suma de 40.400 de euro a fost încredințată lui S.T. pentru păstrare.

22. Curtea de Apel Timișoara a stabilit că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale în cauză și a decis chiar să ridice sechestrul în ceea ce privește anumite bunuri.

II. Dreptul şi practica interne relevante

23. Prevederile relevante ale Codului penal român, după cum urmează:

Art. 289: Luarea de mită
„(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.”

Art. 112 indice 1: Confiscarea extinsă
„(1)Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:
m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;
(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;
b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).
(3)Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul.”

24. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013 care a intrat în vigoare la 1 februarie cu 2014, după cum urmează:

Art. 366:
Participarea persoanei vătămate şi a altor subiecţi procesuali la judecată şi drepturile acestora
„(3)Persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat şi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării.”

25. În decizia sa nr. 356 din 25 iunie 2014, Curtea Constituțională a României a statuat că dispozițiile articolului 112 indice 1 din Codul penal, privind confiscarea extinsă, au fost pe deplin compatibile cu Constituția și, mai precis, cu principiul conform căruia se presupune că proprietatea a fost dobândit în mod legal. Cu toate acestea, pentru a se respecta principiul neretroactivității legii penale, alin (2) lit. a) din articolul menționat anterior nu se aplică în cazul bunurilor achiziționate înainte de 22 aprilie 2012, data intrării în vigoare a alineatului în cauză.

Curtea Constituțională a concluzionat că:
„… Dispozițiile privind confiscarea extinsă … reglementează garanţiile relevate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, măsura confiscării extinse este dispusă de către o instanţă judecătorească, pe baza convingerii proprii că bunurile supuse confiscării provin din activităţi infracţionale, formate în urma parcurgerii unei proceduri judiciare publice, în cadrul căreia persoanele în cauză au acces la dosar şi la argumentele acuzării şi au posibilitatea să propună probe şi să prezinte dovezile pe care le consideră necesare.”

III. Capete de cerere

26. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție de inechitatea procedurii în care a fost dispusă măsura confiscării. Aceștia susțin că nu au avut posibilitatea să-și apăre drepturile în cadrul procedurilor penale împotriva S.T., ceea ce a dus la confiscarea proprietății lor. Aceștia susțin că nu au fost somați să participe în proces, precum și faptul că instanțele naționale au respins în mod greșit cererile lor privind propunerea de probe.

27. Ei se plâng, de asemenea, de faptul că au fost privați de proprietățile lor cu încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 la Convenție.

IV. Întrebări adresate părților

1. Au avut reclamanții parte de un proces echitabil în determinarea drepturilor și obligațiilor civile ale acestora în conformitate cu articolul 6 § 1 din Convenție? În special, au avut posibilitatea de a participa în mod efectiv la procedura în care a fost dispusă măsura de confiscare?

2. Au fost reclamanții privați de bunurile lor în scopul interesului public și în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1?
Dacă este așa, a fost această ingerință necesară pentru a asigura exercitarea dreptului de proprietate în conformitate cu interesul general? În special, este această ingerință de natură să afecteze justul echilibrul dintre protecția dreptului de proprietate al reclamanților și interesul general al societății?

Cristina GRIGORAȘ (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea din București

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator proiect și selecție)

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “România la CEDO: cauza Telbis și alții. Confiscare extinsă, dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate. UPDATE: hotărârea”

  1. Pentru acțiunea în revizuire introdusă de către reclamante, a se vedea aici. Acțiunea a fost respinsă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate