Legea privind parteneriatul public-privat


29 noiembrie 2016 | Cosmina SIMA

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 954 din 25 noiembrie 2016 a fost publicată Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat.

Parteneriatul public-privat are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public şi/sau operării unui serviciu public.

Prevederile prezentei legi se aplică de către partenerul public pentru implementarea unui proiect, în cazul în care studiul de fundamentare a proiectului demonstrează faptul că veniturile care urmează să fie obţinute de societatea de proiect din utilizarea bunului/bunurilor sau operarea serviciului public ce formează obiectul proiectului sunt generate, în totalitate sau în majoritate, prin plăţi efectuate de către partenerul public sau de către alte entităţi publice în beneficiul partenerului public.

Formele de parteneriat public-privat sunt:
a) parteneriatul public-privat contractual – parteneriatul public-privat realizat în temeiul unui contract încheiat între partenerul public, partenerul privat şi societatea de proiect al cărei capital social este deţinut integral de partenerul privat;
b) parteneriatul public-privat instituţional – parteneriatul public-privat realizat în temeiul unui contract încheiat între partenerul public şi partenerul privat, prin care se constituie de către partenerul public şi partenerul privat o societate nouă, care va acţiona ca societate de proiect şi care, ulterior înregistrării în registrul societăţilor, dobândeşte calitatea de parte la contractul de parteneriat public-privat respectiv.

Legea reglementează aspecte precum: finanţarea proiectului de parteneriat public-privat, pregătirea proiectului de parteneriat public-privat, procedura de atribuire a proiectului.

Legea intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cosmina Sima

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii