Întrebare preliminară cu privire la înlăturarea probelor obținute prin ascultarea unei convorbiri telefonice
29 noiembrie 2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Cristina GRIGORAȘ
Mihaela Mazilu-Babel
Cristina Grigoraș
Judecătorul grec se întreabă, în cuprinsul a 17 întrebări, cu privire la înlăturarea, în procesul penal, a probelor obținute prin ascultarea unei convorbiri telefonice (C-475/16 K.)
Situația de fapt:
1. principiile, obiectivele și misiunile tratatelor
2. apropierea legislațiilor, telecomunicațiile
3. obligația statelor membre și a autorităților competente ale acestora de a adopta orice măsură generală sau specială pentru remedierea unei încălcări a dreptului Uniunii și pentru asigurarea conformității cu hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în special în cazul în care este în discuție validitatea unor acte ale organelor Uniunii care produc efecte erga omnes
4. necesitatea de a afla dacă o atare obligație impune statelor membre să abroge sau să modifice în mod corespunzător un act legislativ prin care a fost transpusă o directivă pe care ulterior Curtea a declarat-o nevalidă pentru caracterul contrar (încălcarea) dispozițiilor tratatelor sau ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în scopul de a garanta executarea hotărârii Curții și, astfel, de a remedia încălcarea tratatelor sau a cartei și de a preveni noi încălcări în viitor
5. necesitatea de a afla dacă noțiunea „organ, oficiu sau agenție” prevăzută în dreptul UE primar ar putea include (în sens larg sau prin analogie) de asemenea statul membru care a transpus în ordinea sa juridică o directivă care ulterior a fost declarată nevalidă pentru motivul încălcării tratatelor sau a cartei
6. necesitatea de a afla – în eventualitatea în care ar exista o atare obligație de abrogare a statelor membre – dacă această obligație privește de asemenea instanțele naționale, în sensul că acestea sunt obligate să lase neaplicat actul legislativ prin care a fost transpusă directiva declarată nevalidă, și asta cel puțin în măsura în care încalcă tratatele sau carta, și, prin urmare, să nu țină seama de probele obținute în temeiul unor astfel de acte (al directivei și al actului național de transpunere)
7. necesitatea de a afla dacă o reglementare națională care transpune o directivă ce fu apoi declarată nevalidă ar rămâne totuși în domeniul de aplicare al Cartei și după ce Curtea a declarat nevalidă respectiva directivă
8. necesitatea de a afla dacă s-ar putea considera că reglementarea națională care transpune o directivă ce apoi a fost declarată nevalidă, s-ar înscrie totuși în contextul unei dispoziții de la o altă directivă (directiva 2002/58), și asta având în vedere că directiva declarată nevalidă a fost adoptată în scopul aplicării la nivel european a unui cadru armonizat în sensul articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58/CE pentru păstrarea datelor de către furnizorii de servicii de comunicații în scopul prevenirii, al cercetării, al detectării și al urmăririi penale a infracțiunilor
9. necesitatea de a afla dacă situația de fapt de la nivel național s-ar afla, alternativ, în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii fie doar și pentru motivul că o eventuală condamnare penală a unui resortisant al unui stat membru al Uniunii, precum în speță, va implica în mod inevitabil restricții privind exercitarea drepturilor la libera circulație pe care acesta le are în temeiul dreptului Uniunii, chiar dacă, în principiu, sunt justificate
10. necesitatea de a afla dacă procedurile penale incidente intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii
11. necesitatea de a afla dacă ar fi conform cu mai multe dispoziții din carta DFUE faptul că datele păstrate potrivit Directivei 2006/24 și/sau potrivit articolului 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58 pot fi accesate și utilizate de poliție în cursul unei cercetări penale, în caz de urgență și, în special, în caz de infracțiune flagrantă, fără autorizarea prealabilă din partea unui organ judiciar [sau a unui organ administrativ independent] acordată în conformitate cu cerințe de drept material și de drept procedural prestabilite
12. necesitatea de a afla dacă eventualul consimțământ al persoanei la care datele se referă elimină necesitatea autorizării prealabile de către o instanță [sau de către un organ administrativ independent] a accesului la astfel de date și a utilizării lor, acordată în conformitate cu cerințe de drept material și de drept procedural prestabilite, ținând seama totuși de faptul că datele solicitate includ inevitabil și date referitoare la terți (de exemplu: apelant/apelat)
13. necesitatea de a afla dacă este conform cu Carta simplul acord al Ministerului Public cu privire la accesul, în cursul unei cercetări penale, la datele păstrate potrivit directivelor UE incidente, și la utilizarea acestora, în cazul în care lipsește autorizarea prealabilă din partea unei instanțe [sau a unui organ administrativ independent] care să fi fost acordată în conformitate cu cerințe de drept material și de drept procedural prestabilite, în special atunci când cercetarea nu are scopul de a preveni, de a investiga și de a urmări infracțiuni determinate în mod specific și calificate drept grave de către legiuitorul național
14. necesitatea de a afla dacă expresia „infracțiuni grave” menționată la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2006/24 reprezintă o noțiune autonomă de drept UE, iar în cazul afirmativ, necesitatea de a afla care ar fi conținutul substanțial al acesteia, în temeiul căruia o anumită infracțiune poate fi considerată suficient de gravă pentru a justifica accesul la date păstrate potrivit Directivei 2006/24 și utilizarea acestora
15. necesitatea de a afla dacă verificarea proporționalității ingerinței reprezintă nimic altceva decât o evaluare a caracteristicilor infracțiunii care face obiectul cercetării efectuate (a) doar de Curte sau (b) de instanța națională, potrivit unor criterii generale stabilite de Curte
16. necesitatea de a afla dacă ar fi conform cu dreptul UE un regim general de păstrare al datelor, regim care ar îndeplini cerințele enunțate la punctele 60, 61, 62, 67 și 68 din hotărârea Digital Rights Ireland, dar nu pe cele prevăzute la punctele 58, 59, 63 și 64 din Digital Rights Ireland:
16.1. regim de păstrare care, pe de o parte, impune autorizarea prealabilă de către o instanță în conformitate cu cerințe de drept material și de drept procedural prestabilite, în special în scopul prevenirii, al cercetării și al urmăririi penale a unor infracțiuni precis determinate și enumerate de legiuitorul național și calificate de acesta drept grave, care garantează protecția efectivă a datelor păstrate împotriva riscului de abuzuri și împotriva oricărui acces și a oricărei utilizări ilegale
16.2. pe de altă parte, regimul respectiv permite păstrarea datelor:
16.2.1. fără deosebire pentru toate persoanele care utilizează serviciile de comunicații electronice,
16.2.2. fără ca în privința unor astfel de persoane (inculpați sau cercetați) să existe vreun element care să indice o legătură, chiar îndepărtată, între aceste persoane și o infracțiune gravă, înainte de a se verifica împrejurarea cu privire la care informațiile au fost solicitate furnizorilor de servicii de comunicații;
16.2.3. fără a fi necesar ca datele solicitate să se refere, înainte de a se verifica fapta care face obiectul cercetării, la:
16.2.3.1. o anumită perioadă și/sau la o anumită zonă geografică și/sau la un anumit cerc de persoane care ar putea fi implicate într-un mod sau altul în săvârșirea unei infracțiuni grave,
16.2.3.2. sau la persoane care ar putea contribui, pentru alte motive, prin păstrarea datelor lor, la prevenirea, la cercetarea sau la urmărirea penală a infracțiunilor grave;
16.3. pentru o perioadă (12 luni în speță) care este stabilită fără a se face vreo distincție între categoriile de date prevăzute la articolul 5 din directiva în discuție în funcție de utilitatea lor eventuală în scopul realizării obiectivului urmărit sau în funcție de persoanele vizate (a se vedea punctele 58, 59, 63 și 64 din hotărârea citată)
17. necesitatea de a afla, în eventualitatea în care Curtea va constata că respectivul regim nu este unul conform cu dispozițiile din Cartă, dacă instanța națională trebuie să lase neaplicat actul național de transpunere a Directivei 2006/24, pe care Curtea a declarat-o nevalidă, sau actul întemeiat pe articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58, întrucât contravin cartei, și, prin urmare, nu trebuie să țină seama de datele păstrate și obținute în temeiul acestora
18. necesitatea de a afla dacă menținerea în vigoare a legii care transpune în ordinea juridică națională Directiva 2006/24, în pofida faptului că aceasta din urmă a fost declarată nevalidă de către Curte, constituie un obstacol pentru instituirea și funcționarea pieței interne, dat fiind că nicio măsură mai recentă de drept al Uniunii nu a intrat încă în vigoare, și având în vedere că:
18.1 reglementarea națională în discuție prevede criterii obiective și condiții de drept material, în temeiul cărora autoritățile naționale competente pot să aibă acces, printre altele, la datele păstrate cu privire la trafic și la localizare și să le utilizeze ulterior pentru prevenirea, cercetarea, detectarea și urmărirea penală a unei infracțiuni, însă aceste criterii și condiții se referă la o listă determinată de activități ilicite întocmită de legiuitorul național în exercitarea puterii sale de apreciere și fără armonizare la nivelul Uniunii
18.2. pentru protecția și securitatea datelor păstrate, reglementarea națională în discuție prevede cerințe tehnice și termene, însă aceste termene și cerințe nu au fost armonizate la nivelul Uniunii
19. cauza este una penală.
Dispoziții și norme de drept UE invocate a fi incidente:
1. art. 4 alin. (3) și art.19 TUE;
2. art. 260 alin. (1), art. 263, art. 266 și art. 267 TFUE;
3. art. 7, art. 8, art. 51 alin. (1), art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (cu explicațiile aferente)
4. art.15 alin. (1) din Directiva 2002/58/CE asupra confidențialității și comunicațiilor electronice
Articolul 15
Aplicarea anumitor dispoziții ale Directivei 95/46/CE
(1) Statele membre pot adopta măsuri legislative pentru a restrânge sfera de aplicare a drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolul 5, articolul 6, articolul 8 alineatele (1), (2), (3) și (4) și articolul 9 ale prezentei directive, în cazul în care restrângerea lor constituie o măsură necesară, corespunzătoare și proporțională în cadrul unei societăți democratice pentru a proteja securitatea națională (de exemplu siguranța statului), apărarea, siguranța publică sau pentru prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a unor fapte penale sau a folosirii neautorizate a sistemelor de comunicații electronice, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) al Directivei 95/46/CE. În acest scop, statele membre pot adopta, inter alia, măsuri legislative care să permită reținerea de date, pe perioadă limitată, pentru motivele arătate anterior în acest alineat. Toate măsurile menționate în acest alineat trebuie să fie conforme cu principiile generale ale legislației comunitare, inclusiv cu cele menționate la articolul 6 alineatele (1) și (2) al Tratatului privind Uniunea Europeană.
(1a) Alineatul (1) nu se aplică datelor solicitate în mod specific de Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice accesibile publicului sau de rețele publice de comunicații ( 11 ) pentru a fi păstrate în scopurile menționate la articolul 1 alineatul (1) din această directivă.
(1b) Furnizorii stabilesc proceduri interne pentru a răspunde solicitărilor de accesare a datelor cu caracter personal ale utilizatorilor pe baza dispozițiilor naționale adoptate în conformitate cu alineatul (1). La cerere, aceștia oferă autorității naționale competente informații despre procedurile respective, numărul de solicitări primite, justificarea legală invocată și răspunsul acestora.
5. art. 1 alin. (1) din Directiva 2006/24/CE
6. hotărârea Digital Rights Ireland
Corespondențe detectate pentru România:
1. art. 11 și art. 148 din Constituția României;
2. art. 26, art. 27, art. 28 și art. 53 din Constituția României;
3. art. 121 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, modificată și completată prin Legea nr. 235 din 12 octombrie 2015
4. Directiva 2006/24/CE a fost invalidată prin hotărârea Curții (Marea Cameră) din 8 aprilie 2014, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 440 din 8 iulie 2014 a fost declarată neconstituțională și Legea nr. 82/2012 care transpunea această directivă.
Cristina GRIGORAȘ (corespondențe)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea din București
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
