
Luni, 28 noiembrie 2016, Belgia și Olanda au semnat un acord care rezolvă o dispută teritorială ce durează de mulți ani. Belgia a fost de acord să cedeze Olandei o mica peninsulă nelocuită. Simbolic, și Olanda va dona Belgiei o fâșie de teren, potrivit dw.com.
În anul 1843, cele două țări au semnat un tratat prin care granița dintre ele era situată la mijlocul albiei fluviului Meuse, aflat în nord-estul Belgiei. De-a lungul anilor, cursul fluviului s-a deplasat, după o serie de lucrări realizate în anul 1961, astfel că Belgia va compensa prin donarea celor 14 hectare din rezervația naturală aflată pe o peninsulă.
Acordul a fost semnat la Amsterdam, în prezența monarhilor celor două state, iar ministrul de Externe belgian, Didier Reynders, a declarat că fixarea granitei arată stadiul excelent al relațiilor dintre cele două țări. În plus, semnarea acordului arată că schimbarea granițelor se poate face în pace.
Acordul va intra în vigoare de la începutul anului viitor.
De-a lungul timpului, zona a fost un paradis pentru traficanții de droguri și pentru prostituate. Mai mult, în urmă cu cățiva ani, în zonă a fost găsit un cadavru decapitat. Cazul nu a putut fi anchetat de olandezi, pentru că era pe teritoriu belgian, însă belgienii nu puteau ajunge în zonă fără o permisiune specială de la olandezi.
În urmă cu câteva luni, și Norvegia a anunțat că vrea să cedeze Finlandei un varf de munte, odata cu aniversarea a 100 ani de independență.
Aflaţi mai mult despre acord care rezolvă o dispută teritorială, Belgia, Didier Reynders, Irina RÎMARU, OlandaJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.