Despre plagiat, dreptul de autor și protejarea ideilor sau o teorie coerentă a plagiatului
30 noiembrie 2016 | Alin SPERIUSI-VLAD
Alin Speriusi-Vlad
Rezumat
Este periculos să definim restrictiv plagiatul doar prin prisma legislației speciale privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare (Legea nr. 206/2004) și să facem abstracție de legislația (generală) din domeniul dreptului de autor (Legea nr. 8/1996), deoarece, cel puțin, s-ar putea concluziona (greșit) că nu avem plagiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 206/2004. În realitate, plagiatul reprezintă încălcarea dreptului moral (și imprescriptibil) la paternitatea operei științifice, protejată prin Legea nr. 8/1996 (art. 10 lit. b), motiv pentru care acest delict științific definit în legislația specială trebuie raportat la legislația generală din domeniul dreptului de autor. Interdicția preluării ideilor din opera științifică prevăzută de Legea nr. 206/2004 nu intră în contradicție cu excluderea ideilor de la protejarea dreptului de autor, conform art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, atât timp cât legea specială (art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004) protejează ideile ca și elemente componente ale unei opere științifice, care (alături de expresiile, demonstrațiile, datele, ipotezele, teoriile, rezultatele ori metodele utilizate) diferențiează operele științifice una de cealaltă.
Premisa acestei analize o constituie cel mai recent studiu dedicat analizei minuțioase a plagiatului prin comparație cu (fapta de) încălcare(a) drepturilor de autor[1].
Ocazia pe care am avut-o de a audia autorul[2] mi-a atras atenția asupra celor mai importante aspecte ale argumentației studiului, pe care le voi enumera, pentru a evita orice risc de (re)interpretare greșită a celor susținute. Astfel ”concluzia desprinsă din simpla lectură a dispozițiilor normative [Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare[3]] relevă că legiuitorul nu asimilează obligația de a respecta etica şi deontologia activităţii de cercetare-dezvoltare cu obligația de a respecta drepturile de proprietate intelectuală”, totodată ”nu interesează dacă sursa este sau nu o copie sau un plagiat al altei opere, nici dacă sursa este o operă intrată în domeniul public, ca efect al expirării duratei protecției prin drept de autor. Avem în vedere că art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004 nu distinge după cum opera din care s-a făcut preluarea este sau nu protejată prin drept de autor”, iar ”dacă sunt preluate identic texte sau fragmente de text din una sau din mai multe opere aparținând aceluiași autor sau unor autori diferiți, în modalitatea copy-paste, dar cu menționarea faptului preluării, prin delimitarea clară a textului preluat de textul care constituie o creație intelectuală proprie și cu indicarea operei-sursă, nu poate fi săvârșită fapta de plagiat, dar poate fi săvârșită fapta de încălcare a dreptului de autor, dacă nu sunt respectate dispozițiile art. 33 privind condițiile de utilizare a unei opere adusă anterior la cunoștința publicului, fără consimțământul prealabil al autorului și fără plata unei remunerații”, astfel că ”suntem de opinie că excluderea acestor elemente de la protecție prin drept exclusiv de autor și drept exclusiv de brevet de invenție nu intră în conflict cu reglementarea și sancționarea faptei de plagiat prin dispozițiile Legii nr. 206/2004”, pentru că ”reglementarea plagiatului în cadrul Legii nr. 8/1996 ar lăsa nesancționată fapta constând în preluarea, de către personalul de cercetare-dezvoltare, a unor texte sau fragmente de texte din opere anterior publicate, cu privire la care termenul legal de protecție a fost depășit și care au intrat în domeniul public, fără a indica faptul că s-a făcut o preluare și fără a face trimitere la opera din care s-a preluat acel text”, datorită faptului că ”plagiatul poate fi săvârșit prin preluarea unor elemente (texte, fragmente de text, idei, date, etc.) din opere care sunt la rândul lor realizate prin săvârșirea faptei de plagiat sau de autoplagiat”, iar ”dacă plagiatul ar fi considerată o faptă de încălcare a drepturilor născute în legătură cu o operă protejată prin drept de autor, ar fi exclusă de la aplicarea oricărei sancțiuni fapta constând în preluarea unor elemente excluse de la protecție prin drept de autor, precum: idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere ale altor autori, sau orice tip de informații, inclusiv grafice, tabele, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.
Efortul și dedicația autorului sunt admirabile în contextul misiunii asumate, respectiv stabilirea unor repere etice clare în materia cercetării științifice, care să evite orice posibile reinterpretări de natură să lase nepedepsit plagiatul.
Cu toate acestea, argumentația este deficitară și riscă să conducă la un efect nedorit. Mai precis, în măsura în care plagiatul se fundamentează exclusiv pe prevederile Legii nr. 206/2004, consecința directă constă în ”inexistența” plagiatului în cazul operelor științifice create anterior acestei date. În mod nesperat, dobândește astfel sens sintagma atât de des folosită de cei acuzați de plagiat, conform căreia nu s-ar pune problema plagiatului pentru că ar fi fost respectate întru totul normele în vigoare la data susținerii tezei de doctorat (sintagmă, pe care mărturisesc, până acum nu o înțelegeam, părându-mi naivă). Evident, o astfel de consecință este inacceptabilă, dar și greșită.
Există o legătură a noțiunii de plagiat cu dreptul de autor ca urmare a faptului că Legea nr. 206/2004, care definește plagiatul la art. 4 alin. (1) lit. d), raportându-l la o ”operă scrisă”[4], are în vedere operele științifice, protejată în mod expres prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996[5]. Totodată, dacă suntem mai atenți, observăm că plagiatul nu reprezintă altceva decât o încălcare a unui drept moral de autor, cel referitor la paternitatea operei autorului, recunoscut prin art. 10 lit. b) din nr. Legea nr. 8/1996. Precum orice drept moral de autor, și acesta este imprescriptibil și nu poate face obiectul vreunei renunțări (conform art. 11 din Legea nr. 8/1996). Pe cale de consecință indiferent de momentul în care opera a fost creată sau adusă la cunoștința publicului ea este protejată prin dreptul moral la paternitatea operei, drept perpetuu și imprescriptibil, putându-se vorbi de o durată de protecție a operei și de intrarea acesteia în domeniul public al proprietății intelectuale doar din punctul de vedere al drepturilor patrimoniale asupra operei protejate. Pornind de la această observație preliminară, se observă că susținerea autorului menționat anterior – conform căreia ”reglementarea plagiatului în cadrul Legii nr. 8/1996 ar lăsa nesancționată fapta constând în preluarea, de către personalul de cercetare-dezvoltare, a unor texte sau fragmente de texte din opere anterior publicate, cu privire la care termenul legal de protecție a fost depășit și care au intrat în domeniul public” – este incorectă, deoarece expirarea termenului legal de protecție produce efecte doar asupra drepturilor patrimoniale, iar nu și a celor morale, care sunt imprescriptibile și perpetue. Astfel, indiferent de momentul preluării ”unor texte sau fragmente de texte din opere anterior publicate, cu privire la care termenul legal de protecție a fost depășit și care au intrat în domeniul public”, această activitate reprezintă o încălcare a dreptului moral la paternitatea operei.
Referitor la interdicția preluării ideilor din operele științifice, conform art. 4 alin. (1) lit. d), (în condițiile în care Legea nr. 8/1996 la art. 9 lit. a) statutează că nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor ideile), trebuie spus că această reglementare are ca și finalitate crearea unor standarde obiective în activitatea de cercetare științifică, cu atât mai mult cu cât aceasta se concretizează în opere științifice protejate prin dreptul de autor. Aceste standarde reprezintă criteriile în funcție de care se verifică îndeplinirea condiției originalității acestora, în măsura în care aceasta presupune și activitatea de creație intelectuală din partea autorului. Menționarea expresă a autorilor ideilor preluate în opera științifică nu reprezintă altceva decât descrierea stadiului actual al cunoașterii în domeniul de cercetare științifică. Aceste mențiuni exprese și obligatorii au un dublu rol. Pe de o parte, în funcție de aceste idei „vechi”, se poate determina îndeplinirea condiției originalității operei științifice, dar, totodată, se poate identifica activitatea de creație intelectuală. La fel cum modul de exprimare al autorului definește elementele caracteristice, dar și componente ale operei literare sau cum viziunea autorului asupra peisajului pe care-l reprezintă grafic determină elementele caracteristice operei de artă grafică, la fel și prezența acestor elemente noi, nu doar idei, ci și expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode, într-o operă cu un limbaj standardizat, precum cea științifică, asigură unicitatea acesteia și, pe cale de consecință, îndeplinirea condiției activității de creație intelectuală. De aceea, este impropriu să se vorbească, în cazul operelor științifice, de forma de exprimare a ideilor pentru stabilirea originalității acesteia, deoarece rolul operei științifice nu este acela de a produce și impresiona prin valori estetice, ci de a transmite informații, cunoștințe, idei într-o formă cât mai inteligibilă. Succesiunea evenimentelor prezentate cititorului, modul de exprimare și figurile de stil ale autorului fac diferența între romanul „Robin Hood” scris de Henry Gilbert și romanul omonim scris de Alexandre Dumas, interpretarea, linia melodică, ritmul, aranjamentul vocal, orchestral și muzical fac diferența între melodia „I’ve got you under my skin” interpretată de Frank Sinatra și între melodia omonimă interpretată de Louis Prima și Keely Smith, suportul material, culorile, tonurile utilizarea diferită a tehnicilor clar-obscur, sfumato și a perspectivei atmosferice fac diferența între pictura „Fecioara între stânci” de Leonardo da Vinci expusă la Muzeul Luvru în Paris și pictura omonimă atribuită tot lui Leonardo da Vinci sau lui Ambrogio de Predis, care ar fi pictat-o sub supravegherea lui Leonardo da Vinci, expusă la National Gallery; și între picturile contemporane ale lui Michael Luther un artist berlinez și ale lui Damien Hirst, reputat pe plan mondial care, independent unul de celălalt, au realizat două picturi asemănătoare, având ca inspirație o fotografie a unui persoane rănite după un atentat terorist din Irak. La fel, elementele care diferențiază operele științifice una de cealaltă sunt ideile, expresiile, demonstrațiile, datele, ipotezele, teoriile, rezultatele ori metodele utilizate. Nu se pune problema existenței unui conflict între dispozițiile legii generale și ale legii speciale referitoare la protecția juridică a ideilor. Aceasta deoarece legea specială protejează ideile ca și elemente componente ale unei opere științifice. Aceasta cuprinde în mod invariabil o introducere, o descriere a stadiului actual al cunoașterii, o enunțare a problematicii științifice care se formulează în cuprinsul operei, o soluție argumentată a acestei problematici și o concluzie. În lipsa unei asemenea structuri, se poate pune în mod serios la îndoială apartenența unei astfel de opere la genul științific, putând fi orice altceva, o proză, un pamflet, un eseu, caz în care elementele caracteristice, prin prisma cărora urmează să se analizeze activitatea de creație intelectuală a autorului, sunt cu totul altele. Rezultă astfel că toate ideile la care face referire legislația specială (Legea nr. 206/2004) din domeniul operelor științifice sunt idei explicate, argumentate, cu un conținut clar conturat și, pe cale de consecință, protejate prin legislația din domeniul dreptului de autor (Legea nr. 8/1996).
Nu în ultimul rând, merită amintită jurisprudența relevantă a instanței supreme, respectiv Decizia nr. 8 din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă şi de proprietate intelectuală, care a statuat, că o lucrare care nu este predominant originală nu poate constitui sursa unui plagiat[6].
[1] S. Florea, Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor, articol ce poate fi accesat aici (consultat la 28.11.2016).
[2] În cadrul Secțiunii de Dreptul Proprietății Intelectuale a Conferinței internaționale bienale, ediția a XI-a, Timișoara, 28 – 29 octombrie 2016 organizată de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, pot fi accesate următoarele pagini: aceasta și acesta (consultat la 28.11.2016).
[3] Publicată în M. Of. nr. 505 din 4 iunie 2004.
[4] Mai precis, art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004 prevede ”(1) În sensul prezentei legi, următorii termeni sunt definiţi după cum urmează: (…) d) plagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.
[5] Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, conform cărora ”Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi”
[6] Mai precis, instanța supremă a reținut că ”Tratatul complet de medicină legală veterinară, care cumulează informaţii juridice şi din diverse specializări ale medicinei veterinare cu aplicaţii în medicina legală veterinară nu este o lucrare predominant originală, astfel încât nu poate constitui sursa unui plagiat.”
Lector univ. dr. Alin Speriusi-Vlad
Facultatea de Drept – Universitatea de Vest din Timișoara
* Articolul va fi publicat în numărul 4/2016 al Revistei Române de Dreptul Proprietății Intelectuale.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
