Despre culpe

Doru Băjan

1. Se moare pe șosele din cauza infrastructurii necorespunzătoare

Este vinovată CNADNR care are obligații de întreținere a infrastructurii.

Este vinovat Ministerul Transporturilor, prin miniștrii săi, minister care face politica în domeniul transporturilor și nu a asigurat măsurile pentru întreținerea infrastructurii existente și pentru crearea unei infrastructuri corespunzătoare.

Este vinovat Guvernul, prin prim-ministru și miniștri, pentru că nu a asigurat și aplicat politici corespunzătoare în domeniul transporturilor.

Este vinovată majoritatea parlamentară care a condus la formarea Guvernului, majoritate parlamentară care a aprobat programul de guvernare și componența Guvernului, majoritate parlamentară care nu a urmărit activitatea Guvernului și nu a obligat Guvernul să respecte programul de guvernare asumat.

Programul de guvernare asumat corespunde, în cea mai mare parte, cu programele de guvernare propuse de partide în campania electorală.

Este vinovată minoritatea parlamentară aflată în opoziție, care nu a luat atitudine, în limitele prevăzute de Constituția României și regulamentele de funcționare a celor două camere parlamentare, față de modul de guvernare.

Sunt vinovați moral cetățenii care au participat la vot și care au determinat crearea majorității parlamentare în baza căreia a fost format Guvernul ce, prin Ministerul Transporturilor, a implementat politica în domeniul transporturilor, politică în urma căreia se moare pe șosele din cauza infrastructurii necorespunzătoare.

Sunt vinovați moral și cetățenii care au participat la vot și care, prin votul lor, au ales o opoziție slabă.

Sunt vinovați moral și cetățenii care nu s-au prezentat la vot, pentru că prin votul lor ar fi putut determina o altă majoritate parlamentară, un alt Guvern, alte politici publice.

2. Se moare în spitale din cauza infecțiilor și a malpraxisului medical

Se moare în spitale din cauza infecțiilor microbiene, pentru că nu sunt luate măsurile administrative necesare dacă nu a eliminării, măcar o reducere a numărului infecțiilor. Se moare în spitale din cauza infecțiilor microbiene și pentru că infrastructura este foarte veche și nu permite ținerea pasului cu evoluția practicii medicale. Se moare în spitale din cauza infecțiilor microbiene, pentru că acestea sunt ascunse de către cei ce au responsabilitatea conducerii spitalelor, de teama de a nu-și pierde funcțiile administrative.

Culpa revine Ministerului Sănătății, prin ministrul său și, ca în cazul anterior, Guvernului, care nu ia măsurile necesare și nu aplică programul de guvernare, majorității parlamentare care a votat Guvernul și nu l-a obligat la respectarea programului, minorității parlamentare care nu a sancționat, în limitele legale, nerespectarea de către Guvern a programului de guvernare, culpa morală revine alegătorilor care, prin votul lor, au determinat formarea majorității parlamentare, cetățenilor care, prin votul lor, au determinat alegerea unei minorități parlamentare slabe, ineficiente, cetățenilor care nu s-au prezentat la vot, care ar fi putut determina o altă majoritate parlamentară.

Se moare în spitale din cauza malpraxisului medical în proporție mult mai mare decât în alte state. Culpa revine, în principal, autorului malpraxisului. În egală măsură culpa revine și celor care au contribuit la formarea profesională a autorului. În acest caz culpa revine instituțiilor de învățământ superior din domeniul medical transformarte tot mai mult în ”afaceri de clan”. Dacă, la înființarea primelor așezăminte universitare medicale în România, primii profesori erau formați la universități medicale cu tradiție din străinătate, în actuala lume academică medicală din România a pătruns impostura, nu fără acordul celor interesați de a profita de pe urma sistemului. Când impostura atrage impostura, aceasta are drept consecință mai slaba pregătire profesională a absolvenților învățământului medical român. Sistemul exclude concursul competențelor, integrarea în învățământul superior medical român a celor supracalificați prin studiile efectuate în străinătate, asigurând astfel păstrarea mediocrității neaoșe.

Identificarea celor în culpă începe cu Ministerul Învățământului și continuă, în rest, cum am stabilit.

3. Se moare ”de secetă” în agricultură

Culpa primordială revine celor care, la începutul anilor 1990, au devastat sistemele de irigații existente, pavându-și curțile cu dalele din canalele de irigații și vânzând la fier vechi instalațiile de irigații.

Culpa revine Guvernului care, prin Hotărâre, a redus suprafețele de canale administrate de Compania națională de îmbunătățiri funciare, abandonând astfel, pentru a nu se implica în întreținerea lui, 3/4 din sistemul național de irigații.

Culpa revine Guvernelor care, pentru apa care nu curgea ”pe apa sâmbetei” și era folosită la irigații a impus ”bir”, stabilind pentru utilizatorii apei obligația de a plăti taxă substanțială pe cantitatea utilizată la irigații în loc ca statul să sprijine prin asigurarea pompării apei în canalele magistrale de irigații.

Culpa revine tuturor Guvernelor care, în programele lor de guvernare aprobate de Parlament, au promis refacerea și dezvoltarea sistemului național de irigații și n-au făcut nimic până în prezent.

În rest, rămâne cum am stabilit.

4. Se moare cu ”dreptatea în mână” în Justiție

Soluționarea litigiilor se face pe baza legii.

În aplicarea aceleiași legi există diferențe de practică judiciară la nivelul unei judecătorii și între judecătorii.

În aplicarea legii, există diferențe de practică judiciară la nivelul tribunalelor, între secțiile tribunalelor care soluționează cauzele ca instanțe de fond, de apel sau de recurs și, din păcate, chiar între completele unei secții. Și aceasta se poate extinde la nivelul curților de apel și chiar la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aplicarea legii privind celeritatea soluționării cauzelor, la Tribunalul Ilfov, secția contencios administrativ, derularea procedurii administrative începe după trecerea unui termen de 8 luni de la înregistrarea cauzelor pe rolul instanței, iar la Înalta Curte de Casație și Justiție, la secția contencios administrativ și fiscal, termenul de judecare a recursului este fixat la peste doi ani de la declararea recursului. Iar, în materia contenciosului administrativ, legea stabilește obligația soluționării cu celeritate a cauzelor.

Constituția a stabilit principiul separării, în stat, a celor trei puteri, legislativă, executivă și judecătorească. În condițiile în care puterea executivă poate fi controlată constituțional de către puterea legislativă prin procedura moțiunii de cenzură, reglementarea legislativă a puterii judecătorești a făcut ca aceasta să devină, în fapt, un ”stat în stat”, fiind scăpată de sub orice control.

”Guvernul” Justiției a devenit CSM-ul și nu există nici un control al Parlamentului asupra acestuia, nu există nicio comisie de control parlamentară, așa cum există, de exemplu, în cazul SRI, SIE, etc. În baza prevederilor legale, CSM-ul a căpătat puteri absolute de a reglementa, prin regulamentele pe care le aprobă, viața sistemului judiciar, având puteri decizionale maxime asupra carierelor celor ce lucrează în sistem. Un CSM care nu își îndeplinește atribuțiile de administrare a justiției nu poate fi revocat, in corpore, de către Parlament, numai membrii săi pot fi revocați individual doar ce către cei ce i-au ales.

Lipsa de unitate a practicii judecătorești este determinată și de diferențele de pregătire profesională a judecătorilor, precum și de siguranța că nu pot răspunde material ci, eventual, doar disciplinar, pentru hotărârile pronunțate.

Slăbiciunile din competența profesională a judecătorilor sunt rezultatul educației juridice primite pe parcursul urmării cursurilor universitare de drept, și aici culpa revine instituțiilor de învățământ superior care, prin programele lor, nu țin pasul cu ”provocările din lumea dreptului”, dar și sistemului actual de selecție și formare a judecătorilor și procurorilor, prin care se aleg, se formează și se numesc în funcții judecători și procurori fără o minimă practică juridică (termenul necesar ar fi între 5 și 10 ani) în alte profesii juridice înrudite, astfel că unii judecători și procurori încă ”cu cașul la gură” ajung să se considere ”zei” în sala lor de judecată sau în biroul lor de la parchet. La mai mulți tineri cursanți ai Institutului Național al Magistraturii trimiși în practică profesională, fără nici o experiență profesională juridică anterioară examenului de admitere la institut, am observat o preferință ”bolnăvicioasă” pentru ”puterea” pe care o dă calitatea de procuror.

La Instititul Național al Magistraturii, viitorii judecători și procurori sunt pregătiți, în principal, de formatori provenind din rândul judecătorilor și procurorilor. Soluția nu este greșită, dar nu este suficientă. Pregătirea suplimentară a viitorilor judecători, în special, și procurori ar trebui să vizeze mai ales ”provocările dreptului”, acele nișe ale dreptului ce nu sunt acoperite prin pregătirea universitară de bază, pentru care este nevoie să se apeleze la specialiști din domeniu. Firesc ar fi ca atunci când se pune baza formării profesionale ca judecător sau procuror, pregătirea care ar putea dura mai mult, 3 ani în loc de 2 ani, să cuprindă toate aspectele dreptului cu care ei se vor întâlni pe parcursul carierei profesionale de la judecătorie și până la curtea de apel, pentru a nu ”învăța din mers” materia atunci când este promovat de la o instanță la alta sau când este mutat în cadrul secțiilor specializate ale instanței în care își desfășoară activitatea.

Un ”judecător slab” are ca efect o ”justiție slabă”. Aspectul competenței profesionale este în răspunderea CSM-ului. Există un vechi proverb românesc ”corb la corb nu-și scoate ochii”.

Pe parcursul carierei profesionale am sesizat la un moment dat CSM-ul privind unele aspecte discutabile din activitatea unei instanțe la care ”se murea cu dreptatea în mână”. Răspunsul primit de la Inspecția judiciară a CSM-ului a fost că în cazurile respective există căi de atac ce pot fi exercitate astfel că nu dau curs sesizării. Am revenit cu sesizarea, în altă formă, identificând punctual magistrații și faptele săvârșite care, în opinia mea, contraveneau normelor și constituiau o încălcare a prevederilor privind statutul judecătorilor. Răspunsul primit: ”pentru că v-am răspuns la prima sesizare nu mai dăm curs noii sesizări”.

Întârzierile în redactarea hotărârilor. Într-un dosar soluționat de Secția contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, aștept de aproape 3 ani să mi se comunice hotărârea. Într-un dosar aflat pe rolul secției contencios administrativ și fiscal hotărârea a Tribunalului București a fost comunicată la un an și jumătate de la pronunțarea ei. La Tribunalul Ilfov se împlinesc 6 luni de la rămânerea în pronunțare și hotărârile nu au fost comunicate. Aștept de 7 luni comunicarea hotărârii pronunțată de Secția a III-a civilă a Tribunalului București. Iar acestea sunt întârzierile doar din ultima perioadă.

A dispus CSM-ul ca Inspecția judiciară să analizeze la o instanță, integral, dosarele soluționate în cursul unui an și datele comunicărilor hotărârilor pronunțate pentru a se constata termenii reali în care sunt redactate hotărârile?

Am întâlnit însă și contrariul, ”celeritatea” în redactare, de la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București primind, la două zile de la pronunțare, o sentință civilă de aproape 40 de pagini.

Pentru impredictibilitatea/impreviziunea soluționării cauzelor prin aplicarea legii, pentru slaba pregătire profesională a unora dintre magistrații selectați, numiți și promovați, pentru judecătorii dezinteresați/blazați, în așteptarea pensiei, care nu mai studiază dosarele, dând, astfel, soluții de mântuială, pentru slaba calitate a actului de justiție, stabilirea culpei începe cu ”guvernul justiției” – CSM-ul, în rest, rămâne cum am stabilit.

Avocat Doru Băjan

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?