« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Jurisprudenţă inedită CITR (17): fideiusorul are dreptul de a fi înscris în tabelul de creanţe?
02.12.2016 | Cosmin TURCU, Adrian Ştefan CLOPOTARI

JURIDICE - In Law We Trust
Cosmin Turcu

Cosmin Turcu

Adrian Ștefan Clopotari

Adrian Ștefan Clopotari

A. PREMISĂ

Răspunsul la chestiunea formulată poate să pară neîndoielnic, însă întrebarea nu este retorică. Într-adevăr, orice creditor, cu orice fel de creanţă, sub condiţie sau pură şi simplă, trebuie să se înscrie la masa credală. Neînscrierea se traduce prin decăderea acestuia din dreptul de a-şi mai recupera banii de la falită. Aparent, aşa dictează legea insolvenţei.

Însă situaţia fideiusorului comportă particularităţi: acesta dobândeşte o creanţă pură şi simplă faţă de debitor doar după ce efectuează plata către creditor. Art. 109 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 arată că fideiusorul va fi trecut în tabelul de creanţe cu suma pe care a plătit-o creditorului. Dacă suntem în situaţia unei subrogaţii legale (o plată făcută în locul debitorului) atunci fideiusorul preia creanţa creditorului, astfel că nu ar avea rost înscrierea prealabilă separată a fideiusorului sub condiţie. Sau există un interes?

Enigma se adânceşte, dacă ne imaginăm ipoteza în care creditorul nu se înscrie deloc la masa credală. Se stinge fideiusiunea? Mai are un drept de regres fideiusorul contra debitorului? Este decăzut din dreptul de regres fideiusorul notificat privind deschiderea procedurii, care a ales să nu se înscrie la masa credală? Poate fideiusorul să ceară înapoierea plăţii efectuate către creditor prin intermediul unei acţiuni în repetiţiune? În definitiv, care este mecanismul fideiusiunii în procedura insolvenţei? Dreptul de creanţă al fideiusorului faţă de debitor se naşte la data perfectării contractului de fideiusiune sau la momentul plăţii? La aceste întrebări vom încerca să conturăm un răspuns, pornind de la speţe concrete din practică. Argumentările sunt valabile atât pentru Legea nr. 85/2006, cât şi pentru Legea nr. 85/2014.

B. STAREA DE FAPT

Pornim de la o stare de fapt uzuală: fideiusorul formulează declaraţie de creanţă înainte de a efectua plata către creditor. Practica este împărţită, identificându-se decizii prin care declaraţia a fost respinsă sau admisă.

Am spicuit argumentele şi le-am grupat în motive contra sau în favoarea necesităţii înscrierii fideiusorului la masa credală, iar la final am expus poziţia CITR. Întrucât practica este destul de măruntă pe această temă, am compilat argumentele din câte două hotărâri, pentru fiecare baricadă.

C. ARGUMENTE PENTRU NECESITATEA ÎNSCRIERII FIDEIUSORULUI LA MASA CREDALĂ

1. Scrisorile de garantare au natura juridică a unui contract de fidejusiune, astfel că, în cazul în care împrumutatul nu restituie băncii sumele ce i-au fost date, principala obligaţie ce-i revine recurentului este aceea de a rambursa, în limita plafonului de garantare, respectiv 2.818.460 lei, creditul acordat societăţii debitoare. Aşadar, obligaţia de plată asumată de Fond anterior deschiderii procedurii insolvenţei este de necontestat, fiind supusă la două condiţii suspensive, şi anume: trecerea în restanţă a întregii finanţări garantate şi onorarea cererii de plată, aceloraşi condiţii fiind supus şi dreptul de creanţă al contestatorului, drept care se va naşte prin onorarea scrisorilor de garantare.

2. De aceea, creanţa declarată de Fondul Naţional G Bucureşti trebuie să fie înscrisă în tabelul preliminar, acest drept putând fi valorificat numai în acest moment procesual deoarece, pe de o parte, art. 64 din Legea nr. 85/2006, modificată, obligă toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei deschiderii procedurii să depună cererea de admitere a creanţei în termenul stabilit prin sentinţa de declanşare a procedurii, fiind admise provizoriu la masa credală şi creanţele nescadente sau sub condiţie (suspensivă sau rezolutorie) la data deschiderii, iar, pe de altă parte, pentru că creanţa declarată derivă dintr-un raport juridic încheiat anterior declanşării procedurii concursuale, doar condiţia suspensivă urmând să se împlinească după această dată.

3. Aşa cum în mod judicios a arătat şi recurentul, prin excluderea creanţei sale ar fi ignorate prevederile art. 1015 şi 1016 din Codul civil, potrivit cărora îndeplinirea condiţiei suspensive, ca modalitate a actului juridic, face ca angajamentul părţilor să producă efecte în mod retroactiv, de la data perfectării actului juridic, până la momentul realizării condiţiei creditorul putând lua orice măsuri de conservare a dreptului său.

4. Formularea unei declaraţii de creanţă în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, act normativ care, în art. 76 statuează că, în afară de cazul în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură, decăderea putând fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie, nereprezentând altceva decât un act de conservare, demersul judiciar al recurentei fiind unul justificat.

5. Pe de altă parte, art. 1673 pct. 2 din Codul civil, permite fidejusorului să solicite valoarea sumei garantate de la debitor, chiar înainte de a face plata către creditorul garantat, printre altele, dacă datornicul este falit sau se află în insolvabilitate. Or, debitoarea S.C. A S.R.L. se află sub incidenţa Legii insolvenţei, formularea unei declaraţii de creanţă constituind unica modalitate de conservare de către fidejusor a drepturilor de creanţă în cadrul acestei proceduri judiciare, recurentul trebuind să fie înscris, provizoriu, pe tabelul preliminar cu întreaga valoare a creanţei, numai distribuirea sumelor rezultate în procedura de lichidare judiciară urmând să fie făcută în limita sumei efectiv plătite în baza scrisorilor de garantare, în privinţa rangului creanţei fiind aplicabil pct. 3 al art. 1108 din acelaşi cod, care îi conferă prerogativa să se subroge în drepturile creditorului plătit, beneficiind de toate garanţiile ce însoţeau respectiva creanţă.

Argumentarea a fost preluată din Decizia 501/2011 a Curţii de Apel Timişoara, care poate fi consulată integral aici[1].

6. Principala critică a recurentei este legată de înscrierea creanţei sale faţă de debitoare sub condiţie, fără drept de vot, invocând în sprijinul poziţie sale procesuale prevederile art. 2312 din noul Cod civil, conform cărora:

– alin. (1) „fideiusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiţie pentru plată, când debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanţie într-un anumit termen care a expirat”.

– alin. (2) „această regulă se aplică şi atunci când datoria a ajuns la termen, chiar dacă creditorul, fără consimţământul fideiusorului, i-a acordat debitorului un nou termen de plată sau când, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fideiusorul suportă riscuri semnificativ mai mari decât în momentul în care s-a obligat”.

7. Curtea constată că, potrivit art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, „titularii de creanţe sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv creanţele a căror valorificare este condiţionată de executarea în prealabil a debitorului principal, vor fi îndreptăţiţi să voteze şi să participe la distribuirii numai după îndeplinirea condiţiei respective”.

8. În aprecierea Curţii, interpretarea pe care o propune recurenta textelor de lege invocate şi în temeiul căreia ar trebui să fie înscrisă la masa credală a debitoarei, cu întreaga sumă garantată, chiar dacă nu a plătit încă nici o sumă creditoarei, nu poate fi primită.

9. Desigur că, în raport de prevederile art. 2312 Cod civil, fideiusorul este îndreptăţit să se îndrepte împotriva debitorului pe care l-a garantat, cu privire la sumele datorate de acesta creditorului, în toate cele patru ipoteze enumerate de textul de lege, nefiind obligat să facă mai întâi o plată către creditor pentru a putea acţiona împotriva debitorului.

10. Aceste prevederi legale nu stabilesc însă dreptul fideiusorului de a încasa efectiv vreo sumă de bani de la debitor, anterior momentului în care fideiusorul însuşi nu face vreo plată către creditor.

Opţiunea legiuitorului este firească, deoarece, în principal, între debitor şi fideiusorul său nu se naşte un raport juridic principal în cadrul căruia să existe o obligaţie pură şi simplă de plată a debitorului în favoarea fideiusorului. Obligaţia principală este cea pe care debitorul o datorează creditorului său. Obligaţia subsidiară a debitorului, aceea de a plăti fideiusorului său este o obligaţie subsidiară, corelativă dreptului subiectiv de regres pe care îl are fideiusorul care a realizat plata către creditor. Numai într-o asemenea ipoteză, fieiusorul poate cere debitorului său plata, iar efectuarea unei plăţi, chiar şi parţiale, de către fideiusor înspre creditor, reprezintă condiţia care afectează atât naşterea dreptului de regres al acestuia cât şi obligaţia debitorului faţă de fideiusorul său. Aşa fiind, dispoziţiile art. 2312 Cod civil trebuie interpretate în sensul că, fideiusorul care nu a plătit, dar care constată că debitorul în favoarea căruia a garantat este insolvabil, îl poate acţiona deja în justiţie pentru recunoaşterea anticipată a dreptului său de regres, dar nu va putea pretinde executarea efectivă a dreptului său numai în situaţiile în care acesta devine actual prin îndeplinirea condiţiei, adică din momentul în care fideiusorul plăteşte creditorului.

Aceleaşi sunt concluziile care se pot formula şi pe marginea celorlalte ipoteze reglementate de art. 2312 Cod civil. De exemplu, în ceea ce priveşte prima ipoteză, fideiusorul care este acţionat în justiţie pentru plată de către creditor, nu va trebui să aştepte finalizarea procesului şi efectuarea plăţii către acesta pentru a putea declanşa regresul faţă de debitor. Dimpotrivă, în virtutea prevederilor art. 2312 Cod civil, de îndată ce este acţionat în justiţie de către creditor, fideiusorul se va putea îndrepta împotriva debitorului, în exercitarea dreptului său de regres care nu este actual, dar va dobândi acest caracter în momentul în care va face o plată către creditor. Nici în această situaţie, chiar şi în ipoteza în care fideiusorul va obţine un titlu executoriu faţă de debitorul pentru care a garantat, el nu va putea cere executarea titlului decât la momentul îndeplinirii condiţiei care afectează dreptul său de regres şi obligaţia corelativă de plată a debitorului, adică din momentul în care va face o plată către creditor.

11. Prin urmare, o interpretare coroborată a prevederilor art. 2312 Cod civil şi art. 64din Legea nr. 85/2006, conduc la concluzia că fideiusorul unui debitor intrat în procedura de reorganizare judiciară este pe deplin îndreptăţit să acţioneze civil, în sensul înscrierii sale în tabelul de creanţe al debitorului, însă creanţa, fiind condiţionată de efectuarea unei plăţi către creditor, va fi înscrisă ca atare în tabelul de creanţe, urmând ca fideiusorul să voteze în cadrul adunării creditorilor numai din momentul în care, realizând o plată către creditor, va fi titularul unui drept născut şi actual, corelativ unei obligaţii pure şi simple a debitorului de plată a unei sume de bani.

12. Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea constată că, atâta vreme cât fideiusorul nu a efectuat nicio plată către creditorul debitoarei, dreptul său de creanţă rămâne un drept sub condiţie suspensivă, fiind îndreptăţit la înscrierea sa în tabelul de creanţe cu această menţiune, aşa cum în mod corect a concluzionat şi instanţa de fond, recursul declarat de fidesiusor fiind prin urmare nefundat.

Argumentele au fost preluate din Decizia 1806/2013 a Curţii de Apel Timişoara, ce poate fi consultată integral aici[2].

D. ARGUMENTE CONTRA ÎNSCRIERII CREANŢEI FIDEIUSORULUI LA MASA CREDALĂ

1. În ceea ce priveşte codebitorul sau fidejusorul care este îndreptăţit la restituire ori la despăgubire din partea debitorului pentru suma pe care a plătit-o creditorului, este trecut în tabelul de creanţe cu suma pe care a plătit-o creditorului, potrivit art. 71 alin. (2) care prevede înscrierea în tabelul de creanţe a debitorului numai a fideiusorului plătitor şi numai în limita sumei efectiv plătite.

2. Rezultă că nu va fi trecut în tabelul preliminar de creanţe, ce cuprinde creanţe anterioare deschiderii procedurii, codebitorul sau fideiusorul care nu a plătit creditorului, simpla calitate de codebitor sau fideiusor nu îl îndreptăţeşte pe acesta să fie înscris în tabelul preliminar de creanţe.

3. Înscrierea în tabel a codebitorului/fideiusorului este determinată de naşterea efectivă a dreptului său de creanţă împotriva debitoarei, de regres împotriva acestuia, ca urmare a subrogării în drepturile creditorului plătit.

4. Având în vedere că fideiusorul nu a efectuat către creditoare nicio plată pentru debitul datorat de debitoare, raportat la dispoziţiile art. 71 alin. (2), nu are calitatea de creditoare a debitoarei pentru această sumă, nu deţine împotriva debitoarei un drept de creanţă care să fie înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor.

Argumentele au fost extrase din Decizia nr. 116/2015 a Curţii de Apel Ploieşti, ce poate fi consultată integral aici. Pentru o argumentare similară în temeiul Legii nr. 85/2014, a se vedea Decizia 981/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, ce poate fi consultată integral aici[3].

5. Dispoziţiile art. 1443 şi 1445 C. civ., conform cărora fideiusorul este ţinut de executarea integrală a obligaţiei debitorului, nu sunt relevante.

6. Se are aici în vedere că, astfel cum reiese cât se poate de clar din prevederile art. 109 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care au fost aplicate de către judecătorul-sindic, un codebitor sau un fidejusor, care este îndreptăţit la restituire ori la despăgubire din partea debitorului pentru suma plătită, va fi trecut în tabelul de creanţe cu suma pe care a plătit-o creditorului, reieşind, aşadar, că acesta poate fi titularul unei creanţe pure şi simple faţă de debitor doar în situaţia în care a efectuat plăţi către creditor, ceea ce nu este cazul în speţă.

7. De altfel, prevederile din Legea nr. 85/2014 anterior menţionate nu reprezintă altceva decât o reflectare în materia procedurii insolvenţei a prevederilor cu titlu de principiu reglementate de art. 1674 Vechiul Cod civil, art. 2305 Noul Cod civil, art. 35 alin. (3) şi art. 106 din Legea nr. 58/1934, referitoare la dreptul de regres al celui care a făcut plata.

8. Deşi este indubitabil că împotriva apelantului s-a declanşat procedura executării silite, înscrisurile care dovedesc faptul că a fost demarată această procedură nu probează şi faptul că apelantul a fost executat silit cu vreo sumă de bani (important fiind aici că nici măcar prin motivele de apel nu se susţine că ar fi fost făcută vreo plată către intimata contestatoare în cadrul executării silite), ceea ce conduce la consecinţa că, în lipsa unei plăţi chiar şi parţiale şi faţă de prevederile art. 109 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, înlăturarea creanţei fideiusorului este corectă[4].

E. OPINIA CITR

1. Considerăm că fideiusorul sau codebitorul (atunci când acesta din urmă şi-a asumat o obligaţie solidară în interesul exclusiv al debitorului principal[5]) au dreptul de a fi înscrişi la masa credală chiar dacă, la momentul înscrierii, nu au efectuat încă plata datoriei. Temeiul juridic al acţiunii diferă însă în funcţie de acest aspect.

2. Sintetizând, fideiusorul/codebitorul se poate îndrepta împotriva debitorului în baza a 3 temeiuri diferite, pe care le vom analiza distinct:

A. Înainte de efectuarea plăţii în temeiul unui regres anticipat (născut din dreptul de conservare a creanţei)

B. După efectuarea plăţii în temeiul:

a) unei subrogaţii (prin preluarea creanţei anterioare a creditorului).

b) unei fapte licite (naşterea unui creanţe distincte, curente).

3. Astfel, anterior efectuării plăţii, legea recunoaşte în mod expres dreptul fideiusorului /codebitorului de a acţiona în nume propriu[6], prin instituţia regresului anticipat (art. 2312 Cod civ.). Creanţa acestora va fi înscrisă, în acest caz, la masa credală sub condiţia suspensivă a efectuării plăţii către creditor. Interesul legitim în promovarea unei astfel de acţiuni proprii rezidă în mod direct în posibilitatea fideiusorului/codebitorului de a efectua acte de conservare a creanţei sale. Trebuie observat faptul că într-o procedură de insolvenţă drepturile unui creditor participant nu se limitează doar la posibilitatea de a primi distribuiri sau de a vota. Posibilitatea de a formula contestaţii sau obiecţiuni împotriva rapoartelor de evaluare[7] pentru a-și proteja garanţiile sale[8] constituie doar câteva exemple elocvente pentru argumentarea interesului legitim al fideiusorului/codebitorului de a fi înscris în tabel.

4. Ulterior efectuării plăţii, temeiul juridic devine subrogaţia prin plata creanţei (art. 1596 Cod civ.). În acest caz, fideiusorul/codebitorul preia în mod direct un raport juridic preexistent, subrogaţia fiind un mod de transmitere a obligaţiei.

5. Tot în raport de această distincţie trebuie analizată şi sancţiunea decăderii din dreptul de a fi înscris la masa credală, în cazul nedepunerii unei declaraţii de creanţă. Astfel, dacă anterior efectuării plăţii, deşi notificat, fideiusorul/codebitorul nu depune în termen o declaraţie de creanţă, considerăm că va fi decăzut din dreptul de înscriere.

Cu toate acestea, decăderea va opera doar în raport cu dreptul său propriu exercitat cu titlu de regres anticipat. El va avea în continuare posibilitatea de a prelua prin subrogaţie creanţa de la creditorul diligent care s-a înscris la masa credală, deoarece prin această operaţiune se transmite un raport juridic vechi care a fost conservat prin înscrierea la masa credală. Imposibilitatea aplicării sancţiunii decăderii în această din urmă situaţie se explică prin faptul că decăderea urmăreşte creanţa, iar nu persoana.

6În ipoteza în care creditorul însuși nu se înscrie la masa credală, considerăm că problema corectă care trebuie pusă nu este aceea de a şti dacă fideiusorul mai păstrează sau nu un drept de regres contra debitorului, ci aceea a stingerii fideiusiunii. Atât art. 2.315, art. 2318 alin. (1), cât şi art. 1.448 alin. (2) C. civ. prevăd faptul că fideiusorul sau, după caz, debitorul solidar, sunt liberați[9] atunci când, din culpa creditorului nediligent, sunt lipsiți de un drept sau de o garanție pe care ar fi putut să o valorifice prin subrogație. Dacă fideiusiunea este stinsă, plata efectuată de fideiusor va fi considerată ca nedatorată, astfel că acesta va avea la dispoziţie o acţiune în restituirea plăţii.

7. O altă problemă care se ridică, în ipoteza în care plata este efectuată în cursul procedurii, ar fi aceea de a ști dacă fideiusorul/codebitorul ar putea să pretindă nu înscrierea la masa credală, ci plata directă a creanței cu titlu de creanță curentă, argumentând că nu dorește să se prevaleze de acțiunea recursorie, ci de o acţiune personală, rezultată din mandat, îmbogăţire fără justă cauză, gestiune de afaceri, etc. (acestea din urmă fiind fapte licite izvoare de obligaţii – ce ar da posibilitatea fideiusorului să pretindă că deţine o creanţă curentă, iar nu anterioară, dat fiind momentul plăţii).

8. Din punctul nostru de vedere, deoarece ne aflăm în cadrul unei proceduri speciale, singurele efecte juridice care sunt compatibile cu această procedură sunt doar cele rezultate din subrogaţie. Acţiunea personală este oferită, în condiţii obişnuite (fără ca debitorul să se găsească în insolvenţă), fideiusorului/codebitorului, pentru a-i da posibilitatea acestuia de a alege varianta mai accesibilă. Această alternativă nu mai este compatibilă cu prevederile legii insolvenței care obligă toţi creditorii anteriori să se înscrie la masa credalăşi-i sancţionează cu decăderea pe cei care nu acţionează în consecinţă. În sens contrar, s-ar da posibilitatea recuperării în mod disimulat a creanţelor anterioare, ceea ce ar permite eludarea dispoziţiilor imperative.

În concluzie, considerăm că respingerea de la masa credală a acestor creditori nu poate fi justificată prin niciun argument solid, existând, după cum am arătat în argumente anterioare, care sprijină teza contrară, aceea a dreptului acestor creditori de a fi prezenţi în procedură.



[1] Observăm că argumentul principal ce sprijină ideea necesității înscrierii fideiusorului la masa credală se întemeiază pe caracterul imperativ al dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 (actualul art. 102 din Legea nr. 85/2014). Aceste dispoziții, fără a face nicio deosebire între creditori (cu excepția salariaților) impune tuturor acelora care dețin creanțe anterioare deschiderii procedurii de insolvență să ceară înscrierea la masa credală în termenul limită fixat de către judecătorul-sindic. Or, creanța cu care fideiusorul solicită înscrierea la masa credală, arată instanța în speța menționată, este o creanță anterioară, chiar dacă este afectată de modalitatea condiției suspensive, deoarece este născută în baza unui raport juridic încheiat anterior deschiderii procedurii. În acest sens, înscrierea la masa credală a fideiusorului ar reprezenta unica modalitate de conservare a dreptului său de creanță, având în vedere sancțiunea decăderii, care operează în temeiul art. 76 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 (actualul art. 114 din Legea nr. 85/2014), față de toți acei creditori care, deși au fost notificați conform cerințelor legale cu privire la deschiderea procedurii, nu au formulat o declarație de creanță.
[2] Dreptul fideiusorului de a fi înscris la masa credală a fost constatat de către instanță ca fiind legitim, pornind de la prevederile art. 2312 Cod civil, care dă dreptul acestuia de a exercita un regres anticipat împotriva debitorului pe care îl garantează, în anumite împrejurări expres și limitativ prevăzute de lege, printre care și insolvența acestui debitor. Dispozițiile de drept comun au fost coroborate de către instanța de judecată cu prevederile art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 (actualul art. 102 alin. (5) din Legea nr. 85/2014) care, reglementând momentul de la care creanțele aflate sub condiție suspensivă și cele aparținând fideiusorilor, au posibilitatea de a vota și de a beneficia de distribuiri, indică în mod implicit asumarea ca și premisă, a acestui text legal, a însăși admisibilității înscrierii creanței fideiusorului la masa credală, desigur, sub condiție suspensivă.
[3] Observăm că argumentările se raportează într-un mod strict la prevederile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 [actualul art. 109 alin. (2) din Legea nr. 85/2014] care prevăd expressis verbis faptul că un codebitor sau un fideiusor va fi trecut în tabelul de creanțe cu suma pe care a plătit-o creditorului. Concluzia tranșantă a unei instanței de judecată este aceea că simpla calitate de fideiusor sau codebitor nu este suficientă pentru înscrierea acestuia la masa credală, ci doar codebitorul sau fideiusorul plătitor are dreptul de a fi înscris în tabel în limita sumei efectiv plătite. A doua hotărâre arată că art. 109 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 [fostul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 85/2006] nu reprezintă altceva decât transpunerea în materia insolvenței a principiului de drept comun al subrogației fideiusorului în drepturile creditorului (art. 2305 Cod civil) ca urmare a plății efectuate de către acesta, concluzia instanței fiind aceea că, în lipsa unei plăți, chiar și parțiale din partea fideiusorului, înlăturarea creanței acestuia de la masa credală este corectă.
[4] Argumentele au fost extrase din Decizia nr. 981/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
[5] În această situație, raportul dintre codebitori este guvernat de regimul juridic de la fideiusiune. A se vedea: Ph. Malaurie, L. Aynès, Ph. Stoffel-Munck, Droit civil. LesObligațions, Ed. Defrénois, 4eédition, Paris 2009, p. 724, precum și dispozițiile art. 1.459 Cod civil.
[6] În doctrina noastră mai veche s-a observat în mod pertinent faptul că în această situație „(…) fideiusorul nu poate reclama vreo sumă sau despăgubire, căci încă nu a plătit nimic. Tot ce poate cere este asigurare contra eventualei plăți la care ar fi condamnat sau contra insolvabilității debitorului. Această asigurare poate fi realizată printr-o altă garanție ce-i va da debitorului (fideiusiune, gaj sau ipotecă), fie prin consemnarea unei sume de bani. Într-o astfel de cerere, fideiusorul lucrează nomine proprio; el nu este subrogatul creditorului, deoarece el nu a plătit”, C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de Drept civil român, Ed. ALL Beck, București, 1996, Vol. II, 648.
[7] Art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 arată că „administratorul judiciar, precum şi oricare dintre creditori pot formula obiecţiuni împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză”.
[8] Ne referim inclusiv la bunurile libere de sarcini (gajul general).
[9] Art. 2315 C. civ. arată că „dacă, urmare a faptei creditorului, subrogaţia nu ar profita fideiusorului, acesta din urmă este liberat în limita sumei pe care nu ar putea să o recupereze de la debitor”. Art. 2318 alin. (1) C. civ. arată că „Fideiusorul rămâne ţinut şi după împlinirea termenului obligaţiei principale, în cazul în care creditorul a introdus acţiune împotriva debitorului principal în termen de 6 luni de la scadenţă şi a continuat-o cu diligenţă”. Art. 1448 alin. (2) C. civ. arată că „debitorul solidar care, prin fapta creditorului, este lipsit de o garanţie sau de un drept pe care ar fi putut să îl valorifice prin subrogaţie este liberat de datorie până la concurenţa valorii acelor garanţii sau drepturi”.


Cosmin Turcu
Practician în insolvenţă, Echipa B4, CITR

Av. Adrian Ştefan Clopotari
Practician în insolvenţă, Departamentul de Pregătire Profesională şi Audit al CITR

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.