Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în Topul Times Higher Education
05.12.2016 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Joi, 1 Decembrie 2016, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a anunțat că este pe locul 200 în topul Times Higher Education pentru economii emergente, potrivit unui comunicat al UIAC.

Nu mai puțin de 13 indicatori precum topul mondial al universităților sunt folosiți de Topul 300 BRICS & Emerging Economies, dar care sunt recalibrați pentru a reflecta prioritățile de dezvoltare ale universităților din economiile emergente.

Universități din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud sunt cuprinse în acest clasament.

Au fost avute în vedere criteriile privind numărul de citări, veniturile din parteneriatele private, perspectivele internaționale, cercetarea și calitatea actului didactic.

Phil Baty, editorul clasamentului Times Higher Education: „Insituțiile din top 300 trebuie să demonstreze standarde înalte de performanță în predare, cercetare, relații internaționale și transfer de cunoștințe, precum și un spirit de competiție cu universitățile din celelalte 50 de țări cu economii emergente. Clasificarea include doar cele mai bune universități, iar această reușită a Universității „Alexandru Ioan Cuza” merită să fie felicitată pe deplin.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate