Întrebare preliminară cu privire la transferul de întreprinderi și art. 47 din Cartă
06.12.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Cristina GRIGORAȘ
Mihaela Mazilu-Babel
Cristina Grigoraș
Judecătorul spaniol se întreabă cu privire la transferul de întreprinderi și art. 47 din Cartă (C-472/16 Colino Sigüenza)
Situația de fapt:
1. politica socială
2. concesionarul unei școli de muzică a unei municipalități, care:
2.1. primește toate resursele materiale de la această municipalitate (spații, instrumente, săli de clasă, mobilier),
2.2. are angajați proprii și prestează servicii în timpul anilor școlari,
2.3. renunță să desfășoare activitatea la 1 aprilie 2013, cu două luni înainte de încheierea anului școlar, restituind toate resursele materiale municipalității
3. municipalitatea nu reia activitatea în vederea încheierii anului școlar 2012 2013, ci efectuează o nouă atribuire unui nou contractant ‒ care reia activitatea în luna septembrie 2013, la începutul noului an școlar 2013 2014 ‒, transferându-i în acest scop resursele materiale necesare, aflate anterior la dispoziția contractantului precedent (spații, instrumente, săli de clasă, mobilier)
4. necesitatea de a afla dacă într-o astfel de situație ne aflăm în prezența unui transfer de întreprinderi în sensul autonom al directivei incidente
5. instanța consideră că încălcarea obligațiilor de către entitatea principală (municipalitatea) determină primul contractant să își înceteze activitatea și să concedieze tot personalul, iar ulterior, entitatea principală transferă resursele materiale unui al doilea contractant, care continuă să desfășoare aceeași activitate
6. necesitatea de a afla dacă, în astfel de condiții, concedierea lucrătorilor celui dintâi contractant a avut loc:
6.1. din „motive economice, tehnice sau organizatorice și care implică schimbări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă”
6.2. sau aceasta a avut ca motiv „transferul unei întreprinderi, unități sau al unei părți din întreprindere sau din unitate”, care este interzis de dispoziția incidentă din directiva invocată
7.necesitatea de a afla dacă o dispoziție din Cartă se opune unei legislații naționale care ar interzice unei instanțe să se pronunțe pe fond cu privire la argumentele invocate de un lucrător care contestă concedierea sa – care s-a realizat cu ocazia unei concedieri colective
8. contestarea are loc în cadrul unui proces individual, cu scopul de a-și apăra drepturile care rezultă din aplicarea Directivei 2001/23/CE
9. legislația naționale interzice această contestare pentru motivul că s-a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la concedierea colectivă într-un proces în care lucrătorul nu a putut fi parte, cu toate că sindicatele din cadrul întreprinderii și/sau reprezentanții legali colectivi ai lucrătorilor au fost parte sau ar fi putut fi parte în proces
Dispoziții incidente:
1. articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE
Articolul 4
(1) Transferul unei întreprinderi, unități sau a unei părți din întreprindere sau unitate nu constituie în sine un motiv de concediere pentru cesionar sau cedent. Această dispoziție nu împiedică concedierile care pot interveni din motive economice, tehnice sau organizatorice și care implică schimbări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă.
Statele membre pot prevedea ca primul paragraf să nu se aplice unor anumite categorii de lucrători care nu se află sub incidența legislației sau practicii statelor membre în ceea ce privește protecția împotriva concedierii. (s.n.-M.M.-B.)
2. articolul 47 primul paragraf din Carta DFUE (cu explicațiile aferente)
Articolul 47
Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol.
Corespondențe pentru România:
1. art. 7 din Legea nr. 67/2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora (prin care a fost transpusă Directiva 2001/23/CE)
Art. 7
Transferul întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaţilor de către cedent ori de către cesionar.
2.art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, pentru art. 47 primul paragraf din Cartă
Art. 21 – Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Menționez că – la prima vedere – mi se pare că articolul 4 alin. (1) din Directiva 2001/23 nu ar fi transpus corespunzător în legislația română – M. M. -B.
Cristina Grigoraş (corespondențe)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea din București
