LOSPA LAWYERS alături de MJ Project în tranzacții de peste 2 milioane USD
6 decembrie 2016 | JURIDICE.ro
LOSPA LAWYERS a acordat asistență juridică companiei MJ Project cu privire la încheierea a 3 contracte de antrepriză cu un important grup canadian, pentru proiectarea, avizarea, autorizarea și ridicarea unor construcții în vestul țării. Valoarea cumulată a celor 3 tranzacții încheiate în ultimele luni depășește 2 mil. $.
Asistența LOSPA LAWYERS a constat în structurarea tranzacției, redactarea și negocierea acordurilor de antrepriză și subantrepriză, precum și a celorlalte documente aferente tranzacției.
”Buna colaborare pe care am avut-o cu clienţii noştri, ing. Paul Pîrvan și ing. Dan Mândruț, a fost esenţială pentru înţelegerea specificului proiectelor care au făcut obiectul tranzacţiilor, dar şi a indicatorilor financiari în jurul cărora s-au purtat negocierile”, a declarat Paul Lospa, Fondatorul LOSPA LAWYERS.
Domeniile principale de activitate ale LOSPA LAWYERS cuprind litigii şi arbitraj, insolvenţă şi restructurări, dreptul muncii, consultanţă pentru sectoarele de afaceri, inclusiv construcții, media și publicitate şi industria farmaceutică.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro