Efectul CEDO și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului asupra ordinii juridice interne în materia procesului civil în Republica Moldova
7 decembrie 2016 | Vasile SOLTAN
Vasile Soltan
I. APLICABILITATEA CEDO ȘI JURISPRUDENȚEI CtEDO ÎN MATERIE PROCESUAL CIVILĂ
1. Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ca tratat internațional la care Republica Moldova este parte
La 13 iulie 1995, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Consiliului Europei şi, prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 24 iulie 1997[1], au fost ratificate Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (în continuare – CEDO[2]), încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, şi protocoalele adiţionale nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 11 care au intrat în vigoare pentru Republica Moldova la 12 septembrie 1997 (cu excepţia Protocolul nr. 6, care intră în vigoare din octombrie 1997, Protocolul nr. 7 – în vigoare din 1 decembrie 1997 şi Protocolului nr. 11 – în vigoare din 1 noiembrie 1998). Aderând la CEDO, Republica Moldova şi-a asumat obligaţia de a garanta protejarea drepurilor şi a libertăţilor proclamate de Convenție ale tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. Din prevederile Constituţiei Republicii Moldova (art. 4 alin. (2)) precum şi din hotărârea Curţii Constituţionale nr. 55 din 14 octombrie 1999 „Privind interpretarea unor prevederi ale art. 4 din Constituţia Republicii Moldova” rezultă că CEDO constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct ca oricare altă lege a RM cu deosebirea că CEDO are prioritate faţă de restul legilor interne care îi contravin. Prin urmare, fiind stabilit faptul că CEDO constituie parte integrantă a sistemului juridic intern, aceasta se referă inclusiv și la materia dreptului procesual civil. Este de menționat că, în conformitate cu principiul subsidiarității, sarcina primordială cu privire la aplicarea Convenţiei revine instanţelor naţionale, şi nu Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Astfel, în cazul judecării cazurilor, instanţele de judecată urmează să verifice dacă legea sau actul, care urmează a fi aplicat şi care reglementează drepturi şi libertăţi garantate de CEDO, este compatibil cu prevederile acesteia, iar, în caz de incompatibilitate, instanţa va aplica direct prevederile Convenţiei, menţionând acest fapt în hotărârea sa.
1.2 Aplicabilitatea jurisprudenței CtEDO
Printr-o hotărâre explicativă[3] a Plenului Curții Supreme de Justiție, au fost atenționate instanţele judecătoreşti asupra faptului că pentru aplicarea corectă a Convenţiei este necesară studierea prealabilă a jurisprudenţei CtEDO care este unica abilitată ca, prin intermediul deciziilor sale, să dea interpretări oficiale aplicării CEDO şi, deci, obligatorii. Instanţele judecătoreşti sunt obligate să se călăuzească de aceste interpretări. Prin urmare, prevederile Convenției și ale protocoalelor sale adiționale nu pot fi interpretate și aplicate corect decât prin raportare la jurisprudența Curții. De aceea, se poate afirma că normele cuprinse în Convenție și în protocoalele sale adiționale alcătuiesc, împreună cu jurisprudența organelor sale, un bloc de convenționalitate, cu consecința că aceasta se impune autorităților naționale cu aceeași forță juridică cu care se impun normele convenționale.[4] Mai precis, jurisprudența Curții Europene este direct aplicabilă în sistemul nostru de drept. Ca atare, autoritățile statale din Republica Moldova confruntate cu aplicarea dispozițiilor sale adiționale vor fi obligate să țină seama și să aplice și soluțiile jurisprudențiale ale organelor Convenției genetate de acestea, indiferent dacă ele au fost pronunțate în cauze privitoare la Republica Moldova (art. 45 CEDO – Înaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi) sau, de cele mai multe ori, în cauze privitoare la celelalte state părți la Convenție. Aceasta deoarece orice hotărâre CtEDO depășește cu mult cadrul individual al cauzei și nu poate fi interpretata exclusiv prin prisma cauzei soluționate.
În doctrina autohtonă s-a menționat faptul că actele juridicționale ale CtEDO sunt, pe lângă acte de constatare și sancționare a încălcării, și acte prin care CtEDO își realizează funcțiile sale de bază, inclusiv interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor CEDO. În rezultat, orice hotărâre CtEDO reprezintă un izvor jurisprudențial în ceea ce privește modul de aplicare a Convenției, interpretarea noțiunilor utilizate, calificarea situațiilor de încălcare a drepturilor fundamnetale, etc. Aceasta presupune că, la soluționarea cauzelor civile, instanțele de judecată nu sunt ținute de cazuistica hotărârii CtEDO, dar urmează să aplice un anumit mod de interpretare a Convenției sau aplicare a acesteia.[5] Mai mult decât atât, în speţa Marckx contra Belgiei, Curtea a subliniat că efectul obligatoriu al hotărârii presupune, de cele mai multe ori, pe lângă obligaţia de a adopta măsuri în favoarea reclamantului, în vederea restabilirii drepturilor încălcate, şi obligaţia de a adopta măsuri cu caracter general, mergând până la schimbarea legislaţiei într-un anumit domeniu. Iar în hotărârea Scozarri şi Giunta contra Italiei, Marea Cameră a Curţii a conchis că statul pârât este chemat nu numai să verse celor interesaţi sumele alocate cu titlu de satisfacţie echitabilă, ci şi să aleagă, sub controlul Comitetului de Miniştri, măsurile generale şi/sau individuale, după caz, care se cer adoptate în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte şi a-i şterge pe cât posibil consecinţele.[6]
Ca urmare a celor expuse, concluzionăm că hotărârile CtEDO urmează a fi aplicate în calitate de izvor de drept care au incidență inclusiv asupra legislației procedurale. Astfel, în măsura în care printr-o hotărâre se depistează anumite coliziuni sau încălcări a normelor procedurale care, în rezultat, pot afecta drepturile justițiabililor, instanțele de judecată urmează să aplice hotărârile CtEDO în care au fost încălcări asemănătoare în argumentarea unei sau altei acțiuni sau act procedural.
1.3 Hotărârile pilot ale CtEDO
În jurisprudenţa CtEDO mai sunt cunoscute și așa-numitele hotărâri-pilot în care instanţa europeană indică statului măsurile generale pe care acesta trebuie să le ia pentru a evita cazuri similare de condamnare ulterioare. Astfel, în conformitate cu Regulamentul CEDO, se configurează o situaţie distinctă, când faptele şi circumstanţele stipulate în cererea reclamantului relevă existenţa unei probleme structurale sau de sistem, precum şi unei alte disfuncţiuni similare cu privire la statul pârât, problemă care a dat sau poate da naştere cererilor de natură omogenă. În asemenea cazuri, Curtea decide asupra iniţierii procedurii pilot din oficiu sau la cererea expresă a unei sau ambelor părţi în litigiu. Procedura pilot se finalizează cu adoptarea unei hotărâri pilot, care include identificarea problemei structurale sau de sistem, precum şi prescrie măsurile de remediere care urmează a fi adoptate de statul pârât la nivel intern în vederea realizării prescripţiilor operative ale hotărârii. În dependenţă de situaţie, Curtea poate stabili şi perioada de timp necesară adoptării măsurilor de remediere, dată fiind natura problemelor constatate şi posibilităţile reale de soluţionare ale acesteia la nivel naţional.
Dacă ne referim la statul nostru, problema majoră identificată de CtEDO este neexecutarea hotărârilor definitive legitim pronunţate în favoarea persoanelor, de partea cărora a fost câştig de cauză. Astfel, în speţa Olaru şi alţii contra Moldovei[7] Curtea a adoptat prima şi actualmente unica hotărâre pilot cu referire la RM. Speţa a vizat asigurarea cu locuinţe din partea diverselor autorităţi locale a reclamanţilor în virtutea prevederilor legale interne în
materie, reclamanţii fiind: colaborator de poliţie, fost judecător, victimă a represiunilor politice, persoană forţată să părăsească domiciliul din cauza conflictului de pe Nistru, precum şi membrii familiilor lor. Curtea a statuat, în temeiul art. 46 din Convenţie, că statul pârât urmează să promoveze despăgubiri adecvate şi suficiente persoanelor, hotărârile definitive pronunţate în favoarea cărora pe marginea acordării de locuinţe sociale au rămas neexecutate, şi care au depus plângeri la Curte în vederea constatării încălcării drepturilor sale legitime, în perioada de un an de
la rămânerea hotărârii definitive. În opinia Curţii, promovarea de asemenea despăgubiri poate avea loc doar prin implementarea unui sistem efectiv de acordare a măsurilor de remediere la nivel naţional.
2. GARANTAREA PRINCIPIILOR DREPTULUI PROCESUAL CIVIL PRIN PRISMA HOTĂRÂRILOR CtEDO
Principiile dreptului procesual civil sunt acele reglementări generale şi esenţiale expres menţionate sau deduse din normele juridice procesual civile care stabilesc suportul şi cadrul legal al raporturilor de procedură civilă şi care exprimă sarcinile de înfăptuire a justiţiei. Sarcinile principiilor DPC pot fi formulate în felul următor :
– exprimă esenţa dreptului;
– orientează activitatea de elaborare a legislaței în materia procedurii civile;
– asigură coeziunea normelor juridice (contribuie la înțelegerea și interpretarea corectă a normelor de procedură, la formarea unei jurisprudențe unitare);
– fac posibilă analogia dreptului.
Principiile DPC sunt consacate în Codul de procedură civilă a Republicii Moldova[8], dar și de CEDO în articolele sale. Printre acestea se numără: înfăptuirea justiției exclusiv de către instanțele de judecată; egalitatea în fața legii și justiției; legalității; dreptului la apărare judiciară și accesul liber la justiție; independența judecătorilor și supunerea lor numai legii; rolul diriguitor al judecătorului în proces; publicitatea; termenul rezonabil al procesului civil; limba oficială de procedură; disponibilității; nemijlocirii; securitatea raporturilor juridice, etc.
Încălcarea principiilor DPC la nivel național s-a soldat cu un șir de cauze împotriva Republicii Moldova la CtEDO prin care statul a fost condamnat pentru aceste încălcări. În cele ce urmează, trecem în revistă câteva hotărâri ale CtEDO prin care a fost atestată o încălcare a Convenției în materia principiilor DPC.
– Hotărârea CtEDO Gurov contra Moldovei din 11.07. 2006.[9] În această cauză, Curtea a constatat încălcarea principiului înfăptuirii justiţiei exclusiv de către instanţele de judecată. În speță, reclamanta s-a plâns, în baza articolului 6 din Convenţie[10], privind încălcarea dreptului său la judecarea echitabilă de către un tribunal instituit prin lege. În speță, era vorba despre un judecător numit judecător la 13 iunie 1990 pentru o perioadă de zece ani. După expirarea perioadei de zece ani el nu a fost eliberat printr-un Decret Prezidenţial şi exercitarea funcţiilor sale a fost prelungită tacit pentru o perioadă nedeterminată până la învestirea sa în funcţie. Pentru a fi renumit în funcţie, judecătorul V.D. a trebuit să treacă o procedură de atestare, şi anume, să treacă un test în faţa Consiliului Superior al Magistraturii şi, în caz de succes, să fie aprobat de Preşedintele ţării. Din moment ce el nu a fost aprobat de Preşedinte, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o propunere Preşedintelui de a-l elibera din funcţie pe judecătorul V.D., propunere care a fost aprobată. În timpul întregii perioade de atestare, judecătorul a continuat să-şi exercite funcţiile. Reclamanta a susţinut că practica invocată de Guvern de a permite judecătorilor să-şi exercite funcţiile după expirarea mandatelor şi până la numirea lor în funcţie sau destituire nu a fost prevăzută de lege. Este indiscutabil în cazul dat că mandatul judecătorului V.D. a expirat cu ceva timp înainte ca el să fi făcut parte din completul de judecată în cazul reclamantei. În asemenea circumstanţe, Curtea consideră că nu existau temeiuri legale pentru participarea judecătorului V.D. la examinarea recursului reclamantei pe motive de drept. Mai mult decât atât, această practică era în contradicţie cu principiul conform căruia organizarea judecătorească într-o societate democratică nu ar trebui să depindă de discreţia executivului.
– Hotărârea Tocono și Profesorii Prometeiști Contra Moldovei din 26.06.2007[11]. În speță, reclamanții s-au plâns, în temeiul art. 6 al Convenției, de încălcarea dreptului lor la judecarea echitabilă de către o instanță imparțială, susținând că unul dintre judecători nu putea fi imparțial, deoarece fiul său a fost exmatriculat din liceul în care activau reclamanții – director, profesori. În cazul acesta, Curtea a fost gata să prezume că, din punct de vedere subiectiv, judecătorul respectiv nu a fost părtinitor. Totuși, ea nu a putut să prezume așa ceva atunci când a examinat cauza prin prisma testului obiectiv. Părțile nu au contestat faptul că, cu trei ani înainte de ședința Curții Supreme de Justitiție, fiul judecătorului respectiv a fost exmatriculat de către director și profesorii care fac parte din organizațiile reclamante și că judecătorul respectiv a amenința administrația liceului cu răzbunarea. Curtea a considerat că, în mod rezonabil, se poate presupune că judecătorul în cauză știa despre relațiile sale anterioare cu liceul. În temeiul Codului de procedură civilă, el era obligat să informeze părțile despre o posibilă incompatibilitate. Or, din acest punct de vedere, CPC prevede obligația judecătorului de a se abține de la examinarea cauzei în care că există circumstanțe care pun la îndoială rezonabilă imparțialitatea acestuia. În speță, s-a constatat o neglijare a acestei obligații din partea unui judecător.
– Hotărârea Matei şi Tutunaru c. Moldovei din 27 octombrie 2009[12]. În speță, reclamanții s-au plâns de durata excesivă a procedurilor judiciare privind reorganizarea unei societăți comerciale (Curtea a notat că perioada totală a procedurilor a fost calculată din 12 septembrie 1997 şi constituie aproximativ 10 ani şi 8 luni). Curtea a notat că durata procedurilor este examinată prin prisma următoarelor criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor şi ce era important pentru reclamant. Curtea a subliniat că instanțele naționale au considerat necesar să dispună efectuarea mai multor expertize, pentru a stabili dreptul de proprietate asupra părții disputate din clădirea societății și că experții au fost în imposibilitate să efectueze o astfel de expertiză din cauza absenței documentelor relevante; astfel, cazul poate fi considerat complex într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, o asemenea complexitate nu poate justifica în sine durata totală a procesului, Curtea constatând că responsabilitatea principală pentru tergiversarea procedurilor, datorată faptului că s-a așteptat opinia experților, îi revine în cele din urmă statului. Prin urmare, a fost încălcat dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil.
– Hotărârea Dacia SRL contra Moldova din 18.03.2008.[13] Printre altele, reclamanții au invocat încălcarea principiului egalității în fața legii (egalitatea armelor). Curtea reaminteşte că principiul egalităţii armelor „cere ca fiecărei părţi să-i fie oferită o posibilitate rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiţii care să n-o plaseze într-un dezavantaj substanţial faţă de oponentul său. Curtea a menționat că instanţele judecătoreşti naţionale i-au permis Procurorului General, care a acţionat în numele Cancelariei de Stat, să intenteze acţiunea sa împotriva întreprinderii reclamante, deşi termenul general de prescripţie a expirat. Instanţele judecătoreşti naţionale au examinat litigiul, care a avut ca rezultat pierderea de către întreprinderea reclamantă a hotelului său. Mai mult, Curtea consideră că înrăutăţirea unei situaţii juridice, care a devenit irevocabilă datorită aplicării termenului de prescripţie sau care – după cum este în această cauză – ar fi trebuit să devină irevocabilă dacă termenul de prescripţie s-ar fi aplicat fără discriminare în favoarea statului, este incompatibilă cu principiul securităţii raporturilor juridice. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în această cauză.
Acestea sunt doar câteva dintre exemplele de cauze în care Republica Moldova a fost condamnată la CtEDO pentru încălcarea principiilor. Rolul jurisprudenței CtEDO în acest sens constă în constituirea unei practici care să scoată în evidență importanța principiilor procesului civil pentru garantarea unui proces echitabil și atenționarea instanțelor naționale să fie mai prudente în legătura cu respectarea principiilor procesului civil.
3. INCIDENȚA HOTĂRÂRILOR CtEDO ÎN MATERIA REVIZUIRII HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI IREVOCABILE
Esența revizuirii presupune redeschiderea procedurilor judiciare asupra unei cauze civile, care a fost soluționată printr-un act judecătoresc irevocabil. Mai mult ca atât, revizuirea nu presupune rejudecarea cauzei în mod implicit, ci doar ca efect al admiterii cererii de revizuire, ceea ce presupune existența temeiurilor expres prevăzute de CPC în aces sens. În caz contrar, s-ar admite o ingerința asupra securității raporturilor juridice.[14] Pentru declararea revizuirii există reguli speciale, care, de altfel, permit a determina natura juridică specifică a acestei instituții procesual-civile, distinctă de căile de atac ordinare. Evident, aceasta comportă semne particulare doar căilor de atac (subiecți, obiect, termenele, etc.), însă esența revizuirii imprimă argumentul conceptualizării acesteia ca o procedură specifică care permite redeschiderea în condițiile legii a procedurilor judiciare asupra unei cauze civile care a fost soluționată printr-un act judecătoresc irevocabil.[15]
Temeiurile pe care ne propunem să le abordăm în cadrul acestei lucrări sunt prevăzute la art. 449 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova care reglementează temeiurile revizuirii. În speță, ne referim la temeiurile prevăzute la litera g) Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova și litera h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărârii pronunţate de o instanţă de judecată națională.
De la bun început, urmează să menționăm că revizuirea efectuată cu respectarea temeiurilor și procedurii legale nu încalcă în niciun mod securitatea raporturilor juridice. Altminteri, autoritatea hotărârii judecătorești pronunțate de instanțele judecătorești ale Republicii Moldova riscă să constituie un obstacol major în calea reparării prejudiciului cauzat. Aceasta reiese și din Recomandarea nr. R (2000) 2 a Comitetului de Miniştri statelor membre cu privire la reexaminarea sau redeschiderea unor cauze la nivel naţional în urma hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului[16] care prevede că ţine de autorităţile competente ale statului pârât să decidă care sunt măsurile cele mai potrivite pentru a realiza restitutio in integrum, luând în consideraţie mijloacele disponibile conform sistemului de drept naţional și că, în circumstanţe excepţionale, reexaminarea unei cauze sau redeschiderea procedurilor s-au dovedit cele mai eficiente, uneori chiar unice, mijloace pentru realizarea restitutio in integrum. În acest sens, Consiliul Europei încurajează Părţile Contractante, în special, să examineze sistemele lor de drept naţionale în vederea asigurării că există posibilităţi adecvate pentru reexaminarea cauzei, inclusiv redeschiderea procedurilor, în cazuri în care Curtea a constatat o violare a Convenţiei, în special unde:
– Partea lezată continuă să sufere consecinţe negative foarte grave datorită rezultatului deciziei naţionale în cauză, care nu sunt în mod adecvat remediate prin satisfacţia echitabilă şi nu pot rectificate decât prin reexaminare sau redeschidere, şi
– Hotărârea Curţii duce la concluzia că:
a) decizia naţională contestată este în esenţă contrară Convenţiei, sau
b) violarea constatată este cauzată de erori sau deficienţe procedurale de o asemenea gravitate încât apare un dubiu serios în privinţa rezultatului procedurilor naţionale contestate.
3.1 Revizuirea în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Guvernul Republicii Moldova a iniţiat o procedură de reglementare pe cale amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova.
În conformitate cu art. 39 din CEDO, în orice etapă a procedurii, Curtea se poate pune la dispoziţia părţilor interesate în scopul soluţionării pe cale amiabilă a cauzei, respectând drepturile omului prevăzute de Convenţie şi Protocoalele sale. În cazul soluţionării pe cale amiabilă, Curtea radiază cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la un rezumat al faptelor şi al soluţiei adoptate. Această decizie este transmisă Comitetului de Miniştri, care supraveghează executarea clauzelor de soluţionare pe cale amiabilă, aşa cum acestea figurează în decizie.
De asemenea, articolul 11 din Legea cu privire la Agentul guvernamental[17] prevede că soluţionarea amiabilă a unei cauze aflate pe rolul Curţii Europene poate fi iniţiată doar după o notificare oficială parvenită din partea Curţii Europene. Astfel, Agentul guvernamental, din oficiu sau la solicitarea reclamantului sau a reprezentantului acestuia, este în drept să negocieze soluţionarea amiabilă a oricărei cauze aflate pe rolul Curţii Europene. Procedura de soluţionare amiabilă este confidenţială şi se încheie prin semnarea de declaraţii mutuale propuse cu asistenţa Curţii Europene ori a unui acord scris între Agentul guvernamental şi reclamant sau reprezentantul acestuia. Clauzele acordului se stabilesc în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze în parte şi sunt coordonate în prealabil cu Guvernul şi/sau cu alte autorităţi cărora li se atribuie pretinsa încălcare a drepturilor reclamantului. Agentul guvernamental şi reclamantul pot reformula clauzele acordului până la admiterea acestuia de către Curtea Europeană, de asemenea prin coordonare prealabilă.
Soluționarea amiabilă prezintă cel puțin următoarele beneficii:
– Repararea prejudiciului cauzat printr-o hotărâre judecătorească, prin care s-a încălcat grav un drept prevăzut de Constitutiție sau de CEDO, poate fi efectuat, în primul rând, prin modificarea acesteia și numai apoi prin acordarea unei compensații pecuniare. Aceasta deoarece hotărârea, în ordinea juridică internă, are putere de lucru judecat din care rezultă efectele specifice și care pot produce consecințe nefaste și ilegale asupra subiectului în cauză.
– Părțile pot negocia condițiile de reparare a prejudiciului cauzat petiționarului prin hotărârea judecătorească prin care s-a încălcat grav un drept prevăzut de Constituția Republicii Moldova sau de CEDO. De regulă, în cazul admiterii revizuirii, cuantumul pentru repararea prejudiciului cauzat se stabilește prin raportarea la cauzele asemănătoare în carte Republica Moldova a fost Condamnată la CtEDO.
– Se evită eventualele condamnări la CtEDO, nu se mărește practica CtEDO în privința Republicii Moldova, care are efect direct și obligatoriu asupra ordinii juridice interne
În asemenea circumstanță, cerere de revizuire se depune în interiorul termenului de derulare a procedurii de reglementare pe cale amiabilă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Sunt în drept să depună cerere de revizuire: părţile şi alţi participanţi la proces; persoanele care nu au participat la proces, dar care sunt lezate în drepturi prin hotărîrea sau decizia emisă; Procurorul General al Republicii Moldova.
3.2 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, printr-o hotărâre, fie Guvernul Republicii Moldova a recunoscut, printr-o declaraţie, o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată, cel puţin parţial, prin anularea hotărârii pronunţate de o instanţă de judecată națională
Acest temei de declarare a revizuirii instituie respectarea a două condiții:
– consecințele grave ale încălcării drepturilor sau libertăților fundamentale care continuă să se producă;
– imposibilitatea remedierii consecințelor produse în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Astfel, acest temei este necesar pentru a crea posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate cetățenilor prin încălcarea drepturilor și libertăților atunci când acest lucru se constată printr-o hotărâre a CtEDO. Or, în conformitate cu art. 46 CEDO, înaltele Părţi Contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi. Revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile din acest temei se referă la posibilitatea părții de a obține, potrivit legii interne, o reparație cel puțin parțială, prin anularea hotărârii pronunțate de o instanță națională
De asemenea, acest temei ne vorbește și despre declarația prin care se recunoaște încălcarea Convenției. În conformitatea cu art. 12 din Legea cu privire la agentul guvernamental, în cazul în care reclamantul a refuzat soluţionarea amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curţii Europene sau în cazurile în care o asemenea procedură nu poate fi iniţiată ori nu este posibilă, Agentul guvernamental poate formula o declaraţie unilaterală, prin care recunoaşte expres existenţa unei încălcări a Convenţiei şi se obligă să întreprindă toate măsurile de remediere necesare. Declaraţia unilaterală este consultată în prealabil cu Guvernul şi/sau cu alte autorităţi cărora li se atribuie pretinsa încălcare a drepturilor reclamantului. Agentul guvernamental poate retrage ori reformula declaraţia unilaterală până la admiterea acesteia de către Curtea Europeană. Cererea de revizuire se depune în termen de 6 luni de la pronunţarea hotărârii sau deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, și poate fi depusă de cătte părţile şi alţi participanţi la proces, precum și de persoanele care nu au participat la proces, dar care sunt lezate în drepturi prin hotărârea sau decizia emisă.
În general, schematic, încheierea de admitere a cererii de revizuire are următoare structură: Se admite cererea de revizuire depusă de… se casează decizia Curții de Apel și hotărârea Judecătoriei și se retrag titlurile executorii cu privire la hotărârile casate… Se recunoaşte violarea drepturilor reclamantului garantate de Articolul 6§1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a Articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie…. Se încasează de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul reclamantului în contul reparării prejudiciului material și moral.
În una dintre cauze (Încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, în dosarul 2rh-2/14 din 19 februarie 2014), Agentul Guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 iunie 2011, solicitând admiterea acesteia, recunoaşterea expresă a violării drepturilor lui Chiriac Andrei garantate de art. 6§1 din Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţie şi, după caz acordarea satisfacţiei echitabile pentru violarea constatată prin aplicarea directă a art. 41 din Convenţie. În vederea remedierii violării, mai solicită revizuentul casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 iunie 2011 şi a celorlalte hotărâri judecătoreşti afectate de viciu încălcării principiului securităţii raporturilor juridice şi adoptate ulterior acestei deciziei. În susţinere cererii de revizuire a invocat că la 22 noiembrie 2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat Guvernului Republicii Moldova că, în temeiul Regulii 54 §2 (b) a Regulamentului Curţii Europene, a fost înregistrată cauza Chiriac c. Moldovei sub nr. 35401/111 , fiindu-i solicitat totodată, prezentarea observaţiilor asupra admisibilităţii şi fondului cauzei prin prisma întrebărilor formulate în circumstanţele de fapt rezumate de Grefa Curţii Europene şi prezentarea poziţiei cu privire la o eventuală reglementare amiabilă a speţei şi condiţiile în care părţile pot ajunge la o asemenea soluţie.
Insistă că prezenta speţă nu se deosebeşte substanţial de situaţiile deja examinate în jurisprudenţa Curţii Europene în privinţa Moldovei, unde s-a constatat încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice nu numai prin admiterea unui apel/recurs depus tardiv, dar şi din lipsa oricăror replici sau comentarii ale instanţelor asupra acestor obiecţii din partea părţilor în proces în favoarea cărora acest termen a curs. În jurisprudenţa sa constantă Curtea reaminteşte că situaţii similare au fost deja examinate în hotărârile Popov v. Moldova (nr. 2), (nr. 19960/04, § 53, 6 decembrie 2005) şi Melnic v. Moldova (§§ 40 şi 41), în care s-a constatat că, prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil (hotărârea Ceachir v. Moldova, nr. 11712/04 din 15.01.2008).
De asemenea, indică că Curtea Europeană a notat în nenumărate rânduri că omisiunea instanţelor judecătoreşti naţionale de a se pronunţa asupra unei obiecţii formulate de către partea adversă referitoare la un termen procedural de depunere a cererii de revizuire, apelului sau a altei modalităţi de contestare a hotărârii devenite definitive, încalcă dreptul la un proces echitabil. Remarcă cu suficienţă temeinicie că o remediere a încălcării drepturilor reclamantului în prezenta speţa este necesară, iar viciile menţionate urmează a fi înlăturate, remedierea la caz ar constitui casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 01 iunie 2010, prin care a fost admis un apel tardiv, casată hotărârea Judecătorie Botanica mun. Chişinău din 18 octombrie 2010 şi restituită pricina la rejudecare în prima instanţă şi casarea altor hotărâri judiciare adoptate ulterior acestei decizii, care rămân a fi afectate de viciul admiterii apelului tardiv. Consideră că în cazul admiterii cererii de revizuire, este necesară acordarea în beneficiul reclamantului a unei sume cu titlu de satisfacţie echitabilă, echivalentă cu satisfacţia acordată de Curtea Europeană în speţele similare împotriva Moldovei.
Concluzii
Protecţia jurisdicţională internaţională a drepturilor omului implică posibilitatea unui organ jurisdicţional internaţional de a statua asupra unei speţe (referitoare la o încălcare a drepturilor omului) printr-o hotărâre care beneficiază de autoritatea lucrului judecat. Deosebit de importante, diverse şi eficiente pentru protecţia efectivă a drepturilor omului, aceste acte contribuie în mod determinant la definirea şi interpretarea paletei de drepturi şi libertăţi consacrate în izvoarele juridice. [18]
Un loc deosebit de important în materia protecției drepturilor omului o constituie CEDO, ratificată de Republica Moldova, cu statut de tratat internațional care are aplicabilitate directă. Dacă ne referim la specificul practicii judiciare degajate de la CtEDO în materia drepturilor omului, atunci cea mai bogată şi voluminoasă jurisprudenţă este proprie instanţei de la Strasbourg. Jurisprudenţa CEDO constituie un acquis fundamental de referinţă pentru sistemele de drept interne ale statelor-părţi la Convenţia Europeană. Aceasta presupune că soluţiile finale date de Înalta Curte pe marginea speţelor cu rezolvarea cărora aceasta este sesizată de reclamanţi, fie persoane private, fie state, sunt direct aplicabile în ordinile juridice naţionale.
În materia dreptului procesual civil, am argumentat că atât CEDO, cât și jurisprudența CtEDO reprezintă izvor de drept, direct aplicabil de către autoritățile naționale. În desfășurarea procesului civil, este de o importanță majoră necesitatea respectării garanțiilor cu statut de principiu acordate de Convenție pentru a asigura garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale părților și altor participanți la proces. Principiul dreptului la un proces echitabil reglementat de CEDO este complex şi presupune interacţiunea organică a mai multor principii separate: drept la judecare – acces la justiţie, egalitatea de arme; publicitatea procesului; termenul rezonabil; independenţa instanţei; instanţă investită de lege. Încălcarea acestor principii la nivel național, conduce în mod inevitabil, după cum am văzut la condamnarea Republicii Moldova și obligarea la repararea prejudiciului cauzat reclamantului.
De asemenea, depunerea unei cereri la CtEDO, precum și hotărârile defintive CtEDO, constituie după cum am văzut, temeiuri pentru solicitarea revizuirii unor hotărâri irevocabile pronunțate la nivel național. Revizuirea, în principiu, acordă remediile pe care o persoană ar fi putut să le obțină în fața CtEDO, însă prezintă aspecte mai favorabile la care ne-am referit pentru statul pârât. Astfel, persoanele împuternicite cu solicitarea revizuirii trebuie să acționeze în mod prompt pentru a valorifica beneficiile acestei căi extraordinare de atac.
Prin urmare, instanțele și autoritățile naționate trebuie să fie prudente la aplicarea Convenției și să țină cont în mod obligatoriu de hotărârile deja pronunțate pentru a nu admite eventualele condamnări.
[1] Hotărârea Parlamentului nr 1298/24.07.97 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a unor protocoale adiţionale la această convenţie Monitorul Oficial 54-55/502, 21.08.1997
[2] Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale semnată la 04.11.1950, la Roma, intrată în vigoare la 03.09.1953
[3] Hotărârea Plenului CSJ a RM din 19.06.2000, nr. 17 – Privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale //Culegere de hotărâri explicative /18, 2002
[4] Prof. dr. Corneliu Bîrsan – Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi și libertăți, Editura All Beck, București, 2005, p. 103.
[5] Elena Belei, Igor Coban, Alexandru Cojuhari ș.a. (coordonator, redactor științific – dr. în drept, conf. univ. Elena Belei) – Drept Procesual Civil. Partea Generală, Editura Lexon-Plus, Chișinău, 2014, p. 59.
[6] Manualul judecătorului pentru cauze civile, ed. II, Chișinău, Tipografia Centrală, 2013, p. 74.
[7] Hotărârea Olaru și alții contra Moldovei din 28 iulie, 2009. (Vizitat la data de 08.10.2016)
[8] Legea nr. 225/30.05.2003 – Codul de procedură civilă al Republicii Moldova Monitorul Oficial 111-115/451, 12.06.2003
[9] Hotărârea CtEDO Gurov contra Moldovei din 11.07. 2006. (vizitat 07/10/2016)
[10] “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa…”
[11] Hotărârea Tocano și Profesorii Prometeiști Contra Moldovei din 26.06.2007. (vizitat la 07/10/2016)
[12] Hotărârea Matei și Tutunaru din 29/09/2009. (vizitat la 07/10/2016)
[13] Hotărârea Dacia SRL contra Moldovei din 18.03.2008 (vizitat la 07/10/2016)
[14] Hotărârea IPTEH și alții c. Republicii Moldova.(vizitat la 08.10.2016).
[15] Elena Belei, Vladislav Gribincea, Gheorghe Macovei, ș.a. (coordonator – Elena Belei) – Drept Procesual Civil. Partea Specială, Editura Lexon-Plus, Chișinău, 2014, p. 329-330.
[16] Adoptată de Comitetul de Miniştri la 19 ianuarie 2000 în cadrul reuniunii a 694-a a Delegaţilor Miniştrilor.
[17] Legea nr. 151/30.07.2015 cu privire la Agentul guvernamental, Monitorul Oficial 224-233/455, 21.08.2015.
[18] Manualul judecătorului pentru cauze civile, ed. II, Chișinău, Tipografia Centrală, 2013, p. 71.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
