BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Nerespectarea termenelor prevăzute în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei

09.12.2016 | Andrei PAP
Newsletter
Instagram
Facebook
Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 8 decembrie 2016 a fost publicată Decizia nr. 40/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 20 aprilie 2016, în Dosarul nr. 898/118/2015*, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă şi termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013)?

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

51. Prin sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Constanţa a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care instanţa supremă să stabilească dacă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile şi persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă şi termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

52. Art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că:

„(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (…)”

53. Problema care se pune în cauză este aceea de a stabili dacă dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile şi titlurilor de despăgubire emise conform titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, anterior deci intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, la o dată la care erau în vigoare dispoziţiile art. 18, art. 181 alin. (1)-(4) şi art. 182 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2010, şi care aveau următorul conţinut:

Art. 18 alin. (1):

„După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.”

Art. 181:

„(1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora într-una din modalităţile prevăzute în prezenta secţiune.

(2) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar.

(3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilităţi de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcţie de opţiunea sa:

a) să solicite primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» sau

b) să solicite primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 141 şi cu respectarea termenelor şi a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acţiuni emise de Fondul «Proprietatea».

(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea».”

Art. 182:

„În cazul prevăzut la art. 181 alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel:

a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcţie, care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare;

b) dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care, în baza solicitării exprese a persoanei despăgubite şi după reţinerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» şi instructează depozitarul central al acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea» să înregistreze persoana despăgubită în registrul acţionarilor Fondului «Proprietatea»;

c) dacă optează pentru primirea de despăgubiri în numerar şi acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, eliberează un titlu de plată pentru suma solicitată de persoana despăgubită şi un titlu de conversie, pentru diferenţa dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire şi valoarea înscrisă în titlul de plată. Titlul de plată va fi valorificat conform lit. a), iar titlul de conversie se va valorifica conform lit. b).”

54. Art. 18, 181 şi 182 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, au fost în mod expres abrogate prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, iar procedura pe care acestea o reglementau a fost înlocuită prin legea amintită cu o nouă procedură de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobile ce nu pot fi restituite în natură (art. 21-31). Este însă indiscutabil că această nouă procedură se referă numai la dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale/deciziile entităţilor învestite care au fost emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu şi la dispoziţiile/deciziile emise anterior şi pentru care s-au emis titluri de despăgubire în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

55. Cu privire la această ultimă categorie de dispoziţii/decizii – cele emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi pentru care au fost emise titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – urmează a se analiza, potrivit sesizării formulate, aplicarea prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

56. Altfel spus, urmează a se stabili dacă dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile tuturor titlurilor de despăgubire emise anterior de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau numai acelor titluri de despăgubire în legătură cu care titularii şi-au exprimat dreptul de opţiune prevăzut de art. 181 din titlul VII al aceleiaşi legi, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire, dar abrogat ulterior prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

57. În acest context, se reţine că dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării depinde de:

(i) natura juridică a termenului de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în care titularul unui titlu de despăgubire putea opta pentru valorificarea titlului de despăgubire prin titlu de plată şi/sau titlu de conversie;

(ii) modul de aplicare a legii în timp.

58. (i) Termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi considerat un termen de prescripţie cât timp valorificarea titlurilor de despăgubire nu se poate face prin intermediul unei acţiuni în justiţie a cărei neexercitare în termenul prescris de lege să atragă stingerea dreptului material la acţiune, ci numai în condiţiile reglementate prin capitolul V1, secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, adică prin opţiunea creditorului între un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată.

Prin urmare, întrucât valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai în cele două modalităţi prevăzute de art. 18 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu pe calea unei acţiuni în instanţă, rezultă că termenul de 3 ani este un termen de decădere, iar nu de prescripţie, şi, pe cale de consecinţă, nu este susceptibil de întrerupere sau de suspendare.

Împrejurarea că, ulterior exprimării opţiunii creditorului, emiterea titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie a fost suspendată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, nu are niciun efect asupra termenului în care trebuia să fi fost exprimată această opţiune, deoarece trebuie făcută distincţia clară între etapa valorificării titlurilor de despăgubire, subordonată exclusiv comportamentului beneficiarului titlului de despăgubire şi supusă termenului legal de 3 ani, şi etapa emiterii titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.

Pornind de la această calificare a naturii juridice a termenului prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind unul de decădere, şi nu de prescripţie, rezultă că, în situaţia în care creditorul nu îşi manifestă opţiunea între un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată înăuntrul termenului de 3 ani de la data emiterii titlului de despăgubire, va pierde dreptul subiectiv de a obţine valorificarea titlului de despăgubire.

Or, în condiţiile în care creditorul pierde chiar dreptul subiectiv la valorificarea titlului său de despăgubire, el nu mai poate beneficia de dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează executarea uneia dintre modalităţile în care titlul de despăgubire putea fi valorificat şi pentru care creditorul nu a înţeles să opteze în termenul legal în care o putea face.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având a se pronunţa, în Dosarul nr. 2.054/1/2016, asupra sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă, referitoare la întrebarea dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 181 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive, în reglementarea dată de prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, a pronunţat Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 (nepublicată în Monitorul Oficial la momentul pronunţării prezentei decizii), prin care a statuat că acest termen nu este afectat de prevederile legale examinate, tocmai ca urmare a naturii sale juridice, de termen de decădere, iar nu de prescripţie.

59. (ii) În temeiul principiului de drept tempus regis actum, titlul de despăgubire emis în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este supus regimului juridic reglementat de actul normativ în vigoare la data emiterii.

Prin urmare, modalităţile de valorificare a titlului de despăgubire nu pot fi supuse decât regulilor existente la data emiterii titlului de despăgubire.

Prin Decizia nr. 657 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 noiembrie 2015, Curtea Constituţională, învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, de către titularul unui drept de despăgubire născut sub imperiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prin emiterea unui titlu de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, drept care însă nu a fost valorificat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, întrucât nu s-a eliberat titlul de plată, respingând excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost învestită, a reţinut că: „Recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate nu pot avea caracter retroactiv.

Ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”. (În acelaşi sens, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015, Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 7 martie 2016.)

Titlul de despăgubire încorporează, potrivit art. 5 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, „drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» şi/sau, după caz, în funcţie de opţiunea titularului ori a titularilor înscrişi în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele şi condiţiile prevăzute în prezenta lege”.

Prin urmare, obligaţia neexecutată la care face trimitere Curtea Constituţională în considerentele deciziei menţionate nu poate fi decât aceea născută dintr-un titlu de plată şi/sau de conversie, deoarece numai în urma opţiunii creditorului de valorificare a titlului de despăgubire prin titlu de plată şi/sau conversie se naşte o obligaţie de executare.

În consecinţă, pentru a avea o obligaţie neexecutată, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o situaţie juridică în curs, căreia legea nouă să-i fie aplicabilă, trebuie să existe o obligaţie născută în sarcina debitorului. Or, o astfel de obligaţie se naşte numai în temeiul unui titlu de plată care, la rândul lui, poate fi emis numai dacă creditorul şi-a exprimat opţiunea de valorificare a titlului de despăgubire în termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Numai în această ipoteză, a exprimării anterioare, în termen legal, a opţiunii creditorului de preschimbare a titlului său de despăgubire emis în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în titlu de plată, poate fi incidentă obligaţia de plată a sumelor de bani prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de control constituţional a decis că: „Beneficiarii unui titlu de despăgubire, care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situaţie juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente modalităţii de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speţă titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013”. (În acelaşi sens, Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 7 martie 2016.)

60. Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, deşi în norma tranzitorie cuprinsă în capitolul VI din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul foloseşte o terminologie improprie Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, la care se referă, dată fiind natura juridică a termenului de 3 ani reglementat de art. 181 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi principiul de drept menţionat, vizând aplicarea legii în timp, dispoziţiile art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile titlurilor de despăgubire emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, în legătură cu care titularii nu şi-au exprimat dreptul de opţiune în termenul prevăzut de art. 181 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 898/118/2015*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri”.

Andrei Pap

 

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Nerespectarea termenelor prevăzute în Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei”

  1. Amelia FARMATHY spune:

    Hm, am parcurs această hotărâre şi mă întreb ce sunt, la urma urmei, aceste titluri de despăgubire?
    Nu nişte creanţe?
    Şi, dacă ar fi creanţe, de ce ar trebui să se mai adreseze încă o dată instanţei, cum văd că este motivată calificarea termenului de trei ani ca fiind un termen de decădere,iar nu de prescripţie _” Termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi considerat un termen de prescripţie cât timp valorificarea titlurilor de despăgubire nu se poate face prin intermediul unei acţiuni în justiţie a cărei neexercitare în termenul prescris de lege să atragă stingerea dreptului material la acţiune” ?
    Nu cumva decăderea vizează sancţiunea neparcurgerii unei proceduri?
    Nu cumva art. 181 din Legea nr. 247 reprezintă expunerea unei proceduri, înlocuită cu o nouă procedură prin legea nr. 165/2013?
    Dacă e aşa, haideţi să citim _de acum înainte doar de dragul lecturii, desigur_ din nou art. 41 alin. 1 din legea 65, articol care ce zice?
    Păi vorbeşte despre dosarele aprobate de către Comisie…, de hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile, adică_ chiar vă rog să îmi sesizaţi ce nu înţeleg eu bine din această exprimare_ despre nişte „evenimente” deja petrecute la data intrării în vigoare a legii respective.
    Şi, atunci, stau să mă întreb, oare aşa să fie, oare intenţia legiuitorului, expusă în art. 41 alin. 1, să fi avut în vedere doar ceea ce „urma” să se întâmple, din punct de vedere procedural, cu nişte creanţe (rezultate din aceste titluri), din 2013 încolo?
    Dacă e aşa, cum se poate, logic vorbind, să fie interpretată practic _ exceptând prezenta interpretare, obligatorie desigur_ utilitatea practică a referirii, din art.41 alin.1 din legea nr. 165/2013, la „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi”?
    Ce înseamnă, Dumnezeu să mă ierte că nu înţeleg mai bine, semantic vorbind, termenul „aprobat”, nu cumva se referă la ceva deja întâmplat?
    Atunci, cum se poate referi art.41 alin.1 doar la procedura din dosarele ce „urma” a fi aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor_ nu mai amintesc faptul că art.41 alin.1 face vorbire despre dosare aprobate de către Comisie înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi(legea nr.165/2013), – ce rost, ce final practic a avut inserarea acestui articol în legea nr.165/2013, dacă aceasta se referă doar la viitorul lui 2013, aşa cum rezultă din această dezlegare?
    Dacă legiuitorul vroia să limiteze, prin legea nr.165/2013, „valabilitatea” titlurilor, ar fi făcut vorbire, în art.41 alin.1, despre dosarele aprobate de către Comisie într-un interval de trei ani, anterior intrării în vigoare a legii, însă în legea nr.165/2013 nu se face o astfel de deosebire, ceea ce mie una îmi arată că nu a intenţionat să facă vreo deosebire, tocmai pentru a nu-i împiedica pe posesorii unor astfel de creanţe să le valorifice, fiind de notorietate faptul că această valorificare a fost mult îngreunată_ asta ca sa mă exprim eufemistic – ca urmare a proastei funcţionări a structurii administrative competente şi a altor aspecte care, de ceva vreme, au căpătat şi o conotaţie penală?
    Oare, procedura din art.181, nu a fost cumva identificată ca fiind ineficientă, de vreme ce s-a socotit necesar să fie înlocuită?
    Şi, dacă a fost ineficientă, greoaie, pentru cine să fi fost ineficientă, pentru cei care aveau titluri obţinute în baza legii nr.247 sau pentru cei care aveau să le obţină… în viitor?
    Cui a vrut legiuitorul, prin art. 41 alin. 1 din legea nr. 165/2013 să mai dea o şansă la valorificarea unor titluri, celor care le aveau sau celor care sperau să le obţină?
    Curtea de Apel Constanţa a sesizat Înalta cu o chestiune a cărei rezolvare se putea găsi_ în umila mea opinie_ doar citind şi, mai ales, înţelegând rostul juridic al unor exprimări care se refereau, în interpretare semantică, la evenimente din trecut.
    Şi, uite aşa, s-au făcut valuri lângă plaja unui text (transformat într-un vârtej al de-căderii creanţei) care, în ceea ce priveşte referirea la trecut, e la fel de clar precum imaginea lunii pe apele liniştite ale golfului creanţelor.
    E atât de simplu, de ce a trebuit să fie complicat?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate