Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Stabilirea stării de incompatibilitate
15.12.2016 | Cosmina SIMA


Cosmina Sima

Cosmina Sima

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în cazul analizării stării de incompatibilitate, această analiză trebuie făcută din perspectiva fiecăreia dintre funcțiile exercitate concomitent și care ar putea genera o stare de incompatibilitate, iar, în situația în care una dintre aceste funcții are un regim mai restrictiv decât cealaltă, incompatibilitate trebuie să se raporteze la funcția mai restrictivă. În caz contrar, s-ar ajunge la eludarea regimului legal al incompatibilităților. Prin urmare, abordarea acestei stări de incompatibilitate nu poate fi făcută doar din perspectiva uneia dintre funcțiile exercitate concomitent, în special în situația în care regimul juridic al funcțiilor este diferit sub aspectul incompatibilității. În speță, deoarece calitatea de consilier local este o funcție de autoritate publică, deţinerea acesteia de către un funcţionar public atrage existenţa stării de incompatibilitate reglementată de dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Nu are relevanță faptul că dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege reglementează un caz particular de incompatibilitate în cadrul regimului juridic al incompatibilităților prevăzute pentru funcțiile de consilieri locali și județeni. (Decizia nr. 4009 din 11 decembrie 2015 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acțiune în anulare)

Cosmina Sima

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate